IUDA SI TAMAR

IUDA SI TAMAR


O, om! Ce cere de la tine
Cel Prea Inalt? Doar sa faci bine,
Dreptatea urmarind mereu,
Fiind smerit cu Dumnezeu

Si mila s-o iubesti intruna,
Slavind pe Domnul totdeauna,
Caci pretuiesti pe Ziditor,
Cand la sarac dai ajutor.

Dar nu-i usor sa faci dreptate
Cand vantul intristarii bate
Si cand durerea mortii, grea,
S-abate peste casa ta.

E greu sa starui in dreptate,
Cand esti inconjurat de moarte.
Asa venit-au munti de-amar
La Iuda, socrul lui Tamar.

Din trei feciori, cati avusese,
Doar unul ii mai ramasese
Caci Domnul ii luase doi,
Fiindca vazuse ca sunt rai.

Iar la evrei, era lege-asta:
Fratelui mort, sa-i ia nevasta
Celalalt frate, care-i viu.
Si cand se naste primul fiu,

Urmas al celui mort sa fie
Cu nume, dar si cu mosie.
Dar cand doi fii i-au decedat,
Chiar dupa ce s-au insurat,

Pe cel mic, n-a vrut sa-l insoare
Tot cu Tamar, sa nu-l omoare
Traiul alaturea de ea.
Desi, e drept, nu-i fata rea.

"Biata de ea, nu-i vinovata,
Dar parca-n rau e cufundata.
Pe cel ce-l are de barbat,
De moarte iute-i secerat.

Si nici macar copii nu face!"
Isi zicea Iuda, fara pace.
"Sa stea in vaduvia ei,
Nu sa-mi omoare fiii mei!"

Parca n-ar vrea nici s-o mai vada,
De-aceea-i zise ca sa sada
Ca vaduva, la tatal ei,
Nu sa-i omoare pe toti trei.

Spera c-asa sa reuseasca
Si moartea sa o pacaleasca.
Dar moartea n-o poti alunga,
Cand vine peste casa ta!

Pe Iuda iar cazu napasta
Si moartea ii lua nevasta.
Acum putea si el vedea
Ca vaduvia-i haina grea.

Dar va uita el de durere,
Isi zise, ca-i om in putere.
O sa razbeasca el cumva!
Vechii amici va cauta,

Si viata iar si-o va reface;
Va mai vedea el ce va face!
Durerea si-o va alina,
Dar nu aici, in casa sa.

Va merge, ca si alta data,
Cand cauta pe-ascuns o fata,
Nu intre frati israeliti,
Ci –afara,-ntre canaaniti,

Ca ei n-au reguli, nu le pasa.
Cand vad o femeie frumoasa
Si vor s-o aiba, fac orice
Si-o au.Asta e limpede!

Pentru ca doliul lui trecuse,
Isi lua amicul si se duse
Ca sa mai uite de amar,
De fiii morti si de Tamar.

Avea motiv de bucurie,
Ca se parea ca o sa fie
Belsug, la tunsul oilor
Si numaratul turmelor.

El avea turme numeroase
Si toate mandre si frumoase,
Ca doar era si el evreu,
Deci ocrotit de Dumnezeu.

Dar stiti ca prietenii din lume
Chiar si cand au intentii bune,
Te-ndeamna tot inspre pacat,
Ca asta-i tot ce-au invatat!

Nu stiu nimic de viata sfanta,
De-aceea, tot mereu te-ncanta
Sa nu-ti tii drumul tau curat,
Frumos si binecuvantat.

Si Iuda, cu amicul Hira
S-au abatut din drum, ca firea
L-a biruit si l-a-ndemnat
Ca sa se lase mangaiat

Si de femeile usoare...
Fiindca-i iesise una-n cale,
S-a dus la ea si a crezut
Ca va ramane nestiut.

"Ce fel a fost femeia-asta...
N-a vrut nici valul jos sa-si dea!
Nimic la ea n-a aratat
C-ar avea trai destrabalat!

Ce viata trista poate duce,
De vrea pe asa cai s-apuce...
Dar las-o, nici n-ar merita
Sa ma gandesc acum la ea.

Si-apoi...De ce sa-mi pese mie?
Eu vreau sa am azi bucurie
Ca doar am tunsul oilor!
Hira m-o astepta de zor!"

Spera ca nimeni n-o sa stie
Ca el a savarsit curvie.
Ca sa nu spuna nimanui,
Promise-un miel din turma lui.

Dar pana-i va trimite mielul,
Lasa toiagul si inelul
Precum si lantul de la gat,
Ca ea a insistat atat,

Incat le-a dat, si-n graba mare
El a plecat. Cum altfel oare
Ar fi putut sa tina-ascuns
Tot ce-a facut? Fiindca de ras

Nicicum nu voia sa se faca!
De-aceea, hotari sa taca
Si sa-i trimita mai apoi
Mielutul, ca sa-si ia-napoi

Lantul, toiagul si inelul.
Dar cand veni Hira cu mielul,
Pe nimeni nu a mai gasit.
Femeia parca s-a topit!

Nici urma de femei usoare...
Si-atunci a zis: "Tina ce are,
Numai de ras sa nu fim noi,
Chiar de nu mi le da-napoi!"

Apoi de treburi isi vazura.
Dar dup-o vreme, auzira,
Ca nora Tamar a curvit
Si nici macar nu s-a sfiit

S-arate ca e-nsarcinata.
De-aceea, Iuda, dintr-o data,
Rosti sentinta: "Va muri!
Scoateti-o si-o vom pedepsi!".

C-asa era in vreme-aceea;
Cu pietre omorau femeia
Cand o aflau ca a curvit
Si faptul era dovedit.

Insa Tamar, far-a se teme,
Ceru pe socru-sau sa-l cheme.
Scotand toiagul, un inel
Si-un lant de aur, maricel,

Ea zise: "Sunt insarcinata
Cu cel ce mi-a lasat odata
Aceste lucruri ca zalog.
De-aceea, fratilor, il rog

Pe acel om sa recunoasca.
Si daca el o sa rosteasca
Aici, in fata tuturor,
Ca vina am, eu pot sa mor,

Ca si asa, viata mea toata
A fost o viata ruinata".
Iuda veni, si-atunci, pe loc,
Recunoscu acel zalog

Si zise: "Nu-i ea vinovata,
Ci eu, ca n-am fost un bun tata!
Cand fiii mei doi, au murit,
De ea nu m-am mai ingrijit,

Ci am lasat-o-n vaduvie
Gandind ca asa o sa fie
Bine pentru feciorul meu.
Dar uite,-acuma, Dumnezeu

A scos totul la suprafata.
Deci, fratilor, lasati-o-n viata!
Iar eu il rog pe Dumnezeu
Sa-mi ierte si pacatul meu.

Iar pe copilul ce-l va naste,
Ca fiu al meu l-oi recunoaste.
De amandoi voi ingriji.
Eu singur ma voi pedepsi;

De-acum, si viata-mi o sa fie
O permanenta vaduvie.
Caci fratilor, Dumnezeu poate
Sa faca tuturor dreptate.

Si iata, a scos la lumina
Ca Tamar n-are nicio vina.
El la iveala poate scoate
Faptele noastre rele, toate."

Tamar a fost atunci iertata
Si chiar si binecuvantata
De Dumnezeul drept si sfant
Ce stie tot ce-i pe pamant.

Caci El i-a cunoscut durerea
Si i-a adus si mangaierea:
Ea n-a nascut un fiu, ci doi
Din care a iesit apoi

Cea mai mareata semintie
Care-a ramas pentru vecie
Cu tronul cel imparatesc.
Si astazi , multi il pretuiesc.

Si pretuit toata vecia
Va fi, fiindca Mesia
Cel sfant, si Sfetnic minunat
Tot din Iuda s-a intrupat.

Iata ce pret are dreptatea!
S-o faci, cu toata scumpatatea!
Chiar daca-i in paguba ta,
Sa nu te departezi de ea.

Caci binecuvantari primeste
Numai acel ce drept traieste.
De recunosti cand ai gresit,
Vei fi de Domnul mantuit.

Traieste dar cu umilinta
Si ai in Dumnezeu credinta,
In Fiul sau cel sfant sa crezi,
Sa-l pretuiesti si sa-l urmezi.

Acesta-i lucrul cel mai mare
Ce poti sa-l faci pe-a vietii cale,
Ca doar asa te mantuiesti,
Cu Dumnezeu vesnic traiesti.