Ispitire si suspin

„Vai ce iute cade omul
Cand e vorba de pacat
Si se mira mult de cate
Rele peste el se-abat…

C-am cazut si eu ispitei
Prada ca orisice neam
Si din clipa ceea-ntruna
Somn, odihna nu mai am…"

Murmurand pierdut crestinul
In umila-i inchinare
Simte-ndata cum in taina
Sufletul din el tresare!

Undeva sta Ganditorul
Domn Iisus din Nazaret
Cu a Lui palma strapunsa
Fruntea-i mangaie incet

Ii sopteste plin de Slava
Ca o adiere lin:
„Lasa-Ma pe mine astazi
In locul tau sa suspin!"

Auzind vorbele-acestea
Lacrimi si mai multe-i curg
Robului cu fata arsa
Cum e soarele-n amurg…

Nu mai stie biet sarmanul
Doua vorbe sa mai lege
Prea surprins ca sta de vorba
Chiar cu-al Mantuirii Rege!

„Eu te iert, crestine draga,
C-ai iertat si tu pe multi
De saraci vad ca ti-e mila
Iar porunca mi-o asculti!"

„Si daca gresi-voi iarasi?"
Zise Domnul: „Fiul meu,
Ispitirea de credinta
E tot de la Dumnezeu!

Nu-i om fara de prihana
Sau cu timpul ai uitat
Ca aceasta lume insasi
S-a nascut dintr-un pacat?"

„- Ce folos atunci, Iisuse,
Sa gresesc la nesfarsit!..."
„- E o lupta si-o castiga
Cel ce se vrea mantuit!

Cu cat vina-i tot mai mare
Asa-i si-al caintei chin
Si un zbor spre ceruri nalte
Ti-e orice umil suspin!"

Vai ce iute cade omul
Chiar si-n cel mai greu pacat
Dar mai iute de suspina
De Iisus el e iertat!