Inimii mele

Triunghi de sânge, carne şi ţesuturi
Ce baţi cu milioane de bătăi
În tine se-mpreună-atâtea căi
Şi prea ades devii sălaş de fluturi!

Ce forţă, ce mecanică te mişcă
Ce plămădeală ai, din ce atom?
Eşti o pendulă sacră pentru om
Şi-n pulsul tău e-o tainică morişcă!

Ştiut-ai tu, nepreţuit tezaur
Că-n tine stă viaţa pe pământ,
Că porţi în tine zbucium, jale, cânt
Fiind simţirilor potir de aur?

Fără de tine omul e nimic!
Cu tine e stăpân pe rostul vieţii!
Plăpândă eşti ca roua dimineţii
Şi tare ca tulpina unui spic!

Te stingi misterios ca o candelă
Te dărui celor mai sublime năzuinţi
Te-nduioşează braţele fierbinţi
Şi-o rugăciune caldă din capelă!

Acela care te-a creat, a pus în tine
Un dor de veşnicie şi de El.
Să zboare-n slavă ca un porumbel
Cu aripi de neprihănire pline.

Ca să-nţelegi iubirea Lui cea mare
Te-nalţi arzând la porţile de cer
Şi strângi uimită-n cuibu-ţi efemer
Fărâme de comori nepieritoare.

Când te deschizi la Adevărul veşnic
Coboară Însăşi Trinitatea-n tine
Şi-n umilinţa care se cuvine
Devii ectenie, altar şi sfeşnic!

De nu l-ai fi primit pe Salvatorul
Te-ar fi învins tăcerea şi amarul
Dar te-ai înnobilat treptat cu Harul
Şi-acum aştepţi să-ţi iei spre Dânsul zborul.


6 martie 2007