text Poezii crestine

GÂNDURI ÎN NOAPTE V

de Dumitru Gheorghiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dumitru Gheorghiu
Prin iubirea Lui cea mare,
Am ajuns să fiu în stare
Să mă schimb, să fiu mai bun,
Şi să fug din vechiul drum.

Mulţumesc, Isuse Doamne,
Nu mă laşi să mor de foame,
Nu mă laşi neroditor,
Ci mă-adapi de la Izvor!

Sunt destul de-nfricoşat,
Că mai am mult de-aruncat
Din străfundul inimii,
Din gunoaiele firii.

Însă, El este cu mine,
Caută să-mi facă bine,
Chiar de eu mă mai opun,
Ştiu că El e cel mai bun.

Chiar şi-atunci când mai greşesc
Şi greşind, pe Miel rănesc,
Totuşi, El, Mielul divin
Vrea aşa la El să vin.

Deşi-L întristez mereu
Când apare eul meu,
Eu doresc nespus de mult
Doar pe Miel să îl ascult.

Şi atunci când mai greşesc,
Când pe Miel îl mai lovesc,
Cu blândeţea Lui cea mare,
Mă repune pe picioare.

Nu mă lasă la pământ,
Mă ridică ca să-i cânt
Şi să povestesc de El
Şi ce poate face-un Miel.

Şi atunci, cu gura mea,
Încep cântece-ai cânta
Şi încep să spun pe drum,
Cât de mare-i şi de bun!

Cât de mare-i harul Său
Pentru trupu-acesta-al meu,
Pentru sufletul din mine
Căruia îi face bine.

Şi atunci, când eu îi cânt,
Sunt şi eu miel pe pământ;
Şi veni-va într-o zi
Mielul mare-a mă răpi.

Şi atuncea, împreună,
Faţă-n faţă, mână-n mână,
Voi cânta noua cântare
La cereasca sărbătoare!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce înseamnă cuvântul "Învăţător""
Categorie: Raspunsuri biblice  De Ziua Învăţătorului am primit împreună cu soţia ca şi felicitare această frumoasă poezie scrisă de Ala Talmazan şi am dorit să o împărtăşim cu cititorii port...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Dumnezeu le dă preaiubiţilor Lui pâinea ca în somn?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Recent am fost rugat de un cititor al portalului http://www.moldovacrestina.md să explic ce a vrut psalmistul să spună cînd a afirmat că Dumnezeu “le dă preaiu...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este binecuvântarea copiilor obligatorie?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Recent am fost întrebat dacă binecuvântarea copiilor este obligatorie:Buna ziua! Spuneti va rog,TREBUIE copiii adusi la binecuvintare cind sunt micuti, (...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sunt despărţirile dintre creştini un păcat?"
Categorie: Raspunsuri biblice  La dezbaterea teologică din 30 septembrie 2010 mi-a fost adresată următoarea întrebare:Cum credeţi, despărţirile dintre creştini sunt un păcat? Cum vedeţi...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este îngăduit unui credincios să citească din Molitfelnic?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Vreau sa va întreb daca poate un om simplu, credincios, sa citească din Molitfelnic? Înțeleg ca preoții citesc din el in timpul slujbelor, dar am eu...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Există extratereştri?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce credeți despre extratereștri? Mulțumesc!Persoanele care cred în extratereştri acceptă că viaţa a apărut pe Terra prin evoluţieSă explic: evoluţia...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce există excepţii de la regulă în Biblie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:De ce a îngăduit Dumnezeu aceste ”excepții de la regula ”, voi da doar doua exemple Biblice. 1.) este scris in Scriptură că oamenilor le este rânduit...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Dumnezeu în Biblie despre interpretarea Sfintelor Scripturi?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am fost motivat să scriu ce spune Biblia despre interpretarea Sfintelor Scripturi după dezbaterea teologică din 30 septembrie şi mai ales, după ce la articolul...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să procedeze o mamă a cărei fiu matur parazitează?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am primit acest mesaj de la o mamă a cărei fiu matur parazitează:Doamne ajuta! Ma bucur sa va descopar! E chiar intr-un moment de mare cumpana in viata mea. Lo...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu niciodată nu cere jertfe omenești"
Categorie: Raspunsuri biblice   Săptămîna aceasta, la Limba Romînă am trecut la un nou capitol, balada, unde am studiat opera „Monastirea Argeşului”, unde meşterul Manole îşi jertfeşte...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise