text Poezii crestine

Gândul necredinţei

de George L
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George L


De eşti cuprins de gândul necredinţei
Care-şi croieşte-n tine îmăpărăţia,
Apoi apare bobul neputinţei!
Cum oare? Omul va putea zbura?

Deschide-ţi inima spre Creatorul
Şi lasă-L să pătrundă El în ea:
Atunci vei înţelege, că nu, omul!
Ci Dumnezeu lucrarea-şi va purta.

Fost-am odată-n farmecul ateu
Să caut acol’ răspuns, dar în zadar;
Până când m-am desprins de eul meu!
Am fost legat de fire, nu de Har.

Am fost legat de lumea ceea amară
Ce necredinţă-a semănat în om
Dar am găsit, că-n lumea milenară.
De-acolo a venit măreţul Domn.

Şi am gustat din harul mântuiri
Din dragostea de fraţii de credinţă!
Atuncea am primit darul Iubiri
M-am dezlegat de orce neputinţă.

Am învăţat atunci să rabd eu totul
Precum plugarul arşiţa-n sorită,
Am înţeles, credinţa cît e bobul,
Chiar munţii din structură, ea îi mută.

Am înţeles din dragostea divină
Că s-a născut speranţa pe vecie,
A coborât la noi Sfânta Lumină,
Şi ne-a umplut de har, de bucurie.

Şi toate-acestea au lucrat la fire
Să o transforme după Dumnezeu
În locul ei a apărut iubire...
Şi mi-a şoptit, deacum eşti fiu meu.
2008









Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce înseamnă cuvântul "Învăţător""
Categorie: Raspunsuri biblice  De Ziua Învăţătorului am primit împreună cu soţia ca şi felicitare această frumoasă poezie scrisă de Ala Talmazan şi am dorit să o împărtăşim cu cititorii port...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Dumnezeu le dă preaiubiţilor Lui pâinea ca în somn?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Recent am fost rugat de un cititor al portalului http://www.moldovacrestina.md să explic ce a vrut psalmistul să spună cînd a afirmat că Dumnezeu “le dă preaiu...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este binecuvântarea copiilor obligatorie?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Recent am fost întrebat dacă binecuvântarea copiilor este obligatorie:Buna ziua! Spuneti va rog,TREBUIE copiii adusi la binecuvintare cind sunt micuti, (...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sunt despărţirile dintre creştini un păcat?"
Categorie: Raspunsuri biblice  La dezbaterea teologică din 30 septembrie 2010 mi-a fost adresată următoarea întrebare:Cum credeţi, despărţirile dintre creştini sunt un păcat? Cum vedeţi...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este îngăduit unui credincios să citească din Molitfelnic?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Vreau sa va întreb daca poate un om simplu, credincios, sa citească din Molitfelnic? Înțeleg ca preoții citesc din el in timpul slujbelor, dar am eu...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Există extratereştri?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce credeți despre extratereștri? Mulțumesc!Persoanele care cred în extratereştri acceptă că viaţa a apărut pe Terra prin evoluţieSă explic: evoluţia...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce există excepţii de la regulă în Biblie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:De ce a îngăduit Dumnezeu aceste ”excepții de la regula ”, voi da doar doua exemple Biblice. 1.) este scris in Scriptură că oamenilor le este rânduit...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Dumnezeu în Biblie despre interpretarea Sfintelor Scripturi?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am fost motivat să scriu ce spune Biblia despre interpretarea Sfintelor Scripturi după dezbaterea teologică din 30 septembrie şi mai ales, după ce la articolul...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să procedeze o mamă a cărei fiu matur parazitează?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am primit acest mesaj de la o mamă a cărei fiu matur parazitează:Doamne ajuta! Ma bucur sa va descopar! E chiar intr-un moment de mare cumpana in viata mea. Lo...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu niciodată nu cere jertfe omenești"
Categorie: Raspunsuri biblice   Săptămîna aceasta, la Limba Romînă am trecut la un nou capitol, balada, unde am studiat opera „Monastirea Argeşului”, unde meşterul Manole îşi jertfeşte...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise