text Poezii crestine

Eşti ca o Stâncă

de George Lupsea
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Lupsea
Eşti ca o stâncă-n freamătul furtuni
Când ai cu tine pe Domnul Isus!
Nu te va clătina puterea lumi,
Căci ai privirea îndreptată-n sus!

Eşti ca un pom sădit lângă Izvor
Cu frunze tandre, pline de viaţă!
Chiar de ar fi aproape un cuptor,
Tu rămâi verde, căci ai o speranţă!

Pentru că eşti plantat, lângă o apă
Şi ai tot timpul sursa lângă tine,
Când arşiţa, va îndrăzni să-nceapă,
Tu nu vei simţii, ale eii turbine!

Eşti ca o floare-n tainica grădină
Ce-aşteptă grădinarul dimineaţa!
Să simtă atmosfera în lumină
Şi apa sfântă să îi dea bineaţa!

Aşa este creştinul în umblare
De stă el neclintit lângă Isus,
Va fi biruitor prin încercare
Şi drumul lui se va sfârşi-n cer sus!

Iubitul meu priveşte la Golgota
Căci de acolo pornesc primi paşi,
Şi nu privi la stânga şi la dreapta,
Priveşte la ai Domnului urmaşi!

Priveşte la Isus să i-ai exemplu
Cum trebuie să umbli pe pământ,
Iar paşii tăi, vor duce pân’ la Templu,
Acolo-L vei cunoaşte pe-Acel sfânt.

Fii tare dar, rămâi mereu pe stâncă
Până când va veni Mântuitorul,
Şi-atunci se va-mplini al Lui poruncă
Îţi vei lua spre ceruri cu noi zborul.

24.06.2008gl

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Familia în calitate de celulă a naţiunii"
Categorie: Raspunsuri biblice  Celula este unitatea de bază a oricărui organism. Moartea în masă a celulelor aduce după sine moartea organismului în întregime. Bunăstarea celulelor în parte...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Apostolul Pavel despre succesiunea apostolică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Enciclopedia Wikipedia.org dă următoarea definiţie termenului „succesiunea apostolică”Succesiune apostolică (lat. successio = urmare, continuare) este un terme...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să moderezi la o masă rotundă? (7 sfaturi)"
Categorie: Raspunsuri biblice   Mi-aş fi dorit să găsesc un astfel de articol până săptămâna trecută, când am avut să moderez pentru prima dată la o masă rotundă cu subiectul „Legea Ne-...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Identitatea de gen: eul corporal şi eul psihologic"
Categorie: Raspunsuri biblice  Acesta este primul subiect al lecţiei de diriginţie pentru clasele XII-a în şcolile din Moldova. Pare a fi unul destul de greu formulat, dar în acest articol v...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Socializarea – condiţie a avansării de la individ la personalitate"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cine nu cunoaşte povestea lui Mowgli şi a lui Tarzan? Povestea acestor personaje i-a captivat pe mulţi ani la rând: persoane crescute în afara societăţii, care...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce unii oameni sunt mai darnici decît restul? (5 secrete)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Dumnezeu ne relatează pe paginile Noului Testament despre mulţi oameni darnici şi un exemplu deosebit sunt creştinii din Macedonia, care au sprijinit mult lucr...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Rolul social – model de conduită"
Categorie: Raspunsuri biblice  Ce înţelegem prin rol social şi model de conduită? Iată definiţia pe care ne-o dă dicţionarul Wikipedia pentru noţiunea de rol social:Rolul (social) este un mo...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Zece (10) probleme care mă afectează direct"
Categorie: Raspunsuri biblice  Faptul că ţara are probleme nu-i un secret de mult. Am 26 de ani degrabă, dar ca cetăţean al acestei ţări am trecut prin multe cît să mă facă să mă dezamăgesc...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să faci binefacere?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din capitolul 8 al Epistolei II a lui Pavel către Corinteni devine clar că creştinii din această biserica au iniţiat încă un an înainte o strângere de ajutoare...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce soţul se eschivează de la relaţiile sexuale cu soţia? (10 motive)"
Categorie: Raspunsuri biblice  De mai multe ori a fost plasată această întrebare la căutările pe Google care au condus la portalul Moldova Creștină şi aceasta m-a făcut să presupun că există...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise