Estera (2)

ESTERA (2)

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

În plină noapte lină,
Sub raza argintie,
La Susa în grădină
E multă veselie.

Serbare-mpărătească
Cu multă strălucire,
Ca lumea să privească,
Şi lumea să admire.

Covoare felurite,
În stiluri colorate,
Şi paturi aurite
Şi pietre pavazate.

Pe-alei imaculate
De-un lux superior,
Se-adună din cetate,
Mulţime de popor.

Căci graţia-i nespusă
Iar mesele sunt pline.
Bucatele sunt puse,
Ca să ia orişicine.

Ca omul cu plăcere
Să-şi stâmpere dorinţa,
Dar Dumnezeu ne cere
La toţi, -recunoştinţa-

Dar oamenii uitară
S-aducă mulţumire,
În sunet de fanfară
Şi-n cântec de iubire...

Şi-n curtea-mpărătească,
Şi-n parcul din grădină,
Petrecerea-i lumească
Paharele se-nchină.

Căci împăratul mare
Cu slava-i se mândreşte,
Să-l vadă fiecare
Ce tare străluceşte.

Şi le-arătă tot raiul
Din parc şi din palate,
Şi s-a întins alaiul
Şi-afară din cetate.

Iar culmea sărbătorii
Era planificată;
Împărăteasa ţării
De toţi e aşteptată.

Să vină dar afară
Cununa-mpărătească,
Ca frumuseţea-i rară,
Mulţimea s-o privească.

Dar fiinţa feminină
E plină de mândrie;
El o chemă să vină,
Ea nici nu vrea să ştie.

Căci frumuseţea rară
La marele ospeţe,
Te face de ocară,
Te umple de tristeţe.

Ruşine şi mânie
Pe faţă la-mpărat;
El o chemă să vie,
Dar ea l-a refuzat...

"Cum să te-asculte-o ţară
Când chiar a ta soţie,
Când ai chemat-o afară
A refuzat să vie!?

Iar vestea neascultării
O vei vedea cum creşte;
Pe tot cuprinsul ţării
De azi se răspândeşte.

Şi n-o să-i mai asculte
Nicicând pe soţii lor,
Femeile mai culte
Nici cele din popor.

De-aici multă ocară
În fiecare casă;
Femeile din ţară,
Privesc la-mpărăteasă.

Ascultă împărate,
Există o scăpare!
De vrei să faci dreptate,
Ea cere răzbunare!

Să-i iei destoinicia
Şi titlul de soţie!
Şi toată-mpărăţia,
Supusă-ţi va fi ţie.

Şi-n locul ei să fie
O tânără mai bună.
Cu dreptul de soţie,
Şi dreptul la cunună.

Căci fete sunt mulţime,
Alege-ţi împărate,
Şi lasă-le să cadă
Pe cele îngâmfate."

Şi sfatu-nţelepciunii
A fost îmbrăţişat;
Ce hotărâră unii,
Plăcu la împărat.

...Şi la palat pe trepte
Se urcă şi coboară,
Fecioare înţelepte
De-o frumuseţe rară.

Din marea-mpărăţie
S-a adunat esenţa;
La tronul de domnie,
E mare, concurenţa.

Căci zarul se aruncă,
Dar sorţul hotărăşte;
Că unul dă poruncă,
Iar altul împlineşte.

C-aşa le-a fost sorocul
În numărul de zile;
Dar una-i cu norocul
Din multele copile.

Şi-n camere alese
Şi bine îngrijite,
Frumoasele crăiese
De fameni stau păzite.

Dar iată şi-o copilă
Din prinşii de război,
Se urca... mai în silă...
Pe trepte... mai 'napoi...

Estera... ce plăcută!
Ce zâmbet prietenesc!
Ea parc-a fost născută
Din neamu-mpărătesc...

Şi fata nici nu ştie
C-a fost planificată
De CEL din veşnicie,
Să fie-ncoronată.

Căci Diavolul orbise
Întreaga omenire;
În noapte îi închise
Şi-n oarbă rătăcire.

De-aceea eşti chemată
Estero să te sui,
La-mpărăţia toată
De Dumnezeu să spui.

Estera e frumoasă,
Iar neamul ei e sfânt;
"Să fie-mpărăteasă!"
-E ultimul cuvînt-

Dar oare vrea să steie,
Duşmanul de Satan?
Căci iată-a doua cheie,
E-n mâna lui Haman.

Estera e soţie
Aleasă de-mpărat;
Haman la-mpărăţie,
E-ntâiul magistrat.

Afară, la intrare,
Iudeul Mardoheu,
Stătea la poarta mare
Şi urmărea mereu,

Cum sfetnicii coboară
Şi suie la palat,
Cu treburi de prin ţară,
Şi treburi din regat...

Iar marea bătălie,
La poartă are loc;
Căci duhul de mândrie,
Se-aprinse ca un foc,

Că marele ministru
Nu-i salutat ca zeu...
Şi s-a mâniat sinistru
Haman pe Mardoheu...

Şi-n lupta pentru sfeşnic,
E-un prinţ şi-un cerşetor;
Dar mâna CELUI Veşnic,
La sfinţi dă ajutor....

Şi prinţul chibzuieşte
O tristă răzbunare;
Căci cine îl opreşte?
Doar împăratul mare...

Să piară toţi iudeii
Poporul CELUI SFÂNT,
Că nu respectă "zeii"
Ce umblă pe pământ.

Iată-ncuviinţarea
E-n mână la-mpărat.
Haman cu aprobarea
Coboară din palat...

Porunca-i sigilată,
Trecută prin inel,
Să afle-ntreaga gloată
De marele măcel.

Şi jalea se întinde
Iudeii vor muri;
Haman pe-argint îi vinde,
Să piară într-o zi.

Dar ce redeşteptare!...
Iudeii s-au trezit,
Şi-n bocet fiecare
Au plâns şi s-au căit...

Căci Doamne, cum să piară
Poporul lui Hadasa?
De jalea de afară
Află şi-mpărăteasa.

Şi-n post şi rugăciune,
Trei zile-a stăruit
Ştiind că-l va răpune
Pe cel nelegiuit.

Şi clipa-i potrivită,
Vrăjmaşul e bătut;
Estera îl invită
Să-i deie de băut...

Şi-atunci e întrebată
De marele-mpărat;
De ce e supărată?
Şi ce i s-a-ntâmplat?

Estera e oprită
Să-i spună ce o doare;
Şi-atuncea îi invită
Şi-n ziua următoare.

Haman s-a-ntors acasă.
E plin de bucurie,
Că-i invitat la masă
Şi-a doua zi să vie...

"Dar ce folos de soartă,
De tot ce am şi sunt,
Când Mardoheu la poartă
Sfidează al meu cuvânt.

Când robii mi se-nchină,
El stă nepăsător;
Şi-aceasta mă-nvenină
În faţa tuturor."

"Alungă-ţi întristarea,
Un rob e-n faţa ta;
Adu-ne aprobarea
Şi îl vom spânzura."

Şi răii se-adunară
Şi-un lemn au ridicat,
Ca Mardoheu să piară
Pe-acesta, spânzurat....

Dar ce e la cazarmă?
Şi ce e la palat?
De nu mai vrea să doarmă
Nici marele-mpărat...

Prin cronici răsfoieşte
Să-şi biruie coşmarul;
Şi-ascultă cum citeşte
Din suluri cronicarul.

Şi iată o lucrare
De care-şi aminteşte,
Şi-această întîmplare
De Mardoheu vorbeşte...

Cum omul de la poartă
De moarte l-a scăpat;
Dar fapta era moartă,
Uitată de-mpărat.

De oameni e uiatată,
Dar DOMNUL DUMNEZEU,
Nu uită niciodată
Pe-un credincios al Său!

Şi fapta era mare,
Dar n-a fost răsplătită;
Ce tainică lucrare
În clipa potrivită!

De-aceea-ţi pieri somnul,
De-aceea, împărate,
Căci Mardoheu la Domnul,
A plâns şi astă noapte.

Şi iată răsplătirea
E-n mână la-mpărat;
Haman cu uneltirea
Şi el s-a prezentat.

Şi clipa se perindă
În clipa următoare;
Că unu-i vrea osândă,
Iar celălat onoare.

Dar cine ştie gândul?
Căci gândul e ascuns...
Şi iată veni rândul
Haman să dea răspuns;

"Haman, te-ntreb pe tine
Şi spune-mi ce gândeşti?
Când vrei să faci un bine,
Pe-un rob ca să-l cinsteşti,

Cum e mai onorabil,
Şi cum e mai frumos?
Haman era amabil
Şi foarte bucuros,

Crezând că împăratul
Pe el îl are-n plan;
De-aceea-i ceru sfatul,
Părerea lui Haman.

"Răsplata-mpărătească
E drept, se deosebeşte,
Că lumea-o să privească,
Şi lumea te vorbeşte.

Răsplata-i ideală
Ar fi, de vrei s-o faci,
În haina ta de gală
Pe-acela să-l îmbraci!

Şi calul tău, şi toate
Cum ţi se face ţie;
Să meargă prin cetate
Condus de o solie,

Ca lumea să-l privească
Pe noul împărat;
Iar solul să rostească
Un scurt mesaj de stat."

"Încântător, e bine,
Pe Mardoheu ia-l sus,
Hamane, pentru mine,
Şi fă-i tot ce mi-ai spus."

...Şi iată-i la paradă
Un prinţ şi-un cerşetor;
Ca lumea să îl vadă
Pe cel biruitor.

Haman deveni slugă,
Iudeul, împărat;
Şi chiar de-ar vrea să fugă,
Nu-i cale de scăpat...

Şi ce-a ajuns rivalul!
Vai, Doamne, ce-ntâmplare!
Haman conduce calul,
Iar Mardoheu, călare...

Şi lumea se adună
La Susa pe alei,
S-asculte ce-o să spună
Haman, despre iudei....

Deasupra era cerul
Şi tuturor li-e frică;
Haman e mesagerul
Ce taina le-o explică;

"C-aşa i se cuvine
Să fie răsplătit,
Acel ce face bine,
Cu bine e primit!"

Iar când s-a-ntors acasă
Bătută rău himera,
L-au şi chemat la masă,
La-ospăţul lui Estera.

Ca prada s-o răpească
Din ghiară de la leu,
Şi-asfel să-şi izbăvească
Tot neamul ei iudeu.

"Dar cine-i vinovatul?
Şi cine-i trădătorul?
-Îi zise împăratul-
Ce ţi-a vândut poporul...

Şi îngerii grămadă
Se-adună din Seol,
Să ia a morţii pradă;
Haman e dat de gol...

Porunca-i anulată,
Iudeii-s graţiaţi;
Haman şi casa-i toată,
La moarte-s condamnaţi.

Căci dinte-i pentru dinte,
Dar noi prin har trăim.
Cum ei loveau 'nainte,
În duhuri noi lovim.

Şi prin Estera, iată,
Şi-umilul Mardoheu,
Află întreaga gloată,
Că este Dumnezeu.

De-atunci trecură anii
Şi lupta-i tot mai mare
Căci iarăşi vin hamanii
Să ceară închinare.

Dar Domnul umileşte
Pe-acei ce se mândresc,
Şi-n luptă-i sprijineşte
Pe-acei care-L iubesc.

Tu frate Mardohee
Fii tare în credinţă!
Căci Domnul o să-ţi deie
În luptă biruinţă.

Iar voi să fiţi Estere
În post şi rugăciune;
Căci Dumnezeu ne cere
La toţi, -înţelepciune-.

Iar culmea sărbătorii
Va fi în ceruri sus,
Când toţi biruitorii
Vor sta lângă Isus!

AMIN