Era o seara...

Era o seara…

Era o seara cu irizări albastre,
Bătând la geam cu degete prelunge…
Vesteau copii veseli la ferestre,
Colindele din glasuri ca de îngeri…

Pierdută-n larma cetei duse de copii,
Doar cumpăna fântânii mai scârţâia uşor,
Frângând în tânguire pe coarda liniştii,
O clipă de odihnă pe-a timpului cântar…

Lumine licărinde în blânda înserare,
Copaci încovoiaţi sub albe straie,
Şi-un dor aprins de stele lucitoare,
Îmi picurau în suflet miros de tămâie….

În haina sa regească ţinută ca de îngeri,
Dormea grădina toată sub cerul de oglindă!
Acoperit pământul cu ai luminii lujeri,
Îmi lunecă în cupă şi-un strop din pacea albă!

Aş vrea pe veci acea seară să-mi fie,
O candelă aprinsă de flacăra cea vie,
Leagăn de stele cu sfori de lumini,
De care să trag atunci când mi-e greu!


29.12.2008