text Poezii crestine

DUPA TINE...

de Gheorghe Barbu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gheorghe Barbu
DUPA TINE...

După Tine, Bun Isuse, sufletul mi-e plin de dor,
Şi aştept a Ta venire cu nesaţ şi sfânt fior.
Sentimentul întâlnirii, viaţa-ntreagă ne-o inundă,
Şi aşa în trup de slavă să ne schimbi într-o secundă.

După Tine, Bun Isuse, noi tânjim în permanenţă,
Şi-ndreptăm spre Tine gândul cu respect şi reverenţă.
Când vedem că totul spune că sunt clipe de pe urmă,
Noi acum Te implorăm: Vino pentru-aleasa turmă.

Tu ai spus, Isuse Doamne, că mulţimi ce cred în Tine,
Nu vor prinde vijelia care din neanturi vine.
Căci furtuna care-aşteaptă să se-abată spre Planetă,
Nu-i va prinde să-i lovească, cum izbeşte, o cometă.

Pentru Tine, Bun Isuse, iată-ne cu viaţa trează,
Puşi în şiruri mari de luptă ca ostaşii ce veghează
Aşteptând să sune goarna cu ecouri printre nori,
Să transforme toţi creştinii de prin cele patru zări.

Recitim în Sfânta Carte cum atâtea ne-ai promis,
Şi am vrea de dragul Tău să nu facem compromis,
Cu acei ce-n, defavoare, pun Cuvântul Tău etern
Şi câştigă necredinţa pentru-al răului infern.

Când în visuri şi imagini noi privim în zori spre stele,
Ne gândim că vom zbura ca un stol de turturele;
Care cuibu-şi părăsesc pentru zborul lor în salturi,
Când şi noi la glas de îngeri, vom porni-o spre înalturi.

Amin.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Apocalipsa – XV. Antihristul. Cap. 13.11-18"
Categorie: Invataturi biblice      Lumea aşteaptă un lider religios cu autoritate. Într-un veac al îndoielii şi nesiguranţei, oamenii ar dori pe cineva care să aibă răspuns la toat...
de Marga Buhus 27 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Apocalipsa – XVI. Secerişul şi culesul. Cap. 14"
Categorie: Invataturi biblice  Capitolul 14 formează o secţiune aparte a cărţii Apocalipsa, şi constă dintr-o viziune împărţită în şase părţi, având de-a face cu finalul perioadei Necazului...
de Marga Buhus 27 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Apocalipsa – XVII. Potirele mâniei lui Dumnezeu. Cap. 15 și 16"
Categorie: Invataturi biblice  Capitolele acestea formează o viziune unită, zugrăvind scenele finale ale dispensaţiei judecăţii. Apocalipsa este o carte a judecăţii şi, în timp ce poate să p...
de Marga Buhus 27 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Închinarea în casele noastre creştine"
Categorie: Invataturi biblice    Aș dori ca să avem casele dedicate Domnului astfel încât să ne închinăm lui Dumnezeu toată ziua și să facem din locuințele noastre temple ale Dumnezeulu...
de Marga Buhus 27 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"„Neagră, dar frumoasă” și „via frumuseții mele” (Cântarea Cântărilor 1.5-6)"
Categorie: Invataturi biblice    În viața unora și altora din marii vestitori ai evangheliei citim că aceștia ajunseseră în timpul din urmă al vieții lor să prețuiască foarte mult Cânta...
de Marga Buhus 27 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Nicio noapte fără dimineață"
Categorie: Invataturi biblice  Se poate să ai acum o cunună spinoasă, dar curând vei purta o cunună de stele. Se poate să ai în mâini o mulțime de probleme, dar mâinile tale vor primi în cur...
de Marga Buhus 27 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Gloria lui Dumnezeu – nu a omului"
Categorie: Invataturi biblice Ștefan a privit „țintă spre cer” (Fapte 7.55). Omul plin de Duh Sfânt este în legătură cu cerul în timpul trecerii lui pe pământ. Un asemenea om înțelege că are part...
de Marga Buhus 27 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ne-a făcut plăcuți în Cel Preaiubit"
Categorie: Invataturi biblice Domnul îl privește pe cel sfânt ca fiind în totul preaiubit. Și așa este orice credincios înaintea Lui. Fiind un păcătos în sine însuși, prin credință el a primit as...
de Marga Buhus 27 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Isus Hristos a înviat – cei morți în Hristos vor învia de asemenea"
Categorie: Isus Hristos Era o mare întrebare: „Cine ne va ridica piatra de pe mormânt? Pot oare să mai trăiască oasele uscate? Îi vom mai avea oare din nou pe ai noștri care au plecat? Se mai poa...
de Marga Buhus 27 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea Duhului Sfânt faţă de lume"
Categorie: Duhul Sfant  (Ioan 16.8-11)8    Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.9    În ce priveşte păc...
de Marga Buhus 27 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise