Dragostea Neschimbătoare

Dragostea Neschimbătoare

Dragostea lui Dumnezeu
Şi-a pus eterna-I temelie,
În centrul sacrului nucleu
Prin străluciri de curcubeu,
Ce-a izvorât, din veşnicie.

Contrariată, în ceruri sus
De Lucifer ce-n răsculare,
Amendamente. I-a adus
Şi chiar oricâte el a spus,
A rămas neschimbătoare.

A trebuit să dovedească
Prin omul, ce-a fost creat,
Că avea să se Jertfească
Să ia natura omenească,
Să-l izbăvească din păcat.

Şi-astfel, întregul Univers
Cu-ale lui lumi imaculate,
Au înţeles că bunul mers
Nu poate-avea alt revers,
Al fericirei, prin dreptate.

Căci Dragostea iubitoare
Pe lemnul crucii, la Calvar,
Cu fruntea sus, biruitoare
Ea a trecut triumfătoare,
Prin Jertfa-I pusă pe-altar.

Acolo, s-a-nălţat un steag
Prin sângele Jertfei vărsat,
Şi-acolo-al Dragostei toiag
Păşind peste al morţii prag,
S-a rupt în Jertfă-njunghiat.

Ea va purta în veci de veci
La ambele mâini iubitoare,
Dovezi ce nu poţi să le treci
Că-s semne de piroane reci,
Balsam de raze, salvatoare.

Flavius Laurian Duverna
28 martie 2007