Dragostea dintâi

Niciodată cât trăi-vom
Noi nu vom uita
Căci a fost o zi în care
Ne-ai dat bucurie mare
Fiind ziua de predare
Când întreaga adunare
Se înveselea

Era veselie mare
Căci un păcătos
Ce rătăcea în păcate
Le-a mărturisit pe toate
Arătând că se mai poate
Elibera de la moarte
Prin Isus Hristos

Dragostea aceea mare
De la început
Era fără căpătâi
Era dragostea dintâi
Ce te face să rămâi
Necurmat la poala Lui
Aşa am crezut.

Eram gata de vestire
Să spun orişicui
Căci am găsit mântuire
Şi sunt plin de fericire
Şi vreau prin a mea vestire
Să dau tuturor în ştire
Bunătatea Lui.

Credeam că această stare
Veşnic voi avea
Dar încetul cu încetul
Şi azi încă am regretul
Nu voiesc să ţin secretul
Dar am neglijat decretul
Şi ce-mi oferea.


A-nceput să se răcească
Dragostea dintâi
Căci s-a slăbit părtăşia
Nu mai arde-acum făclia
Întunecoasă e glia
Parcă nu mai simt tăria
E greu să te ţii.

Dar această stare gravă
E de condamnat
Nici rece cum e-amintit
Nici în clocot prelungit
CăLDICEL?... Total greşit!
Nu eşti vrednic de primit
Ci de El... vărsat!

Dumnezeu însă te strigă
Să-ţi aduci aminte
Dragostea dintâi s-apară
Căci de nu ajungi afară
Dar acum e vremea iară
Viaţa ta să fie vară
Ca şi înainte.

Acum cântăreşte bine
Şi să vezi cum stai
Dragostea dintâi lipseşte?
Sau ceva te urmăreşte
Şi-n continuu te pândeşte
Să te prindă ca un cleşte
Să n-ajungi în Rai!

Doamne dă-ne tuturora
Acum te rugăm
Dragostea dintâi ce-odată
Ne-a cuprins fiinţa toată
Din nou în noi să străbată
Ca să putem deîndată
Să te onorăm.
Amin