text Poezii crestine

Doamne, Tu mă cercetezi

de Nicholas Dinu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nicholas Dinu
Psalmul 139

Doamne, Tu mă cercetezi,
Îmi trasezi cărarea vieţii
Şi pe ea mereu aşezi
Prospeţimea dimineţii.

Ştii când stau şi când mă scol
Ochiul Tău îmi e cenzura
De sunt plin sau de sunt gol
Tu-mi cunoşti deplin măsura.

M-ai ţesut în chip ciudat
Din lumină, lut şi apă,
Sufletul meu însetat
Doar din Tine se adapă.

Zilele vieţii mele
Toate-n Cartea Ta sunt scrise;
De-ntâlnesc necazuri grele
Am la Tine uşi deschise.

Îţi pui mâna peste mine
Duhul Tău mi-l dai voios
Mă ridici spre cer, spre Tine
În urcuş anevoios.

Înainte şi-napoi
Cu iubire mă-nconjori
Şi în lume, amândoi,
Triumfăm de mii de ori.

Când cuvântul de pe buze
Zbor îşi ia, cu bucurie,
Nu vreau îngânări confuze
Să-Ţi depun ca mărturie.

Căci Tu mă cunoşti în totul
Sunt grăunte de nisip;
Fă din viaţa mea chivotul
Ce răsfrânge al Tău chip.

Tu mi-ai întocmit rărunchii -
Nu cunosc prin ce minune!
Dar mă faci să-mi plec genunchii
În umilă rugăciune.

Cât de nepătrunse sunt,
Doamne, gândurile Tale
Totuşi sfântul Tău Cuvânt
Le aşterne-n a mea cale!

Legea Ta e mult mai dulce
Ca şi fagurul de miere
Ea în suflet îmi aduce
Ale slavei emisfere!

Harul Tău mai necuprins e
Decât necuprinsul zării,
Nu sunt raze mai aprinse
Decât razele iertării.

Voia Ta e mult prea sfântă
Să o pot a înţelege
Dar mereu pe calea strâmtă
Dă-mi Tu har a o alege.

Doamne, Tu mă cercetezi
Îmi cunoşti a mea fiinţă,
Paşii mei într-una-i vezi
De-s spre cer şi biruinţă

Dacă sunt pe-o cale rea,
A plăcerilor, mândriei,
Pune-mi Tu viaţa mea
Iar pe calea veşniciei.

Iar prin negură şi ceţi
De-mi alunecă piciorul
Tu din nou să mă înveţi,
Umple-mi iar cu Duh, ulciorul.

Duhul Tău să-mi fie spada
În umblările nadire
Vreau mai alb decât zăpada
Să ajung în nemurire.

Prin Cuvânt să-mi luminezi
Tot mereu cărarea vieţii
Şi pe ea sublim s-aşezi
Prospeţimea dimineţii.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"De ce este Sabatul zilei a șaptea atât de important pentru adventiștii de ziua a șaptea?"-Sabat Sabat
Categorie: SabatCitind Biblia, ai întâlnit, probabil, cuvântul „Sabat”. Este folosit în Biblie de 172 de ori, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Este, de asemenea, a patra dintre Cele Zec...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Respectarea Sabatului îți poate întări relația cu Dumnezeu?"-Sabat Sabat
Categorie: SabatCând vrei să te apropii de cineva, încerci în mod firesc să petreci mai mult timp cu acea persoană. Sabatul săptămânal reprezintă ocazia perfectă pentru a petrece intenționat timp...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Respectarea Sabatului îți poate întări relațiile de familie"-Sabat Sabat
Categorie: SabatȘtiai că respectarea Sabatului poate contribui la întărirea familiei tale? La urma urmei, este un timp pus deoparte de Dumnezeu pentru a ne bucura de tot ceea ce a creat El – de l...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Sabatul atunci și acum"-Sabat Sabat
Categorie: SabatUneori avem nevoie de o zi liberă. Un interval de 24 de ore în care nu trebuie să ne gândim la muncă sau la alte griji și factori de stres din viața noastră. Din fericire, Dumneze...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Sabatul în Biblie"-Sabat Sabat
Categorie: SabatDumnezeu a creat Sabatul pentru a ne ajuta să păstrăm legătura cu El. Noi, ființele create, ni-L amintim și îl sărbătorim pe Creatorul nostru. Iar Biblia arată că Sabatul a exista...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Sabatul de-a lungul istoriei și în timpul sfârșitului"-Sabat Sabat
Categorie: SabatSabatul este o temă care apare în întreaga Biblie. Dar, după vremurile biblice, Sabatul zilei a șaptea a fost contestat și chiar schimbat în duminică. Însă de-a lungul istoriei au...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Șapte beneficii ale respectării Sabatului"-Sabat Sabat
Categorie: Sabat„El le-a zis: «Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul, pentru Sabat».” Marcu 2:27 Ființele umane au nevoie de odihnă. Nu putem scăpa de nevoia de o pauză și am înnebuni cu to...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce este Sabatul zilei a șaptea atât de important pentru adventiștii de ziua a șaptea?"-Studiu biblic adventist Adventist
Categorie: AdventistCitind Biblia, ai întâlnit, probabil, cuvântul „Sabat”. Este folosit în Biblie de 172 de ori, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Este, de asemenea, a patra dintre Cele...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Respectarea Sabatului îți poate întări relația cu Dumnezeu?"-Studiu biblic adventist Adventist
Categorie: AdventistCând vrei să te apropii de cineva, încerci în mod firesc să petreci mai mult timp cu acea persoană. Sabatul săptămânal reprezintă ocazia perfectă pentru a petrece intenționat...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Respectarea Sabatului îți poate întări relațiile de familie"-Studiu biblic adventist Adventist
Categorie: AdventistȘtiai că respectarea Sabatului poate contribui la întărirea familiei tale? La urma urmei, este un timp pus deoparte de Dumnezeu pentru a ne bucura de tot ceea ce a creat El –...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise