Desculţ, pe cărări presărate cu spini

Desculţ pe cărări

Desculţ pe cărări presărate cu spini,
Cu tălpile pline de sânge,
Isuse venit-ai din cer să alini,
Durerea acelui ce plânge.

Umil ai trecut prin al morţii cuptor,
Răbdând suferinţa-n tăcere,
Să dai o speranţă acelor ce mor,
Căci fi-va-n curând o-nviere.

Ai fost pentru cei rătăciţi un Păstor,
Ce turma sub pază şi-o ţine,
Deschisa-i o uşă spre har tuturor,
Ce vor să se-ntoarcă la tine.

Lăsat-ai o turmă întreagă plecând,
Să cauţi pe cărări depărtate,
O oaie ce umblă prin văi rătăcind,
Departe de-a Ta bunătate.

Cu sufletul frânt de-a pierzării dureri,
Tu cauţi până-n ceasul din urmă,
Pe cei ce robiţi de a lumii plăceri,
Plecat-au departe de turmă.

Cândva într-un ceas de-ntuneric cumplit,
Adânc cufundat în ruşine,
Isuse văzut-am ce mult mai iubit,
Şi cât ai făcut pentru mine.

Căci Tu eşti acel ce de veacuri iubind,
De cei păcătoşi se îndură,
În mila Ta mare trăiesc ei simţind,
A braţelor Tale căldură.

Ilie Belciu