text Poezii crestine

DE UNDE?

de Rely Tarniceri
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rely Tarniceri
Mă-ntreabă vîntul cel hoinar,
şoptind prin frunze de salcîm:
"de unde vin, mînat de doruri?
cin' m-a trimes pe-acest tărîm?"
Mă-ntreabă păsări călătoare,
ce-şi poartă zborul spre-alte ţări:
"de unde ştiu 'ncotro mi-e cuibul
când mă înalţ in depărtări?"
Si ploaia veselă, zglobie,
ce-mi spală lacrima pe-obraz,
mă-ntreabă plină de uimire:
"ce ţine-al norilor zăgaz?"
Iar ghiocelul, cel ce-mi spune
că niciodată nu-i tîrziu,
cînd, biruind, străpunge gheaţa,
mă-ntreabă:"eu de unde ştiu?
De unde ştiu in somnu-mi tainic,
adînc sub plapuma de nea,
că primăvara e aproape
şi poarta să-i deschid, ar vrea?"
Iar trandafirul din grădină,
în purpură înveşmîntat,
veni să-mi spună ce minune
in viaţa lui s-a întîmplat:
eram un fir, un mic grăunte,
ascuns sub bulgări de pămînt;
dar poţi să-mi spui:"prin ce miracol
m-am transformat în cel ce sînt?"
Chiar inima-mi în piept tresaltă:
"simt un imbold, deasupra firii;
de ce din trupul meu de carne,
visez la taina nemuririi?
Iar ochii îmi înalţ adesea
privind pierdută-n departare
de parc-aş aştepta răspunsul
de-acol' de dincolo de zare."
Privind la pumnul de ţărină
ce se zbătea să înţeleagă
taina puterii ce susţine
de-o veşnicie, lumea-ntreagă,
un glas din ceruri îi răspunde,
cu un cutremur de pămînt:
"Te-ntrebi de ce, nu ştii de unde?
Pentru că sînt, ACEL CE SUNT!"

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iertare pentru curvie"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Am citit articolul „Ce-i unește pe un bărbat și o femeie într-o căsătorie” și am fost cercetată și mustrată de Duhul. M-am căsătorit înainte să-L fi cunosc...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce a făcut Isus după înviere între arătările Sale?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:În Evanghelii este scris că Isus, după înviere, S-a arătat ucenicilor Săi. Ce făcea Isus între arătările Sale?Evenimentul istoric al învierii Domnului Isus...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Dumnezeu a vrut să-l omoare pe Moise (Exod 4:24-26)?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:La Exod 4:24-26 am întâlnit o întâmplare greu de înțeles. În timp ce Moise se îndrepta spre Egipt împreună cu familia sa, au ajuns într-un loc unde au răma...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este diferența între “poruncă” și “Lege”?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Care este diferența dintre Poruncă şi Lege? Să presupunem că erau trei copii într-o familie la care tatăl lor le-a interzis să deschidă ușa unei camere. Pr...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este cineva viu din cei ce au văzut pe Isus Hristos?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:În Evanghelia după Luca 9:27 este scris că unii din cei ce stăteau cu Isus nu vor muri pînă nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere. A r...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"În ce fel a împlinit Domnul Isus Legea și cum împlinim noi, ca și creștini, Legea?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este Legea celor zece porunci a Lui Dumnezeu veșnică sau temporară? Definiția cea mai exactă a păcatului este dată de ucenicul iubit a Domnului Isus,...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Definiția păcatului potrivit cu 1 Ioan 3:4 (păcatul este fărădelege)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este Legea celor zece porunci a lui Dumnezeu veșnică sau temporară? Definiția cea mai exactă a păcatului este dată de ucenicul iubit a Domnului Isus...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Au obiectele energie spirituală?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Au obiectele energie?Presupun că întrebarea nu se referă la energia obișnuită pe care o are un obiect în dependență de compoziția chimică, ci la ener...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A fost Isus botezat cu botezul pocăinței?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:A fost Isus botezat cu botezul pocăinței? Botezul lui IsusBotezul lui Isus de către Ioan Botezătorul este unul semnificativ. Acest eveniment este mărt...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Muntele Templului: cui și cât a plătit împăratul David pentru el"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Am o nelămurire cu privire la două versete din Biblie (2 Samuel 24:24 și 1 Cronici 21:25). Iată întrebările mele :În aceste două texte este vorba despre ac...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise