text Poezii crestine

De-ar fi să plec din astă lume

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
De-ar fi să plec, să plec din astă lume,
Mi-aș plânge dorul pribeag și neputința,
Privind spre pruncii ce-și leapădă credința,
Spre lacrima ce stinge încet, încet dorința,
Mi-aș plânge dorul. . .

De-ar fi să plec, să plec din astă lume,
Mi-aș plânge gândul hoinar și-a mele fapte,
Privind spre lumea ce freamătă în noapte,
La vorbele rostite, la strigăte și șoapte,
Mi-aș plânge gândul. . .

De-ar fi să plec, să plec din astă lume,
Mi-aș plânge truda, tot ce-i deșertăciune,
Privind spre trupu-mi umplut de-amărăciune,
Spre înălțimi celeste și jos înspre genune,
Mi-aș plânge truda. . .

De-ar fi să plec, să plec din astă lume,
Mi-aș plânge starea și rostul meu teluric,
Privind spre gloata ce-așteaptă-n întuneric,
La cei care sfidează mesajul evanghelic,
Mi-aș plânge starea. . .

De-ar fi să plec, să plec din astă lume,
Mi-aș plânge fapta ce n-a lucrat temeinic.
Privind în mine, mă simt ca un netrebnic,
De dragostea divină eu știu că nu sunt vrednic
Și îmi plâng fapta. . .

01/04/2009, Barcelona -Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse creștine scrise

Relaţia familială din perspectiva biblică Studiu biblic
Chiar dacă poate fi puţin umilitor pentru noi, aş dori totuşi să ne reamintim ceea ce Dumnezeu spune despre căsnicie şi cum este ea privită în Cuvântul Său (care sunt lucrurile elementare, de bază, al...
de Maida Buhai 21 martie 2025 Citeste mai mult >>
Întâlnirea Cuplurilor Căsătorite Studiu biblic
Familiile noastre: de la mediocritate la excelentă Dr. Parker, the famous minister, was speaking to a church in Chicago. After a few nights of services in which the Lord had been blessing through...
de Maida Buhai 21 martie 2025 Citeste mai mult >>
Necredinciosul și Adevărul Studiu biblic
 Necredinciosul și Adevărul  1. Este lipsit de adevar 1TIM 6:3-5 Daca invata cineva pe oameni invatatura deosebita, si nu se tine de cuvintele sanatoase ale Domnului nostru Isus Hr...
de Adina Copos 21 martie 2025 Citeste mai mult >>
Numele Domnului Isus Studiu biblic
 Numele Domnului Isus  1. O mireasma varsata CINTAREA 1:3 mirodeniile tale au un miros placut. Numele tau este ca o mireasma varsata. De aceea te iubesc pe tine fetele!  ...
de Adina Copos 21 martie 2025 Citeste mai mult >>
Omul Nou Studiu biblic
 Omul Nou 2COR 5:17 Caci, daca este cineva in Hristos, este o faptura (Sau: zidire.) noua. Cele vechi s’au dus: iata ca toate lucrurile s’au facut noi. 1. Are viata cea noua –...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce poate să facă Domnul Isus? Studiu biblic
Ce poate să facă Domnul Isus? 1. Poate sa mantuiasca EVR 7:25 De aceea si poate sa mintuiasca in chip desavirsit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentruca traieste pururea ca sa mij...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cuvântul Domnului. Cum este? Studiu biblic
 Cuvântul Domnului. Cum este?  1. Cuvantul Domnului este adevarat PSA 33:4 Caci Cuvintul Domnului este adevarat, si toate lucrarile Lui se implinesc cu credinciosie  2.&n...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei în viața omului Studiu biblic
 Importanta Bibliei in viata omului  1. Ce este Biblia? Cartea DomnuluiISAIA 34:16 Cautati in cartea Domnului, si cititi! Niciuna din toate acestea nu va lipsi, nici una nici alta...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum trebuie să se roage credinciosul? Studiu biblic
 Cum trebuie sa se roage credinciosul?  1. In Numele Domnului Isus IOAN 14:13-14 si ori ce veti cere in Numele Meu, voi face, pentruca Tatal sa fie proslavit in Fiul. Daca vet...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Creștinul Studiu biblic
 Crestinul  1. Cine este cu adevarat crestin? IOAN 1:12-13 Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celorce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; na...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise