text Poezii crestine

CUM FULGERUL, STRABATE...

de Gheorghe Barbu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gheorghe Barbu
CUM FULGERUL STRABATE
(Mat.24.30-31)

Cum fulgerul străbate, din spaţii spre pământ
Brăzdând prin norii negri lumina orbitoare,
Aşa va fi-n curând când Prinţul nostru Sfânt,
Din nou va veni cum zice prin Cuvânt,
Spre ceruri să ne ia, în strai, de sărbătoare.

Cum fulgeri mari străbat prin nori ultramarini,
Luminând şi cerul pe astru-ntunecat
Aşa va fi în ziua când Craiul din lumini,
Ajunge ca un trăsnet pe văi cu jepi şi spini,
Să-Şi culeagă crinii, cu traiul, fermecat.

Cum norii îşi descarcă prin arcul luminos,
Energia-n flăcări mărindu-şi strălucirea,
Aşa va fi atunci când Regele Cristos,
Va sosi pe nouri în straiul maiestos,
Şi-atunci or savura, triumfând, VENIREA.

Creştini, de pretutindeni, cu conştiinţa trează!
Voi vegheaţi căci greul în curând dispare,
Iar lupta şi-ncercarea o clipă mai durează.
Voi fiţi uniţi în Duhul cu cei ce Îl urmează,
Şi Domnul vă va strânge la marea Adunare

Soseşte iar, Isus, cu caii Lui în tropot,
Poate-n toiul nopţii, sau poate-n zori de zi.
Pălimar, nu-ţi pune, să-ţi sune acum un clopot,
Căci vestitori avem şi-alarma lor e-n clocot:
"Că Cel ce vine, vine, şi nu va zăbovi".
Amin.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise