Creştini după Evanghelie (2)

CREŞTINII DUPĂ EVANGHELIE (2)...

Ei merg pe căile cerute
De Codul sfânt, de Dumnezeu
Când vin durerile acute,
Când mulţi sunt spinii pe traseu
Dovadă dau că nemurirea
Le-a afectat, pe veci, trăirea.

Păşesc pe trepte spre Cetate
Şi nu cârtesc când vin furtuni
Ei ştiu că sfânta demnitate
N-are în ea întinăciuni
Au renunţat la faima lumii
Şi la poveţele minciunii.

Emblema lor e pocăinţa
Nu firma afişată sus
Când vine valul, suferinţa
Ştiu ce-mpăratul lor le-a spus:
„În lume veţi avea nevoi
Dar îndrăzniţi! Sunteţi eroi!”

Ei nu-s creştini doar când seninul
Se-arată în splendoarea sa
Ci şi atunci când vine chinul
Sau ne-mplinirea, vreme grea.
Chiar de cărarea e abruptă
Ei stau, neabătuţi, în luptă.

Fac parte din confesiunea
Ce e ştiută-n lung şi-n lat?
Nu-i relevant; ci misiunea
De care ei s-au ataşat
A omorât în ei orgoliul,
Nu au credinţă de fotoliu,

Ci înţeleleg s-aplice-n trai
Principiile Cărţii Sfinte
S-au ataşat de-acel alai
Ce nu se-nfrică de morminte
Din ei candoare se revarsă
Slujirea lor nu e o farsă.

Prin Duhul ei înaintează
Spre ţinta pusă tot de El
Şi din traseu nu deviază
Ştiind ce-a zis divinul Miel
Aceşti creştini nu-s de paradă
Splendori cereşti ei o să vadă.

Viaţa lor e încântare
Pentru Acel ce i-a creat
O, ţine-i, Tată, pe cărare
S-ajungă-n plaiul luminat
Eşti pentru ei Ocrotitorul,
Păstorul blând şi Viitorul.

25 Septembrie, 2009