Ce mare eşti!

Ce mare eşti!

Ce mare eşti Tu Doamne, al nostru Creator!
Bogat în măreţie şi-atoateştiutor
Învăluit în slavă, în nimbul nemuririi
Şi nepătruns în gânduri; eşti regele iubirii.

Şi Universul spune cât de magnific eşti
În toate suveran peste-nălţimi cereşti
Iar căile astrale sub paşii Tăi – poteci
Eşti dătătorul vieţii, Stăpân în veci de veci.

De-a pururi Ţi se-nchină şi stelele şi luna
Din Căi Lactee Ţi-ai ţesut locaşul şi cununa
Iar mii de constelaţii de sori Te proslăvesc
Şi-adâncul şi-nălţimea puterea Ţi-o vestesc.

La simfonia slavei şi omul se uneşte
Şi ploi şi vânturi şi tot ce-nmugureşte
Şi norii care–şi varsă a binecuvântării picuri
O, oameni buni, ieşiţi din humă şi nimicuri!

Ce mare eşti O, Tată, cât nu putem grăi
În lumea limitată făr’ Tine n-om trăi
Ne dă puteri depline să Te urmăm cu drag
Să trecem prin credinţă al veşniciei prag.