text Poezii crestine

Către Timotei

de Dionisie Giuchici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dionisie Giuchici
CĂTRE TIMOTEI

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Timoteie, ia aminte să nu părăseşti vegherea
Fugi de oameni care neagă şi tăgăduiesc puterea!
Fugi de oameni care schimbă harul sfânt în desfrânarea
Căci pedeapsa lor rămâne o pedeapsă foarte mare.

Oameni care vor să pară mari învăţători şi stele,
Însă numai în cuvinte şi în vorbele fidele.
Dar şi chipul îi trădează pe aceşti evlavioşi
Care zic că sunt apostoli şi se dau drept credincioşi.

Pe deasupra poartă lână, şi nu zici că nu sunt oi,
Intră în acelaşi staul şi se plimbă printre noi.
Fraţii din Corint îi cheamă să le ţină cuvântări,
Şi se duc aceşti apostoli peste tot prin adunări.

Galatenii îi primiră pe aceşti cu gând hoinar,
Care i-a întors spre lege şi i-a despărţit de har.
Ei cu sine se măsoară, şi adesea între ei,
Nu le place să le spună fraţii că sunt farisei.

Ei tăgăduiesc puterea proclamată de HRISTOS,
Şi le spun la fraţi că Pavel este slab şi e fricos.
Filozofi cu mult renume şi cu multe educaţii,
Ei pe Duhul Sfânt îl neagă fără multe contestaţii.

Doamne, pentru ce sunt oare şi apostoli mincinoşi?
Când Tu i-ai chemat pe oameni ca să fie credincioşi...
Alţii şi mai sus se suie şi se pun în locul Tău,
Buda, Mahomed, sau Fiara, dându-se drept DUMNEZEU.

Câtă lume-i înşelată, câte milioane pier!
Oameni căror li se spune că vor merge sus în cer.
Li se spune jumătate, sau un sfert, sau chiar greşit,
Cum să fie, cum să caute credinciosul umilit.

Două clase de apostoli: sinceri şi adevăraţi,
Şi apostoli care umblă printre credincioşi, mascaţi.
Unii pe aleea strâmtă, alţii bulevardul lat,
Căci apostolii de vază le-a spus că nu e păcat.

Turma lor e mult mai mare, cei aleşi sunt mult mai rari,
Până când Stăpânul vine, ei sunt mai viteji, mai tari.
Pavel cu aceşti apostoli prin Biserici s-a luptat,
Şi prin Duhul Celui Veşnic din Corint i-a alungat.

Galatenilor le scrie, şi lui Timotei, lui Tit,
Şi în Efes deasemeni mulţi de-aceştia s-au ivit.
Scrijelaţi, sau câini, sau fiare, Pavel i-a etichetat,
Şi le-a scris la fraţi să ştie cum Satana s-a mascat.

Mască, scenă teatrală, filo-matematicieni,
Când te uiţi la ei îţi pare că aceştia-s marţieni.
Iar în alte roluri sumbre vezi ţărani, dar tot ciudaţi,
Cu smerenie orbită, şi aceştia sunt mascaţi.

Vezi prooroci şi văzătoare tot cu mască de argint,
De aceea astăzi neagă mulţi lucrarea din Corint.
Izabela nu e moartă, duhul lui Balaam trăieşte,
Pentru bani sau alte daruri măgăriţa îţi vorbeşte.

Semnele unui apostol nu sunt vorbele în vânt,
Ci puterea Cincizecimii care este DUHUL SFÂNT.
Evanghelia curată cere sacrificii, fraţi,
Dacă vreţi să fiţi apostoli trebuie să răbdaţi.

Dacă vreţi în haină albă, sfântă fără zbârcituri,
Îmbrăcaţi-vă în DOMNUL cu puterea din Scripturi
Ca să-nvingeţi vrăjitorii şi pe cei cu duhul rău,
Cereţi toată armătura sfântă de la DUMNEZEU.

De asemenea războaie nu-i convine lui Satan,
De puterea Cincizecimii fuge marele duşman.
De aceea prin Biserici rolurile s-au schimbat,
Nu mai vor minuni şi semne, oamenii le-au îngropat.

Cu programe şi programe, tot spre slava Lui ISUS,
Răul e când noi respingem cercetările de sus.
Nu e rău să cânte corul, şi Cuvântul să-l vestiţi,
Răul e când pe proorocii DOMNULUI îi prigoniţi.

Pavel în Corint învaţă: "Fraţilor, să stăruiţi
După darurile sfinte, mai ales să proorociţi"
Astăzi în aceeaşi oală noi pe toţi i-am introdus,
Şi răspundem la mulţime : "Proorociile s-au dus."

Ce-o fi vrând să spună Pavel când i-a acordat pe voci?
Când a zis: "întâi apostoli, iar în al doilea, prooroci."
Noi păstrăm întâia frază, dar ne vine mai uşor
Ca să-nlocuim proorocul cu un maistru dirijor.

Celelalte daruri sfinte, cârmuiri, ajutorări,
Să vorbeşti în limbi străine, şi minuni, şi vindecări,
"Nu mai amintiţi acestea!" ni se spune deseori,
"Fiindcă nu mai sunt!" propagă foarte mulţi predicatori.

Vedeţi până unde merge falsul de la început?
Ca să-i prindă, să-i destrame şi pe cei care-au crezut.
Răul e lăsat să crească ca şi spinii din copaci,
Despre toate-acestea scrie, şi nu poţi nimic să faci.

Răul e lăsat în lume ca să-i strângă pe cei răi,
După cum HRISTOS îşi strânge astăzi credincioşii Săi.
Totuşi, ce ne întăreşte împotriva celor răi,
E că DUMNEZEU cunoaşte care sunt aleşii Săi.

Turma îi cunoaşte glasul, orişicâte valuri vin,
Ei cunosc când cheamă DOMNUL, şi când cheamă cel străin.
Numai cugetele moarte care râd de Vestea Bună,
DUMNEZEU îi lasă liberi ca să creadă o minciună.

Adevărul care taie, doare, ustură, irită,
Omul mândru nu acceptă, el se apără, se-agită.
Pavel e legat în lanţuri, rabdă suferinţe grele,
În butuci, zdrobit cu pietre, şi bătaia cu nuiele.

Şi atâtea alte chinuri le-a întâmpinat voios,
Omul care-a mers pe urma DOMNULUI ISUS HRISTOS.
De aceea şi puterea harului desăvârşit,
Prin necazuri, suferinţe, pe apostol l-a-nsoţit.

Nu cu vorbele ilustre, ci cu forţa cea de sus,
Ei au vindecat bolnavii în Numele lui ISUS.
Nu cu teorii punctate, nu cu lungi alocuţiuni,
Ci prin Duhul Celui Veşnic care face mari minuni.

O asemenea credinţă vrem şi noi prin adunări,
Dar întâi de toate cereţi biruinţi prin încercări.
Cereţi flacăra iubirii, dragostea lui DUMNEZEU,
Dacă vreţi să fiţi cu Domnul, lepădaţi-vă de "eu".

Evanghelia deplină să vă fie steagul sfânt,
Nu vestiţi pe jumătate taina scrisă în Cuvânt.
Nu modificaţi cărarea, nici mai strâmtă, nici mai lată,
Căci cărarea mântuirii, de HRISTOS a fost trasată.

Mergeţi numai înainte, cu ISUS HRISTOS voioşi,
Nu vă înspăimânte glasul oamenilor mincinoşi.
Pot să se despice munţii, şi să se ridice marea,
Nu vă temeţi! Credinciosul biruieşte încercarea!

Alexandru Căldăraru i-a făcut lui Pavel rău,
Dar şi pe asemeni oameni îi smereşte DUMNEZEU.
Diotref condus de fire şi de năzuinţi ciudate,
Are har, sau n-are har, vrea mereu întâietate.

Când apare el, să fugă fiecare unde ştie,
Când e la amvon, e bine, este plin de bucurie.
Pavel a trăit în era unor indivizi ciudaţi,
Dar în vremurile noastre, să mai fie-asemeni fraţi?

Care-şi pun pe faţă mască ca să nu-i cunoască fraţii,
Când îşi manifestă rolul cu perfecte imitaţii.
Ca să-i spui şi tu şi alţii când îl vezi cu ce avânt,
"Fratele acesta este botezat cu Duhul Sfânt!"

Botezat, aşteaptă-o clipă să se-aprindă-n Duh poporul,
Şi-ai să vezi cum îl opreşte fratele imitatorul.
Căci evlavia formală când puterea se iveşte,
Nu-i de-acord, şi deodată firea îl tăgăduieşte.

Iată care-i apărarea în aceste acţiuni,
"Doamne, nu am proorocit noi? n-am făcut pe străzi minuni?"
Şi cu toate-acestea iată, DOMNUL nu i-a cunoscut,
"Aşadar minuni şi semne au fost numai în trecut!"

Iar mulţimile acceptă falsul ca pe-un curcubeu,
Şi se tem să ceară darul cel promis de DUMNEZEU.
Nu-i aceasta urâciunea despre care Daniel
A prezis în lumea veche, despre noul Israel?

Despre-aceşti satrapi de turme a vorbit şi Ezechiel,
Care tund şi care pradă oile în fel şi fel.
Să se lupte ei cu lupii? da de unde, sunt fricoşi,
Mi-e şi frică şi ruşine să vă spun că-s mincinoşi.

Atunci m-am oprit o clipă: "Doamne, nu mai vreau să scriu!"
Iar ISUS mi-a zis: "Aceasta este starea din pustiu!"
Timpul însă e prielnic, adevărul să-l vestească,
Pentru marea necredinţă, fraţii să se pocăiască.

Şi să ceară porumbelul, şi s-alunge vechiul corb,
Care l-a lăsat pe Dima ticălos şi gol şi orb.
Către Timotei şi fraţii de pe ţărmul Euxin,
Şi în general toţi sfinţii PACEA LUI ISUS! AMIN!

AMIN

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum trebuie să fie rugăciunea în Biserică? (toţi în cor sau pe rând)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cu trebuie să se roage membrii bisericii în adunare? Să se roage toţi în cor sau câte unul singur cu voce tare?Nu găsim în Noul Testament porunci spe...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să procedezi când soţul catolic cere să fie împărtăşit copilul la 8 ani?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Soţul meu este catolic şi în biserica lor copiii când împlinesc 8 ani iau parte la Cina Domnului pentru prima dată. Cu prilejul acesta se face mare s...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să citeşti Biblia în baie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ceva timp în urmă am auzit de la un creştin că preferă să citească Biblia stând în baie. El spune că este un mod relaxant şi se poate gândi la ceea c...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Arca lui Noe: mit sau realitate?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Arca lui Noe avea următoarele dimensiuni: înălţime – 13.716 m; lungimea -137.16 m, lăţime -22.86 m. Atenţie! Măsurile sunt luate din biblia evreilor...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre cei 40 de sfinţi?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Se spune că sărbătoarea celor 40 de sfinţi este mare. Ce spune Biblia despre ea? Cum este corect să sărbătorim? Ce să facem şi să nu facem la această...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce să faci când soţul nu se poartă cu afecţiune?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Cât de drăgăstos trebuie să fie soţul cu soţia în situaţia când soţia este foarte drăgăstoasă, soţul este şi el, dar nu la fel de mult ca şi soţia, fapt ca...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De unde provin icoanele?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:De unde au apărut icoanele? Trebuie să ne închinăm la ele? Eu ştiu că în Biblie scrie să nu ne închinăm la cioplituri de lemn. Dar acestea sunt sfint...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre vina noastră înaintea lui Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Unde scrie în Biblie că suntem vinovaţi şi nu păcătoşi înaintea lui Dumnezeu? Am citit într-o carte de Sinelnikov că “înaintea lui Dumnezeu nu există...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este bine sa învăţăm copiii sa aibă frică de Isus?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Ar fi greu de răspuns la această întrebare, fără a clarifica ce avem în vedere prin expresia „frică de Isus”. Dicţionarul explicativ român ne dă următoar...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce oameni l-ar fi putut ucide pe Cain?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:In Biblie, la Geneza, scrie ca după ce Cain l-a ucis pe Abel, Cain a fost pedepsit de Dumnezeu sa rătăcească în lume, iar lui Cain i-a fost teama ca...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise