text Poezii crestine

Ca tamaia inaintea Ta

de Botis Radu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Botis Radu
Lumina Cărţii Sfinte străluce peste vreme


Săraci, o prea săraci am fi
De n-am avea o călăuză a noastră,
E prea puţin o pasăre măiastră-
Căci, cu nimic nu poţi asemui
Acestă Carte reânviind istorii,
Balsam vindecător şi fără de pereche,
Mai nouă parcă dar atât de veche
Scriptura Sfântă,urcuşul spre glorii.

Nimic din ce s-a scris ori se va scrie
Nu poate s-o întreacă, să-i fie la egal,
Citind-o,te cuprinde un dor înspre astral
Şi-un sentiment ferice, plăcut, suav te îmbie.

Lumina Cărţii Sfinte stăluce peste vreme,
Îndeamnă orice suflet la calea sfinţeniei
De-a pururi mesagerul, imboldul veşniciei
Te încântă această Carte venind ca să îndemne,
Curată fie-ţi viaţa,curată şi senină
Adeseori trecută prin încercări, iscoade;
Căci trebuie, ca pomul, şi noi s-aducem roade
Belşug de fapte bune, mereu să fim lumină.

Ce încredere, ce stare, idee şi speranţă
Cuprinde şi emană izvorul Sfintei Biblii,
Purtând învăţătura hotărâtoare lumii,
Simbol de împlinire, extaz şi cutezanţă.
13




Motiv de meditaţie(I)


Prin lumile ascunse ale atâtor vremi
Redeşteptăm istoria creştinătăţii noastre,
Reânviem lumina prin care te îndemni
Să cauţi un refugiu, în nu ştiu ce, în astre.

În tot ce poartă ’naltul, în totul necuprins
În viaţa trecătoare, în liniştea blâdeţii;
Adeseori tu singur te crezi prea slab, învins
Şi totuşi o speranţă e la sfârşitul vieţii.

O teamă ne cuprinde apusul meditând,
O teamă fără margini şi totuşi o scăpare;
Atunci o rugă a noastră spre ceruri înălţând
Ne- aduce consolare în viaţa viitoare.

Şi stăbătând cărarea legendelor prea vechi
Simţim o uşurare, o clipă mai fecundă,
Trăind în aşteptarea odihnelor cereşti
Cu bucuria-n suflet ce-n chip plăcut inundă.

La sărbătoarea sacră împlinitoare a vremii,
Încrezători în jertfa şi-n aspra judecată
Se îndreaptă crezul nostru avându-şi împlinirea
În munca ce aşteaptă de atâta timp răsplată.



14




Lumea întreagă Te cinsteşte


Lumea întreagă Te cinsteşte
Dătător de bucurii,
Sfântul Nume îl proslăveşte
Orice om, de-oriunde -ar fi.
Toţi Te ştiu, toţi Te adoră
Şi se închină înfricoşaţi,
Toţi Iisuse Te imploră
Să ajungă reînviaţi.
Până la marginea lumii
Sfânta Carte e ştiută,
O ştiau la fel străbunii
Mulţi şi astăzi o ascultă.
Ani întregi, sute, chiar mii,
A rămas pentru omenire
Gândul bun spre a nemuri
Crezul sfânt în mântuire.

……………………………

Suntem slabi, fără putere
Suntem Doamne ofiliţi,
Dar şi astăzi vrem a-Ţi cere
Să ajungem mântuiţi.
Suntem Doamne păcătoşi
Însă ruga către Tine
O înălţăm pururi setoşi,
Să ne ierţi, să ne faci bine.
15





-Iartă Doamne al meu suflet
Şi păzeşte-l de păcat,
Dă-mi duh blând şi pururi cuget
Să-Ţi slujesc în chip curat.
Eu Te aştept, ajută-mi dar
Să rămân mereu cu Tine,
Ştiu că nu este-n zadar,
Eşti Hristos, rămâi în mine.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Mărturisire - mărturie creștină Marturii crestine
Mărturisire Mă numesc Pîrva Simion și sunt din comuna Balșa, județul Hunedoara, m-am născut în anul 1928. Am slujit în Biserică ca pastor, unde m-am pocăit, o mare parte din viața mea. Sper ca ac...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Mărturia Salvării Mele - mărturie creștină Marturii crestine
Marturia Salvarii Mele Ma numesc Corina Paun, m-am nascut in anul 1963,locuiesc in USA impreuna cu familia mea. De mic copil m-am considerat supusa si timida. Primii ani ai fragedei copilarii mi-...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum m-am întors la Dumnezeu - mărturie creștină Marturii crestine
Cum m-am intors la DumnezeuDe Dumitru Cornilescutraducatorul bibliei in limba Romana Spre traducerea Bibliei  Eram la seminar şi învăţam pentru a deveni preot. Nu ştiam ce înseamnă să a...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Mărturie personală - mărturie creștină Marturii crestine
Mărturie Personală Mă numesc Ioanăș Simion, sunt născut în 1968, sunt căsătorit, am doi copii, locuiesc în Portland, Oregon, U.S.A. din anul 1998. Sunt născut în Arad și am locuit pana în 1998, î...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
"CREDINȚA ȘI MANIFESTĂRILE EI-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseTextul Biblic la slujba din această zi este din II Impărați cap 5 ;14.(S-a pogorât atunci şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu; şi carnea...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Clipe ,ceasuri,zile ani-predica scrisa" Predici crestine
 Categorie: predici scriseEste de fapt ,viata noastra,viata care D-zeu o da fiecaruia din noi,viata care de la nastere se scurge prin ,clipe,ceasuri,zile ,ani.Viata este un dar de la Dzeu,ani sun...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"La marea Tiberiadei-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseO mare parte din activitatea Mesianică , Domnul Isus a petrecut-o în zona mării Tiberiadei s-au Lacul Tiberiada, Yam Kinneret în ebraică .-aici Domnul Isus a prezentat multe d...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Sarbătoare creștina-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseIubiți frați și surori:Luna decembrie a fiecărui an este luna cea mai agitată,aproape pe întreg mapamondul,motivul agitației ar spune mulți ,sărbătorile de iarnă ,dar nu sărbă...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Umplerea cu Duhul Sfint,puterea vegheri-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseSuntem îndemnați de cuvîntul Scripturii să ne rugăm neîncetat comf cu 1 Tes 5;17  Rugaţi-vă neîncetat. De cele mai multe ori ceea ce ar trebuii să fie un atu al creștinul...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"BISERICA CINZECIMII-BISERICA LUI ISUS-predici scrise" Predici crestine
Categorie: predici scriseIubiți frați și surori:Este un timp favorabil adîncirii privirii ,și minții noastre mai adînc în cuvîntul scripturii,există multe lucruri comune confesiunilor religiei creștin...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise