text Poezii crestine

Ateul trebuie să-nveţe

de Mircea Pătruică
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mircea Pătruică
La o şedinţă mondială
De ateism, un ateu,
Voia să convingă oameni din sală,
Că nu există Dumnezeu.

- Vă rog nu credeţi, e-o prostie..
Avem atâtea cărţi de ştiinţă
Nu este iad, nici veşnicie,
Şi nici în cer suprema fiinţă.

Am să dovedesc acum,
Că ce spun e realitate,
Iar la urmă în comun,
Îmi veţi da dreptate.

Şi ateul convingător,
Cuprins de o mândrie mare,
Începu ca Goliat pe Creator,
Să-l hulească tare!

Când din sudalme s-a oprit,
Încet şi foarte tacticos,
Spre ceasul lui el a privit,
Şi de la mână şi l-a scos.

- Dacă există Dumnezeu, acolo sus,
Îi dau cinci minute voie să mă pedepsească,
Să trimită pentru hulele ce-am spus
Un fulger ca să mă trăsnească!

Mulţimea-n sală adunată,
Când timpul s-a epuizat,
Privea la scenă... ca şocată
Dar, nimic nu s-a-ntâmplat.

- Timpul iată a trecut,
Ce vă spuneam eu?
Zise ateul - aţi vazut?
Nu există Dumnezeu

............

După un timp de la această adunare,
Ateul a primit un mesaj fierbinte,
De la un misionar oarecare
Sper, să-l ţină minte.

Ascultă dragul meu ateu,
Ai cunoştinţele pierdute.
Dragostea lui Dumnezeu,
Nu se epuizează-n cinci minute!
Brisbane 7 /6/08

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Despre calea îngustă şi poarta strâmtă"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce înţelegeţi Dvs. prin „calea îngustă” şi „poarta strâmtă” şi cum le căutaţi?Ca să înţelegem acest adevăr din Sfintele Scripturi, să privim mai întâ...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poţi să te rogi pentru căsătoria cu bărbatul de care îţi place?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este normal ca fata să se roage pentru căsătoria cu o persoană concretă? În ultimul timp am multe avansuri din partea băieţilor, am obosit şi, când v...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre transplantul de organe?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce părere aveţi despre transplantul de organe de la o persoană aflată pe moarte la una care are nevoie de acel organ pentru a supravieţui?În Biblie n...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre schimbarea sexului?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce poziţie adoptaţi vizavi de schimbarea de sex şi ingineria genetică care intenţionează să aplice clonarea la om?Nu pot să adopt o altă poziţie decâ...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să cunoşti darul tău spiritual?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ştiu că fiecare creştin născut din nou posedă cel puţin un dar spiritual. Cum pot să aflu care este darul meu? Ştiu că există manualul cu studiul res...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre abstinenţa de la relaţii sexuale în căsătorie"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea:Nu sunt căsătorit, dar urmează să mă căsătoresc în curând. Colegii de serviciu sunt căsătoriţi şi se vorbeşte foarte mult despre relaţiile lor sexua...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce a apărut mai înainte: Biblia sau Coranul?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am avut o polemică cu un prieten al meu pe baza unui mic subiect. Întrebarea sună astfel: Ce cuvânt este mai vechi – Biblia sau Coranul? După care de...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Când are loc naşterea din nou?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am auzit despre învăţătura unei erezii conform căreia naşterea din nou a creştinului nu ar avea loc pe acest pământ. Ei spun că aici noi doar suntem concepuţi,...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce comunismul este diabolic? (3 argumente)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Comunismul este nu doar o doctrină politică, ci o mișcare cu profunde implicații diabolice și lucrul acesta se vede bine la citirea cu atenție a Bibliei. În ac...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cinci (5) adevăruri despre tradiția religioasă"
Categorie: Raspunsuri biblice   În ultima vreme pe portalul Moldova Creștină s-a încins o aprinsă dispută pe marginea importanței sfintelor tradiții vizavi de Sfânta Scriptură. Toate po...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise