text Poezii crestine

“Ceea ce-mi dărui cu mâinile Tale, primesc.

de Rely Tarniceri
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rely Tarniceri


Tu binele l-ai pus în palma-mi goală.
Venind în lume, gol eu m-am născut.
Dar Tu mă cunoşteai mai dinainte:
Din pântecele mamei m-ai ştiut.
Nimic nu am, să nu fi fost primit,
Şi tot ce am, primit-am de la Tine;
Încă pe când eu nu ştiam nimic,
Tu mă priveai şi Te-ngrijeai de mine.
Eu nu Te cunoşteam pe vremea-aceea,
Nici nu ştiam măcar, că Tu exişti.
Dar îmi lipsea ceva din bucurie
Şi câteodată ochii-mi priveau, trişti.
Eu nu ştiam ce dor aveam în mine,
Nu-nţelegeam ce, totuşi îmi lipseşte?
Şi mă-ntrebam, eu, singură-n odaie:
Din tot ce am, ce, inima-mi doreşte?
Nimic nu am, să nu fi fost primit;
Şi nu ştiam că toate-s de la Tine.
Cu-n duh de viaţă, lutul mi-ai umplut,
Dar eu credeam că tot, mi se cuvine.
Mi-ai dat părinţi, de grijă ca să-mi poarte
Şi am avut mereu un adăpost.
Şi m-ai ferit de rău, de boli, de moarte,
Dar toate îşi aveau la Tine-un rost.
Tu calea mi-o ştiai din veşnicie,
Şi pentru viaţa mea aveai un plan.
Nimic nu am primit la întâmplare
Şi nici o clipă n-a pierit în van.
Ştiai că va veni un timp în viaţa-mi,
Şi o răscruce pentru a alege:
Ca să trăiesc sub har, copil al păcii,
Sau capul să mi-l plec în jug, sub lege.
Ştiai de la-nceputuri, dinainte,
Când nici un chip de om nu se născuse,
Când Duhul Tău plutea pe-ntinse ape
Şi nici o stea pe cer nu apăruse,
De-atunci Tu ai ştiut ce voi alege
Şi-n Cartea Vieţii, numele mi-ai scris.
Şi binecuvântări fără de număr,
Fără să ştiu, pe cale mi-ai trimis.
Şi când privesc ’napoi, pe drumul vieţii,
Acum, când Te cunosc cu-adevarat,
De câte ori, urmând să cad în noapte,
Cu dragoste, pe braţe m-ai purtat!
Nici nu ştiam că Tu-mi vegheai umblarea,
Nici nu ştiam că singură nu sânt.
Credeam c-am apărut din întâmplare
Şi voi sfârşi, o piatră pe-un mormânt.

"De-a fost ceva ’nainte de-a mă naşte
Sau dincolo de moarte dacă este?
Nu cred nimic, ce ochiul meu nu vede !
Ce nu pot ca s-ating, e o poveste !"

Asa gândeam. Sărmana neştiinţă!
Eu nu ştiam ce-n piept Tu mi-ai sădit :
Un dor mă mistuia, privind spre stele
Şi-un glas mă tot chema spre infinit.
Iar eu credeam că e melancolie,
Un dar care-i inspiră pe poeţi.
De auzeam o vorbă despre Tine,
Ziceam că n-am sa cred in zece vieţi!
Dar îmi plăceau poveşti cu zmei şi zâne,
Căci am rămas un suflet de copil,
Şi de acel copil curat la suflet
Tu te-ai apropiat tiptil, tiptil.
Şi ai bătut la uşa-mi, ferecată,
Dar n-am vrut să-Ţi răspund de la-nceput.
Şi-ai aşteptat, şi-ai mai bătut o dată
Şi-încă de multe ori ai mai bătut.
Dar a sosit şi vremea de-a alege,
Când trebuia să fac spre Tine-un pas.
În uşă-a fost o ultimă bătaie
Şi-un ultim ticăit răsună-n ceas.

„-Alege viaţa ! Vino ! Te grăbeşte!
Cu preţ de sânge, vina ţi-am plătit!
Chiar Fiul Meu L-am răstignit pe cruce,
Fiindcă-atât de mult Eu te-am iubit!"
Şi dorul ce-l aveam în piept de-o viaţă,
A tresărit în mine cu uimire :
„-Cum poate cineva din depărtare
Să mă iubească cu-astfel de iubire?
Când tot în jurul meu se prăbuşeşte
Şi ce-a fost ieri frumos, azi e-o ruină,
Când cei ce mă-nconjoară stau deoparte
Cu degetu-arătând :"Ea e de vină!"
Şi sub povară, trupul se-ncovoaie
Şi parcă nu mai am nici o ieşire,
Cum poate cineva din depărtare
Să mă iubească cu-astfel de iubire?"

E-un timp de suferinţă şi de plânset,
Dar este şi un timp de alinare.
Şi braţul Tău cu drag mi-ai pus pe creştet,
Ca să îmi dai răspuns la întrebare :

"-Eu te iubesc c-o dragoste AGAPE,
Din vremea când erai doar o părere,
Şi te iubesc la fel şi azi când trupul
Ţi-e numai chin şi jale şi durere.
Şi vreau să-ţi dau iubirea mea întreagă;
Nu-ţi cer nimic în schimb, nici o frântură.
De-ţi este sete, vino la izvorul
Din care poate bea orice făptură!
E apa veşniciei, este Viaţa
Ce am sădit-o-n Fiul Meu născut.
De vrei ca să trăieşti, vino la Isus
Şi vei avea în El, nou început !"

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise