Categoria: Parabolele lui Isus
Luca 14,15‑24
„Unul dintre cei ce ședeau la masă cu El, când a auzit aceste vorbe, I-a zis: „Ferice de acela care va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu!” Și Iisus i-a răspuns: „Un om a dat o cină mare și a poftit pe mulți. La ceasul cinei, a trimis pe robul său să spună celor poftiți: „Veniți, căci iată că toate sunt gata!” Dar toți, parcă fuseseră vorbiți, au început să se dezvinovățească.
Cel dintâi i-a zis: „Am cumpărat un ogor și trebuie să mă duc să-l văd; rogu-te să mă ierți.” Un altul a zis: „Am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să-i încerc; iartă-mă, te rog.” Un altul a zis: „Tocmai acum m-am însurat, și de aceea nu pot veni.”
Când s-a întors robul, a spus stăpânului său aceste lucruri. Atunci stăpânul casei s-a mâniat și a zis robului său: „Du-te degrabă în piețele și ulițele cetății, și adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi și șchiopi.” La urmă, robul a zis: „Stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit, și tot mai este loc.” Și stăpânul a zis robului: „Ieși la drumuri și la garduri, și pe cei ce-i vei găsi, silește-i să intre, ca să mi se umple casa. Căci vă spun că niciunul dintre cei poftiți nu va gusta din cina mea.”
Asemănătoare, dar nu identice
Ca și în cazul altor două parabole: Pilda talanților și Pilda polilor (vezi Matei 25,14‑30 și Luca 19,11‑27), Pilda celor invitați la cina din Evanghelia lui Luca pare a fi doar o variantă a Pildei nunții fiului de împărat din Evanghelia lui Matei.
Pilda celor invitați la cină se aseamănă foarte mult cu Pilda nunții fiului de împărat, relatată în Matei 22,1‑14. Din cauza acestor asemănări, unii comentatori susțin că, de fapt, este vorba de aceeași parabolă, rostită însă diferit de cei doi evangheliști.
În ciuda asemănărilor, cele două pilde sunt cu totul deosebite, atât în ceea ce privește împrejurările în care au fost rostite, cât și în privința scopului și a mesajului fiecăreia dintre ele. Iată câteva deosebiri majore, care fac din cele două relatări două pilde total diferite:
1) În timp ce Pilda nunții fiului de împărat a fost rostită în Săptămâna Mare, de pe treptele templului și cu puțin timp înainte de răstignire, Pilda celor invitați la cină a fost rostită într-o zi de Sabat, în casa unui fariseu care-L invitase pe Domnul Iisus la masă, cândva, în timpul activității Sale publice (Luca 14,1.15).
2) Cel care face invitația în Pilda nunții fiului de împărat este chiar împăratul, în timp ce despre gazda cinei din cea de-a doua parabolă ni se spune că era un om oarecare.
3) În Pilda nunții fiului de împărat, robii trimiși cu invitația la nuntă sunt primiți cu ostilitate, unii dintre ei fiind chiar uciși; în Pilda celor invitați la cină, robii trimiși cu invitația sunt doar refuzați.
4) În Pilda nunții fiului de împărat, cei care refuză invitația și se poartă rău cu robii împăratului sunt uciși de acesta, în timp ce în a doua pildă ei sunt doar excluși de la cină.
5) Dacă în Pilda nunții fiului de împărat accentul cade pe pregătirea pentru nuntă, în Pilda celor invitați la cina accentul cade pe scuzele invitaților care refuză să participe la cină, fără să se amintească de vreo pregătire specială.
6) Dacă în Pilda celor invitați la cină nu se amintește de vreo cercetare a invitaților, în Pilda nunții fiului de împărat, cercetarea invitaților reprezintă punctul culminant al parabolei și momentul cel mai tensionat al ei.
Ținând cont de aceste deosebiri, putem trage concluzia că cele două relatări ale lui Matei și Luca reprezintă două pilde cu totul deosebite, cu mesaje și scopuri diferite. Vom avea numai de câștigat dacă le vom aprofunda ca pe două alegorii distincte, ce conțin fiecare câte un mesaj divin către o lume în derivă, înstrăinată de Dumnezeu.
O cină în amurg de istorie
Era o zi de Sabat. După încheierea serviciului divin de la sinagogă, Iisus a fost invitat să prânzească în casa unuia dintre liderii partidei fariseilor. Care au fost motivele reale care au stat în spatele acestei invitații? Nu le cunoaștem. Însă putem să le intuim din relatarea biblică. Afirmația făcută de Luca imediat după ce amintește de invitația adresată Mântuitorului ne ajută să întrezărim adevăratele motive ale invitației: „Fariseii Îl pândeau de aproape” (pe Iisus, n.n. – vezi Luca 14,1)
Așadar, se pare că nu empatia l-a determinat pe fariseu să-L invite pe Domnul la masă, ci mai degrabă dorința de a-l spiona mai îndeaproape. Mai ales pentru că era o zi de Sabat, iar pe fariseii ultraconservatori tare mult îi interesa felul în care se raporta Mântuitorul la cerințele rabinice cu privire la ziua de odihnă. Fariseii adunaseră în sufletele lor suficientă ura împotriva lui Iisus, încât să caute orice prilej de a aduna piese la dosar împotriva Lui.
Iar prilejul sosise. În acea ocazie, Iisus l-a vindecat pe un bolnav de dropică, închizându-le gura celor care Îl spionau cu o întrebare la care aceștia nu au putut răspunde: „Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?” (Luca 14,3).
În aceeași ocazie, observând că cei poftiți la masă alegeau locurile cele mai de cinste, le-a dat câteva sfaturi, îndemnându-i să caute modestia. Dar nici gazda nu a scăpat fără să primească din partea lui Iisus câteva îndemnuri de care să țină cont în viitor, când mai avea în plan să ofere mese semenilor săi.
În această atmosferă deloc relaxantă, în care prezența Mântuitorului, atât prin viața, dar și prin învățăturile Sale, îi incomoda pe liderii religioși ai vremii, se aude un glas dintre cei invitați la masă: „Ferice de acela care va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu!” (Luca 14,15). Această remarcă, auzită probabil de toți invitații la masă, a reprezentat pentru Iisus ocazia de a rosti Pilda celor invitați… nu la prânz, ci la cină.
Are vreo semnificație faptul că Iisus vorbește de cină și nu de prânz în parabola Sa? Servind masa de prânz în casa fariseului, Mântuitorul ar fi putut rosti parabola în acel context, al unei mese de prânz. De ce vorbește El totuși despre o cină?
Motivul este ușor de intuit. Cina este evenimentul care marchează sfârșitul unei zile. După ce munca a fost lăsată deoparte, după ce grijile zilei s-au risipit, toată familia, cu mic, cu mare, se adună în jurul cinei într-o plăcută armonie. Ce simbol mai potrivit ar fi putut folosi Mântuitorul pentru a vorbi de momentele de amurg ale istoriei lumii și cele de început ale Împărăției lui Dumnezeu? Iar invitația la „masa” Evangheliei, făcută de Dumnezeu ultimelor generații de oameni de pe pământ, cum ar fi fost mai bine ilustrată decât prin invitația de a participa la cină?
Simboluri și învățături
Simbolistica Pildei celor invitați la cină este simplă. Omul care dă cina pe propria sa cheltuială Îl reprezintă pe Dumnezeu, Cel care ne invită la „masa” Evangheliei „fără bani și fără plată” (vezi Isaia 55,1). Robul care cheamă invitații la cina este simbolul Bisericii lui Christos, al cărei principal mandat este predicarea Evangheliei. Iar invitații la cină îi reprezintă pe oamenii din lumea largă, chemați de Dumnezeu prin Biserica Sa, la mântuire și viață veșnică.
Comentatorii Bibliei au dat acestei parabole două interpretări:
1) Interpretarea istorică. Aceasta este un arc peste timp, în care cele trei rânduri de invitați la cină îi reprezintă pe:
a) evrei, în calitatea lor de popor ales în timpurile Vechiului Testament, dar care au refuzat sub diferite pretexte invitația la „masa”
b) primii creștini dintre evreii convertiți, deci cei care au acceptat invitația la „masa”
c) creștinii din toate neamurile, cei de la „drumuri și de la garduri”, care în final vor umple casa lui Dumnezeu.
Pentru a înțelege corect mesajul pildei, trebuie să ținem cont și de alte parabole rostite de Domnul Christos cu puțin timp înainte de patimile și moartea Sa: Pilda vierilor, Pilda celor doi fii și Pilda nunții fiului de împărat. În toate aceste parabole, Mântuitorul avertiza poporul evreu că era pe cale să piardă „sfeșnicul” adevărului, acesta urmând să fie încredințat unora care vor „da roadele la vremea lor” (vezi Matei 21,41). Din această perspectivă, interpretarea istorică a Pildei celor invitați la cina este foarte plauzibilă, ea fiind în același timp un avertisment dat poporului ales că timpul de har care I s-a acordat este pe cale să se încheie.
2) Interpretarea alegorică. Aceasta are în vedere diferitele categorii de oameni din fiecare generație, care fie refuză invitația Evangheliei sub diferite pretexte, fie o acceptă. Conform acestei interpretări, cei care refuza sau cei care acceptă invitația la „cină” dată de Dumnezeu suntem noi.
Însă indiferent care dintre cele două interpretări o preferăm, ea ne vizează în mod direct și personal. În această privință nimeni nu poate fi doar un simplu spectator neutru, așezat comod în tribună. Cu toții suntem actori pe scena vieții, fiecare dintre noi având libertatea de a alege fie să răspundem chemărilor lui Dumnezeu la mântuire, fie să le refuzăm.
Parabola ne transmite câteva învățături deosebit de importante pentru înțelegerea Evangheliei, a caracterului lui Dumnezeu, a misiunii Bisericii și a responsabilității noastre personale față de invitația la mântuire.
1) Cel care oferă „ospățul” mântuirii este Însuși Dumnezeu. El a făcut toate pregătirile, El a suportat toate cheltuielile. Nouă ne revine doar sarcina de a alege: fie să acceptăm, fie să respingem invitația la mântuire. În final, Dumnezeu va respecta alegerea fiecărui om.
2) Ospățul cinei nu este oferit doar unei elite. În final, invitația Evangheliei ajunge la toate popoarele și la toate categoriile sociale, chiar și „la drumuri și la garduri”, în cele mai umile zone ale lumii.
3) Oricât de tentantă este o astfel de invitație, nu trebuie să ne facem iluzii că toți oamenii îi vor da curs. Din motive neînțelese, care țin mai mult de „taina fărădelegii” (vezi 2 Tesaloniceni 2,7) decât de rațiune, cei mai mulți oameni refuză invitația la mântuire.
4) Robul stăpânului, respectiv Biserica lui Christos, nu are menirea să-i convingă pe cei invitați să vină la cină. Această lucrare nu i-a fost încredințată Bisericii. Ea trebuie doar să invite, repetând chemarea stăpânului: „Veniți, căci iată că toate sunt gata!” (Luca 14,17).
5) Cina este mare, iar invitații sunt mulți (vezi Luca 14,16). De aceea, nu se pune problema că cineva, care dorește să participe la ea, să nu găsească loc și să nu fie primit. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3,16).
6) În ciuda refuzului multora de a participa la „cina” Evangheliei, în final Casa lui Dumnezeu va fi plină. Dumnezeu are întotdeauna un plan de rezervă. Dacă eșuează planul „A”, din cauza răzvrătirii naturii umane, va intra în funcțiune planul „B”. Dacă nici acesta nu este dus până la capăt, există și un plan „C”. În final, Dumnezeu Își va împlini planurile Sale, iar la sfârșit toată Creația va recunoaște: „Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne, Dumnezeule Atotputernice! Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor” (Apocalipsa 15,3).
În esență, Pilda celor invitați la cină este o veste bună. Casa omului care a dat cina s-a umplut în ciuda refuzului primilor invitați. Iar cei care au participat la cină, au făcut-o în urma unei alegeri libere, neforțate.
Deși versetul 23 ne spune că stăpânul i-a poruncit robului său să meargă „la drumuri și la garduri”, silindu-i să intre pe cei ce vor fi găsiți, expresia „silește-i să intre” trebuie înțeleasă în contextul istoric și cultural al vremii și al locului. În acel context, un cerșetor nu avea dreptul să accepte o invitație prea onorantă pentru el. De aceea, el trebuia pur și simplu luat de mână și silit să accepte invitația, deși în sinea lui el ar fi dorit să o accepte din prima clipă.
Cei găsiți „la drumurile și gardurile” lumii suntem noi, cei nevrednici să acceptăm invitația de a participa la cina pregătită de Dumnezeu în amurgul istoriei. Însă tocmai acest simțământ al nevredniciei noastre este cel pe care Dumnezeu îl apreciază cel mai mult, făcând tot posibilul să ne „silească” să intrăm la „cina” mântuirii pregătită de El.
Lumea pretextelor
Dacă Pilda nunții fiului de împărat din Matei 22 se concentrează pe cerința împăratului ca toți invitații săi a fie îmbrăcați cu haina de nuntă, în Pilda celor invitați la cină reflectorul se îndreaptă într-o altă direcție. În prim plan apar pretextele invocate de cei invitați pentru neparticiparea la cină.
Cele trei pretexte: achiziționarea unui ogor, cumpărarea a cinci perechi de boi și însurătoarea au condus la tot atâtea scuze pentru neparticiparea la cină. La o privire superficială, scuzele par pertinente. Nu cumperi în fiecare zi un ogor sau un așa număr mare de boi. Și, în mod normal, nici nu te căsătorești de mai multe ori în viață. De ce totuși, la auzul acestor pretexte, stăpânul care a pregătit cina se mânie atât de tare (vezi Luca 14,21)?
Răspunsul este simplu: toate scuzele și pretextele invocate sunt subțiri. Niciuna nu stă în picioare. Primul invitat la cină invocă faptul că a cumpărat un ogor și, pentru că dorea să-l vadă, nu putea participa la cină. Oare cine cumpără un ogor, făcând o investiție atât de mare, fără să-l vadă mai întâi? Și, dacă tot l-a cumpărat, nu putea să amâne cu o zi inspectarea domeniului achiziționat? Mai mult decât atât, dacă dorea neapărat să vadă acel ogor, ar fi trebuit să o facă ziua, nu seara, la ora cinei.
Al doilea invitat invocă faptul că tocmai cumpărase cinci perechi de boi și dorea să-i încerce. Însă același contraargument rațional ca în primul caz este valabil și aici. Cine cumpără zece boi, fără să-i încerce mai întâi? Și dacă totuși vrea să-i încerce, de ce s-ar duce să o facă seara, la ora cinei, și nu ziua, când ar fi putut verifica dacă a făcut o investiție bună sau nu?
Al treilea invitat invocă faptul că tocmai s-a căsătorit și a intrat în luna de miere. Se pare că dintre toate motivele invocate de invitații la cină acesta din urmă ar fi cel mai pertinent. Totuși, nimeni nu-i cerea acestui proaspăt însurățel să stea întreaga noapte în casa gazdei. Putea participa la cină, iar apoi ar fi putut pleca liniștit în luna de miere. Mai mult decât atât, cu siguranță că gazda avea cunoștință de schimbarea stării civile a invitatului său și nu ar fi avut nimic împotrivă ca acesta să vină la cină însoțit de tânăra sa soție.
În esență, toate pretextele invocate de cei invitați la cină ne transmit un singur mesaj clar: „Nu am chef să vin la cina ta! Cheamă pe cine vrei, dar pe mine nu mă deranja! Am alte preocupări în clipa de față. Poate altă dată, dar acum nu…”
Comentatorii Scripturii au văzut în cele trei pretexte invocate de cei invitați la cina trei mari piedici în calea înaintării Evangheliei în lume. Dacă ogorul ar putea fi un simbol al materialismului care domină viața oamenilor în detrimentul sufletului, cele cinci perechi de boi ar putea reprezenta cele cinci simțuri ale ființei umane, cărora omul modern le slujește până la extrem.
Cât privește însurătoarea invocată de cel de-al treilea invitat, aceasta ne vorbește despre grija excesivă, dusă până la extrem, față de familia proprie, în detrimentul slujirii lui Dumnezeu și a semenilor.
Oare nu sunt acestea cele mai mari piedici în calea acceptării Evangheliei de către oameni? Materialismul, împlinirea poftelor și legăturile de familie au fost întotdeauna folosite de vrăjmașul sufletelor noastre pentru a ne ține departe de „masa” Evangheliei, departe de bucuria mântuirii și a vieții veșnice.
Nimeni, inclusiv Tatăl ceresc, nu neagă importanța lucrurilor materiale de care avem nevoie în viață. Nu ni se cere să ducem o viață de ascet, înăbușind orice poftă naturală și nevinovată, lăsată de Creator în ființa umană. Cu atât mai puțin, Dumnezeu nu ne cere să ignorăm relațiile de familie. Dimpotrivă. Însă ceea ce dorește Dumnezeu de la noi este să ne reorganizăm prioritățile. „La început, Dumnezeu…” (Geneza 1,1) „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6,33).
Dacă Mântuitorul ar fi rostit Pilda celor invitați la cina astăzi, în contextul lumii moderne, probabil că în loc de ogor, El ar fi amintit de cumpărarea unei vile de lux, iar în loc de boi, ar fi vorbit de începerea unei afaceri prospere. Însă problema de fond ar fi aceeași: Căror lucruri le acorzi o importanță mai mare în viață? Ce loc ocupă Dumnezeu și Cuvântul Său în prioritățile tale?
Dacă pe cei mai mulți oameni nu-i interesează locul pe care Îl oferă lui Dumnezeu în viața lor (dacă totuși există un astfel de loc!), pe Dumnezeu Îl interesează acest lucru. Și nu este firesc să fie așa? Cărui tată îi este indiferent ce loc ocupă în inima copiilor săi?
Mântuirea se rezumă în final la o chestiune de relație. În ce relație suntem cu Tatăl ceresc? Cum ne raportăm la jertfa Fiului Său? Și în ce măsură ne lăsăm călăuziți de îndemnurile Duhului Sfânt?
Trăim deja în amurg de istorie. Tatăl ceresc a pregătit „cina” mântuirii pentru toți invitații Săi. Biserica îi invită pe toți oamenii, de pe toate paralelele și meridianele lumii, să vină și să participe la bucuria mântuirii. Câți vor accepta invitația? Și câți se vor scuza, invocând fel de fel de pretexte?
„Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credința pe pământ?” (Luca 18,8).
sursa: https://www.loribalogh.ro/