Categorie: Pacatul
de Tudor Popescu
„Pacatul lui Iuda este scris cu o dalta de fier, cu un varf de diamant; este sapat pe tablita inimii lor si pe coarnele altarelor lor” zice prorocul Ieremia (Ieremia 17.1).
In Orient se gasesc inscriptii sapate in stanci. Cine a vrut sa lase unele amintiri, le-a sapat cu dalta in stanca, pentru ca urmasii sa le poata citi. Stanca, fiind tare, de granit, ploaia n-o mananca si ce s-a sapat in ea, sapat ramane. Tot asa este si cu pacatul: este atat de izbitor si de nesters, incat ramane mereu inaintea lui Dumnezeu.
Proorocii au fost oameni ai lui Dumnezeu, oameni predati lui Dumnezeu, care s-au lasat la dispozitia Lui sa-i foloseasca El cum vrea. Dumnezeu le-a dat unele insarcinari grele, care le puneau in primejdie insasi viata lor. Proorocul nu spunea decat ce-i dadea Dumnezeu sa spuna. De aici si cuvintele intalnite atat de des la ei: „Asa vorbeste Domnul”. Ei au dus o viata foarte aspra si plina de necazuri in mijlocul propriului lor popor. Ce le spuneau ei nu placea oamenilor; ce le spuneau insa proorocii mincinosi le placea, caci aceia le vorbeau pe placul inimii.
Astazi este la fel. Cine sta in legatura cu Dumnezeu si vorbeste din partea Lui, va pune oamenilor in fata cuvintele lui Dumnezeu, fie ca ei le primesc, fie ca nu le primesc. Oamenilor nu le place sa le vorbesti despre pacat si despre o viata sfanta. Daca insa se vor intoarce la Dumnezeu - prin pocainta si credinta – numai despre Domnul Isus Hristos si despre viata sfanta in legatura cu El vor dori sa li se vorbeasca.
Este un lucru amar sa spun despre pacat, dar nu am numai amaraciune, ci si dulceata; dar, ca de obicei, dulceata vine mai pe urma.
Toti oamenii pretind ca stiu ce este pacatul si cu toate acestea foarte putini stiu ce este. Abia cand vii la Domnul Hristos stii ce este pacatul, pana atunci inca nu poti sa stii. Oamenii isi fac o idee marginita despre pacat si nu vad cat de urat si cat de raspandit este pacatul, nici cat dezastru face.
Daca ai fi intrebat pe fariseii de pe timpul Domnului Hristos ce este pacat, aceia ti-ar fi raspuns: Pacat este sa mananci cu mainile nespalate, sa bei apa care n-a fost strecurata, caci s-ar putea sa inghiti si vreun ţânţar si sa te intinezi, pacat este sa intri in casa unui netaiat imprejur, sa ai de-a face cu un vames. In adevar, cand fariseii treceau pe langa un vames, intorceau capul si scuipau. De acestea toate, fariseii se fereau; dar nu se fereau sa manance casele vaduvelor. Domnul Isus ii da pe fata si le spune ca umblau cu prefacatorie si erau ca niste morminte varuite pe dinafara, dar inauntru erau pline de oasele mortilor si de orice fel de necuratie.
Cand este vorba de pacat, oamenii obisnuiesc sa puna in fata greselile pe care ar fi putut sa le faca fata de semenii lor si nu le-au facut; si scot din aceasta o lauda pentru ei. N-am facut rau nimanui, zice cate cineva, nu m-am bucurat de averea altuia, am platit tot ce am fost dator, n-am facut fapte nedemne de om. Foarte frumos este daca n-ai facut asa, totusi nu gandesti drept, pentru ca nu te-ai asezat intr-o lumina mai buna, in care sa vezi ceea ce este pacat.
Pacatul trebuie privit in primul rand in legatura cu Dumnezeu. Pacatul este calcarea in picioare a voii lui Dumnezeu. Pacat este neascultarea de Dumnezeu, este nepasarea fata de Dumnezeu, este uitarea lui Dumnezeu. In adevar, oamenii nu dau lui Dumnezeu nici macar cateva clipe din 24 de ore, ca sa se gandeasca la El si la voia Lui si sa se intrebe daca felul cum traiesc este incuviintat sau nu de El, daca gandirea lor este o gandire curata si placuta inaintea lui Dumnezeu sau este o gandire stricata si abatuta de la voia Lui. Suntem fapturile Lui, iar faptura trebuie sa traiasca dupa rostul pe care i l-a dat ei Dumnezeu in lume. Iesirea din randuiala lui Dumnezeu inseamna abatere de la voia Lui. Dar care este omul care sa traiasca dupa drumul pe care i l-a insemnat Dumnezeu? Nici unul. De aceea Cuvantul zice ca „toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23).
Dumnezeu este Acela care ne pune hrana pe masa. Veti spune: Nu; eu cu munca mea! Este adevarat ca prin sudoarea fruntii iti scoti hrana; dar cine ti-a dat maini, picioare, ochi si minte? Au fost oameni care se laudau ca pot sa sfarame piatra in maini, dar a doua zi au fost dusi pe targa. Dumnezeu face sa rasara soarele si peste cei buni si peste cei rai, El da ploaie si timpuri roditoare pentru toti, El ne umple masa de bunatatile Lui. Iar omul nu indreapta spre El macar un gand de recunostinta si nu-I multumeste pentru cele ce primeste.
Oamenii nu se intereseaza de Dumnezeu, nu se aseaza in lumina Lui, nu se masoara cu masura Lui si nu se intreaba daca gandul, vorba sau fapta lor plac lui Dumnezeu sau nu. Gandul la Dumnezeu ii nelinisteste, ii deranjeaza si-i tulbura. Nu este de mirare sa-i auzi, cand le vorbesti de Dumnezeu, repezindu-te cu vorba: Ia lasati-ne in pace cu astfel de lucruri!
De ce esti asa de nelinistit si de ce te tulburi cand ti se aminteste despre Dumnezeu, Creatorul tau, de la care ne vine orice dar desavarsit?
Oamenii traiesc fara Dumnezeu si mor fara Dumnezeu, fara Hristos si fara nadejde. De aceea soarta lor este asa de trista. „Pacatul lui Iuda este gravat pe tablita inimii lor si pe coarnele altarelor lor”. Pe „tablita inimii” lor inseamna ca pacatul este scris intr-un loc unde nu se poate amesteca nimeni si intr-un fel care nu se mai poate sterge decat de catre Dumnezeu. Omului ii place pacatul, el alege raul si leapada binele. Pacatul nu este ceva intamplator in viata lui, ci este ceva obisnuit. Pacatul sapat in inima face pe om sa nu-i placa de Dumnezeu si sa fuga de Cuvantul Lui. Si cand aud vorbindu-se despre sfintenie, fug de ea mai abitir ca de pacat, pe care il leagana in viata lor, fara sa se gandeasca la urmarile ce le vor culege. Iertarea? Nu-i intereseaza. Cerul? Nu-i incanta. Iadul? Nu-i ingrozeste si nu fug de el. Pacatul si-a facut in ei aceasta lucrare si nu stau sa se gandeasca la ce rezultat vor ajunge.
Dar daca nu le place de Dumnezeu, de cer, de o viata sfanta, atunci de ce le mai place? Le place de alte lucruri, pe care Diavolul stie cum sa le zugraveasca si sa le faca atragatoare si de dorit. Le place usuratatea, petrecerea, castigul (oricum ar fi realizat), distractiile, senzatiile tari. Pacatul face omului nesuferit pe Dumnezeu si tot ce este in legatura cu Dumnezeu.
„Si pe coarnele altarelor lor”. Altarele vorbesc despre religie. Prorocul spune deci ca pacatul este amestecat si in religie. Adauga apoi: „Cum isi amintesc de copiii lor, asa se gandesc la altarele lor si la idolii lor” (Ieremia 17.2). Si idol este lepadarea Dumnezeului viu si adevarat si inlocuirea Lui cu o icoana sau un chip facut de maini omenesti.
Omului ii trebuie o religie. Insa religiile oamenilor nu se intemeiaza pe Cuvantul lui Dumnezeu; ele incanta ochiul si auzul si dau omului simtaminte religioase. Lucrurile oferite de religii li se par oamenilor admirabile. O muzica bine cultivata ii impune omului, o pictura deosebita ii impune. Ele satisfac pentru moment sentimentele religioase, dar nu inlatura pacatul, care este adanca nefericire a omului. Ele mai si amagesc pe om, facandu-l sa creada ca, daca este religios, este si credincios. Insa a fi religios si a fi credincios sunt doua lucruri deosebite; si paganii sunt religiosi, dar nu sunt credinciosi.
Omul religios vrea sa arate ce face el pentru Dumnezeu, ce gandeste el despre Dumnezeu si ce asteapta el de la Dumnezeu. Omul credincios insa arata ce face Dumnezeu pentru noi, ce gandeste Dumnezeu despre noi si ce asteapta Dumnezeu de la noi. Oamenii se ocupa cu faptele lor si le inalta in slavi. Dar cu faptele lui Dumnezeu cine se lauda? Oamenii vor sa se imbrace cu ceea ce fac ei si asa sa apara inaintea lui Dumnezeu, prin implinirea datoriilor lor religioase. Viermele de matase este un foarte bun tesator, insa singur isi tese sicriul. Prin faptele lor bune, oamenii nu fac altceva decat sa-si teasa propriul lor sicriu, ramanand despartiti de Dumnezeu. Oamenii, in religiile lor, pun pret pe cuvintele oamenilor; credinciosii insa pun pret pe cuvintele lui Dumnezeu din Sfanta Scriptura.
Care este pricina pentru care pacatul este asa de adanc sapat in fiinta omului? se intreaba oricine gandeste la lucrul acesta. David raspunde: „In pacat m-a conceput mama mea” (Psalmul 51.5). Da, suntem fiinte decazute, acesta este adevarul! S-a petrecut candva o mare drama, al carei adanc nici o inima omeneasca nu este in stare sa-l patrunda; a fost o cadere in pacat, iar urmarile acestei caderi au trecut la toti oamenii. Omul ar fi trebuit sa fie un templu sfant, in care sa rasune melodii armonioase, dar a ajuns un templu prabusit in care se aud racnete de fiare si strigate de cucuvele.
Prin repetare, pacatul a ajuns o obisnuinta care i-a ajuns omului o a doua natura, incat ii vine mai la indemana sa pacatuiasca decat sa se impotriveasca pacatului; mai la indemana ii este sa arunce minciuna decat sa spuna adevarul. Daca niste lana sta timp de o saptamana intr-o culoare, culoarea intra in lana in asa fel incat nu mai iese niciodata. Dar, omul, care timp de 40, 50, 60 de ani traieste in pacat, cat de mult se adanceste pacatul in el! Asa de mult stapaneste pacatul pe om, incat nu mai sta in puterea lui sa-l smulga din el. Pentru aceasta trebuie o putere dumnezeiasca. Este mult pana cedezi pacatului prima data, ca pe urma, a doua oara, a treia oara, pacatul se savarseste cu tot mai putina putere de impotrivire. Astfel ajung oamenii nesimtitori in fata raului in care traiesc.
Pacatul are un aliat: Satan (Diavolul). Sunt atatia care spun zambind, cu aerul ca ei stiu: Ei na, mai crezi ca exista Satan? Asta este o ignoranta, o superstitie! Cei care se vor intoarce la Dumnezeu vor vedea insa cu cata putere cauta Diavolul sa impinga pe oameni la pacat, slujindu-se de ceea ce avem fiecare in noi: firea noastra pacatoasa, pornita spre rau. El sufla in ea ca in niste foale, ca sa aprinda in noi pofte pacatoase urmate de fapte pacatoase. El arunca in suflet un gand de usuratate si te face sa-ti zici: A, nu este nici un pericol! O data este ca niciodata! Ce-o sa fie? Daca a reusit si daca dupa aceea sufletul simte mustrare, vine si-i sopteste: Ei, asa fac toti oamenii! Iar cand omul vrea sa se trezeasca, ii spune: Lasa, vei face aceasta altadata, nu acum; cand vei imbatrani, cand vei fi pe patul de moarte. Si astfel oamenii, intrand in latul pacatului, sunt robiti de pacat.
Ce am spus pana acum sunt lucruri triste, amare. O, ce bine ar fi daca n-ar mai exista pacat! Daca nu ar fi pacatul, pamantul ar fi un rai si oamenii ar fi fericiti. Cand Adam si Eva au cazut in pacat, Dumnezeu i-a alungat din rai, dar le-a promis un Mantuitor. Dumnezeu doreste si cere acum oricarui om sa se intoarca la El, sa se apropie de El, insa pentru aceasta trebuie dat la o parte pacatul. Prin jertfa de pe crucea Golgotei, Domnul Hristos a aranjat pentru totdeauna problema pacatului, intr-un fel care satisface pe deplin cerintele sfinteniei si dreptatii lui Dumnezeu, precum si cerintele oricarui cuget trezit din starea de pacat. Cand a venit de sus la noi, El in mijlocul pacatosilor, a trait si a mantuit pe cei care au crezut in El. Dupa jertfirea Lui pe cruce, face acelasi lucru, aducand la cunostinta pacatosilor lucrarea lui de pe Golgota si cerandu-le sa creada in El. Indreapta si acum chemarea lui duioasa: „Veniti la mine toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna” (Matei 11:28).
Este cu putinta sa poti fi iertat de toate pacatele si sa capeti o inima noua si o viata noua; si astfel, dintr-un copil al neascultarii, sa te faci un copil al lui Dumnezeu; din copil al intunericului, copil al luminii. Dumnezeu este gata sa faca minunea aceasta cu oricine crede in Domnul Isus Hristos. Unui astfel de om ii este infatisat prin Evanghelie sangele Domnului Hristos care a curs pe crucea de pe Golgota ca sa ispaseasca pacatele noastre, sange care ne curateste de orice pacat (1 Ioan 1:7). In El avem rascumpararea, prin sangele Lui iertarea pacatelor, dupa bogatiile harului Sau (Efeseni 1:7). Este lucru minunat sa auzi despre siguranta iertarii pacatelor in sangele Domnului Hristos.
Unii vor zice in ei insisi: Cat despre intoarcerea la Dumnezeu, aceasta altadata!
Aceasta spun unele fete ale credincioaselor: O sa fac si eu pasul acesta mama, cand voi fi si eu la varsta d-tale
. Dar de unde stii ca vei ajunge mai in varsta? Nu este nimeni sigur de clipa urmatoare. Da, multi amana, dar este ingrozitor gandul ca cineva poate sa moara in pacatele sale si sa intre in vesnicie fara iertare si fara Domnul Isus Hristos, singurul Mantuitor! Oricand va veti gandi la pacatele dv. si la iertarea de care aveti neaparata nevoie inaintea lui Dumnezeu, sa uniti pacatele dv. cu jertfa de pe cruce a Domnului Hristos, caci „fara varsare de sange nu este iertare” (Evrei 9:22). Iertarea de pacate nu se poate intemeia decat pe sangele Domnului si Mantuitorului Isus Hristos, sange care a curs pe crucea de la Golgota pentru noi.
Nimeni sa nu zica: Lacrimile mele, rugaciunile mele, suferintele mele, faptele mele, meritele mele - vor face pe Dumnezeu sa aiba mila de mine. Nu! Daca mantuirea ar fi prin rugaciuni, prin lacrimi, prin posturi si prin orice-ar mai putea face omul, Dumnezeu ar fi spus: Face-ti aceasta si veti fi primiti inaintea Mea…
Dar nu; pe temeiul celor ce poate sa faca omul, nimeni nu intra in cer. Singurul mijloc de scapare de vina pacatelor este jertfa Domnului Hristos. „Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El si prin ranile Lui suntem vindecati” spune prorocul Isaia (53.5). In nimeni altul nu este mantuire, decat in Hristos!
Apostolul Pavel vorbeste foarte categoric si spune despre credinciosi: ”Cine-i va condamna? Hristos a murit! Ba mai mult, El a si inviat, sta la dreapta lui Dumnezeu si mijloceste pentru noi!” (Romani 8:34). Iata raspunsul pe care il da sufletul celui credincios in fata amenintarilor de tot felul. Atata este de ajuns pentru cine crede.
Pentru cine nu crede, nu am nici o veste de adus, decat numai indemnul sa-si condamne necredinta si sa se cerceteze inaintea lui Dumnezeu. Si daca nu se vede pacatos, sa roage pe Dumnezeu sa-i arate cum este, cum il vede El. Ii va raspunde? Hotarat ii va raspunde! „Cheama-ma si-ti voi raspunde” (Ieremia 33.3). „In stramtorarea mea am chemat pe Domnul” (Psalmul 18:6). „Tu esti bun, Doamne, gata sa ierti si plin de indurare cu toti cei ce te cheama” (Psalmul 86:5).
O doamna a venit la un credincios care vestea evanghelia si i-a zis ca si dansa vrea sa se intoarca la Dumnezeu si sa primeasca pe Domnul Isus ca Mantuitor. Credinciosul acela a intrebat-o:
-D-ta esti pacatoasa?
-A, nu, eu nu sunt pacatoasa!
-Atunci nu ai de ce sa primesti pe Domnul Hristos, pentru ca El mantuieste numai pe cei care sunt si se recunosc pacatosi; la El nu vin decat pacatosii.
-Bine, dar pacatosi suntem cu totii.
-Dar d-ta personal esti o pacatoasa?
-Eu pacatoasa?
-Uite ce este: acasa sa Il intrebi pe Dumnezeu sa-ti spuna El daca este adevarat ca esti pacatoasa.
-Imi raspunde?
-Sigur ca-ti va raspunde.
Femeia a ascultat sfatul si a inceput sa se roage zicand: Doamne, sunt eu, in adevar, o pacatoasa inaintea Ta? Sunt eu asa cum mi-a spus omul acela ca sunt?
In timpul acesta, cugetul ei a inceput sa se trezeasca si sa-i aduca aminte de un pacat sau altul. Din ce se ruga, din aceea a inceput sa-si aduca aminte de tot mai multe pacate. Dupa un timp au inceput sa-i curga lacrimile: si-a vazut inaintea lui Dumnezeu tot trecutul ei plin de pacate. Dupa o saptamana a venit la acelasi credincios si i-a spus:
-Eu sunt aceea care am vorbit cu dv. data trecuta si m-ati sfatuit sa intreb pe Dumnezeu daca sunt cu adevarat o pacatoasa.
-Vad ceva schimbat la d-ta; ti-a raspuns Dumnezeu?
-Da, mi-a raspuns. Acum mi-e rusine sa mai ridic ochii in sus. Sunt o mare pacatoasa!
-Acum esti buna pentru evanghelie, ii raspunse vestitorul Cuvantului. Crede in Domnul Isus, in jertfa Lui, ia iertarea pacatelor d-tale si multumeste-I din inima pentru aceasta; apoi dovedeste ascultare de El.
Sunt si alte persoane care nu se bucura de iertarea pe care o da Domnul Hristos. De ce? Poate pentru ca n-au stiut pana acum, poate ca au indoieli, poate chiar pentru ca s-au temut sa nu se rataceasca. Incredeti-va in jertfa Domnului Isus Hristos si luati-o ca facuta pentru dv.; si atat teama de orice fel, cat si indoielile vor fugi de la dv.; aceasta inseamna a crede.
De cand iei iertarea, de cand te increzi in Domnul Hristos, de atunci toate lucrurile se schimba. Vei multumi Celui care S-a adus pe Sine Insusi jertfa de ispasire pentru pacatele d-tale, lucru pe care nu l-ai facut pana acum. El iti da o fire si o inima noua. Firea pacatoasa ramane in noi, dar nu ne mai conduce ea, ci Cel care ne-a mantuit. Fiind cu Domnul Isus Hristos, ai devenit vrajmasul pacatului. Numele Domnului Hristos iti rasuna placut in urechi - un Nume sfant si duios. Gandul la El te invioreaza, jertfa Lui de pe Golgota este o pricina de mare inviorare si siguranta pentru d-ta. Frica de iad, frica de judecata nu mai este, dupa cum spune apostolul Pavel in epistola catre Romani (8.1): „Acum dar nu este nici o condamnare pentru cei care sunt in Hristos Isus”.
De pe acum ne bucuram in nadejdea slavei lui Dumnezeu. Domnul va aduce la slava pe cei care se incred in El si-L urmeaza. Apostolul Pavel, scriind colosenilor (1.27) spune: „Hristos in voi, nadejdea slavei”. Tot astfel (3.4) zice: ”Cand se va arata Hristos, viata voastra, atunci va veti arata si voi impreuna cu El in slava”. Calauziti de Duhul Sfant, nu mai umblam dupa lucrurile de jos, ci dupa cele de sus; nu ne mai lipim de lucrurile de pe pamant, pentru ca inima este la Cel ce S-a dus sus, sa ne pregateasca loc, cum a fagaduit. Nu ne mai gasim placerea decat in El si de aceea fiecare credincios spune: ”Pe cine altul am eu in cer afara de Tine? Si pe pamant nu-mi gasesc placerea in nimeni decat in Tine” (Psalmul 73:25).
El face din fiecare credincios un templu al Duhului Sfant, care ne este indrumatorul, Acela care ne creste, ca sa scoata din noi chipuri asemenea Domnului Isus Hristos. Duhul Sfant conduce fiinta celui credincios si ii spune: Asta este pentru tine, asta nu; iti dau putere sa faci acest lucru si sa te feresti de celalalt…
Lucrul acesta nu este inteles de toti, imi dau seama, dar pentru cei care doresc sa asculte in toate de Domnul Isus Hristos, singurul lor Stapan si Mantuitor, el este bine primit si inteles. Si ei sunt recunoscatori lui Dumnezeu pentru faptul ca Domnul Isus Hristos este in toate zilele cu noi, de asemenea si Duhul Sau Sfant pe care ni L-a dat.
Nu este vorba sa faci, ci sa crezi; iar a crede inseamna a lua, a primi. Aceasta este evanghelia. Nu este vorba sa te increzi in d-ta sau in ce poti face d-ta, ci in ceea ce a facut si face El pentru noi. In felul acesta, Numele Domnului Isus Hristos se va sapa tot mai adanc pe tabla inimii noastre, in asa fel incat orice ochi ager ar putea sa citeasca pe ea: Isus Hristos. El ocupa primul loc in noi, in inima si in fiinta noastra, iar a-L preamari pe El in toate, alcatuieste scopul vietii noastre.
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16)
„Adevarat, adevarat va spun ca cine aude cuvantul Meu si crede in Cel care M-a trimis are viata vesnica si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata. ” (Ioan 5:24)
„În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” (Fapte 4:12)
”I-a condus afara si le-a zis: Domnilor, ce trebuie sa fac ca sa fiu mantuit? Si ei i-au spus: Crede in Domnul Isus si vei fi mantuit tu si casa ta!” (Faptele Apostolilor 16:30-31)
„Si celui care ii este sete sa vina; cine vrea sa ia apa vietii fara plata!” (Apocalipsa 22:17b)
sursa: https://catalin67.wordpress.com/