Categoria: Noul Pamant
“Iti lipseste un lucru”
Fiecare crestin, care apartine unei denominatiuni sau alteia, are motivele lui de lauda. De la caz la caz, el se poate lauda cu doctrina bisericii sale, cu ceremoniile si ritualurile serviciilor divine, cu ordinea si solemnitatea locasurilor lor de cult, cu maretia catedralelor sau a caselor lor de rugaciune, cu dragostea si empatia manifestata de membrii acelei biserici, cu programele misionare sau sociale ale bisericii si multe altele.
Intr-un fel sau altul, toti suntem niste laodiceeni care se lauda ( cel putin in forul nostru interior ): “Sunt bogat, m-am imbogatit si nu duc lipsa de nimic” ( Apocalipsa 3, 17 pp. ). Da, suntem bogati, dar oare nu ne lipseste nimic ?
Tanarul fariseu care s-a prezentat inaintea Mantuitorului cu intrebarea: “Invatatorule, ce bine sa fac ca sa am viata vesnica ?” ( Matei 19, 16 ) se credea bogat, mai ales in ce priveste ascultarea de Lege. Dar, cu toata aparenta lui siguranta, Domnul Iisus ii da o veste proasta. El nu il contrazice pe tanar atunci cand se lauda cu faptele si realizarile sale. Acestea erau reale. Totusi, cu ochiul Sau de Mare Medic, Mantuitorul ii pune un diagnostic corect: “Iisus S-a uitat tinta la el ( i-a facut un “computer tomograf” ) si i-a zis: “Iti lipseste un lucru” ( Marcu 10,21 ).
Daca astazi, acelasi Iisus ne-ar face o radiografie spirituala detaliata, oare ce ar descoperi ? Care credeti ca ar fi acel lucru care ne lipseste celor mai multi dintre noi, fie ca vorbim de biserica in ansamblul ei, fie de individ, fara de care nu suntem desavarsiti ? Probabil ca raspunsurile ar fi diferite in functie de perceptia fiecaruia. Unii ar spune ca lipseste dragostea, altii – spiritul misionar, altii – Duhul Sfant sau neprihanirea Domnului Christos.
In limba romana exista un cuvant scurt, alcatuit din doar trei litere, care inglobeaza toate lipsurile pe care le simtim cu privire la viata spirituala a bisericii sau a membrilor ei. Stiti care este acel cuvant ? “Dor” – dor dupa Imparatia cerului, dor dupa revederea Mantuitorului si a Tatalui nostru ceresc, dor dupa o viata neprihanita, dor dupa caminul nostru ceresc.
Dictionarele definesc acest termen ca fiind o dorinta puternica dupa cineva sau ceva care iti este drag, o stare sufleteasca complexa, care cuprinde atat durere sau tristete ca persoana iubita nu se afla langa tine, dar si speranta reintalnirii cat mai curand cu acea persoana.
Mai exista in noi dorul dupa Imparatia lui Dumnezeu ? Sufletul ne mai tresalta de bucurie cand vedem semne care ne arata ca revenirea Domnului nostru este la usa ? Sau, dimpotriva, acestea ne tulbura si ne incurca planurile ? Nu cumva in adancul fiintei noastre am dori ca Mantuitorul sa mai zaboveasca in cer pana ne vom implini anumite planuri si idealuri ?
Nu mi-am imaginat ca un crestin care marturiseste ca Il asteapta pe Domnul Iisus sa revina in slava sa se roage de maniera urmatoare: “Doamne, nu veni atat de curand ! Mai intazie putin revenirea Ta, pana cand ma voi bucura si eu de noua casa si masina si pana cand imi voi vedea copiii la casele lor.” Si totusi, oricat de absurde ni se par, astfel de rugaciuni se inalta catre cer. De cele mai multe ori insa, ele raman nerostite, ascunse undeva in cutele sufletelor noastre.
De ce am afirmat ca dorul de cer inglobeaza toate lucrurile carora ar trebui sa le acordam importanta ? Pentru ca un crestin plin de dor dupa Imparatia lui Iisus va avea cu siguranta si dragoste, si spirit misionar, si o credinta vie, si haina neprihanirii lui Christos si Duh Sfant din belsug. Adica nu-i va lipsi nimic…
“Om dupa inima lui Dumnezeu”
David a fost un om de razboi, iar defectele de caracter nu l-au ocolit nici pe el. Priviti la el cum este gata sa se razbune pe Nabal pentru lipsa lui de recunostinta ! Apoi, amintiti-va de grozavul sau pacat cu Batseba ! Timp de un an, David incearca sa-si innaduse constiinta incarcata, recurgand la tot felul de solutii omenesti, dar in zadar…
Totusi, in ciuda acestor slabiciuni si caderi, Scriptura il numeste “om dupa inima lui Dumnezeu” ( Fapte 13,22 ). Pentru care motiv a primit el o astfel de caracterizare demna de invidiat de oricare dintre noi ?
Pentru pocainta lui ? Intr-adevar, David a trait o pocainta sincera si profunda, pe care putini oameni au manifestat-o in viata. Psalmul 51 descrie fara menajamente abisul caderii lui, dar si pocainta sa profunda, publica si unica in felul ei. Care om aflat intr-o pozitie atat de inalta s-a mai umilit atat de mult si sincer, fara sa ascunda nimic din greutatea si rusinea pacatului savarsit ?
Insa Biblia il numeste pe David “om dupa inima lui Dumnezeu” nu doar pentru pocainta lui. Au mai fost si altii care s-au pocait sincer si profund ( regele Manase, Petru, etc. ), insa David a avut ceva aparte: o relatie speciala cu Dumnezeu, relatie care razbate atat din viata sa descrisa pe paginile cartilor istorice, dar mai ales din Psalmii sai.
Priviti doar cateva franturi din aceste bijuterii spirituale si incercati sa observati cat de speciala a fost relatia sa cu cerul:
“Cum doreste un cer izvoarele de apa, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Sufletul meu inseteaza dupa Dumnezeu, dupa Dumnezeul cel viu. Cand ma voi duce si ma voi arata lui Dumnezeu ?” ( Psalmul 42,1.2 ).
“Dumnezeule,Tu esti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut. Imi inseteaza sufletul dupa Tine, imi tanjeste trupul dupa Tine, intr-un pamant sec, uscat si fara apa” ( Psalmul 63,1 ).
“Sufletul meu suspina si tanjeste de dor dupa curtile Domnului; inima si carnea mea striga dupa Dumnezeul cel viu” ( Psalmul 84,2 ).
“Voi canta bunatatea si dreptatea; Tie, Doamne, Iti voi canta. Ma voi purta cu intelepciune pe o cale neprihanita. Cand vei veni la mine ?” ( Psalmul 101,1.2 ).
Ce razbate din toate aceste marturisiri ale psalmistului ? Dorul dupa Dumnezeu – acea dorinta fierbinte dupa prezenta Aceluia pe care-L iubeste, tristetea pentru ca nu se afla in prezenta Lui, dar si speranta ca odata, cat mai curand, Il va vedea fatza in fatza.
David era un om caruia, in aparenta, nu-i lipsea nimic: era bogat, puternic, era iubit de popor si avea tot ce-si putea dori un om in viata. Totusi, el simtea ca-i lipsea ceva, iar acea lipsa il facea sa tanjeasca de dor dupa prezenta lui Dumnezeu.
De ce oare noi, crestinii secolului al XXI-lea, vorbim, predicam si ne rugam atat de rar pentru revenirea cat mai curand a Mantuitorului ? De ce oare sufletele noastre nu mai ard de dor dupa Imparatia cerurilor, asa cum a ars de dor sufletul adevaratilor copii ai lui Dumnezeu din toate veacurile ?
Legenda lui Gorun
Am citit candva o legenda despre un tanar ucenic timid si umil al Mantuitorului. Tanarul se numea Gorun si avea o mare placere sa se afle in preajma Domnului sau. La un moment dat, Mantuitorul ii spune ucenicului Sau sa-si ia o patura si un cort, sa se duca pe varful Muntelui Carmel si sa-L astepte pana ce va reveni sa-l ia la Sine. Pana atunci, Gorun trebuia sa citeasca Biblia, sa se roage si sa se pregateasca pentru revenirea Lui.
Zis si facut ! Gorun ia o patura si un cort si se aseaza ascultator pe Muntele Carmel in asteptarea Domnului sau. Insa, dupa cateva zile de sedere si de asteptare, Gorun coboara in satul cel mai apropiat ca sa le ceara satenilor o patura noua, caci a lui fusese roasa de sobolani.
Cu multa bucurie, satenii ii dau o patura noua. Cum sa nu-l ajute pe sfantul din varful muntelui ? Dar si patura cea noua are aceeasi soarta ca prima: e roasa de sobolani, ceea ce-l face pe Gorun sa coboare din nou in sat ca sa ceara o alta patura.
Daca e nevoie, cu bucurie ! Dar si patura cea noua are aceeasi soarta ca primele… Cand Gorun coboara in sat sa ceara din nou ajutor satenilor, acestia, dupa ce chibzuiesc bine, se hotarasc sa-i dea, pe langa patura, si o pisica. Dar pisica avea nevoie de lapte, asa ca Gorun trebuie sa coboare mereu in sat sa ceara lapte.
Satenii chibzuiesc din nou si ajung la concluzia ca, decat sa-i dea omului lapte in fiecare zi, mai bine sa-i dea o vaca pentru ca sa aiba lapte mereu. Insa vaca avea nevoie de teren pentru pasunat, asa ca Gorun coboara din nou in sat sa le ceara satenilor sa-i dea o parcela cu pasune pentru vaca lui.
“Sfantul” Gorun e servit pe loc si cel mai bun teren cu pasune ajunge in posesia lui. Insa pasunea trebuia cosita, asa ca Gorun coboara din nou in sat sa ceara lucratori. Apoi face acelasi lucru pentru a cere caramizi pentru locuintele lucratorilor… Apoi vaca aduce pe lume un vitel, iar grajdul trebuie marit…
In final, vine si ziua reintalnirii cu Domnul sau. Cand revine Iisus, in intampinare Ii iese un negustor gras, imbracat in haine scumpe, locuind dintr-un conac mare cu multe camera pline cu servitori.
-“ Ei, ce afacere te aduce pe aici ?” – il intampina Gorun pe Iisus. “Ce negot putem face impreuna… ?”
“Gorunii” de astazi
Aceasta este doar o legenda… Insa cat de mult adevar se ascunde in ea ! Este atat de usor sa aluneci de pe drum ! Atat de usor suntem furati de grijile si nevoile zilnice incat ne trezim de multe ori cu barca vietii noastre intr-o directie cu totul gresita.
In lume sunt multi crestini care cred si asteapta ca Mantuitorul sa revina. E adevarat, unii asteapta maretul eveniment peste sute sau mii de ani ( e un fel de a spune ca, in realitate, El nu va reveni niciodata ). Altii Il asteapta sa revina mai curand, poate in generatia copiilor sau a nepotilor lor.
Stiti care este deosebirea fundamentala intre un adevarat “adventist” ( nu ma refer la membrii unei anumite biserici ! ) si un alt crestin care marturiseste si el credinta in revenirea Domnului Iisus ? In timp ce un crestin oarecare crede in revenirea Mantuitorului intr-un viitor nedefinit si indepartat, un adevarat “adventist” crede si asteapta sa-L vada pe Iisus cu proprii sai ochi.
“Il voi vedea si-mi va fi binevoitor; ochii mei Il vor vedea si nu ai altuia. Sufletul meu tanjeste de dorul acesta inlauntrul meu” ( Iov 19, 27 ) – aceasta este credinta adevaratilor ucenici asteptatori ai revenirii Domnului.
Se poate gresi asteptand revenirea Mantuitorului in timpul vietii ? Da, se poate gresi in ceea ce priveste timpul, dar nu si in ceea ce priveste spiritul. Multi din parintii si bunicii nostri au intrat in mormant asteptandu-L pe Domnul sa revina in timpul vietii lor si avand ferma convingere ca Il vor vedea cu ochii lor. Si totusi El n-a venit. Au gresit toti acestia ?
Din punct de vedere al timpului, da, ei au gresit. Insa din punct de vedere sufletesc, ei se aflau in cea mai buna stare posibila. De ce ? Pentru ca cine asteapta, vegheaza. Cine vegheaza, se pregateste. Cine se pregateste, e gata. Si cine e gata, poate deschide usa Mantuitorului oricand Acesta va bate la usa lui.
O intrebare: Ne-a descoperit Domnul Iisus undeva, in Scripturi, ceasul in care va reveni ? Da, ne-a descoperit ! Stiti care este acel ceas ? “De aceea, si voi fiti gata ! Caci Fiul omului va veni in ceasul in care nu va ganditi” ( Matei 24,44 ).
Ne place sau nu, suntem sau nu pregatiti, Iisus va reveni exact in ceasul in care ne asteptam cel mai putin. Va fi cea mai mare surpriza a tuturor veacurilor, o surpriza pentru toti locuitorii pamantului. Chiar si pentru cei care Il asteapta cu dor…
Oricat am studia Biblia si profetiile ei, oricat am fi la zi cu semnele timpului sfarsitului si ne-am documenta cu tot ce se intampla in lume, Domnul va reveni ca o mare surpriza: una neplacuta pentru cei asemenea lui Gorun, care si-au uitat misiunea si, in final, L-au uitat pe Mantuitorul Insusi, dar si o surpriza placuta pentru cei care Il asteapta cu dor. Noi in care categorie ne aflam ?
De la cuvantul “dor” deriva substantivul “dorinta” si verbul “a dori”. Care sunt dorintele noastre cele mai arzatoare ? Ce ne dorim cel mai mult in aceasta viata ? Mai exista in noi dorul de cer ?
sursa: https://www.loribalogh.ro/