Sub prelată

  La firma unde  eram angajat aveam inca doi colegi: un sofer si un montator de mobila. Vehiculul cu care livram mobilierul la clienti era o Dacie tip papuc de doua persoane. Cum eram trei, unul din noi la fiecare cursa trebuia sa stea in spate sub prelata. La o cursa colegul montator, iar la cursa urmatoare eu stateam in spate. Nu-mi placea deloc calatoria sub prelata, ca nu vedeam unde suntem, iar mirosul de plastic al prelatei imi intorcea stomacul pe dos, sa nu mai vorbesc despre riscurile traficului rutier si de faptul ca este ilegal... Dar asta era, trebuia sa mergem.

Intr-o zi de septembrie veneam de la un client, la care am montat o mobila. Eu stateam sub prelata incinsa. Era foarte cald in ziua aceea, desi frunzele plantelor au inceput sa piarda culorea verde. Bateau deja catre culoarea ruginei. Mirosul puternic al prelatei incepea sa ma supere. Mi s-a facut rau. Ma gandeam, ca poate ajuta la ceva daca ma intind pe podeaua masinii, dar nu mi-am revenit nici acolo. Am inceput sa ma rog: "O, Doamne uite, ca nu ma simt bine. Te rog ajuta-ma..."

Nu puteam sa continui. Dintr-o data asa de rau mi-a venit, ca intr-o secunda am fost o transpiratie, m-a prins si o durere de cap, aveam greata, si credeam, ca lesin. Incercam sa ma controlez, dar la o curba mai mare am pierdut controlul. Am inceput sa tremur, si sa ametesc. Nici sa respir nu mai puteam normal. M-am speriat. Nu mai aveam cum sa-i transmit soferului sa se opreasca. Cu o ultima putere am srigat la Isus: "Doamne Isuse, nu vezi ca indata mor eu aici, si nu e nimeni sa ma ajute?! Tie ti-e bine, Tu nu te simti rau niciodata, Tu esti Dumnezeu, nu esti om slab, ca mine!!!!

Atunci nu ma gandeam, ca si lui Isus I-a fost rau odata... pe cruce. El stia prin ce treceam eu, ca si El a trecut prin chinuri, si nu orice fel de chinuri a suferit! Dar a indurat: Dupa ce mi-am strigat disperarea in zgomotul, si zdranganitul masinii, mi s-a luat durerea de cap, greata dintr-o data s-a dus, si parca m-am umplut cu putere...m-am ridicat, si stateam rezemat de scheletul prelatei. Isus a venit aproape de mine. Dumnezeul a umplut locasul acela mizerabil de sub prelata, si l-a transformat in templu!  Mi-a luat slabiciunea. M-a umplut cu putere, si cu puterea bucuriei.

Nu stiam ce sa-I zic. Am inceput sa-L slavesc cu lacrimi de bucurie.

La cursa urmatoare deja ma ofeream eu sa stau sub prelata, desi nu era randul meu. Asteptam sa-mi fie rau, dar nu-mi venea. Isus m-a vindecat de tot. De atunci nu mai vroiam sa stau in cabina pe scaunul comod, ci in spate, sa ma pot ruga, sa-L pot slavi pe El de fiecare data, cat ne tinea cursa... Chiar si daca era ilegal.