Mărturisire
Mă numesc Pîrva Simion și sunt din comuna Balșa, județul Hunedoara, m-am născut în anul 1928. Am slujit în Biserică ca pastor, unde m-am pocăit, o mare parte din viața mea. Sper ca această mărturie să-i încurajeze pe mulți, pe calea credinței, iar pe cei care nu-L cunosc pe Domnul Isus, să-i ajute să-L cunoască și să devină copii ai lui Dumnezeu.
M-am născut într-un amalgam de procesiuni, pline de superstiții și idolatrie. Mama mi-a spus, când eram mai tânăr că: „m-a scăldat pe vatră de pământ, ca să fiu bun ca pământul” și „să rostesc rugăciuni la soare când răsare” și multe altele. Îmi amintesc, când am fost de patru ani, că m-am oprit pe o piatră din curte și m-am uitat în sus, mi se părea că ceva din cer, făcea legământ cu mine și momentul acela m-a urmărit și nu l-am putut uita niciodată.
Familia mea nu a fost credincioasă lui Dumnezeu, ei au avut doar o religie, fiind ortodocși, dar nu-L aveau pe Isus în viața lor. În casa noastră era ceartă mai tot timpul, în special când foloseau alcool, scandalurile culminau în bătăi. Până la varsta de 20 de ani am participat la toate desmățurile și desfrâurile unei vieți fără Dumnezeu, unei vieți stricate. Interveneam și în scandalurile din familie folosind bătaia și înjurăturile. Acestea erau o obișnuință în comunitatea ortodoxă în care trăiam, fiecare având acasă alcool „vinars”, fiind folosit din plin în casele oamenilor, la pomeni, parastase, baluri sau rugi.
La vârsta de 19 ani, o veste m-a enervat foarte tare, se auzea că la noi în comună, au venit niște pocăiți și aceștia vreau să ne strice tradiția și obiceiurile religiei noastre. Am vorbit cu vecinul meu Avram și ne-am hotărât că daca vor veni și în locul unde locuim noi, să-i așteptăm și să-i lovim cu pietre. Cam la două săptămâni de la această hotărâre, într-o seară veneau vreo opt persoane pe o cărare, erau pocăiții. Ce credeți că s-a întâmplat? În clipa aceea, a trecut un fior prin mine și dintr-o dată am simțit bunătatea prezentă în inima mea. A fost o minune, nu mai mă gândeam să-i lovesc cu pietre, ci mă gândeam să mă duc și eu în casa unde mergeau ei, să-i ascult ce vorbesc. Ne-am adunat mulți în casa aceea, în acea seară și am ascultat cântări, rugăciuni și predici.
Am auzit în acea seară o rugăciune într-o limbă necunoscută, aproape de mine și pentru mine a fost un semn că Dumnezeu este acolo. În întâlnirea de-a doua seară, am pus o întrebare legată de scrierea Bibliei. Oamenii aceștia mi-au răspuns și am fost îndemnat să-mi cumpăr o Biblie și să citesc de acolo, să văd că ce-mi spun ei, este conform Scripturii.
A treia oară, când oamenii aceștia au fost în locul acela, m-am hotărât înaintea lui Dumnezeu să mă departez de rău și să nu mai folosesc vorbe rele și înjurături. A început o lucrare a pocăiților în satul nostru și am început să merg și eu la Adunare. Din momentul în care am început să merg acolo, au început să curgă și ispitele în viața mea: îmi era rușine că eu care eram primul la baluri să o rup dintr-o dată cu distracția, aveam rude care, mi-au spus, că dacă mă pocăiesc, nu se mai consideră rude cu mine, părinții la fel, îmi aruncau vorbe că-i fac de rușine, foștii mei prieteni îmi arătau nemulțumirea, că eu îi părăsesc.
Totuși, în acel timp a început să vină cu mine și un prieten la adunare, mă simțeam încurajat că nu eram singur.
Aceasta s-a întâmplat în toamna anului 1947 și am mers la Adunare, începând din acea dată și am înțeles planul lui Dumnezeu, pentru viața mea. M-am pocăit înaintea Domnului, în urma credinței în Domnul Isus, iar în primăvara anului 1948, m-am botezat ca mărturie a credinței și pocăinței mele. A fost o mare bucurie pentru Adunarea locală.
Un lucru care m-a cercetat mult, în timpul când încă nu eram botezat a fost faptul că într-o zi un frate m-a invitat la el la masă. Eu nu m-am asteptat, având concepția, că doar rudele se invită unii pe alții la masă. Pe acest om l-am văzut deosebit și mă întrebam: de ce atâta iubire în viața acestui om? Atunci mi-a venit un răspuns: „aceasta este dragostea lui Dumnezeu”. Am început să mă rog ca Dumnezeu să toarne și în inima mea această dragoste. Într-o zi rugându-mă înaintea Domnului, am simțit umplerea cu Duhul Sfânt a lui Dumnezeu și atingerea Duhului Sfânt. O bucurie de nedescris mi-a umplut ființa și o putere nevăzută era peste mine, era dragostea lui Dumnezeu în mine. Am citit mai târziu in Rom 5:5, că dragostea lui Dumnezeu este turnată în inima noastră, prin Duhul Sfânt.
După ce m-am botezat, am fost luat în armată la muncă, în Valea Jiului. Când am venit într-o permisie, inima mea a fost umplută de bucurie, fiindcă din sat, opt suflete se hotărâsera să-L urmeze pe Domnul. Am întrebat o femeie mai batrână dintre aceștia: „ce te-a determinat să te pocăiești ?” Replica a fost: „Eu te-am urmărit pe tine și dacă tu copil tânăr te-ai hotărât să slujești lui Dumnezeu, eu că sunt bătrână să nu-i slujesc? ”
Acum eu sunt în vârstă de 76 de ani, toată viața de când m-am pocăit, am rămas credincios lui Isus și Cuvântului Său, acum aștept să plec acasă la Tatăl din ceruri, acolo unde ne-a promis Domnul că ne pregătește loc.
Te întreb pe tine însă cititorule: dacă mori astăzi, unde vei merge tu ? Te-ai împăcat cu Isus? Te-ai pocăit înaintea Lui? Ți-ai dat viața Lui? Fie că ești tânăr, fie că ești bătrân, faptul că ești în viață este o șansă să te împaci cu Dumnezeu! Care-i răspunsul tău?
Pastor Simion Pîrva (a plecat la Domnul în anul 2016 la 88 de ani)
Comuna Balșa
Jud Hunedoara
sursa: https://paginacrestina.wordpress.com
