Marturia Salvarii Mele
Ma numesc Corina Paun, m-am nascut in anul 1963,locuiesc in USA impreuna cu familia mea. De mic copil m-am considerat supusa si timida. Primii ani ai fragedei copilarii mi-i amintesc petrecand majoritatea timpului in prezenta ingrijitoarelor, pe care le angaja mama. Prin natura serviciului parintilor mei am calatorit prin diverse tari si m-am bucurat de o educatie si bunastare materiala la care majoritatea romanilor pe vremea aceea nu aveau acces. Insa la varsta de 12 ani nu concepeam diferenta si nu era o ingrijorarea pt mine. Curand, insa m-a napadit o tristete, pe care cei din jurul meu o atribuiau pubertatii. Tristetea si sentimentul singuratatii, insa aveau sa ma insoteasca din acea clipa pt multi, multi ani. Si nu am inteles in toti acei ani, de ce. Ce imi lipsea? Asa a inceput cautarea mea. Si unduita si cumplita calea pe care am purces:
Tinuta foarte strict de parinti, m-am decis sa imi revendic eliberarea prin alegerea unor prieteni care m-au invatat sa mint, sa fur din casa “pt binele” grupului, sa beau si sa “petrec”. Asta m-a facut sa ma simt si mai rau – la frigul din sufletul meu s-a adaugat vina. Dupa un an m-am casatorit cu primul meu sot – ateu. Nici unul nu era pregatit pt …“la bine si la rau”. Conceptia noastra era un car tras de doi boi. Si asa am ramas pana dupa nasterea Georgianei, primei fetite. Cand fiecare bou vedea alta cale. Nici astazi nu stiu daca am divortat din cauza batailor, betiilor sau din cautarea a “ceva mai bun”. “Eliberata” si de sub “jugul” casatoriei, respiram aerul vicios al bucuriei de sine: servici foarte bun, bani multi, ajutor in cresterea copilului din partea parintilor, timp pt mine. Pt mine. Dar impotriva mea. Caci petreceam acum in alte grupuri de prieteni, fata de care ma simteam mai aproape – dar nefacand parte! Toti erau casatoriti si curand privirile prietenelor mele incepura sa ma inhibe. Tot singura! Si ratacita, caci atunci am inceput dialogul cu sticla – plina si apoi goala. Ca si sufletul meu. Si cum toate prietenele aveau un sot, am crezut ca asta trebuie sa caut. Dupa cateva esecuri am culminat cu o alegere care avea sa ma zguduie in intreaga mea fire – pustie si infrigurata. Al doilea sot m-a vindecat de increderea in propria mea fiinta. Si acum incotro? Ultima proptea disparuse. Mi-am indreptat cautarea catre biserici. Am mers la manastirile din nordul Moldovei, am inceput sa bajbai haotic prin biblie – prezenta pentru prima oara in casa mea. Am mers la spovedanie – unde intreaga mea fiinta a plans si s-a intristat mai tare, dar a gasit ceva nou – ingrijorare. M-am oprit in cautarea mea si m-am uitat in jur. De unde imi venea puterea de a merge mai departe? Nu vedeam nimic in jur. Dar m-am oprit in mijlocul acelui drum caci am vazut o rascruce. Incotro sa apuc? L-am rugat pe Dumnezeu sa imi arate calea. Si atunci s-au pravalit siroaie de evenimente: nasterea Marei, al doilea divort, plecarea de la slujba mea cea buna, rugaciunile zilnice. “Doamne arata-mi Tu calea” “Dumnezeule Mare, iarta-mi pacatele si ajuta-ma” “Isuse Cristoase, da-mi Tu putere, caci eu nu pot nimic fara tine”.
Am fost chemata in vizita in America de un alt prieten, care l-a asigurat pe tata ca va avea grija de noi. Am plecat cu fetitele mele – Georgiana de 15 ani si Mara la 3 ani. A fost bine pana mi-am consumat banii cu care venisem. Sub amenintarea de a fi dusa cu copii cu tot la cel mai apropiat aeroport si tinuta acolo pana tatal meu avea sa trimita banii de bilete pt intoarcerea acasa am colapsat din nou “Dumnezeule Mare si Bun, daca a fost voia Ta ca noi sa fim aici, Ia-ma pe mine si copilasii mei si du-ne unde vrei Tu.” Si Dumnezeu m-a luat de mana si m-a purtat din casa in casa, unde am invatat sa slujesc. Am invatat ce inseamna sa ingrijesti bolnavii si batranii. Am invatat ca indiferent de propria durere putem ajuta pe altii. Am invatat ce inseamna umilinta si ca este o calitate si nu o rusine. Am invatat ce inseamna credinta si devotament. Am invatat adevaratul sens al cuvantului ‘prieten’. Am invatat rugaciunea. Si m-am gasit in grija lui Dumnezeu. Acolo unde fusesem tot timpul, dar nu vazusem si nu auzisem. Mi-am gasit, in sfarsit inima si am inceput sa iubesc cu ea. Am simtit-o pentru prima oara cum bate puternic si nesovait.
Un singur lucru inca nu intelegeam, ca parinte, dar nici din perspectiva copilului. Cum a putut Dumnezeu ingadui ca Unicul lui Fiu sa fie ucis. De ce a permis sacrificiul?
Si un prieten adevarat m-a invitat la biserica. Predica era tinuta de un pastor invitat, care ne-a intrebat ‘ce asteptam’. A umplut un pahar pana la buza si ne-a intrebat daca il consideram plin. Ne-a demonstrat ca mai era loc de cel putin un strop si ne-a intrebat cat de plina e inima noastra. Cat e pentru noi si cat I-am dat-o lui Dumnezeu. Si ce ne retine. “Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3:16). Si atunci am inteles. M-a cuprins o senzatie similara cu cea din masinutele parcului de distractie. O usoara ameteala si o imensa bucurie. Senzatia de plenitudine aproape m-a facut sa strig. ‘Daca vrei si daca crezi, Il poti primi pe Domnul Isus in inima ta acum’ Si asta am facut. Atunci, pe loc. Dupa predica m-am rugat cu lacrimi de fericire impreuna cu prietenii mei:”Tata din ceruri, iarta-mi pacatele si curateste-ma. Da-mi Sfantul Tau Duh. Isuse, Fiul lui Dumnezeu si Mantuitorule, vino in inima si viata mea si condu-ma pe drumul pregatit mie de Tatal Ceresc. Iti dau inima mea, Domn al inimii si vietii mele.” I-am predat inima mea Domnului Isus. Am pus toate grijile la poalelel Tatalui si m-am incredintat in bratele Fiului. De atunci ma bucur de Pace. Multe cuvinte nu pot descrie bogatia din sufletul meu. Exista unul: fericire. Nu mult dupa aceea am implinit porunca Domnului de-a ma boteza ,dupa care m-am integrat intr-o Biserica care iubeste Biblia si voia lui Dumnezeu.
Problemele nu au contenit. Parca acum ne-au incercat mai mult ca oricand. Boli ale copiilor si ale mele, totala lipsa financiara, certuri in familie. Toate m-au pus in genunchi. Am aflat puterea rugaciunii. Si cu noi s-a rugat si a postit o biserica intreaga. Si toate au fost rezolvate. Niciodata nu stiam de unde avea sa vina ajutorul dar nu a contenit. Ma rusinam apoi pentru lamentarile mele, caci rugaciunile ne-au fost ascultate si implinite asa curand. Dar nu am mai simtit niciodata zbucium si durere rece. Niciodata – de atunci – nu m-am mai simtit singura. Si am inteles ca nu fusesem singura niciodata. “Nu va voi lasa orfani. Ma voi intoarce la voi”” (Ioan 14:18)
Am inceput sa citesc din biblie cu intelegere si sa pun intrebari tuturor crestinilor in ale caror case mi-a purtat Dumnezeu pasii. Ce bucurie si ce trezire. Cata caldura, liniste si seninatate.
Pana atunci fusesem invatata ca rasplata vine pe masura faptelor noastre. Ca sa aflu ca “..toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Si sunt socotiti neprihaniti, fara pata, prin harul Sau, pri nrascumpararea care este in Isus Hristos.”. De ce sa caut eliberare, cand am fost eliberata deja. Ce sa mai caut cand am gasit adevarul si calea si viata Si m-am bucurat ca am ales Calea, Adevarul si Viata. Prietenul meu, Domul Isus, mi-a dat mentori si prieteni adevarati, care m-au primit cu caldura si mi-au oferit o familie spirituala. Atunci am inteles importanta partasiei. La drum nou, nascuta din nou, invat zilnic despre planul de mantuire al lui Dumnezeu. El te vrea si pe tine alaturi. Vrea sa stii ca nu esti singur si ai pregatit drumul catre viata vesnica. Porneste. Tot ce ai de facut este sa Il chemi – si va veni. “Cereti si se va da: cautati si veti gasi; bateti si vi se va deschide. Caci oricine cere, capata; cine caut, gaseste; si celui ce bate I se deschide. ” (Matei 7:7,8). Eu doresc sa impartasesc bucuria si pacea pe care El le-a pus in sufletul meu in speranta ca si tu le vei gasi. Nu rataci in cautare si nu te lasa amagit ca ti-ar lipsi ceva pt a deveni si tu copil al Domnului. Fii incredintat ca si El te cauta. Cu dragoste si iertare. Domnul Isus ti-a pregatit un loc si acum bate la inima ta. Asculta-ti inima si deschide-I. “Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine.”(Apocalipsa 3:20). Ma rog Bunului Dumnezeu sa iti indrume pasii catre Cuvantul lui si cunoasterea Domnului Isus Cristos, Mantuitorul meu, Mantuitorul tau. Daca eu am fost salvata, si tu, prietene, poti fi salvat. Vrei?
Cu dragoste si respect
Corina Paun
sursa: https://paginacrestina.wordpress.com