de Michael Lumberger
Am crescut în orăşelul Crabtree, în Pennsylvania. Era un oraş minier, predominant alb. Îmi amintesc că mi se aruncau vorbe de ocară când eram copil, dar pe atunci nu înţelegeam prejudecăţile rasiale şi ce însemnau ele.
Problemele mele totuşi nu proveneau toate din afara familiei. Am fost abuzat sexual de un frate mai mare când aveam patru ani. Îmi amintesc cum mă ameninţa: „Dacă le spui lui mami şi tati, o să te bat! ”
Cu trecerea anilor, mă simţeam tot mai „diferit” de alţi băieţi. La şcoala gimnazială am ieşit cu fete, dar am simţit o poftă tot mai mare pentru trupul masculin. Când un alt elev m-a abordat, am cedat curiozităţii mele. Am sfârşit prin a avea o experienţă sexuală, care însă mi s-a părut dezgustătoare.
Confuzia cu privire la identitatea mea a fost alimentată de lipsa unor modele solide. Nu l-am văzut niciodată pe tatăl meu exprimând afecţiune faţă de mama. În mod similar, mama nu îl susţinea niciodată pe tatăl meu, doar îl critica sever. „Nu vreau să fiu ca el”, gândeam eu, „şi nu vreau să mă căsătoresc cu o femeie ca ea. ”
Apoi a venit anul 1968. Eram în al doilea an de liceu şi am descoperit lumea drogurilor. Fanteziile mele au devenit tot mai pervertite. Am început să-i privesc pe alţii ca obiecte sexuale, imaginându-mi orgii sălbatice, care să mă satisfacă sexual la fel de mult ca drogurile şi alcoolul.
La colegiu, confuzia mea sexuală s-a mărit. Am avut trei colegi de cameră şi două iubite şi, într-o oarecare măsură, m-am implicat sexual cu ei toţi. Două dintre tinere şi unul dintre colegii mei de cameră şi-au declarat dragostea pentru mine, dar eu doar am râs. Pentru mine, era doar sex.
Apoi comportamentul meu homosexual a fost descoperit. Când m-am întors după Ziua Recunoştinţei, am aflat că unul dintre colegii mei de cameră îşi tăiase venele. Scrisese şi un bilet suicidar, plângându-se că îi respinsesem dragostea. Colegul meu de cameră, plin de sânge, şi biletul au fost descoperiţi de către vecinul nostru de alături.
El m-a confruntat: „Lumberger, ai fost cu un bărbat! ” Inima mi-a bătut puternic când m-a întrebat: „Eşti homo? ” Bineînţeles, am negat totul, dar înăuntrul meu o luasem deja la fugă. Într-o săptămână, mi-am împachetat lucrurile şi am părăsit colegiul. Eram îngrozit că oamenii vor afla ce făcusem în secret.
M-am întors acasă şi am lucrat alături de familia mea câteva luni. Apoi am hotărât că dacă eram homosexual, aveam să fiu homosexual. După ce am vizitat barurile de homosexuali din Pittsburgh-ul învecinat, m-am mutat la San Francisco.
Când rămâneam fără bani pentru mâncare şi droguri, am învăţat chiar să-mi vând trupul pe străzi. Dar după câteva luni mă săturasem deja de homosexualitate. Am luat o decizie: „Mă voi duce acasă, voi găsi o femeie şi mă voi căsători. ” Şi asta am făcut.
Bineînţeles, căsnicia mea nu a durat. După patru ani şi trei copii, mi-am părăsit soţia şi m-am întors la homosexualitate. M-am mutat cu un tip cu care am rămas un an de zile, dar l-am părăsit apoi din cauză că relaţia era abuzivă. Am întâlnit un alt tip şi am petrecut şase ani de zile împreună.
Către sfârşitul relaţiei, am simţit că Dumnezeu îmi vorbea. Într-o dimineaţă, când m-am trezit după un chef cu multă băutură, am auzit o voce interioară: „Este timpul să te întorci acasă. Am nevoie de tine. ” În săptămâna respectivă îi spusesem partenerului meu: „Cred realmente că această viaţă şi această poveste de dragoste va lua sfârşit. ” Ştiam că eram îndrăgostit de el, dar Dumnezeu îmi atrăgea inima înspre inima Lui.
Am început să merg la biserică, iar în final chiar şi fostul meu iubit şi-a predat inima Domnului. Dar biserica noastră avea câteva probleme grave. Era foarte legalistă, iar membrii bisericii se dedau la activitate homosexuală în secret. Apoi, în anul 1986, am vizitat biserica Covenant Church din Pittsburgh şi am înţeles glasul Domnului: „Aceasta este biserica unde te voi elibera de homosexualitate. ”
Câteva luni mai târziu, atenţia îmi era atrasă de o doamnă cu adevărat atrăgătoare, care era prezentă la fiecare slujbă. L-am auzit din nou pe Dumnezeu: „Ea va fi soţia ta. ” „Da, sigur! ”, am gândit eu. Dar am devenit prieteni şi mi-a câştigat inima. Nouă luni mai târziu, ne-am căsătorit. Nu după mult timp s-a născut prima noastră fiică, iar eu ar fi trebuit să fiu încântat şi împlinit. În schimb, conflictele mele interioare nerezolvate au răbufnit. Eram chinuit de gânduri homosexuale, am căzut în pornografie şi chiar m-am culcat o dată cu fostul meu iubit homosexual.
Apoi Domnul mi-a lansat provocarea: „Singurul mod în care poţi deveni liber de homosexualitate este să-i mărturiseşti soţiei tale. ”
„Doamne, nu voi face asta! ”, am protestat eu.
O lună mai târziu, Domnul mi-a lansat din nou aceeaşi provocare, dar am refuzat. În cele din urmă, am simţit că-mi dădea un ultimatum: „Ori îi spui soţiei tale despre păcatul tău homosexual, ori voi începe să-ţi iau lucrurile la care ţii cel mai mult. ”
Aveam o afacere cu camioane foarte profitabilă. Fiecare camion al nostru costa o sută de mii de dolari, iar eu aveam zece. Deodată, ambreiajele şi transmisiile nu au mai funcţionat cu trebuia, şi au apărut şi alte probleme la ele. În câteva luni, aveam ca perspectivă falimentul.
Întreaga lume continua să se prăbuşească pentru mine. M-am dus pentru un test al sângelui, înainte de a încheia o poliţă de asigurare pe viaţă, iar medicul mi-a dat vestea: „Michael, ai fost testat seropozitiv. ”
Am început să tremur şi n-am putut să rostesc un cuvânt. M-am dus la maşină şi am plâns isteric două ore. M-am gândit să provoc un accident în drum spre casă, ca să mor şi să nu afle nimeni. Apoi l-am auzit din nou pe Dumnezeu: „Dacă îi mărturiseşti soţiei tale, te voi elibera. ”
M-am dus acasă, dar nu am avut putere să fac o mărturisire completă. „Iubito”, am început eu, „vreau să-ţi spun despre unele lucruri pe care le-am făcut înainte de a ne căsători. ” Am menţionat homosexualitatea într-o lungă listă, iar ea a spus: „Nu te îngrijora! Toţi avem schelete în dulap. ” Nu a părut deloc supărată.
Dar în ziua următoare, a fost izbită de descoperirea: „Soţul meu a fost implicat în homosexualitate! ” S-a dus direct la pastorul nostru. El a trimis-o acasă cu sfatul: „Cere-i lui Michael să-ţi spună întreaga poveste. ”
I-am spus puţin mai mult şi, în cele din urmă, pastorul a cerut să ne vadă pe amândoi. Vroia o mărturisire completă şi ştiam că trebuia să prezint adevărul gol-goluţ.
Nu voi uita niciodată seara aceea. Când am început să vorbesc despre întregul meu trecut, am văzut mânia urcând în soţia mea cum n-am mai văzut întâmplându-se în nimeni înainte. Dar s-a smerit şi m-a iertat. Nu a fost uşor pentru niciunul dintre noi. Mă simţeam complet neputincios. Nici măcar nu aveam putere să mai merg la strângerile pentru bărbaţi, fiindcă nu mă simţeam un bărbat adevărat. Eram chinuit de amintiri homosexuale. Se părea că toţi demonii iadului se dezlănţuiseră împotriva mea.
Apoi am început să frecventez un grup de suport pentru foştii homosexuali chiar în biserica mea. La început am urât asta. Unul dintre lideri era efeminat şi mă distrăgea atât de mult!
Dar într-o noapte, învăţătura prezentată la grup chiar a avut impact asupra mea. Grupul discuta despre autosatisfacere, care constituia de mulţi ani o robie pentru mine. După aceea, am cedat nervos şi am plâns. Pentru prima dată, cineva vorbise cu profunzime despre viaţa mea. Am înţeles motivele ascunse ale dependenţei mele şi am realizat că exista speranţă. În anul următor am continuat să frecventez grupul, iar viaţa mea s-a îmbunătăţit mult.
Apoi l-am vizitat pe un fost iubit care murea de SIDA în spital. Am început să vorbim, iar discuţia noastră a devenit profundă. „Cum de a mers totul rău? ” l-am întrebat. „A mers rău fiindcă nu L-am primit pe Isus”. Nu-L menţionase niciodată pe Isus în anii în care îl cunoscusem. „Dacă ar fi să iei totul de la început, ce ai face diferit? ” M-a privit cu tristeţe şi mi-a zis: „Nu aş fi homosexual. A fost o viaţă dureroasă pentru mine. ” Am ţinut în braţe bietul lui trup şi în lacrimi, l-am rugat să mă ierte pentru lucrurile păcătoase pe care le făcusem împreună. Pe când vorbeam eu încă, el a devenit tăcut şi moale. Am înţeles că murise chiar în braţele mele.
Mai târziu, pe când mă duceam împleticindu-mă la maşină, am întrebat: „Dumnezeule, de ce mi-ai făcut asta? ” Când am pornit motorul, radioul s-a deschis şi am auzit un învăţător biblic cunoscut spunând: „Ai fost ales pentru o vreme ca aceasta. Şi vei conduce pe mulţi la răscumpărare. ”
Câteva săptămâni mai târziu, pastorul mi-a cerut să conduc grupul de suport, deoarece liderul anterior demisionase. Când m-am rugat pentru decizia pe care o aveam de luat, Dumnezeu mi-a zis: „Este lucrul pentru care te-am pregătit. ”
În anii care s-au scurs de atunci, între cinci sute şi şase sute de bărbaţi şi femei au trecut pe la grup. Unii s-au întors la stilul de viaţă homosexual, dar marea majoritate sunt astăzi conducători de biserici. Alţii sunt căsătoriţi, cu familie. Iar totul s-a întâmplat fiindcă am spus „da” la ceea ce m-a chemat Dumnezeu să fac.
Am rămas sub conducerea pastorală a Episcopului Joseph Garlington, care este şi pastor principal la Covenant Church din Pittsburgh, o biserică interculturală aproape de centrul oraşului, cu aproximativ două mii de membri.
Prin harul îmbelşugat al lui Dumnezeu, soţia mea şi cu mine sărbătorim doisprezece ani de căsătorie anul acesta.
Fără El, viaţa mea nu s-ar fi schimbat niciodată. Lui Îi dau toată gloria!
[Michael Lumberger, Walking in the Light. Copyright © Michael Lumberger. Tradus şi publicat cu permisiune. Michael a fost Director la misiunea Dunamis Ministries din Pittsburgh, Pennsylvania. În anul 2004 a plecat în pace la Domnul. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul www. exodusglobalalliance. org. ]
