Mă bucur că am găsit pe cineva care mă poate ajuta! Mă numesc Sami şi am şaisprezece ani. Am doi fraţi mai mari şi am fost crescut într-o familie creştină şi iubitoare. Când eram mic, mi se spunea des că trebuia să fiu fetiţă, fiindcă eram frumos. Mama mea dorea să fiu fată, dar nu a regretat niciodată faptul că sunt băiat. Fiind cel mai mic, am fost mereu alintat, ceea ce mi-a dat un comportament mai feminin. Nu am fost niciodată băiatul care vroiam să fiu: să am un corp musculos, să joc fotbal şi alte lucruri.
La treisprezece ani am experimentat autosatisfacerea. Prietenul meu cel mai bun mi-a spus că a învăţat la şcoală despre autosatisfacere şi că i se pare un lucru extrem de scârbos. A fost momentul în care mi-am dat seama de păcatul pe care îl făceam, dar nu m-am putut opri. Peste câtva timp, prietenul meu mi-a povestit că a încercat şi el. Încet, discuţiile noastre se îndreptau tot mai mult înspre sex. Mai apoi, am rămas singuri într-o cameră. Nu ne-am dat seama ce facem, deşi amândoi aveam frică de Dumnezeu. În timp, experienţele au trecut la un alt nivel, uitându-ne la pornografie împreună. Cu părere de rău, ne-am promis că nu o vom mai face niciodată.
Ce s-a întâmplat apoi cu el nu ştiu, dar eu am început să fiu atras de băieţi. Mă simţeam extrem de rău şi găseam din ce în ce mai puţină atracţie pentru fete. Perioada prin care am trecut a fost grea, luptându-mă cu urmările experienţelor trecute. Viaţa mea a devenit un coşmar, deşi eram un copil credincios, citeam Biblia, mă rugam, dar erau momente în care Diavolul îmi umplea mintea cu lucruri perverse. Am început să vizionez din când în când pornografie homosexuală, ceea ce a înrăutăţit lucrurile.
Acum nu mai am un comportament feminin, îmi plac înotul, alergatul, excursiile periculoase în pădure şi mă consider destul de puternic, ceea ce mă face să mă simt bărbat. Mă gândesc mereu la o familie, la o „prinţesă” care trebuie salvată, dar homosexualitatea încă mă „bântuie”. Îmi doream întotdeauna să am un corp musculos şi, de multe ori, asta mă atrage la băieţi. Anul acesta am fost botezat cu Duhul Sfânt şi am primit un dar special, prorocia. Dau slavă Domnului că nu sunt în starea celor care au scris mărturii aici, dar atracţia faţă de corpul masculin încă există.
Am o relaţie super cu o fată minunată, pe care o dezvoltăm încet, din cauza vârstei, plus că suntem despărţiţi de o mie cinci sute de kilometri. Îmi doresc să-mi fie soţie într-o zi. Problema mea este că pofta pentru bărbaţi arde încă, pe când pofta pentru femei nu prea. Mi-e scârbă de lucrul acesta. Mi-aş dori să pot fi atras de sexul opus, şi nu într-un mod pervers, ci într-un mod normal, iar aceasta este şi întrebarea mea: s-ar putea întâmpla vreodată lucrul acesta? Sau va trebui să mă lupt toată viaţa cu homosexualitatea? O să pot să am relaţii sexuale minunate cu soţia?
Sunteţi primii cărora vă povestesc experienţele mele şi cred că faptul acesta o să-mi aducă eliberare, într-o oarecare măsură. Mă bucur că luptaţi „contra curentului” şi simt că aceasta este şi chemarea mea. După experienţele prin care am trecut, I-am spus Domnului: „Doamne, vreau să lupt împotriva homosexualităţii în Biserică şi în lume. ” Domnul să ne ajute pe mine şi pe ceilalţi băieţi şi fete să trecem deplin peste povara aceasta, iar pe dumneavoastră să vă binecuvânteze cu înţelepciune, spiritual, iar apoi material. Pace!
DUPĂ UN TIMP
Acum un an v-am contactat şi am decis ca mărturia mea să fie postată pe site. Într-un timp ţineam legătura cu voi, dar apoi nu am mai putut, fiindcă Yahoo! Messenger a avut ceva probleme şi mi s-au şters toate contactele, de aceea vă scriu pe site. Acum pot să adaug la mărturie că Dumnezeu mi-a schimbat viaţa total!
POVESTEA MEA
Ce urmează să-ţi împărtăşesc este o parte foarte intimă şi ascunsă a vieţii mele. Însă, în speranţa că-ţi va fi de ajutor ţie, care te lupţi cu atracţii faţă de acelaşi sex, îţi voi povesti pe scurt trecutul meu. Vreau să te asigur că nu mă mai identific cu homosexualitatea, sunt împăcat cu trecutul meu şi am iertat orice persoană care a avut vreo influenţă negativă în acest sens asupra mea.
La vârsta de doisprezece ani a început să se adeverească faptul că, deşi am avut o copilărie fericită, unele detalii, neobservate de alţii, formau conturul celei mai grele încercări din viaţa mea de până atunci. Pentru a proteja pe cei implicaţi, nu voi scrie decât o istorie superficială a modului în care am ajuns să am înclinaţii homosexuale şi nu voi specifica nici tipul de relaţie sau numele persoanelor.
Nu a fost clipă în copilărie în care să mă gândesc că voi fi homosexual. De fapt, în mintea mea de copil am păstrat visul că, dacă voi creşte mare, mă voi însura şi voi avea copii. Nu m-am gândit eu aşa mult la asta, adevărat, nici când mă jucam de-a mama şi tata cu fetele, în timp ce alţii se jucau fotbal, ca băieţii. Nu faptul că mă simţeam mai bine în anturajul fetelor a fost cauza principală, nici faptul că am fost alintat până peste cap ca mezin al casei, nici faptul că am avut primele experienţe sexuale cu un băiat, ci principala cauză se află mai adânc, în nişte întâmplări care nu au ţinut cont de dreptul meu de alegere şi probabil nici de intenţia celor implicaţi.
Respingerea pe care mi-au arătat-o unii bărbaţi de care aveam cel mai mult nevoie în perioada preadolescenţei şi adolescenţei mele, a fost unul din principalele motive care au dus la înclinaţiile mele homosexuale. Poate a fost nepriceperea sau neîndemânarea mea în anumite lucruri cea care a atras o asemenea respingere, însă faptul că nu am fost apreciat pentru ce eram şi pentru ce făceam m-a convins că nu eram îndeajuns pentru statutul de bărbat. Apoi acei bărbaţi au dispărut din viaţa mea, lăsând nerezolvată, pe vrute sau nevrute, amara idee în inima mea: nu sunt capabil să fiu un băiat ca toţi ceilalţi. Cam acelaşi lucru mi-l demonstra şi anturajul meu.
Am avut un comportament efeminat când eram copil, dar crescând am renunţat la el. Când aveam aproximativ şapte ani am fost molestat, dar nu am băgat de seamă, pentru că nu a implicat sex şi părea mai mult un joc. Am auzit de un prieten care a fost violat de ţigani şi mă gândeam că şi mie mi se putea întâmpla mult mai rău.
Am fost un băiat înalt şi foarte slab, aşa încât aveam mari complexe din cauza felului în care arătam. Toţi ceilalţi prieteni dezvoltau un fizic atrăgător, erau puternici şi admiraţi de fete. Eram destul de timid de altfel. Într-o excursie cu clasa am petrecut mai mult timp cu o fată drăguţă. Ne plimbam ţinându-ne de mână prin galeriile salinei din Turda. Mi-a plăcut foarte mult de ea, îmi dădea un sentiment pe care nu de multe ori l-am avut şi, când am ajuns acasă, mi-a trimis un mesaj mărturisind că s-a îndrăgostit de mine. Mi s-a părut incredibil şi am întrebat-o insistent ce găseşte la mine ca să o facă să se îndrăgostească? Am deranjat-o atât de mult, încât în doar două ore toată dragostea i-a pierit.
Îmi amintesc de încă o întâmplare dintr-a şaptea, din staţia de autobuz. Stăteam cu băieţii şi ni s-au alăturat doi prietenaşi şmecheri. Au dat mâna cu fiecare dintre noi, dar nu ştiu exact pe care dintre noi cunoşteau. Într-un moment de neatenţie, mi-au luat jacheta de lângă mine şi au început să fugă cu ea, iar eu după ei. Mi-au luat banii din ea, vreo doi, trei lei pentru merinde, şi îmi cereau mai mulţi în schimbul jachetei. La un moment dat s-au oprit, i-am lovit şi mi-am recuperat jacheta. Ziua următoare s-a discutat întâmplarea cu diriginta clasei, care i-a sfătuit pe băieţi să mă protejeze, că şi aşa „e slăbuţ şi i se poate întâmpla ceva nedorit”. M-am simţit bine… Dar nu era de bine, pentru că deveneam prea dependent de atenţia acordată de băieţi. Eram mai mult feminin decât masculin.
Până la paisprezece ani m-am integrat într-un anturaj creştin, care m-a acceptat şi m-a făcut să mă simt special. M‑am împrietenit cu o fată, cu care urma să am o relaţie de vreo trei ani.
La cincisprezece ani am plecat în Germania. Am crezut că am lăsat trecutul în urmă, dar problemele abia atunci au început. M-a ajuns din nou starea precedentă: fără prieteni, complexat, simţind din nou dezamăgirea pe care mi-au provocat-o bărbaţii din viaţa mea. Ţineam încă mult la fata care era îndrăgostită de mine şi pe care o iubeam sincer pentru felul în care mă trata. Mi-am pus multe speranţe în acea relaţie, dar, fiind una la distanţă, comunicarea nu era sănătoasă şi m-am simţit nevoit să îi pun capăt, cel puţin pentru o perioadă, ziceam eu. Însă personal mă consideram un eşec.
Am vrut să îţi dau şapte paşi pentru a trece peste homosexualitate. I-am scris deja, însă nu îi adăuga aici, pentru că am realizat că nu există modalităţi care să se aplice obiectiv când este vorba de identitatea unei persoane. Îmi vine să râd, acum că mi-am revizuit mărturia. Uite, eu am ajuns la punctul în care vroiam să trăiesc ca homosexual, însă nimic din acest stil de viaţă nu mă împlinea. Da, am dorit sex cu bărbaţi şi am dorit mult o relaţie serioasă, însă acestea erau închipuiri, pe când la săvârşirea faptelor totul se dovedea a fi o risipă, o păcăleală. Era ceva ce nu mă făcea fericit, oricât de promiţătoare păreau tentaţiile.
Viaţa în homosexualitate este chinuitoare: eşti asaltat de pofte şi fantezii sexuale, iar împlinirea lor e ca un mic răgaz înainte să simţi din nou impulsuri sexuale interminabile. În starea asta, am ajuns de mai multe ori la concluzia că e mai bine să-mi iau viaţa. Cred că Dumnezeu a intervenit de fiecare dată şi nu m-am sinucis: în mintea mea venea gânduri că există mai mult în viaţă decât groapa în care zăceam eu şi simţeam cu adevărat iubirea lui Dumnezeu. Am ştiut că Dumnezeu e împotriva homosexualităţii, însă nu pricepeam cum a permis să fiu eu homosexual! Deşi Îl învinovăţeam pentru felul în care decursese viaţa mea de până atunci, totuşi datorită educaţiei mele creştine reuşisem să mă conving că ţine la mine şi că are o soluţie. Am acceptat varianta Lui. De atunci a început un proces de schimbare a mentalităţii şi obiceiurilor dobândite până atunci şi, încet dar sigur, am primit o nouă identitate şi împlinire.
Ca să scapi de homosexualitate, degeaba îţi înşir modalităţi care îmi imaginez eu că ar funcţiona. Problema stă la nivelul psihicului, al mentalităţii şi voinţei. Cristos nu a venit să pună poveri imposibile omului, ci a luat El Însuşi poverile noastre asupra Lui. Cristos îţi va schimba fiinţa şi te va face o nouă fiinţă care trăieşte în conformitate cu Dumnezeu, numai şi numai pentru binele tău! Doar Dumnezeu ştie cum să influenţeze aspectele acestea, aşa că dă-I voie. Iar pe mine consideră-mă prietenul tău.
Special thanks to my dear friend Michael, an ex-gay who was persecuted by the church when he came out for help. You mean a lot to me, and you are a true soldier of Christ. I hope you keep inspiring many other men, like you inspired me.
To the organization Contra Curentului, which helps men fighting with SSA in Romania, thank you for your help and encouragement. I would definitely change some of your tactics, but you’re doing a great job that no one else does!
I want to thank my brother. You’ve showed me the love and acceptance of Christ!
Lots of love to my parents who supported me in prayer.
Special thanks to my best friend, for listening to me and sustaining me through the process.
And a big shout-out to Jesus, who is surely alive and well, seated in the place of power. You’ve never let me down, you have seen value in me beyond my expectations, and you’ve showed me grace. I bow before you in awe and gratefulness.
