Repară drumul ce l-ai spart! Repară relaţia ta cu Dumnezeu! Isaia 1: 18: „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna. ”
Pace tuturor! Mă numesc Marcu şi sunt evanghelic. Vă voi povesti fragmente din viaţa mea. Sper să te regăseşti şi tu printre aceste rânduri şi fie ca Domnul să Se îndure şi de tine! Să vă spun câte ceva despre familia mea. Mama mea merge împreună cu mine la biserică, dar nu e prea pocăită. Este o persoană isterică, mereu exagerează şi dacă vrei să o asculţi va trebui să-ţi astupi urechile pentru eventualele cuvinte urâte. Tatăl meu nu vorbeşte cu mine, când vrea să afle ceva despre mine o întreabă pe mama. Este pasiv, nu vine la biserică împreună cu mine şi mama. Nici fratele meu nu merge la biserică.
M-am născut într-o duminică de Rusalii. Mama nu ştia că voi fi băiat şi, când m-am născut, a fost surprinsă şi m-a respins. Ea credea că sunt fată, asta îşi dorea. A fost dezamăgită, dar după aceea i-a părut rău şi m-a luat înapoi. Mă bucur că sunt băiat.
Anii au trecut şi iată-mă la vârsta de patru sau cinci ani, având probleme cu rinichii. Vomitam cam tot ce mâncam şi eram foarte slab. Am fost la doctor, mi-a dat un tratament, iar apoi m-am făcut bine, luând serios în greutate. Se pare că am fost alergic la acel tratament, aşa că acum am probleme cu auzul.
Până la vârsta de şapte ani am avut o copilărie cât se poate de fericită. O copilărie petrecută în satul bunicilor, mai ales vara. Totul a mers bine până când unchiul meu, care a moştenit casa bunicii, ne-a dat afară din acea casă din cauza unei certe între fraţi. Atunci a trebuit să-mi iau la revedere de la verişorii mei, deşi nu ştiam că acel la revedere însemna adio. Adio copilărie! Adio prieteni! De atunci, nu am mai mers în sat decât la înmormântarea bunicii. A fost ultima dată când mi-am văzut rudele. M-am întors în oraş. Curând urma să încep şcoala.
Îmi aduc şi acum cu plăcere aminte cât de nerăbdător eram să încep şcoala, neştiind ce mă aşteaptă. Scăpasem de grădiniţă, unde nu mi-a plăcut, iar acum era şansa unui nou început, un început mai bun, speram eu. În clasa întâi lucrurile au fost OK, dar în următorii ani eram bătut de colegi la şcoală zilnic. Eu nu mă băteam cu ei, pentru că, pur şi simplu, nu puteam să dau înapoi. Duritatea lor m-a marcat. Stăteam mai mult cu fetele şi mă înţelegeam foarte bine cu ele, dar când venea vorba de băieţi mă feream, pentru că ştiam că s-ar putea să mă bată. Când jucam fotbal, ceilalţi băieţi mă înjurau, mă loveau, mă jigneau şi mă scuipau. Din această cauză am refuzat să mai am de-a face cu ei, aşa că am început să mă joc cu fetele.
Eram bătut aproape zilnic. Părinţii ştiau şi au încercat să rezolve problema vorbind cu părinţii acelor copii, dar nicio schimbare, aşa că am fost nevoit să mă mut în altă clasă, una mai bună. Acolo nu am mai fost bătut, dar eram tratat altfel decât ceilalţi colegi.
Între timp, pe parcursul acelor ani grei, am început să merg la biserică. Încă din clasa întâi mă rugam Domnului cunoscuta rugăciune „Tatăl nostru”. Aveam locul meu din cameră unde mă rugam. Mai ţin minte şi acum momentul în care L-am întrebat pe Domnul dacă mă lasă să merg la biserică, primind răspunsul aşteptat că „da”. Am început să merg la biserică împreună cu mama mea, tatăl meu a refuzat când l-am chemat, la fel şi fratele meu. Mi-a plăcut mult la biserică şi încă îmi place. M-am implicat în diferite activităţi: cântam la chitară, la pian, vocal, am mers la un grup de tineri, la care mai merg şi acum. Eram şi sunt fericit alături de ei. Nu ştiu ce aş fi făcut astăzi şi unde aş fi fost, dacă nu aş fi mers la biserică. Îi mulţumesc Domnului că mi-a dat ocazia minunată de a-L cunoaşte.
Totuşi, încă de mic practicam autosatisfacerea. Atunci mă atrăgeau tare femeile, chiar şi pronunţarea cuvântului „femeie” mă făcea să fiu agitat. Până în clipa când am ajuns la pubertate, parcă bărbaţii nu ar fi existat. Din păcate, atunci am observat că în revistele de modă mă uitam mai des la bărbaţi şi, ceea ce era şi mai rău, la bărbaţi dezbrăcaţi. Chestia asta mi se părea ceva normal. Aveam unsprezece ani.
Cu timpul, am început să-mi dau seama că ceva nu este în regulă cu mine. Aveam atracţii homosexuale din ce în ce mai puternice. După numai un an, am ajuns să mă autosatisfac zilnic, în afară de duminică. Eram foarte stresat, mai ales din cauza a ceea ce păţeam la şcoală. Când veneam acasă să le spun părinţilor, îmi spuneau să tac. Pur şi simplu, îmi spuneau că vorbesc prea mult. Atunci ce să mai fac? Cui să-i spun necazul meu când nimeni nu mă înţelegea, nimeni nu vroia să mă asculte? Mergeam în camera mea, plângeam şi mă rugam ca Domnul să mă ajute. Mă rugam ca Domnul să‑mi dea o boală ca să mor, pentru a nu mai suferi pe pământul acesta. Pentru mine, era foarte greu să trec prin aceleaşi lucruri în fiecare zi.
După aceea am descoperit internetul. La început jucam diverse jocuri, dar apoi am văzut că îl puteam folosi şi la altceva. Mă uitam la poze cu bărbaţi, poze în care doi homosexuali întreţineau relaţii intime. Măcar dacă m-aş fi oprit aici, dar nu a fost aşa. Mă uitam la videoclipuri în care homosexualii făceau lucruri nelegiuite. Făcând acest lucru, am ajuns să-mi stric gândul şi ochii. Chiar dacă mergeam la biserică, nu prea luam în serios faptul că ce făceam este păcat.
Abia la vârsta de cincisprezece ani am conştientizat că ce făceam era în ascuns, deci nu putea fi ceva bun. Mi-am dat seama că am ajuns un băiat cu atracţii homosexuale. În vara anului 2009 am reuşit să renunţ la pornografie timp de trei luni. Dar, cu toate acestea, aveam mintea formată să producă imagini în care bărbaţii fac sex. Deseori îmi imaginam, în timp ce mă autosatisfăceam, că fac sex cu un bărbat de la biserică, uneori chiar şi cu pastorul. Chiar dacă renunţasem la pornografie, în minte aveam continuu imagini păcătoase. Dacă stau bine şi mă gândesc, în tot acel timp trăiam în plăceri. Am început să mă rog Domnului să mă ierte pentru păcatul autosatisfacerii şi pentru gândurile nelegiuite. Chiar dacă El mă ierta, în ziua următoare făceam la fel, dar nu am renunţat. Mă rugam în fiecare seară acelaşi lucru.
După cele trei luni de pauză, m-am apucat din nou de pornografie, intrând acum pe site-uri extrem de stricate. Dar seara iar mă rugam şi ceream iertare Domnului, cu gândul că într-o zi nu voi fi nevoit să o mai fac. Din păcate, am intrat şi pe site-uri în care puteam vorbi cu homosexuali din România, mai exact, chiar din oraşul meu. Acum începeam să sufăr din cauză că mă simţeam singur. Vroiam ca cineva să mă asculte, dacă părinţii nu făceau asta. (Mama mea era cea care mă mai asculta. ) Căutam pe cineva care să mă înţeleagă, să ştie prin ce trec şi că nu e uşor să te schimbi. Eu vroiam să termin cu toate prostiile pe care le făceam, vroiam pe cineva alături de mine, pentru a nu mă mai simţi atât de singur. Am adăugat în lista mea de Messenger o grămadă de homosexuali. I-am băgat pe toţi pe parcursul a câtorva zile.
Am aşteptat cu nerăbdare ziua în care cineva să-mi dea accept şi să vorbim. Mai mulţi mi-au dat accept, dar încă nu era nimeni online. Într-o zi am nimerit pe cineva. Speram că va fi şansa mea. Am vorbit puţin, iar apoi – probabil că acum vă gândiţi că ne-am dat întâlnire, dar nu a fost aşa – m-a întrebat care e adresa mea. Şi i-am spus că nu pot să i-o dau. Mi-a cerut mai multe detalii despre mine, ori eu deja îl minţisem că am douăzeci de ani. Mi-a zis că dacă nu îi spun, atunci mă scoate din listă. Nu puteam să-i spun unde stau, pentru că ar fi însemnat să afle părinţii de atracţiile mele şi, mai grav, că mi-am făcut rost şi de cineva care să mă încurce şi mai mult în problemele acestei lumi. Am decis să îl şterg din listă. I-am spus adio cu părere de rău, dar mă bucur că am făcut-o. Apoi am fost dezamăgit, am început să mă enervez şi i-am scos pe toţi homosexualii pe care îi adăugasem în listă în zilele precedente. Am decis să renunţ la tot ce ţine de homosexualitate.
În decembrie 2009 am făcut cel mai mare pas din viaţa mea. Am renunţat la pornografie, la autosatisfacere şi am început să lupt cu atracţiile şi gândurile mele. Am început să am pace şi să dorm noaptea. M-am rugat zilnic Domnului şi citeam mult mai des Biblia, ajungând la câteva capitole pe zi dimineaţa şi la amiază, acele părţi ale zilei fiind un timp dedicat meditării asupra Cuvântului.
Eram fericit că am intrat la liceul teologic la care mi-am dorit. Înainte să intru, m-am rugat mult Domnului să se facă voia Lui şi să intru acolo unde va vrea El. Iar acum sunt acolo unde El m-a pus şi Îi mulţumesc pentru asta. Aici nu sunt bătut, nici măcar jignit, iar ceilalţi se comportă frumos cu mine. Eu sunt o fire foarte sensibilă. Temperamentul meu predominant este cel melancolic şi Îi mulţumesc Domnului că m-a creat aşa cum a vrut El.
Totuşi, după şase luni în care am reuşit să renunţ la autosatisfacere şi pornografie, am recăzut în păcat. Când mă autosatisfac nu mai am gândul la bărbaţi, nici la femei, ci, pur şi simplu, o fac fără a mă gândi la ceva nelegiuit. Chiar şi aşa autosatisfacerea e păcat şi duce la izolare şi singurătate, lucruri de care vreau să scap.
M-am gândit să scriu această mărturie ca să-i încurajez pe toţi homosexualii care vor citi, că se pot face progrese de la dezastru la ceva mult mai bun. Fără Domnul n-aş fi reuşit să ajung unde sunt astăzi, n-aş fi putut să renunţ nici la invidie, gelozie, ură, furie, neascultare, lucruri care duceau la distrugerea mea. Şi chiar dacă am încă atracţii homosexuale şi mă lupt cu autosatisfacerea, eu Îi spun Domnului aşa: „Doamne, Tu care mă vezi, vino în mine prin Duhul Tău cel Sfânt şi nu mă lăsa să mor în aceste nelegiuiri. Doamne, ajută-mă să scap definitiv de autosatisfacere şi atracţii homosexuale! Ştiu că Tu mă vrei altfel, un om mai bun, în care să locuiască Duhul Tău, ştiu că fără Tine sunt doar o carne fără viaţă, un praf purtat de vânt. Ştiu că dacă voi cere ceea ce vrei Tu, voi primi, iar dacă s-ar întâmpla să cad, ridică-mă Tu mai sus decât în trecut şi ajută-mă să nu mă mai clatin. Doamne, ajută-mă! Îţi mulţumesc că mă asculţi. Amin. ”
Am primit un ajutor de la Domnul, un consilier la care mă duc săptămânal. Sper ca Domnul să-mi vorbească şi prin el şi să mă ajute. Îi mulţumesc Domnului că am un consilier la mine în oraş. Dacă te confrunţi şi tu cu aceeaşi problemă, te-aş sfătui să mergi la un consilier sau, dacă nu se găseşte niciunul în oraşul tău, atunci alege pe cineva să te ajute. Nu te distruge ţinând păcatul în tine! Mărturiseşte-I Domnului totul, iar apoi alege pe cineva heterosexual care să te ajute. Eu mă rog pentru homosexuali, pentru cei care nu au înţeles chemarea Domnului, pentru cei care nu pot renunţa la obiceiurile proaste. Domnul să Se îndure de voi şi să vă deschidă inima, pentru a vă da seama că aţi fost creaţi cu un scop. Domnul are un plan şi cu viaţa voastră, nu uitaţi asta. Dumnezeu vă iubeşte!
DUPĂ UN TIMP
Anii au trecut şi am ajuns la frumoasa vârstă de douăzeci de ani, cu o minte mai clară şi o vedere mai largă asupra vieţii. Luptele au continuat şi vrând, nevrând, am intrat în discuţie cu bărbaţi homosexuali, născându-se în mine speranţe ce mureau şi înviau. Ştiţi cât de dificil este! Şi tot acest timp dificil a fost în zadar. Am refuzat să mai caut şi să mai sper că pot găsi iubire unde nu este.
Pot să spun că am petrecut mult timp gândindu-mă şi comparând viaţa normală cu cea homosexuală şi am ajuns la concluzia că nu merită să trăim o astfel de viaţă. Să cauţi homosexualitatea, din punctul meu de vedere, e ca şi cum ţi‑ai căuta distrugerea propriei vieţi. Cine şi-ar dori o viaţă irosită? Cu toţii căutăm iubirea, înţelegerea şi fidelitatea, dar ar fi bine să ne deşteptăm, să ne deschidem larg ochii şi să urmărim câtă înşelătorie e in mediul homosexual. Fii sincer cu tine şi nu te minţi singur! Eu asta am făcut şi am ajuns la concluzia că nu are rost să trăieşti aşa. Decât să am o suferinţă provocată de relaţii care nu ţin, mai bine rămân singur. De ce să îmi dedic viaţa unor oameni care nu îşi doresc decât plăcere, având falsa impresie că iubesc şi sunt iubiţi?
Lumea homosexuală este o lume a minciunii, înşelăciunii şi egoismului. E o lume în care cred că nu ţi-ai dori să trăieşti şi totuşi o promovezi, pentru că trăieşti cu o speranţă care sună în felul următor: „Poate de data asta voi găsi perechea potrivită. ” Dar perechea ta nu e acolo şi nu va fi niciodată în lumea homosexuală. Iar asta ştii şi tu! Decide azi ce vrei să faci cu viaţa ta! Eu am ales să trăiesc adevărul.
[După terminarea liceului teologic, Marcu s-a înscris la Teologie. ]
