Tatiana - Cum m-am întîlnit cu EL

Tatiana - Cum  m-am întîlnit cu EL

Aş vrea să vă prezint o întîmplare deosebită din viaţa mea pe care am 

trăit-o cînd eram studentă şi în urma căreia viaţa mea nu a mai fost 

niciodată aceiaşi.  Această experienţă am trăit-o în ultimul meu  an de 

studenţie şi în urma ei concepţia mea  despre lume şi  viaţă s-a schimbat 

radical şi pentru totdeauna, determinîndu-mă în final să îl accept pe

Dumnezeu şi pe Domnul  Isus Cristos în viaţa mea cu toată convingerea. 

Mai apoi I-am devenit o slujitoare înflăcărată şi devotată şi L-am urmat 

cu multă pasiune şi devotament tot restul vieţii mele.  Şi iată de ce.  

Numele meu este Tatiana şi m-am născut înainte de cel de-al doilea 

război mondial, în anul1935 în fosta Uniune Sovietică. 

  Am fost crescută şi educată de părinţii mei care erau atei şi comunişti, 

într-un spirit ateist, aşa cum era defapt mai toată lumea pe vremea aceea 

la noi. Nu ştiam nimic despre Dumnezeu şi nici nu aveam vreun interes 

în a-L cunoaşte.   

După terminarea Liceului, am devenit studentă la  Facultatea de 

Medicină din Moscova.  Schimbînd mediul de acasă cu cel din facultate, 

aici am început să mai aud de la unii din colegii mei vorbindu-se despre 

Dumnezeu, dar eu am rămas indiferentă şi dezinteresată de acest subiect.  

  Ca studentă, mi-am văzut de viaţa mea de student şi anii de studenţie 

au trecut destul de repede unul după celălalt. Eram în ultimul an de 

facultate şi mai aveam cîteva  luni pînă la absolvire. Învăţam din greu 

pentru examenele finale ce le mai aveam de susţinut pentru a-mi obţine 

diploma de medic.

  Într-una din acele zile, m-am dus la Biblioteca Centrală din oraş ca să 

studiez şi să aprofundez nişte subiecte legate de specialitatea mea.  

Ajunsă la Bibliotecă, la un moment dat am auzit foarte clar o voce care 

mi-a vorbit, deşi nu era nimeni în jurul meu, şi vocea aceasta era atît de 

clară şi de puternică încît  lucrul  aceasta a avut un impact  deosebit de

puternic asupra mea.  Îmi amintesc şi acum cuvintele pe care le-am auzit 

atunci şi cred că ele nu mă vor părăsi şi  nu le voi uita niciodată.

Vocea aceea mi-a spus pe un ton foarte hotărît şi autoritar: 

“-Nu căuta  fericirea pe pămînt şi nu căuta bogăţii pe pămînt. Nu căuta 

nimic,  căci pămîntul este blestemat şi plin de păcate şi de sîngele 

oamenilor nevinovaţi.”

Eu m-am gîndit atunci căci probabil acesta era rezultatul războiului (era 

vorba de cel de-al doilea război mondial). Şi apoi vocea a continuat: 

“-Nu, pămîntul este plin nu de sîngele celor care au căzut  pe front, ci 

de sîngele acelora care au fost martirizaţi, chinuiţi şi omorîţi de-a lungul 

anilor pînă în zilele acestea.”  

Atunci eu am întrebat: 

-Bine, dar ce  legătură  am eu cu asta, ce  vină am eu  de toate aceste

lucruri sau de  vărsarea sîngelui martirilor ...  ? Ce trebuie  acuma eu  să 

fac...?

Şi vocea mi-a răspuns: 

“-Pocăieşte-te şi împacă-te cu Domnul Isus căci vreau să te  folosesc în 

lucrarea Mea de mai departe.”

După această întîmplare, am ajuns acasă foarte speriată şi tulburată de 

ceea ce mi se-ntîmplase. Cum aş putea eu să le spun părinţilor mei, care 

pe lîngă faptul că erau atei mai aveau  pe deasupra  şi o poziţie înaltă în 

societate, despre această întîmplare neobişnuită. Cum vor reacţiona ei şi 

ce vor zice?  

Totuşi,  m-am hotărît  să ascult de ce mi-a spus această voce şi  să mă 

pocăiesc ca să devin creştină, deşi nu prea ştiam ce însemna lucrul 

acesta. Mi-am luat inima în dinţi şi  le-am  spus părinţilor mei  ce se 

întîmplase la Bibliotecă, de vocea pe care am auzit-o acolo, de mesajul 

pe care l-am primit şi de ceea ce mi s-a cerut să fac.

Părinţii, foarte surprinşi de cele auzite, mi-au propus să mă ducă să 

consult un medic psihiatru, dar eu am refuzat categoric şi le-am spus 

că mă simţeamt foarte bine şi că sînt pe deplin sănătoasă aşa că nu este

nevoie să consult nici un medic.   

A doua zi am plecat la  facultate şi am ieşit de acolo, plimbîndu-mă pe 

străzile Moscovei, cu gîndul şi speranţa că voi întîlni pe cineva, poate un 

om al lui Dumnezeu care să mă ajute sau să îmi spună ce să fac cu 

privire la situaţia  ciudată  în care  mă aflam acuma, spunînd mereu în 

gînd că:

"Dacă este vreun om cu frică de Dumnezeu şi dacă Dumnezeu există cu 

adevărat şi conduce lumea acasta, atunci să mă întîlnesc acuma cu acest 

om şi el să îmi vorbească despre Dumnezeu şi să îmi spună ce să fac." 

Nu m-am plimbat prea  mult pe străzile oraşului, cînd la un momentdat îmi iese în cale un bărbat îmbrăcat foarte elegant, care mă abordează 

şi mă întreabă foarte direct:

-Tu îl cunoşti pe Dumnezeu?    La care eu i-am răspuns surprinsă: 

- Nu.  

Apoi bărbatul mă  întreabă mai departe: 

-Dar vrei să-L cunoşti?  Eu i-am spus că da şi el îmi spune apoi: 

-Iată, eu am să-ţi spun totul despre Dumnezeu. 

Şi a început să îmi spună şi să îmi istorisească despre cum a fost creată 

lumea şi toate lucrurile din ea, şi continua să vorbească de parcă ar fi ştiut 

toată Biblia pe de rost, lăsînd impresia că ştia chiar mai mult decît  era

scris în Biblie. La un moment dat, l-am întrebat: 

-Bine, dar de unde ştii dumneata aşa de bine toate lucrurile acestea şi le 

istoriseşti fără să faci măcar vreo pauză sau întrerupere, şi mi le spui de 

parcă le-ai fi învăţat pe de rost?

Şi el mi-a răspuns: 

-Le cunosc fiindcă m-a trimis Cel de Sus şi EL mi-a dat înţelepciunea să 

cunosc toate aceste lucruri despre care îţi vorbesc acum.

Atunci l-am întrebat ce să fac. Şi el a spus: 

-Iată, eu am să te conduc la un loc ferit şi ascuns care este secret.  Acolo 

se adună mai mulţi oameni ai lui Dumnezeu şi acolo îţi voi face cunoştinţă 

cu ei şi ei îţi vor spune ce trebuie să faci mai departe. 

La care eu, puţin nedumerită îl întreb: 

-Dar de ce nu îmi spui dumneata ce să fac, fiindcă văd că le ştii pe toate?

-Nu, acolo o să te înveţe ei ce trebuia să faci, îmi răspunse bărbatul.

Am plecat apoi împreună cu acest bărbat pînă la o căsuţă mică aflată la 

periferie unde am intrat şi unde  am găsit cîţiva oameni bâtrîni  care se 

rugau. Bărbatul care mă însoţea a intrat şi el cu mine.  

Cînd am intrat  înăuntru, toţi care erau de faţă s-au uitat la noi puţin 

nedumeriţi, crezînd că sîntem soţ şi soţie. Bărbatul care era cu mine era 

îmbrăcat foarte elegant, şi după ce a închis uşa a spus: 

-Iată, v-am adus un suflet la mîntuire. Acum voi să o prelucraţi şi să îi 

spuneţi tot ce trebuie să facă iar după aceea să îi faceţi şi botezul în apă, 

dar să nu o ţineţi mai mult de 3 zile pînă la botez. 

După ce le-a spus aceste lucruri,  bărbatul a dispărut pur şi simplu 

dintre noi. Nu a ieşit pe uşă pentru că uşa era închisă şi el nu a deschis-o

iar geamurile încăperii erau şi ele închise.

Toţi care eram de faţă am rămas şocaţi de ceea ce tocmai am văzut, atît 

oamenii aceia bătrîni cît şi eu, şi pe toţi ne-a apucat o groază şi o spaimă

de nedescris. Ne întrebam cu toţii: ”-Doamne, dar asta ce-a fost?”

Am văzut cu toţii că uşa nu s-a deschis şi că bărbatul pur şi simplu a 

dispărut din mijlocul nostru de parcă s-ar fi evaporat instantaneu.

Toţi am căzut în genunchi cu faţa la pămînt şi am început să ne rugăm şi 

să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru acest sol al  Său pe care l-a trimis.

  După aceea, cei care  erau acolo mi-au vorbit  şi mi-au explicat  multe 

lucruri din Biblie. Eu însă ştiam deja foarte multe lucruri din Biblie de la 

acest bărbat pe care îl  întîlnisem şi de care aveam acum  cu toţii 

convingerea că era un înger trimis de Dumnezeu.  

  Eu niciodată nu citisem Biblia şi nici nu am ţinut vreodată o Biblie în 

mînă, dar spuneam şi ştiam acum multe lucruri de profunzime din ea. 

Apoi bătrînii aceştia mi-au spus: 

-Iată, mîine vom organiza şi îţi vom face botezul. 

În ziua următoare nu am mai plecat la facultate. M-am dus acasă, mi-am 

pregătit lucrurile pe care mi le-au spus bătrînii să mi le pregătesc şi m-am 

întors la ei unde am primit botezul.

După botez, m-am întors acasă şi le-am spus părinţilor mei că m-am 

botezat şi că eu  am devenit de  acum creştină şi nu  voi mai  merge la 

facultate.  Le-am spus că nu mă interesează  să ştiu mai mult, la care 

părinţii mei au fost foarte indignaţi. Au insistat foarte mult să îmi termin 

studiile, mai ales că aveam puţin pînă la absolvire.  Apoi, m-au întrebat: 

-De ce nu vrei să îţi termini şcoala?  La care eu le-am  răspuns că nu  am 

nevoie de mai multă şcoală, că atîta cît cunosc îmi este de ajuns şi că eu 

vreau de acum să îl urmez pe Dumnezeu. Atunci, ei foarte furioşi, mi-au 

spus: 

-Bine, dacă aşa vrei du-te unde ştii de la noi, să ne părăseşti şi să uiţi de 

noi şi de locul acesta unde ai crescut şi unde ai fost pînă în ziua de azi.  

  Atunci mi-am luat cu mine nişte haine şi am plecat de la ei. Dar 

încotro s-o apuc acum şi unde să plec? Neştiind încotro să mă îndrept, 

am plecat din nou la aceiaşi căsuţă unde erau bătrînii aceia. Acolo ei 

mi-au aranjat unde să  dorm şi mi-au pregătit tot ce aveam nevoie. Am 

găsit şi de lucru la un spital de noapte unde am început deja să lucrez. 

  Mai tîrziu, m-am căsătorit şi am locuit împreună cu soţul meu care era 

şi el creştin, la periferia oraşului în Moscova. După căsătorie am născut 

3 copii. La scurt timp, după cîteva zile de la naşterea celui de-al patrulea 

copil, într-o zi  m-am dus la un magazin să cumpăr  de mîncare pentru 

familie şi  pentru micuţul  meu  nou născut. Am încercat să traversez

strada, şi în timpul acesta m-a lovit o maşină care mă aruncă la pămînt, 

accidentîndu-mă foarte grav.  În urma impactului am căzut la pămînt ca 

moartă şi am rămas fără cunoştinţă.

În timpul acesta, eu simt cum ies din corpul meu fizic şi imediat după 

aceea, îl văd iar pe bărbatul acela care îmi vorbise pe stradă despre 

Dumnezeu cu cîţiva ani în urmă,  dar care  de data aceasta el  era 

îmbrăcat în haine albe. Era acelaşi înger pe care  mi-l trimisese iar 

Dumnezeu.

El m-a luat şi apucîndu-mă de mînă, m-a ridicat sus. Eu stăteam acuma

cu el şi mă uitam la corpul meu care zăcea întins pe jos, auzindu-i în tot 

acest timp pe toţi cei  aflaţi la faţa locului tot ce vorbeau între ei. Între 

timp  a  venit şi miliţia care a  început să facă fotografii la  locul unde 

avusese loc accidentul. Între timp a apărut şi maşina salvării cu medicii de 

la prim ajutor. 

Aceştia, după ce m-au văzut şi au evaluat situaţia în care eram, s-au uitat 

neputincioşi la corpul meu şi m-au băgat în salvare. 

Eu, în tot acest timp, priveam cu îngerul de lîngă mine la ce se întîmpla

şi voiam să strig:

"-Nu vă mai chinuiţi cu trupul acela şi nu învinovăţiţi pe nimeni, căci eu

nu sînt moartă, sînt vie. Iată-mă, sînt aici!"

Dar îngerul mi-a interzis să le vorbesc, spunîndu-mi: 

-Eu îngăduiesc ca tu să vezi totul, dar tu nu trebuie să le vorbeşti pentru 

că ei sînt foarte slabi. Ei nu vor rezista şi nu vor înţelege cînd te vor auzi, 

şi la auzul cuvintelor tale vor fi foarte tulburaţi.

  Apoi medicii mi-au luat trupul, l-au pus în maşina salvării şi au plecat 

spre spitalul de urgenţă. Îngerul mă ţinea de mînă şi am plecat împreună 

cu el, plutind prin aer deasupra maşinii salvării, pînă am ajuns la spital. 

Acolo m-au scos din salvare, m-au dus în sala de operaţie şi mi-au pus 

repede  corpul  pe masa de operaţie  începînd să mă pregătească pentru 

operaţie. Imediat a venit şi medicul şef, care după ce a  evaluat  şi el 

situaţia, a spus dezamăgit: 

-Nu mai facem nici o operaţie căci este deja moartă. Nu mai dă nici un 

semn de viaţă.  

În timpul acesta îngerul mi-a spus: 

-Lasă-i pe ei să facă ceea ce ştiu  căci eu mă voi întoarce şi dacă va 

trebui, voi lua unele măsuri de urgenţă şi voi rezolva eu problema cu 

trupul tău. 

Şi apoi a continuat: 

-Acum tu vei pleca cu mine să vezi nişte lucruri mari şi deosebite, pentru

ca apoi să le spui şi la alţii cînd te vei întoarce înapoi pe Pămînt. 

Şi puţin curioasă, l-am întrebat:

-Dar trebuie să mă mai reîntorc pe Pămînt?

La care el a răspuns:

-Să vedem ce hotărîre va fi luată de sus. 

După  aceea, îngerul împreună cu mine am început să zburăm în sus, 

îndreptîndu-ne spre cer şi ridicîndu-ne spre stele cu o viteză uimitoare. În 

acest timp,el începe să îmi vorbească şi să îmi spună:

-Viaţa ta de creştin a fost o viaţă plină de rîvnă. Tu ai făcut multe lucruri, 

dar să vedem ce este scris din tot ce ai lucrat tu pe pămînt.

Şi deodată, în depărtare se zăreşte o luminiţă mică ca o stea 

strălucitoare. Atunci îngerul îmi spune:

-Vezi tu steaua aceea sus?  Şi eu am zis:

-Da. Vai ce departe este!  La care el îmi spune:

-Da, după măsurile voastre  pămînteşti sînt miliarde şi miliarde de 

kilometrii, dar după măsurile noastre cereşti, este o distanţă 

neînsemnată, o nimica toată.

  Şi continuam să zburăm cu o viteză fantastică, cînd la un moment dat 

am ajuns la steaua aceea care arăta ca o luminiţă, dar pe care o vedeam 

acum ca o planetă mare şi deosebit de frumoasă. Mergînd mai departe,

am văzut deodată un oraş foarte mare şi foarte frumos care avea porţi la 

intrare. Am intrat pe porţile  lui,  dar la intrare erau  nişte  îngeri care 

stăteau la porţi. Aceste porţi păreau că sînt de fier şi erau deosebit de 

frumoase, aproape imposibil de descris în cuvinte, şi deodată văd că în 

faţa  mea de departe venea pe străzile oraşului o  lumină  care strălucea 

foarte intens, strălucirea ei depăşind în intnesitate pe cea a soarelui, 

soarele părînd o mică scînteie în comparaţie cu strălucirea acestei flăcări

ce venea înspre mine.  Pe măsură ce flacăra aceasta se apropia tot mai 

mult de  mine, eu tremuram tot mai tare şi simţeam cum mă trece o 

senzaţie de frică şi de groază.

În timp ce flacără se apropia tot mai tare de mine, aceasta prindea tot 

mai mult contur schimbîndu-şi mereu culorile, şi  deodată din flacăra 

aceea apare ... Domnul Isus. Eu nu îl văzusem niciodată pînă atunci pe 

Domnul Isus, dar totuşi atunci cînd  L-am văzut,  L-am cunoscut 

numaidecît. 

El mi s-a adresat cu o voce blîndă, dar nu mi-a spus pe nume, Tatiana. 

A spus un alt nume. La care eu am zis:

-Nu eu sînt aceea Doamne. Eu sînt Tatiana. 

Şi EL mi-a răspuns:

-Nu, numele Tatiana l-a purtat trupul tău pe Pămînt, dar  duhul tău poartă 

un alt nume pe care Eu l-am pus cînd m-am înălţat de la Calvar. 

Am vrut atunci să memorez acel nume, dar nu am putut pentru că numi-a fost îngăduit. Apoi Domnul Isus mi-a spus:

-Iată, tu ai ajuns aicea sus şi slujitorul Meu care este acuma cu tine îţi va 

arăta lucruri mari şi importante. Vei vedea lucruri  deosebite. Vei vedea 

ceea ce nu ai putut să auzi sau să vezi vreodată pe Pămînt, dar toate Eu 

am să ţi le pun în minte în ordine să le  memorezi, ca atunci cînd vei 

merge iar jos pe Pămînt să le răspîndeşti şi să le faci cunoscute în toată 

lumea printre popoare, dar mai  ales printre creştini pentru ca ei să  le 

cunoască. 

Şi atunci am zis: 

-Doamne, Domnul meu, n-aş putea să rămîn eu aici şi să plece în schimb 

acest înger? El ar putea  face o lucrare mult mai mare decît o pot eu ca

femeie. Şi după cum  ştiu şi  îmi  amintesc, trupul meu de jos de pe 

Pămînt este accidentat. Este mort şi fără viaţă.

Atunci Domnul Isus mi-a spus: 

- Da, dar tu nu poţi să rămîi aici în această  Împărăţie pentru că tu eşti 

goală.

M-am uitat atunci la mine şi am văzut că eram  îmbrăcată într-o haină 

albă ce avea mînecile largi şi lungi prin care nu mi se vedea trupul, şi am 

zis: 

- Doamne, dar uite că eu am această haină aşa de frumoasă cum  nu am  

mai avut niciodată. Această haină nu este haina mea? 

Şi Isus mi-a răspuns:

-Nu. Tu nu ai înţeles de care haină şi de ce goliciune vorbesc Eu. Duhul 

tău nu are roade ca să rodească  în această  Împărăţie. În Împărăţia 

aceasta de Sus

Eu aduc numai acele suflete omeneşti care pot să rodească aici.

Şi atunci am zis: 

-Doamne, dar eu am lucrat atît de mult pe Pămînt! Îmi amintesc că de 

cînd m-am pocăit şi pînă cînd am avut accidentul acesta, am avut copii 

şi multe probleme. Nu am lipsit niciodată de la Biserică, nici Duminica. 

Seara sau noaptea, mă duceam pe furiş şi citeam zilnic Biblia. Mă rugam 

şi  dădeam şi bani la biserică cînd se adunau pentru cheltuieli sau pentru 

săraci şi văduve. Am ajutat şi săraci. 

Domnul Isus a chemat atunci un înger care a venit cu o carte mare pe 

care a deschis-o şi îngerul a început să răsfoiască prin ea, spunînd: 

- Uite că aici este scris mai mult decît îţi aminteşti tu. Nimic nu a scăpat 

din ceea ce tu ai făcut, dar vreau să îţi spun un lucru, tu ai umblat la 

Biserică nu pentru ca să primeşti mîntuirea. Numărul prezenţelor tale în 

Biserică nu înseamnă şi mîntuire.

Tu ai umblat la Biserică ca să asculţi cuvîntul Meu, să cunoşti mai mult despre învăţăturile biblice şi  să 

cunoşti mai multe despre Mine şi despre viaţa de dincolo de mormînt. Şi 

într-adevăr tu te-ai îmbogăţit nespus de mult în lucrurile acestea.  Ai 

cîntat cîntece frumoase de laudă despre Mine, este adevărat. Asta a fost 

slujba ta acolo. Ai dat şi bani, iată şi suma de bani pe care ai dat-o. Ai 

postite 300 de zile. 

Nu îmi amintesc exact cîte zile mi-a spus îngerul atunci, dar am înţeles 

că tot ceea ce am făcut  în viaţă pe Pămănt, era scris în cartea aceea.  

Apoi Domnul Isus, mi-a spus: 

-Iată, îţi fixez în mintea şi memoria ta toate aceste lucruri.

Am rămas foarte mirată că mi-am amintit atunci toate aceste detalii şi leam memorat. Apoi Domnul Isus a chemat un alt înger, mai puternic şi 

mai frumos, ce avea şi aripi. Acesta a venit din depărtare în zbor, şi a stat 

în partea dreaptă lîngă Domnul Isus şi apoi  a deschis o altă carte şi a 

spus:

-Tu trebuia să posteşti 500 de zile  pînă azi, dar ai postit doar 300.

Ai primit multe binecuvîntări şi unele  binecuvintări în bani  din care tu a 

trebuit să dai atîţia bani părţii cereşti şi atîţia bani părţii pămînteşti la cei 

nenorociţi, dar tu nu ai dat nici un sfert din suma care trebuia să o dai. 

Tu a trebuit să  vesteşti evanghelia, ai fost pregătită să vesteşti 

evanghelia la un număr de persone, dar din gura ta, la nici un sfert din ei 

tu nu le-ai vestit-o şi ei n-au auzit-o. Ar fi trebuit să mergi la spital căci 

acolo erau suflete care strigau după ajutor şi spuneau că dacă Eu sînt cu 

adevărat, să meargă cineva să le spună. Şi Eu ţi-am pus de multe ori în 

gînd lucrurile acestea, dar tu ai spus că:

”Eu sînt femeie. Să plece alţii să le vestească că eu nu am timp să plec, 

eu am familie şi copii şi e destul că mă rog pentru ei.”

Şi îngerul a continuat să îmi spună toate lucrurile pe care eu trebuia să le 

fac şi nu le-am făcut. 

Atunci am lăsat capul în jos şi am început să plîng. Şi Domnul Isus mi-a 

spus:

-De ce plîngi? Şi eu am spus:

-Am înţeles că am pierdut mîntuirea şi voi vedea cerul doar pentru o clipă 

şi apoi voi merge în iad.  Dar El a spuns:

-Nu, tu nu ai pierdut mîntuirea pînă în clipa de azi, dar vreau să te întorci 

înapoi pe Pămînt. Îţi voi trimite solul Meu să-ţi repare trupul şi să-ţi facă 

toate operaţiile. Îngerii din cer  le  vor face prin mîinile  medicilor, iar 

mijlocul trupului tău îl vor  reface  ei direct, fără intervenţia  doctorilor

pentru ca să îţi dau şansa şi timpul să împlineşti aceste lucruri pe care nu le-ai făcut.

Să  spui aceste lucruri cînd te întorci pe Pămînt la toţi creştinii şi la toţi 

oamenii care vor să îl cunoască pe Dumnezeu şi să ajungă în Rai, oriunde 

te vei duce, pentru ca ei să se trezească. Dacă nu îşi vor îndeplini datoria 

sfîntă faţă de lucrurile pe care Eu le-am lăsat, cu nici un chip ei nu vor 

ajunge aici unde eşti şi tu  acum. Te-am adus aici în vizită  doar ca tu  să 

vezi o părticică din Împărăţia Mea. La mulţi li se pare că este simplu să 

ajungă în Împărăţia de Sus şi ei cred că dacă dau un ban sau se duc la 

Biserică duminică  dimineaţa şi seara, şi în cursul săptămînii, ei sînt 

mîntuiţi?  

Departe de a ajunge aceşti oameni în  Împărăţia aceasta. Ei trebuie să 

lucreze  zilnic în via Mea şi să aducă rod. Ei nu au roade, ei sînt numai 

nişte mlădiţe uscate. Unii din ei mai au puţină vlagă şi Eu mereu doresc

să îi întăresc să aducă roade.

Binecuvîntările pe care Eu le primesc de la Tatăl Meu vi le dau vouă. Ele

toate se înregistrează în cer şi se spune  partea pe care voi trebuie să o 

întoarceţi cerului  şi partea dată pentru cei de jos, în numele Meu.  Prin

aceasta se glorifică numele Meu. Cu aceasta se stabileşte locul fiecăruia 

în Împărăţia de Sus şi prin aceasta vei putea şi tu şi toţi cei care vor 

să ajungă sus să îşi cîştige meritul de a fi şi de a rămîne aici.  Da, 

ştiu că ţi-ai făcut multe planuri pe Pămînt. Ţi-ai pus în gînd să ai casa

ta, ţi-ai dorit să ai copilaşi sănătoşi şi soţul tău să aibă de lucru. Eu 

am ştiut gîndurile tale, am ascultat şi ţi-am dat de toate, dar tu nu teai gîndit niciodată cum să administrezi binecuvîntările Mele.

Iată, am  vrut să îţi arat ce înseamnă să nu faci voia Mea! Casa ta a 

rămas jos,  copii şi soţul ţi-au rămas  şi ei, iar  trupul tău zace

neînsufleţit şi tu eşti aici fără dreptul de a rămîne în Împărăţia 

aceasta. Acum gîndeşte-te,  ce ai făcut tu cu toate binecuvîntările 

Mele? Iată cît de rău le-ai administrat.

Atunci am început din nou să plîng şi am spus: 

-Domnul meu, Mîntuitorul meu, dar Tu ştii că din gura mea nu au ieşit 

cuvinte stricate şi eu am răbdat şi am suferit totul.

Şi El a spus: 

-Este  adevărat, dar tu niciodată nu ai dat partea cuvenită pentru 

cer. Eu am lăsat cerul şi am venit pe Pămînt şi am dat ce a fost mai 

scump  de la Tatăl Meu, VIAŢA MEA, dar tu nu ai vrut să dai din 

binecuvîntările care ţi le-am dat Eu şi-mi aparţineau Mie, nu ţie. 

Ai uitat şi le-ai pus în folosul tău, şi le-ai administrat aşa încît tu să 

te desfeţi în binecuvîntările Mele, pe cînd în jurul tău erau atîţia care strigau şi aveau nevoie de pîine, de haine, de  cuvinte de 

mîngîiere,  de  salvare, de rugăciune, de susţinere ş i de  ridicare, şi 

toate aceste lucruri tu nu le-ai făcut. 

Am început să plîng iar, şi am spus:

-Dar  acum ce pot să fac?   Nu mai pot da timpul înapoi şi  nici nu 

mai am aceiaşi vîrstă. Oricîte binecuvîntări aş primi acum, le-aş da 

pe toate mai departe,  nu mi-aş opri mie nici  una, ca să mă mai  pot 

reabilita în faţa Ta.

Atunci Domnul Isus mi-a spus: 

-Asta nu se poate, te vei întoarce înapoi pe Pămînt, dar înainte vei 

pleca şi vei mai trece şi printr-o altă împărăţie ca să-ţi dai seama de 

lucrurile acestea,  căci tot ce se vorbeşte şi este scris în Biblie este 

ADEVĂRAT. Foarte mulţi  se înşeală. Să le spui cînd vei ajunge 

jos, căci ei cred că dacă s-au botezat în apă şi merg la Biserică, 

dacă se roagă şi mai dau un ban pe la biserică sau la săraci, ei sînt 

mîntuiţi.

Solul Meu o să te ducă să îţi arate unde sînt aceşti  oameni. Te-am 

adus aici ca tu să vezi toate aceste lucruri căci Am văzut că în tine 

este ceva mai mult decît  este în ei. Am hotărît să te aduc la porţile 

Împărăţiei Mele şi să te las să treci dincolo de aceste porţi, pentru ca 

Eu să îţi vorbesc faţă în faţă despre toate aceste lucruri.

La un moment dat,  Domnul Isus a ridicat mîna  dreaptă în sus, şi 

îngerul cu cartea aceea a dispărut, apoia a apărut un grup de îngeri 

care a început să-mi spună toate lucrurile pe care le-am făcut în fiecare zi.

Vă daţi seama cît de surprinsă am fost atunci cînd ei mi-au  numărat şi 

cîte cuvinte am rostit, cîte lucruri am făcut, cîte gînduri am avut.

Totul miau scos la iveală. Absolut nimic nu se putea ascunde sau trece cu vederea.

Apoi un alt înger, a adus un cîntar şi a pus totul pe cîntar.

Şi Domnul Isus mi-a spus: 

-Acuma alege! Dacă la dreapta va fi mai mult, vei fi în partea dreaptă, 

adică aici în Împărăţia Mea de Sus. Dacă la stînga va fi mai mult, vei fi în 

Împărăţia de Jos.

Eu am început să plîng cînd am văzut că în partea stîngă era un pic mai 

mult, şi am zis:”Dar cum se poate? Eu m-am socotit o femeie temătoare 

de Dumnezeu şi toţi din jurul meu spuneau despre mine că eu sînt sfîntă, 

şi mă luau ca exemplu în îmbrăcămintea mea, în vorbirea şi în umblarea 

mea.”

Şi Domnul Isus mi-a spus:-Da, lucrurile acestea le-ai făcut cu adevărat.

Le-am pus pe cîntar pe toate, dar nu au avut o valoare prea mare căci tu nu ai nici un  snop. 

  Tu n-ai făcut ceea ce ar fi trebuit să faci şi binecuvintările Mele le-ai 

administrat în mod egoist pentru profitul tău. EU ţi-am dat de multe ori 

mai mult decît trebuia să ]ţi dau, şi tu trebuia să înţelegi că nu ţi-am dat 

pentru că tu meritai, ţi-am dat  pentru  ca tu să ai de unde să dai şi la 

alţii. Cu cît îţi dădeam mai mult, cu atît tu dădeai mai puţin, şi cu cît tu 

aveai mai mult, cu atît mai rău administrai ce primeai, lăsîndu-ţi ţie mai 

mult. 

Atunci un alt înger din mulţimea de îngeri mi-a spus: 

-În anul cutare după război aveai numai pîine şi apă în casă şi abia puteai 

să-ţi cumperi un litru de lapte  pentru copii şi erai mulţumită şi fericită. 

După ce Tatăl Ceresc a început să-ţi dea prin Domnul Isus binecuvîntări, tu 

ţi-ai  făcut casă  şi ţi-ai luat maşină pentru  soţ. De ce ai făcut lucrurile 

acestea? Te-ai folosit de lucrurile cereşti pentru viaţa de jos şi ele toate

acolo vor rămîne ... .

Atunci am început iar să plîng şi am spus:

-Atunci nu ştiu cine va ajunge în cer. 

Şi Domnul Isus a spus: 

-Sînt foarte puţini care vor ajunge aici, iar unii e posibil să  ajungă la 

judecată, dar la judecată se va pune totul pe cîntar cum s-a pus şi la tine.

După aceea Domnul Isus a dispărut şi eu am rămas cu îngerul care se uita

la mine. Şi imediat după aceea îmi spune: 

-Trebuie să mergem, că aşa a spus Stăpînul să te duc să vezi şi o altă 

împărăţie. Eu mă gîndeam pe drum că oare la ce împărăţie vom merge

acum, dar îngerul care îmi citea şi cunoştea gîndurile, mi-a spus: 

-Te gîndeşti acum la ce împărăţie am să te duc. Ai să o vezi, nu te frămînta 

şi nu te gîndi la asta.

  Mergeam cu el şi păşeam prin atmosfera aceea pe care nici nu ştiu cum 

să o descriu, dar ce era interesant era că deodată a apărut în faţa noastră 

un rîu cu apă curgătoare şi am început să calc pe  apa  aceea în urma

îngerului. Acolo unde călcam apa devenea tare. Dacă călcam eu întîi în 

apă, mă scufundam, dar dacă călca întîi îngerul şi eu în urma lui după el, 

mergeam pe apă ca pe ceva tare. 

  M-am mirat şi mi-am dat atunci seama cît de mare şi cît de necuprinsă

este puterea lui Dumnezeu pe care noi abia dacă o putem înţelege. 

Şi pe măsură ce mergeam înainte, în depărtare se vedeau drumuri. 

Am ajuns la un moment dat într-un loc pe care nu l-am mai văzut pînă 

atunci. 

Mi-am dat seama că acum intram şi păşeam deja în cealaltă împărăţie 

de care  îmi vorbise Domnul Isus. Pe măsură ce ne apropiam tot mai 

mult de ea, se auzeau de departe strigăte şi ţipete disperate, lacrimi şi o 

durere jalnică şi sfîşietoare se simţea pretutindeni.  Nu ştiam ce se 

petrece, dar bănuiam că acum ne apropiam de împărăţia iadului, aşa că 

i-am spus îngerului: 

-Se poate să nu mergem acolo pentru că eu nu pot. Eu sînt o fire calmă 

şi liniştită de felul meu. Eu nu m-am certat niciodată nici cu copiii mei şi 

nici cu soţul meu, şi nu mi-a plăcut niciodată gălăgia, durerile şi plînsul,

dar ceea ce se aude de-acolo..., nu ştiu, n-aş vrea să merg.

Şi îngerul a spus:

-Trebuie să te duc pentru că aşa a spus Domnul Isus. 

Apoi îngerul a plecat înainte şi la un moment dat a ajuns la nişte porţi de 

fier. Cînd a ajuns lîngă ele, din spatele lor au ieşit nişte îngeri puternici

îmbrăcaţi ca militarii, purtînd pe ei nişte haine negre cu nasturi  mari  şi 

galbeni de culoare aurie şi  ţineau în mînă săbii. Cînd l-au văzut pe 

îngerul Domnului Isus  care era cu mine, au deschis porţile şi au căzut 

jos la pămînt în faţa lui. Atunci îngerul mi-a spus:

-Cînd apar eu aici, nimeni nu mai are putere.

Am intrat înăuntru, trecînd dincolo de acele porţi, şi i-am spus îngerului:

-Vai, dar eu nu pot să văd aşa ceva. Şi îngerul a spus: 

-De ce?  La care, spre surprinderea mea după ce am văzut acolo pe unii 

care se aflau, i-am spus: 

-Dar uite, eu îi cunosc pe unii de aici. Acesta a fost cu mine în biserică. 

Pe sora aceasta o cunosc, pe fratele acesta îl cunosc şi pe el. El a fost 

pastorul nostru cîţiva ani de zile. Pe aceştia îi cunosc. Cum de au ajuns 

ei aici? 

Erau aşa de chinuiţi acolo şi cînd m-au văzut, au zis:

-Cum de ai ajuns şi tu aici? Parcă tu erai mai temătoare de Dumnezeu, 

mai înfrînată. Noi am fost mai libertini, şi uite că am ajuns aici cu toţii 

acum.  

  M-am uitat la ei şi i-am întrebat:

-Ce faceţi voi aici?  Atunci îngerul mi-a spus:

-Vorbeşte tot ce vrei să vorbeşti, nu-ţi fie frică! Întreabă tot ce vrei să 

întrebi.

Atunci i-am întrebat din nou:

-Ce faceţi aici?  Şi ei mi-au răspuns:

-Ne-au adus aici şi aşa după cum poţi să vezi, sîntem chinuiţi tot timpul. 

Avem rar cîte o pauză. Demonii de aici ne pun într-o vană mare şi toarnăpeste noi un fel de apă ca o flacără de foc care ne arde de simţim că ne 

topim. Apoi forţaţi de demoni, ne deschid gura şi ne toarnă în gură cu o 

pîlnie, apă cu flăcări că ne iese foc pe urechi, pe nas, pe gură şi pe ochi. 

Dacă am avea aici măcar un strop de apă am putea stinge focul acesta 

care ne arde şi ne chinuie cumplit şi ne-ar mai potoli setea şi arsurile 

ce le avem. Nu ştim exact cît vom sta aici. Unii din noi ştim, alţii nu.  

Şi cum îi priveam cu îngerul care mă însoţea, la un moment dat apare 

în faţa noastră o clădire mare. Pe Pămînt nu sînt clădiri aşa de mari. 

Am intrat amîndoi în  această clădire şi ne-am dus pe coridorul  ei. 

Acolo s-a deschis o poartă şi dincolo de această poartă era locaşul ... 

Şarpelui cel bătrîn, al Diavolului ce şedea pe un tron de flăcări de foc, 

cu o cunună de flori roşii pe cap, ţinînd în mînă o furcă cu trei coarne 

de culoare galbenă aurie, şi cînd a lovit cu ea în podea, au ieşit scîntei.

Atunci au sărit toţi slujitorii lui şi au venit şi nimeni nu vorbea în faţa lui. 

Deodată, diavolul a spus:

-Aceştia toţi au fost odată creştini şi nu  au făcut voia Celui  Înviat.

Chinuiţi-i acum, că pînă la judecată ei sînt ai noştri, iar după judecată nu 

se ştie ai cui vor fi. Vor fi ai noştri sau nu încă nu ştim.

Atunci am înţeles cu durere că ei vor sta în acest loc teribil şi îngrozitor 

pînă la judecată, şi l-am întrebat pe înger: 

-Cînd va fi judecata? E imposibil să fie curînd?  am zis eu, şi îngerul a 

spus: 

-Nu, ziua  judecăţii e stabilită la sfîrşitul  miei de ani a Împărăţiei lui

Dumnezeu a Domnului Isus pe  Pămînt.

Şi mi-am dat seama că pînă la  împlinirea celor  o mie de ani era încă

mult,  aşa că  ei trebuiau  încă mult timp să  mai sufere  în acel loc 

îngrozitor. 

Apoi îngerul mi-a spus:

-Da, ei suferă aici. Unii suferă de o mie de ani, dar sînt alţii care suferă 

de mai mult de o mie, sînt dintre ei care sînt chiar doua mii de ani. Ei 

trebuie să sufere  aici  pînă la ziua  judecăţii, iar atunci se va  hotărî 

soarta lor. Nu se ştie ce va fi cu ei după aceea. 

-Dar cum au putut ei greşi de au ajuns aici? l-am întrebat pe înger. 

Şi el mi-a răspuns: 

- Foarte simplu. Iată, ne vom duce acum şi vei întîlni pe unul din ei. 

Tu nu îl cunoşti şi nici el nu te cunoaşte, dar el o să-ţi spună totul despre 

el în prezenţa mea şi va recunoaşte totul.

Şi îngerul s-a dus şi a stat de vorbă cu sufletul acela şi acesta i-a spus 

tot răul pe care l-a făcut cînd era în viaţă şi a trăit pe pămînt. Printre altele i-a spus cum el iubea cearta, cum îi plăcea să-i vorbească 

pe alţii de rău şi cum la el asta era o mîngîiere şi o bucurie. Îi plăcea să-i 

critice şi să-i blameze pe toţi. A iubit banii şi averile şi a început să se 

ridice  şi să prospere.  Îi plăcea să fie  onorat şi să-şi dea importanţă. A 

spus toate aceste lucruri  şi le-a  recunoscut singur în faţa îngerului, 

spunîndu-i că:"Da, sînt adevărate." Apoi îngerul a continuat: 

-Aceste patimi  au apărut la el după 5 sau 6 ani de pocăinţă şi el este

încărcat acum de ele. El nu şi-a mărturisit niciodată păcatele sale în faţa

lui Dumnezeu, nu le-a plîns şi nu s-a căit de ele.  Nu s-a lăsat de ele şi de 

aceea el nu poate să vină în Împărăţia de Sus căci el nu este pregătit, iar 

cînd va fi judecata i se va pune pe cîntar tot ce a făcut, şi lucrurile bune, 

rugăciunile, lacrimile, milosteniile, ajutorul dat săracilor şi văduvelor, pe 

cei pe care i-a mîngîiat şi tot ceea ce a făcut şi vorbit, dar se vor pune pe 

cîntar şi toate lucrurile şi faptele rele pe care le-a făcut.  

La judecată se va vedea şi se va ştii absolut tot ce a făcut fiecare suflet 

pe Pămînt, dacă ceea ce a făcut a făcut prin credinţă şi dragoste sau nu.

Poate iubirea lui Dumnezeu îi va reabilita pe unii dintre ei, dar pe asta nu 

se poate miza. Aceştia niciodată nu vor ajunge în cetatea Împărăţiei de 

Sus, în oraşul Cel de Sus, în veşnicii unde locuieşte Domnul Isus. Aceştia 

vor fi în altă parte a universului, vor fi în alt loc stabiliţi şi vor avea alt 

destin, altă veşnicie cu alte legi, cu alte forme de convieţuire, etc. .

Apoi,  ne-am dus  cu îngerul care mă însoţea  mai  departe, dar  eu i-am 

spus  atunci  că nu vreau să  merg şi să  intru mai departe în această 

împărăţie căci mi-e groază şi nu pot  suporta  să îi văd pe cei care sînt 

chinuiţi acolo.

Dar el a spus: 

-Nu se poate, aşa am ordinul de sus şi asta mi s-a ordonat să fac.

Şi am continuat atunci să mergem mai departe şi mai adînc, şi am văzut 

tot felul de lucruri îngrozitoare. Dar cel mai groaznic lucru a fost cînd 

am trecut dincolo de un perete mare şi negru de fier turnat, de 10 metri

grosime, şi  cînd l-am văzut  m-am mirat foarte mult  cum au putut să-l 

construiască, iar la capăt era o uşă care scîrţîia puternic. La un moment 

dat uşa aceasta s-a deschis şi am intrat pe ea şi acolo i-am văzut pe atei, 

pe comunişti şi pe toţi cei care l-au hulit şi l-au respins pe Dumnezeu şi 

pe Domnul Isus, cu toţii erau aici. 

  Pe mulţi dintre cei ce erau aici i-am cunoscut. Printre ei au fost şi cei ce 

m-au învăţat pe mine la şcoală, şi spre marea mea durere, i-am văzut aici

şi pe părinţii mei. 

Chinul care era aici nu se putea compara cu chinul pe care l-am văzutacolo unde erau cei care au fost odată creştini. Aici unde eram acum, 

chinul era mult mai mare şi mai cumplit şi mult mai greu de suportat.  

Aici era plin de toate animalele şi fiarele  cîmpului, tîrîtoare şi şerpi 

care îi muşcau. Tigrii se năpusteau asupra lor şi rupeau din ei, dar carnea 

lor  se punea înapoi la loc,  şi  ei  erau cuprinşi atunci de o durere 

groaznică.   

Gemetele şi ţipetele sînt aici tot timpul, fără întrerupere. Este o grozăvie 

de nedescris să îi vezi  în chinurile şi sufeinţele în care se zbat aici 

neîncetat.

Cînd au privit cu ochii spre mine m-au recunoscut, şi unul dintre ei a zis 

şi m-a strigat pe nume: 

- Ferice de tine că ai lăsat totul pe Pămînt şi l-ai urmat pe Domnul Isus, 

căci noi  care sîntem acum  aici nu  mai avem nici o şansă şi nici o 

speranţă.  

  În timpul acesta,  am început să plîng. Şi  bieţii de  ei credeau  că eu 

plîngeam de mila lor, dar eu plîngeam defapt gîndindu-mă la mine şi la 

starea mea, pentru că deşi eram mai  bună decît ei, totuşi nu aveam 

dreptul să rămîn în Împărăţia de Sus a Domnului Isus.

Am rămas deosebit de  impresionată şi de marcată după ce am văzut 

toate chinurile şi suferinţele de aici, de felul cum suferă oamenii care nu 

îl cunosc şi nu îl acceptă pe Dumnezeu, cum suferă creştinii care au făcut

păcate  şi au acceptat să ducă o viaţă urîtă în ochii lui Dumnezeu, cum 

suferă cei care nu au acceptat călăuzirea Duhul Sfînt în viaţa şi în faptele 

lor, ci s-au călăuzit ei pe ei înşişi, devenind astfel nişte atei religioşi.

Este îngrozitor să vezi toate aceste lucruri şi multe, multe alte lucruri şi 

scene  pe  care le-am  mai  văzut în această călătorie şi pe care îmi este 

aproape imposibil să le descriu în cuvinte omeneşti.

Atît Împărăţia de Sus a Domnului Isus cît şi  Împărăţia Diavolului 

întrec cu mult imaginaţia oricărui om de pe Pămînt, şi este de cele mai 

multe ori imposibil să le descrii prin cuvinte omeneşti. 

După ce am ieşit  afară din acest loc  şi am părăsit împărăţia 

întunericului împreună cu îngerul care mă însoţea, am revenit amîndoi

înapoi pe Pămînt. Am trecut prin atmosfera Pămîntului, şi m-am văzut 

la un moment dat deasupra oraşului meu natal. Totul părea  posomorît. 

Înainte să plec în această călătorie, oraşul mi se părea frumos, dar acum 

clădirile păreau posomorîte şi oraşul era întunecat şi neluminat. 

Ne îndreptam cu îngerul spre locul unde era trupul meu şi aşa am ajuns 

la morga spitalului unde mi-am văzut corpul ... care zăcea mort. 

Am intrat cu îngerul în morgă şi m-am uitat la corpul meu fără viaţă şi îngerul mi-a dat voie să îl pipăi. Era ţeapăn şi rece.

Apoi, îngerul mi-a spus: 

-Au trecut 3 zile de cînd l-ai părăsit în această călătorie.

Eu i-am spus atunci că trebuia deja să fiu înmormîntată, şi l-am întrebat 

de ce nu l-au înmormîntat pînă acum şi de ce l-au ţinut aşa de mult în 

morgă. La care îngerul mi-a spus:   

-Pentru că am ordonat eu lucrul acesta  şi  pentru că am avut 

împuternicire de la Domnul Isus, dar acum tu vei intra iar în corpul tău. 

Eu voi lucra la capul tău ca să îţi pun creierul la loc, voi închide cutia 

craniană şi tu vei rămîne aşa cum ai fost şi-ţi vei căpăta iar simţurile şi 

cunoştinţa. Tu ai avut capul zdrobit  şi  picioarele şi şira spinării tale au 

fost rupte.

Apoi a continuat: 

-Picioarele şi mîinile ţi le vor pune ei în ghips. Eu voi sta aici şi te voi 

veghea pînă te vei însănătoşi, iar cît priveşte coloana  vertebrală şi 

creierul, eu am să ma ocup de ele şi am să le pun eu la loc. 

Şi atunci l-am întrebat pe înger: 

-Bine, dar cînd vor vedea medicii, ce vor spune ...? 

Şi îngerul mi-a răspuns: 

-Nu-i nimic. Nu este nimic căci trupul este îngheţat. Cînd îmi voi pune 

mîinile peste el, acesta se va dezgheţa.

Şi  într-adevăr,  cînd îngerul a pus mîinile peste el, trupul îngheţat a 

devenit moale. 

În timpul acesta, eu am simţit că sînt absorbită de o putere uriaşă înapoi 

în corp, şi atunci am intrat  din nou în el. Am simţit apoi la capul meu

cele două  mîini calde ale  îngerului şi atunci  am devenit deodată iar 

conştientă şi mi-am recăpătat  din nou toate simţurile. În timpul  acesta 

femeia de serviciu a spitalului  a intrat în morgă, şi cînd am văzut-o i-am 

zis: 

-Nu aveţi ceva să-mi daţi să mă învelesc, căci îmi este tare frig aici pe 

masa asta rece pe care m-aţi pus.

Femeia de serviciu, parcă înebunită de ceea ce-a văzut, a trîntit uşa de 

la morgă fugind şi strigînd cît o ţinea guara:

-Au înviat morţii, au înviat morţii!

A venit imediat medicul şef, care se temeau şi el să se apropie, dar cînd a 

intrat în morgă m-am apropiat de el şi l-am întrebat:

- De ce vă temeţi, ce s-a întîmplat? la care el vizibil tulburat şi marcat de 

ceea ce vedea acum în faţa ochilor săi, îmi spune:

-Capul tău era zdrobit şi creierul tău ieşit afară din craniu. Acum este laloc şi, tu poţi să vorbeşti şi să vezi totul clar...?!

Atunci i-am spus doctorului şi celor care erau acolo de faţă:

-Am să vă povestesc totul, nu vă fie  frică, numai puneţi-mi mîinile şi 

picioarele la loc în ghips ca să mi se vindece mai repede, căci îngerul stă

aici cu mine. 

Eu îl vedeam pe înger, dar ei nu îl puteau vedea.

Atunci, încă speriaţi, m-au scos afară din morgă, dar femeia de serviciu 

tot nu avea curajul să se apropie şi striga în gura mare că diavolul a făcut 

minuni. Şi eu i-am spus atunci: 

-De ce îi dai cinste diavolului,  căci  Dumnezeu este cel care a făcut 

minunea?

Dar în necredinţa ei, biata de ea nu mai ştia ce să creadă şi striga întruna pe coridoarele spitalului că diavolul a făcut minuni. 

Mi-au pus mîinile şi picioarele în ghips care apoi s-au vindecat, şi îngerul 

stătea lîngă mine în  fiecare seară  şi-l vedeam, dar cei din jurul meu nu-l 

puteau vedea. Seara cînd mă rugam, el apărea lîngă patul meu şi îmi 

spunea cu blîndeţe şi dragoste: 

-Dormi în pace.  Şi în dimineaţa următoare cînd mă sculam mă simţeam 

mai bine. Cu fiecare zi ce trecea, îmi reveneam şi mă refăceam tot mai 

mult şi la scurtă vreme mi-au dat drumul acasă. Cînd medicii de la 

spital i-au dat soţului meu  vestea că voi fi externată, lui nu îi venea  să 

creadă.

Am părăsit spitalul  la scurt timp şi  m-am  întors acasă, dar aici  spre 

surprinderea mea am găsit multă durere şi jale. Soţul meu cumpărase şi 

pregătise deja sicriul pentru înmormîntarea mea, la  cimitir groapa era 

săpată, colacii pentru pomană au fost cumpăraţi, iar familia şi rudele erau 

pregătite pentru a merge la înmormîntarea mea. Am văzut şi hainele din 

garderoba mea pe care ei le-au pregătit deja pe toate pentru a le da pe la 

săraci. 

Cînd am ajuns acasă, vă puteţi închipui ce şoc mare a fost pentru toţi. 

Le-am povestit la toţi experienţa călătoriei mele în afara trupului, pe unde

am fost, ce am văzut şi tot ce mi s-a spus că trebuie să spun. 

Le-am spus în detalii tot ce am văzut, am auzit şi am simţit în cele două 

împărăţii în care am fost dusă în aceste 3 zile. 

Soţului meu i-a venit cu greu să creadă toate acestea, şi deşi locuiam şi 

trăiam alături de el zi de zi în aceiaşi casă, el mă întreba mereu:   

- Tatiana, eşti tu cu adevărat...? Nu eşti o altă femeie care seamănă cu 

soţia mea şi pe care doctorii au  trimis-o în locul ei...? Doar eu am fost 

la spital şi te-am văzut cu capul zdrobit moartă şi îngheţată în morgă.

Tu nu ai nici o tăietură pe cap şi nici o urmă de accident acum. Capul 

tău este întreg  şi  coloana ta vertebrală ruptă este acum dreaptă, cum 

aşa? 

Şi i-am povestit iar soţului meu totul, cu lux de amănute, dar chiar  şi 

după un an de zile de la acest eveniment, lui tot nu îi venea să creadă 

că eu sînt  soţia lui adevărată, pînă cînd  într-o noapte, Dumnezeu i-a 

arătat în vis că tot ceea ce i-am spus eu era adevărat, şi de atunci încolo el 

nu s-a mai îndoit.

S-a convins apoi şi mai mult şi şi-a dat seama de adevăr cînd am început 

să scriu despre această experienţă şi să trimit mii şi mii  de scrisori în 

toată fosta Uniune Sovietică şi prin toată lumea. Am reuşit să le traduc în 

mai multe limbi şi am făcut şi casete pe care le-am trimis peste tot ca să îi 

avertizez de toate aceste lucruri pe creştini, dar şi pe cei care îl caută 

sincer pe Dumnezeu, după cum mi-a cerut Domnul Isus. 

Domnul Isus transmite acest mesaj în special creştinilor şi le spune pe 

această cale să  nu îşi asume lor binecuvîntările lui Dumnezeu şi să nu 

folosească aceste binecuvîntări pentru propriul lor interes sau beneficiu, 

pentru că nici cel puţin trupul lor nu le  aparţine. Acesta este templul 

Duhului Sfînt care trebuie prin tot ce spune şi face să îl glorifice pe 

Tatăl şi pe Fiul.

Domnul Isus spune creştinilor să ducă o viaţă sfîntă şi  curată, să 

cîntărească tot ceea ce fac şi vorbesc, pentru că nu este de ajuns ca ei să 

frecventeze o biserică. Ei trebuie să postească şi să se  roage mai mult, 

dar în acelaşi timp au nevoie şi de fapte prin care Dumnezeu să fie cu 

adevărat glorificat şi lăudat.  

Încredinţaţi-vă mai mult postului şi rugăciunii, şi nu faceţi lucruri sau 

fapte prin care voi să primiţi laudele sau recunoştinţa de la cei din jur, ci

faceţi aceste fapte astfel ca toată lauda, cinstea şi gloria să fie aduse celor 

în drept să le primească, adică Tatălui Ceresc şi Domnului Isus.  

  Domnul Isus mi-a mai arătat că mulţi creştini lucrează pe pămînt doar 

pentru ca ei să fie  înălţaţi şi onoraţi. Ei vor să fie apreciaţi şi ridicaţi în 

slavă pămîntească şi cei din jur să îi cinstească, dar Dumnezeu spune: 

"Eu vreau ca slava să mi-o dea toată Mie. Le-am dat binecuvîntări. Ei sînt 

robi fără drepturi.Eu I-am răscumpărat prin Fiul Meu. Nici trupul lor nu 

le aparţine şi nici sufletul şi duhul." 

De aceea, iubiţi fraţi şi surori şi toţi cei  care veţi citi aceste rînduri, 

administraţi cu înţelepciune tot ce v-a dat Dumnezeu. 

Nu veniţi la El cu mîna goală, căci nu frecventarea unei  biserici vă 

salvează sufletul. Este adevărat că şi aceasta trebuie să faceţi, dar veniţila El cu snopi, veniţi la El cu roade, veniţi la El cu toată credinţa ce o 

aveţi în voi şi transmiteţi şi la alţii din credinţa voastră, cinstindu-i în felul 

acesta pe Tatăl şi pe Fiul. 

  Daţi ce este mai scump pentru Domnul şi în  numele Domnului. El a 

părăsit Împărăţia de Sus, din care am văzut şi eu o părticică, şi a venit aici 

jos pe pămînt, printre noi şi pentru noi, ca să îşi dea viaţa pentru 

răscumpărarea noastră.

Ce putea să facă mai mult? Ce dovadă mai mare a dragostei Sale ne putea 

oferi?

Este cumplit să te întîlneşti odată cu Domnul Isus şi apoi să fii întors de la 

poarta Împărăţiei Sale. 

De aceea în Numele Lui Cel Sfînt şi Preaînalt, Domn al Gloriei Eterne, vă 

rog la încheiere, administraţi cu înţelepciune şi cu dragoste tot ce aveţi şi 

tot ce faceţi. Faceţi voia Lui în toate căile voastre. Nu căutaţi la foloasele 

voastre proprii ci căutaţi la folosul altora. Căutînd la folosul altora, le daţi 

şi lor şansa să poată ajunge şi ei la Dumnezeu în Împărăţia de Sus. 

Dumnezeu să vă binecuvînteze şi să ne salveze pe toţi pentru a ne putea

întîlni  fericiţi la sfîrşitul acestei călătorii pămînteşti,  acolo Sus în 

minunata Lui Împărăţie. Dăruiţi şi la alţii mesajul acesta minunat al Său.

Amin.

                                             Sfîrşit

Adaptare de: Mircea ALB  ([email protected])