Intr-o dupa amiaza de iarna valenciana inaintam pe o straduta ingusta din centrul Valenciei ce mai degraba semana cu un gang. Ma indreptam spre unul din centrele de ajutorare a oamenilor strazii numit Mision Evanghelica Urbana. Pe acea straduta erau inghesuite una langa alta niste cladiri vechi, totul era pustiu nu prea aveai la acea ora oameni pe acolo. Totul imi strecura in suflet un sentiment de tristete, iar cerul era cenusiu, intunecat, totul imi dadea impresia ca ma coborasem la periferia societatii printre oamenii de jos poate chiar la cea din urma treapta. M-am oprit la un parter unde era centrul misiunii, erau deja la coada oameni ce asteptau sa se deschida unii pentru a face baie si a primi ceva de mancare altii pentru haine, iar altii pentru a cauta ceva de munca.
Erau acolo la coada acei tigani romani ce cersesc prin centrul Valenciei sau pe langa marile centre comerciale aveau cu ei acele cartoane pe care cu litere mari in spaniola scria ca ei sunt bolnavi nu mai pot muncii le este foame si au nevoie de ajutor sau ca pe undeva au o fetita cu cancer ce are nevoie de tratament iar ei nu au banii necesari pentru a cumpara medicamentele. De obicei acestia se aseaza in locurile cele mai aglomerate, uneori pe genunchi cu acele cartoane scrise asezate cat mai vizibil pentru ca trecatorii sa le poata citi. Apoi este interesant modul cum acesti cersetori isi schimba expresia fetei avand pe fata un aer de suferinta si implorare. Odata de la distanta l-am urmarit pe unul ce statea pe genunchi aproape in mijlocul trotuarului cersind iar oamenii treceau pe langa el, in douazeci de minute cat l-am urmarit nu am vazut pe nimeni sa-i dea nimic doar dipretul unor trecatori si acel cersetor continua sa stea pe genunchi in acel loc cu fata sa ce exprima suferinta dar o expresie a suferintei ce uneori o vezi in cate un film la un actor ce trebuie sa interpreteze un rol de om suferind insa cu tot efortul lui iti dai seama ca nu ii iese ceva nu merge iar interpretarea este mai mult artificiala, iar actorul nu a reusit o interpretare plina de profesionalism a personajului respectiv.
Am inteles ca unii din acesti cersetori lucreaza pentru altii ce stau in umbra si dirijeaza totul iar ei trebuie sa le ofere zilnic acestora o anumita suma de bani, iar daca nu o au cine stie ce se poate intampla. Am observat ca cei aflati la coada mai toti erau inalti, voinici, oameni buni de munca, ce ar fi putut face ceva cu bratele insa preferau sa se dedice cersetoriei, cine stie poate unii erau fortati de acei sefi ai lor ce stau in umbra. Am observat insa ca stand la coada imbracati cu acele haine vechi ponosite cu acele cartoane sub brat, vorbeau intre ei radeau, erau destinsi ca niste oameni ce si-au terminat ziua de munca si simt nevoia de putina conversatie.
Cu ceva timp in urma am vazut un om ce era spaniol cersind intru-un loc pe unde treceau multi turisti, erau de asemenea multe restaurante in zona, iar acel om statea in picioare cu mana intinsa intre trecatori, iar cand vedea pe cineva mai bine imbracat si considera el ca acea persoana are bani atunci cu o agilitate extrema se indrepta spre acel om ii facea o reverenta si ii cerea bani. Acel cersetor era un barbat cam de cinzeci de ani insa puternic, ager, cel putin asa imi dadea impresia dupa modul cum se misca. Oare de ce cersea acolo in loc sa-si caute ceva de munca?
Daca tot am scris cate ceva despre cersetori, am sa redau o discutie pe care am avut-o intr-o alta zi cu unul din ei. Asteptam pe cineva pe unul din marile bulevarde din Valencia la un moment dat atentia mi-a fost atrasa de un barbat ce avea in jur de saizeci de ani, era cocosat si mergea cu dificultate ajutandu-se de o carja, se oprea din cand in cand pentru a le cere bani trecatorilor. Era imbracat cu niste haine vechi ponosite, avea o haina mare de costum neagra, niste blugi si adidasi in picioare, purta pe cap o sapca neagra, era nebarberit cu sprincenele stufoase, fata sa osoasa parea cioplita din piatra, fruntea sa, nasul mare putin coroiat, obrajii cu gauri totul pe chipul sau imi dadea impresia ca fusese modelat de vicisitudinile vietii. Era un om osos inca puternic la cei saizeci de ani ai sai dupa tenul sau brunet mi-am dat seama ca era un tigan roman, s-a apropiat de mine intrebandu-ma:
- Esti roman?
- Da... iam spus eu.
- Eu sunt tigan din Galati, sunt la cersit pe aici ce sa-i faci trebuie sa traiesc si eu, nu fur pentru ca imi dau seama ca nu merge pe aici cu furatul te baga astea imediat la puscarie, sunt atat de fricosi spaniolii ca atunci cand ma apropii de ei pe la terasa unui restaurant, intru printre mese sa cersesc imediat ei pun mainile pe posete ca nu cumva sa fur ceva si imi dau bani, castig cam o suta de euros pe saptamana, deci patru sute de euros pe luna, ce sa-i faci astai viata.
- Esti cu familia aici?
-Da cu baietii, dar ei lucreaza in Alzira la portocale, insa nu merge, bani putini nu mai merg lucrurile pe aici ca altadata. Am fost si in Italia in mai multe locuri vorbesc bine italiana si spaniola, aici am o camera inchiriata stau linistit nu ma deranjeaza nimeni, nu as sta dar ce sa faci in Romania acolo muncesti o zi intrega pentru o bucata de paine, stiu cum este am lucrat cu ziua in Romania pentru cinzeci de roni te muncesc romanii de te omoara. Iar sa plec in alta parte, in Germania sau Franta, Norvegia este greu daca nu ai pe nimeni trebuie sa tragi la cineva altfel este foarte greu dar hai sa-ti arat ceva.
Dintr-o data isi indrepta spatele ce pana atunci il tinuse cocosat, iar piciorul cu care mersese greu pana atunci si-l indrepta si cu agilitatea unui tanar facu cateva miscari din picioare. Iar ochii sai negrii exprimau bucuria unui smecher de meserie, de asemenea imi dadea impresia unui om ce umblase mult prin lume si invatase multe din viata si bune si rele.
- Spaniolii cel mai sfant pe lume au femeia si cainele de astea doua lucruri nu trebuie sa te atingi am invatat asta si respect ca sa pot si eu cersi si trai pe langa ei.
Dupa ce am mai discutat putin se departa cativa pasi si dintr-o data deveni din nou acel cocosat, schiop ce mergea ajutat de o carja, facu cativa pasi apoi se intoarse spre mine facandu-mi o reverenta si intr-o spaniola destul de buna imi spuse:
- Gracias señor ( Multumesc domnule ). Zambind smechereste apoi imi intoarse spatele si incepu reprezentatia lui favorita, parea un adevarat cocosat, schiop printre trecatori si ce bine stia sa-si aseze expresia fetei dandu-si un aer de om necajit ce are urgenta nevoie de ajutor. Cine stie daca nu toata viata lui fusese o reprezentatie interpretand rolul care ii convenea mai bine. Este trista acea viata in care un om se intreaba: ,,Ce rol sa interpretez pentru a castiga mai bine din punct de vedere material?”
Se pierd astfel valorile umane si cu timpul o astfel de viata se naruie pierzandu-se in nimicuri, este doar o simpla observatie nu ma pot numi judecatorul nimanui, ci doresc sa exprim realitatea ce uneori este atat de dura. Dar mai presus de orice prin intermediul acestor insemnari ce au ca tema lumea celor de jos doresc sa subliniez destinul maret ce il poate avea fiecare fiinta omeneasca prin conlucrarea cu Iisus Hristos ce in ciuda pacatelor noastre, a slabiciunilor noastre, a tot ce este rau in fiinta noastra poate face ceva minunat din cele mai pierdute vieti, din cele mai fara de speranta cazuri din punct de vedere omenesc. Insa totul depinde daca persoana in cauza, doreste sa accepte revarsarea uimitorului Sau har rascumparator in inima.
Imi dau perfect seama ca dincolo de cersetorii de meserie care ar putea muncii ca sa traiasca sunt si acei oameni pentru care a cersi inseamna de fapt a lupta pentru a supravietui. Intr-o dimineata treceam pe langa Plaza de Toros din Valencia iar la intrarea in metrou era un tanar cam de treizeci de ani ce statea acolo jos pentru a cersi, avea un handicap grozav de la cot in jos nu avea decat un ciot. Razele soarelui ii luminau fata incalzindu-i de asemenea si corpul, era tuns scurt cu parul saten, ochii sai m-au impresionat laolalta cu expresia fetei lui ce era un amestec de suferinta si speranta, se vedea ca desi suferea pentru starea in care se afla dincolo de drama sa exista incredere, speranta in inima lui. Fata lui luminata de razele ce cadeau chiar atunci pe locul unde se afla el cu acea resemnare in fata dramei sale si acel firicel de speranta ce-i infrumuseta fata era de admirat.
Aceasta imagine a acelui tanar mi-a adus aminte de o intamplare ce am auzit-o cu ani in urma. Un ziarist din America de nord a mers in Mexic pentru a scrie un articol. Intr-o dimineata se afla intr-un sat mexican ce era asemenea acelor sate ce apar in filmele clasice cu acele casute mici albe ce erau asezate langa un deal pe care se afla biserica. Ziaristul a observat un mexican fara picioare intr-un fel de scaun cu rotile ce inainta spre biserica, se ajuta de maini ca sa poata inainta a mers dupa el pana in interiorul bisericii, unde surprins l-a vazut pe acel om ca se inchina atunci ia zis:
- Pentru ce te inchini, m-ai poti tinand cont de circumstantele in care te afli, nu stiu cum de mai ai putere?
Atunci acel mexican s-a intors spre el, iar ziaristul povestea ca fata acelui om radia de bucurie apoi spuse surazand:
- Ii multumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi pe care mi-o daruieste sa o traiesc.
Acel tanar din Plaza de Toros mi-a amintit de aceasta intamplare. Cine poate patrunde in adancul unor astfel de fiinte pentru a vedea cata durere exista uneori si cum Dumnezeu poate triumfa prin speranta Sa si in astfel de cazuri atat de disperate din punct de vedere omenesc.
Va continua
