L-am cunoscut pe Tozaru Marian la o biserica unde venise sa ceara ajutor. Printre cerintele sale se afla si dorinta sa ca cineva care stia spaniola, sa mearga cu el la medic, la asistenta social pentru a-i traduce. L-am insotit de cateva ori si asa am reusit sa-l cunosc si sa stau de vorba cu el. Chiar acum cand scriu il vad cu ochii mintii un barbat grasut, inalt, tuns scurt dupa obiceiul capatat in armata unde lucrase un timp ca plutonier. Cu fata rotunda nuantata de o roseata ce nu ii disparea niciodata, privind cu ochii sa-i smechereste avand un zambet ce uneori aveam impresia ca transmitea tuturor urmatorul mesaj: ,,Sunt cazut bine, insa voi care vreti sa urmati binele trebuie sa ma ajutati ca sa fiti la inaltime iar eu stiu sa va pacalesc asa cum imi convine.” Era reprezentantul unui stil de viata, al unei categorii de oameni si anume vagabonzi, ii placea viata traita in felul asta il incanta sa fie liber, sa beie, sa aiba aventuri si apoi cand dadea de greu venea repede la biserica sa fie ajutat. Au unii oameni in ei o sete de a vagabonta, de a nu depinde de o familie, de un program de viata, de a nu avea niste norme morale dupa care sa-si organizeze viata, doar placerea de a trai cum ei vor.
La inceput oamenii de la biserica l-au ajutat pe Marian dandu-i loc de dormit, hrana, bani, haine. Insa dupa ce un timp se comporta exemplar pentru a castiga increderea, se punea pe baut si se manifesta violent verbal iar uneori chiar fizic. Asa ca, cu scurgerea timpului unele case unde altadata gasea mancare si adapost i s-au inchis, ajunsese sa doarma in parc pe o banca intr-un sac de dormit, mancare avea de la un azil unde ii dadeau trei mese pe zi. Nu intelegeam de ce nu il primeau sa si doarma la azil el imi tot explica ca i se facea o mare nedreptate acolo si ca era pus la cale acolo un adevarat complot impotriva lui pentru a nu i se da o camera. Am acceptat sa-l insotesc la asistenta social ce facea repartizarile pentru azil, iar eu trebuia sa-i explic situatia lui Marian. Am mers cred, cam de trei ori la asistenta social ce era o adevarata doamna in ceea ce priveste educatia si dorinta de ai ajuta pe oamenii strazii.
Imi aduc aminte cum stateam acolo in biroul ei cu Marian explicandu-i situatia. Ne asculta privindu-ne cu ochii ei negrii frumosi, parul de asemenea negru frumos ondulat, avea cam cinzeci si cinci de ani insa se vedea ca fusese frumoasa, parea ca ultimile zile ale verii, mai disfruta inca de frumusetea ei femenina. Dupa ce a ascultat situatia l-a intrebat pe Marian intr-o casteliana perfecta:
- Si numai ai prieteni, nu este nimeni ce te-ar putea ajuta sa locuiesti un timp in niste conditii mai decente?
- Doamna nu mai am pe nimeni am lucrat cateva luni la portocale m-am accidentat la un genunghi, sunt in proces cu empresa unde am lucrat pentru ca nu vor sa-mi plateasca concediul medical. Dorm in strada, este frig noaptea a venit toamna, imi este teama sa nu ma imbolnavesc, nu mai am la cine sa merg va rog doamna daca ma puteti ajuta faceti ceva sa nu mai dorm in strada... vorbea repede aproape fara pauze, il opream uneori pentru a traduce.
- Nu inteleg un lucru la azil unde primesti mancare de ce nu iti ofera o camera? intreba doamna...
- Este partinire acolo, multa nedreptate, nu ma vor am mai stat in trecut doar zece zile iar acum nu ma mai vor. Va rog doamna daca puteti pune o vorba buna administratorului Jorge sa ma primeasca ati face o mare fapta de binefacere!
- Bine asteptati amandoi putin pe hol, in timp ce eu am sa sun sa vad de ce nu te primesc cei de la azil sa dormi acolo, mi se pare straniu primesti mancare si nu ti se da camera, iar loc este acolo de asemenea conditii foarte bune. Voi face tot ce sta in puterea mea sa te ajut.
Am iesit cu Marian pe hol dupa cinsprezece minute ne chema asistenta social inapoi, am observat ca avea o alta expresie pe fata nu ne privea cu rautate tot cu acel zambet frumos feminin impletit cu bunatate insa pe Marian il cerceta asa cum o invatatoare isi cerceteaza un elev ce a facut o pozna si vrea sa o ascunda, i se adresa lui Marian:
- Si zici ca nu stii, de ce nu esti primit la azil, nu ai nici o ideie despre marea nedreptate ce ti se face acolo, nu banuiesti ca ar putea fi si un motiv bine intemeiat, ceva legat de comportamentul tau?
- Nu, nu...izbucni Marian... eu sunt responsabil nu fac nimic rau servesc masa, fac dus, merg la cursuri de spaniola, imi vad de treaba mea, nu fac rau, nici scandal stau linistit nu stiu ce au cu mine, nu ma vor acolo!
- Administratorul mi-a spus ca ai o problema cu consumul de alcool, de asemenea ca te comporti violent verbal si fizic dupa ce consumi alcool, iar pentru linistea azilului nu te poate primi. Ce facem in situatia asta poti face o schimbare? Eu nu vreau sa te las in strada dar daca nu colaborezi nu te pot ajuta.
- Eu nu beau...striga Marian... ma inegreste toata lumea in aceasta privinta, eu nu beau imi vad de treaba mea, nu stiu ce au toti cu mine.
- Atunci nu vrei sa recunosti si nici sa colaboram, preferi sa dormi in strada?
- Nu doamna din contra colaborez dar cum sa spun ca fac un lucru daca nu il fac. Va rog ajutati-ma, fie-va mila de mine, un biet sarman ce doarme pe strada, dumneavoastra sunteti o doamna atat de generoasa ajutati-ma va rog, aveti toata stima si respectul meu, nu ma lasati in strada exista doar atata loc la azil,va rog.
- Uite ce, am vorbit cu Jorge mi-a spus ca istorialul tau de la azil este unul in care e consemnat faptul ca ai baut in azil si te-ai manifestat violent. Am pledat pentru tine sa ti se mai dea o sansa, cu conditia sa colaborezi cu noi cei ce dorim sa facem ceva pentru tine, trebuie sa depui un efort din partea ta pentru a te lasa de alcool, sa devi un membru util al societatii in care traiesti, sa-ti reorganizezi viata. Poti sa mergi chiar azi la azil te vor primi, lasa-ti bagajul acolo iti vor da o camera, vei putea astfel sa traiesti mai decent.
Auzind aceste vorbe Marian sarii in picioare nemailasand-o pe asistenta social sa continue, incepu sa vorbeasca intr-un amestec de cuvinte romanesti si spaniole:
- Multumesc stimata doamna nu va dati seama cat de mult bine imi faceti, multumesc, iar despre bautura nici vorba eu nu beau, iar daca nu beau se subintelege ca nici violent nu sunt, e doar un complot, insa acum ma duc acolo am o camera totul s-a schimbat multumesc.
Parea transfigurat de fericire ii saruta mainile doamnei asistente, iar la un moment dat se intampla ceea ce nu ma asteptam si anume acel zambet al lui plin de triumf, de batjocura, de superioritate, ca si cum ar spune: ,,Am invins, i-am pacalit, sunt cazut material dar ca capacitate ii domin, ii inving, iar in ascuns pot sa beau sa fac ce vreau eu, ha, ha, ha.” Radea grotesc as zice, zambetul lui ma facea sa ma rusinez as vrut sa-l temperez putin, asistenta social cercetandu-l spuse:
- Isi bate joc de noi, imi rade pur si simplu in fata!
- Da asa cred si eu... i-am spus, insa acea doamna continua sa-l priveasca cu compasiune, bucuroasa ca il putea ajuta. Iar eu ma intreb unde era adevarata superioritate? Cine invingea de fapt pe cine?
Iar Marian acolo cu zambetul lui batjocoritor ce pe mine ma jignea insa acea doamna se purta cu el cu atata clasa si bunacuviinta. Intalnesti aici in Spania pe strazile vietii unele persoane atat de educate si cu o inima atat de generoasa. M-am despartit de Marian ce plin de fericire a plecat cu valiza spre azil, iar eu ma indreptam spre casa meditand la faptul ca primisem o lectie mare despre ceea ce inseamna compasiune, maturitate, toleranta. A doua zi primesc un telefon de la Marian, in care imi spunea: ,,Sunt din nou in strada in final nu au vrut sa ma primeasca au oamenii lor, mi-au luat valiza iar pe urma s-au razgandit si nu mi-au mai dat camera, te rog vino daca vrei inca odata cu mine la asistenta social pentru a o ruga sa ma ajute, doar mai sunt si alte azile in Valencia de ce si ea pana la urma vrea sa ma trimita doar aici unde mananc, nu vor sa ma ajute nu mai inteleg ce se intampla.”
Peste un ceas eram din nou in biroul asistentei impreuna cu Marian, iar dupa ce acea doamna a sunat l-a administratorul azilului de unde Marian fusese dat afara ne-a spus:
- Marian ti-am spus si ieri iti spun si astazi daca nu colaborezi nu te vom putea ajuta, vei ramane in strada, Jorge spune ca ieri ai adus valiza acolo, ti-au dat camera, ai plecat apoi pana in oras, iar dupa cateva ore, ai venit beat cu bautura la tine si ai inceput sa tipi, sa injuri, sa faci scandal prin azil si de aceea te-au dat afara. De ce te-ai comportat asa nu ti-ai dat seama ca iti faci rau singur?
- Nu, nu este adevarat eu nu beau au oamenii lor, iar pe mine nu ma vor, va rog stimata doamna sunati la alte azile trebuie sa fie un loc si pentru mine se va gasi ceva, ajutati-ma va implor nu ma lasati stiu ca se poate va rog doamna ajutati-ma si va voi dovedi ca nu sunt asa cum cei de la azil spun, va rog nu ma lasati...
Marian incerca prin tot felul de rugaminti sa-i atinga din nou coardele sensibile ale sufletului acelei doamne. Asistenta a sunat l-a mai toate azilele pentru ai gasi un loc insa peste tot la acea data era ocupat, in final s-a hotarat sa sune din nou, la azilul de unde fusese dat Marian afara, insa Jorge a spus ca il primeste doar cu conditia daca merge l-a dezalcolizare si face tratament, sa vina la el cu reteta, cu pastilele, cu dovda ca a inceput tratamentul si colaboreaza cu medicul altfel nu. Asistenta ne-a trimis l-a medic, pe drum am incercat sa-i spun lui Marian ca situatia lui este delicata.
- Marian, ar trebui sa recunosti ca ai o problema cu alcoolul, sa colaborezi cu cei ce vor sa te ajute altfel nu vad nici o cale de iesire din situatia ta.
- Eu nu beau, ti-am spus si nu vrei sa ma intelegi, auzi am sa-ti spun ceva, eu nu am fost niciodata la dezalcolizare insa un prieten mi-a spus ce este acolo, te inchide pur si simplu intr-un spital din asta cu garduri de jur imprejur si tratament peste tratament, ti se aplica o disciplina spartana, nu iti dai seama de suferintele pe care le indura un om acolo. Iar eu de ce sa indur totul daca nici macar nu beau. Iar tu cine te crezi, de ma duci pe mine la un astfel de spital ce crezi ca eu sunt un copil ce il iei de mana si il duci unde vrei tu!
- Marian uite cum stau lucrurile am viata mea, familia mea, am lasat totul l-a o parte si am venit sa te ajut, insa totul are o limita, nu bei foarte bine desi toata lumea zice ca o faci, si esti cel putin violent verbal, nu vrei sa fii ajutat, respingi ajutorul spiritual care ti se ofera la biserica bine, insa eu ma opresc aici, mai departe treaba ta cum te descurci, pana la urma ai o suta cinzeci de euros pensie din Romania poti sa-ti inchiriezi o camera, dar probabil ca nu rezisti din cauza comportamentului tau asa ca eu plec te-am ajutat pana aici insa mai departe nu mai pot ca om ma vad depasit de situatie.
- Stai, stai, striga Marian nu am vrut sa spun asta m-ai inteles gresit, merg la medic doar asa ca sa iti demonstrez ca vreau sa colaborez cu voi toti, iarta-ma pentru ce ti-am spus era doar o izbucnire a mea temperamentala nu ma lua in serios.
- Bine Marian, dar sa stii ca este ultima data cand mai merg cu tine.
Insa a doua zi am mers din nou cu el, la insistentele lui cu biletul de la medic pe care il avea, si din care reiesea ca el Marian din propia lui declaratie avea o problema cu alcoolul, devenise dependent si dorea sa colaboreze cu organele competente pentru a fi ajutat. Insa nici asa asistenta nu la mai putut ajuta pentru ca la celelalte azile nu erau locuri iar cei de la azilul de unde fusese dat afara au zis ca nu il vor primi decat dupa ce termina tratamentul si este reabilitat complet, asta era decizia lor finala in privinta lui Marian iar el era doar pe lista medicului ce urma sa-l sune. In final asistenta ne-a oferit o ultima solutie ne-a dat o adresa a unei biserici protestante ce avea un azil. Am vrut sa-l trimit singur pe Marian dar nu a fost chip sa scap, asa ca a trebuit sa merg cu el insa ajunsi acolo am constatat ca se mutasera de acolo acei protestanti ce avusesera un azil. Am reusit sa gasesc un numar de telefon dar de moment nu raspundea nimeni, i l-am lasat lui Marian spunindu-i ca in cursul acelei zile sa mai incerce sa sune i-am spus:
- Marian imi pare rau, nu pot mai mult de atat sa te ajut am si eu viata mea problemele mele, si nici nu mai stiu cum as mai putea sa te ajut, l-a biserica ti-ai inchis singur acele case unde mai puteai locui, iar mai mult decat atat chiar pastorul in casa caruia ai locuit o perioada mi-a spus ca te-ai manifestat si acolo violent cu niste musafiri de-ai sa-i. A trebuit ca o femeie sa se inchida in dormitor de frica ta, mi-a spus ca facea curat iar tu a-i venit beat si ai inceput sa strigi amenintator la ea, iar beata femeie a fugit ingrozita din fata ta. Apoi la lift am inteles ca erai beat si te-ai luat de unii batrani spanioli, asa ca nu vad de ce nu iti cauti pe cont propriu o camera iar mancare ai de la azil si iti poti rezolva singur problema. Te mai poate ajuta si Irina prietena ta, credema eu personal nu mai am cu ce sa te ajut.
M-a privit, numai avea acel zambet de altadata ce uneori deranja, era trist chiar indurerat mi-a spus:
- Te rog primeste-ma la tine acasa, promit solemn sa nu fac nimic rau imi vad de treaba mea, platesc camera din pensia mea si va veni si Irina sa locuiasca cu mine dupa cum stii ea are de lucru te rog nu ma lasa ajuta-ma.
Am analizat in cateva momente situatia si m-am gandit: ,,il voi lua acasa, bine dar cand plec la lucru va ramane in casa, se va imbata iar sotia mea va fi expusa unui pericol real, cred ca in situatia prezenta trebuie mai intai sa caut binele familiei mele.” I-am spus:
- Imi pare rau dar nu pot Marian sa te ajut...n-am putut termina pentruca el avea lacrimi in ochi, parea sincer ca regreta situatia in care se gasea. Il priveam si eram adanc miscat, in fata mea statea un om matur ce plangea ca un copil. Oamenii treceau pe langa noi unii foarte grabiti, altii mergand normal si aruncand cate o privire acelui om ce plangea ca un copil rugandu-se de mine sa-l primesc in apartamenul cel aveam pe atunci inchiriat. Vedeam masinile ce treceau cu zgomot vuind pe Avenida General Aviles, soarele stralucea pe cerul senin de toamna incalzind totul. Atunci am hotarat ca trebuie sa plec fara sa-i spun nimic. Marian a inteles totul ceea ce vreau sa fac a incercat o ultima rugaminte, eu insa i-am intors spatele si am plecat, am inteles atunci si acolo ceea ce inseamna sa iti vezi limitele umane.
Peste o saptamana treceam intamplator pe langa un parc iar pe o banca cu o sticla mare de bere langa picioare era Marian, beat ce-l putin dupa fizonomia lui asa reiesea avea alaturi o punga unde probabil avea mancare si bautura, m-am gandit sa ma duc direct la el sa-i spun: ,,hei acuma ce mai spui, tot mai sustii ca nu bei.” Insa m-am rusinat apoi de acest impuls gandindu-ma ca de fapt nu sunt judecatorul sau si privindu-l mi-a fost apoi mila de el am inteles ca aveam in fata mea un om prabusit in ghearele unui viciu, al unei dependente. Peste alte doua saptamani l-am intalnit la biserica era cu prietena sa Irina, foarte bucuros, curat imbracat am banuit ca avea camera l-am intrebat cum o mai duce, iar el mi-a raspuns plin de entuziasm:
- Am o camera locuiesc cu Irina, niste spanioli m-au ajutat tot la un fel de azil sa inchiriez o camera, platesc foarte putin si sunt bine, chiar foarte bine.
Istoria lui mi-a adus aminte de o clasa de oameni ce traiau pe vremurile Lui Iisus, si se imbulzeau pe langa El pentruca doreau foarte mult binecuvantarile vremelnice, care este adevarat intr-o oarecare masura fac viata mai placuta. Insa nu doreau acele adevaruri mantuitoare pe care Iisus venise sa le daruiasca oamenilor, doreau doar darurile pe care Marele Binefacator le oferea cu generozitate, dar nu si prezenta Sa. Oare astazi lucrurile stau altfel? Nu se intampla acelasi lucru cu unii oameni ce vin din medii diferite avand o educatie diferita insa cu toti doresc sa aiba sanatate, un loc de munca sigur, o casa confortabila, o familie care sa-i iubeasca, si unde sa existe o atmosfera calda, umana, sa-si vada copiii fericiti, uitand ca toate aceste binecuvantari vin de la Dumnezeu. Trebuie sa intelegem ca toate darurile minunate pe care le primim in aceasta viata le avem doar prin prisma jertfei de la Golgota. Sa-i multumim Lui Dumnezeu ca este plin de iubire si a ales sa ne salveze, si nu sa ne distruga, si ne inconjoara cu atatea binecuvantari.
Oare este atat de greu sa intelegem ca nu vom fi niciodata fericiti cu adevarat daca intoarcem spatele iubirii de la Calvar?
