FRAGMENTE
Eu nu am fost niciodata in Africa. Desi mi-ar face placere, si poate ca in viitor voi ajunge acolo, nu sta in puterea mea s-a pot explica caile tainice ale providentei divine. Insa am simtit si contemplat o parte din pulsul inimii- Africii aici in Spania. Prin intermediul africanilor pe care i-am cunoscut muncind alaturi de ei, cautind s-a ma imprietenesc cu ei, iar cu unii am reusit. Oameni ce cindva au muncit prin Sahara au admirat desertul acesta minunat dar si infricosator, si periculos in acelasi timp. M-au impresionat acesti oameni din Mali, Senegal, Gambia, etc. Am contemplat cu bucurie si extaz, bogatia inimii africane- valoarea, ei umana, minunatiile ce Dumnezeu le-a asezat in sufletul african. Nu vreau sa scriu doar despre partea frumoasa a lucrurilor, ci as dori sa surprind si reda ceea ce se cheama realitatea, ce are parti luminoase si intunecoase.
(Dupa ce am locuit un timp in Madrid, m-am mutat in Valencia unde dupa munca din constructii din comunitatea Madrid am experimentat ceea ce inseamna a muncii in agricultura mai precis la culesul mandarinelor unde ani in urma se platea destul de bine. Din 2002 pina in 2008 la inceperea crizei s-a putut prospera material.)
As incepe cu un tinar de 32 de ani ce se cheama Suliman. El mi-a marturisit ca a trait un timp in Sahara, si ca l-a fascinat desertul, a lucrat un timp acolo. Dar imi spunea ca acea parte a Saharei infricosatoare i-a introdus in el teama de acest imens desert cu adevarat groaznic. Suliman este un tinar inalt puternic, cu trasaturi frumoase barbatesti, cu o expresie a fetei deschisa, prietenoasa. Muncind totdeauna cu bucurie, dedicindu-se muncii parca pasionat de munca, de faptul ca este util, de bucuria de a cistiga bani.
,, Amigo…” ma striga voios. ,, Como estas?” zimbind,cu un zimbet cald, natural, onest, dupa ce ne salutam isi duce mina la piept ca un semn al atasamentului. Insa ceea ce nu am putut sa inteleg pe deplin despre el si despre natura omului este aceasta tesatura a fiintei umane. Sintem ca un conglomerat de bine si rau laolalta. Iar pe de alta parte Dumnezeu se lupta cu fiecare dintre noi, ca cu acordul nostru sa elimine raul din noi. In primul rind avem trupuri degenerate de pacat, avem tendinte si inclinatii spre rau. Uneori chiar pacate ascunse in vietile noastre. In madularele noastre simtim legea pacatului, iar in acelasi timp cu mintea noastra, sau cu o parte a fiintei noastre vrem sa facem binele absolut. Lucrarea mintuirii este o educatie de la pacat, la neprihanire pe care Dumnezeu o realizeaza cu oricine doreste sa se lase educat pentru cer. Am vazut aceasta lucrare a Divinitatii inceputa in multi africani cu toate ca unii nu aveau decit lumina din Coran. Dar incercau sa o traiasca si Dumnezeu in masura luminii pe care ei o aveau ii modela si conducea spre o mai mare revelatie- Isus Hristos ca mintuitor personal al oricarei fiinte omenesti. Uimitoare si fascinanta lucrare a harului.
Unele din livezile in care am lucrat erau inconjurate de munti, iar mai presus de munti se intindea albastrul nesfarsit. Cerul cu nori albi, era un tablou cu culori naturale, de la verdele frunzelor de mandarin, apoi culoarea fructelor, brazii inalti ce incep de la poalele muntilor si urcind la jumatatea lor, formind o padurice ce imbraca frumos, o parte din munti. Am lucrat l-a cules mandarine intr-o echipa unde aproape toti erau africani. Imi facea mereu placere sa m-a straduiesc sa tin ritmul cu ei, m-a dureau muschii dar asta imi producea placere. Ii priveam si analizam dincolo de aparente si am vazut in ochii si viata lor: noblete, bunatate adevarata, naturala, caldura sufleteasca, un anumit grad de moralitate, totul in limitele cunostintei lor despre bine si rau.
Cei drept unii scoteau mai tare in evidenta aceste calitati, sau virtuti. In altii mai putin, iar in unii se vedea rautate si egoism. Analizind vietile lor m-a intrebam: Cum e posibil asa ceva? Iar pe de alta parte eram impresionat de valoarea umana a acestor culegatori de mandarine. Veniti din Africa, din viata lor, din ceea ce stiau din coran, din modul cum acceptau sau respingeau viziunea crestinismului despre oameni si viata. Simteam bataile inimii africane, setea lor de viata, durerea lor pentru ca erau departe de familii. Prin ei am cunoscut o parte din populatia Africii.
Imi aduc aminte de unul ce se numea Mamadu un barbat cam de 38 de ani, arata inca plin de viata si tinerete, energic, curajos. Vorbea destul de bine spaniola, avea un simt al dreptatii dar si o inclinatie de partinire pentru ai lui. Imi placea statornicia lui in ceea ce priveste religia. Ceea ce scria in Coran era sacru pentru el. Adesea il vedeam cum se retrage intre copaci, pentru rugaciune, cu putina apa la el pentru a indeplini ritualul musulman. Admiram si admir acesti oameni ai rugaciunii in timpul ramadanului, munceau din greu fara sa manince ceva sau sa bea apa, doar dupa apusul soarelui mincau si beau. Puterea lor de a munci venea de la Dumnezeu, asa cum ei insasi spuneau. Acolo intre ei muncind zi de zi cu ei, incercand cu unele esecuri sa-l las pe Dumnezeu sa reflecte prin mine bunatatea sa, in momentele cind reuseam sa m-a pun la dispozitia sa. Simteam o reala fericire, defapt cred ca al sluji pe Dumnezeu si pe oameni inseamna a gasi adevarata fericire a vietii. Este o reala fericire sa ai inima umpluta de Duhul Sfint si sa te apropii de oameni, sa-i iubesti cu adevarat, sa-ti pui intrebarea:
,, Merita acesti oameni din Africa sa fie iubiti?” Raspunsul il gasim la Golgota este atit de frumos definit acolo.
Am admirat bucuria lor in munca, se bucurau de banii cistigati, apoi implinirea dorintei lor de a fi liberi si independenti material, isi puteau ajuta familiile ramase in Africa, sentimentul acesta de a fi folositori in Spania si dincolo in Africa. Aceasta realizare ii entuziasma, ii facea uneori sa inceapa sa se mindreasca. Imi aduc aminte de o dimineata rece de iarna. Bineinteles ca iarna din Valencia este diferita de cea din Romania. Am ajuns la cimp si nu puteam de moment sa intram sa culegem portocale, pentru ca copacii erau umezi trebuia sa asteptam ca razele de soare sa usuce frunzisul si fructele din arbori. Au facut un foc de lemne de portocali uscati. Ne-am apropiat toti de foc sa ne incalzim, negri si albi cu aceeasi nevoie de caldura si usor, usor au inceput sa povesteasca despre viata lor de acolo din Africa. Unii dintre ei se laudau ca in tara lor pot avea mai multe sotii in mod legal conform Coranului. Altcineva ce era din Europa i-a contrazis si au inceput controversa, unii dintre africani radeau, altii isi aduceau cu elocventa argumentele lor din Coran, si erau atit de siguri ca ei au dreptate, iar pe noi europenii ne priveau parca ca pe niste nestiutori in acest domeniu.
Lumina focului le scotea si mai bine in relief trasaturile pur africane, ochii parca le scinteiau mai viu. Ii priveam si parca vedeam scrisa pe fetele lor istoria Africii si impactul ei asupra lumii. Triburile acelea africane apoi infioratorul negot cu sclavii. Erau luati si pusi in acele infernale corabii si dusi in America de nord. Apoi eliberarea lor din sclavie, singele ce a curs, Abraham Lincon marele presedinte eliberator ce a platit cu viata. De curind am vazut un video in you tube cu Martin Luther King cu acel memorabil discurs in care vorbea despre unitatea albilor si a negrilor. Am fost impresionat de patosul cu care vorbea. M-am gindid la cuvintele lui Isus ,, iubiti-va unii pe altii” de fapt mesajul Evangheliei este ca in lumina crucii toti oamenii sint egali. Indiferent de rasa, culoare a pielii, educatie, avere, religie, in lumina crucii ne dam seama ca toti sintem copii ai lui Dumnezeu, rascumparati prin singele lui Isus Hristos.
Ceva timp in urma am vazut in ziar o fotografie a unui tinar african inghenungheat pe tarmul Spaniei. (Istoria acestor oameni ce vin din Africa cu acele ambarcatiuni fragile, multi sfirsesc rau este o istorie tragica a emigrarii) Intr-un gest prin care se intelegea ca sarutase pamintul si ridica ochii in sus in semn de multumire. Se vedea atita suferinta amestecata cu bucuria ca in sfirsit dupa tot greul putea declara: am ajuns, sint aici, pe acest pamint atit de mult dorit. Parea intre agonie si extaz…
