Dupa un timp Corbacho rupsese tacerea spunindu-mi: ,,Hai sa facem o ronda cind este un timp ca cel de acum e bine ca rondele sa le facem in doi.” Am pornit amindoi prin ploaie, un timp am mers pe ciment, apoi pe pamintul noroios. Priveam cladirea spitalului in noapte, pe jumatate construita parea ca caracterul unui om in formare. Cu pas hotarit inaintea mea mergea Corbacho. lI incinta aceasta munca, disfruta, lucrind ca vihilante facind ronde dindu-mi indicatii, acest loc de munca era una cu viata lui iubea ceea ce facea il exalta. Faptul ca el era cel mai bun in acel loc de munca, ca nimeni nu isi facea datoria ca el. Intr-o oarecare masura era adevarat ceea ce el gindea si imi spusese in citeva rinduri. Plin de forta inainta prin ploaie, il admiram insa mai tirziu am inteles ca Corbacho avea o hiba in fiinta lui.
Priveam cerul din acea noapte intunecat de norii cenusii, stropii de ploaie cadeau cu putere, la un moment dat s-a auzit un zgomot de fiare venea de undeva din subsolul cladirii. Pe linga zgomotul apei s-a auzit zgomot de fiare, inabusit in subsolul cladirii. Cu lanternele in miini am decis sa intram. Aici a fost prima greseala pe care noi am facut-o in acea noapte. Nu ar fi trebuit sa intram ci doar sa anuntam politia. Insa Corbacho vibra de dorinta de a indeplini datoria sa. Am inteles mai tirziu o lectie de aici chiar si in lucrurile bune daca te arunci in extrema fanatismului nu este bine. Ceea ce cred este ca in orice situatie, in orice domeniu, echilibrul trebuie cautat- fanatismul produce intotdeauna dezechilibru.
Am intrat amindoi in subsol mergeam prin intuneric si apa, luminind cu lanternele aveam impresia ca din clipa in clipa din intuneric va apare cineva. Era zgomot produs de apa ce se scurgea de afara sopotul apei si intunericul imi strecura in suflet o stare de alerta, de a fi gata in orice clipa pentru ceva neprevazut. Inaintam cu repeziciune prin camerele de la subsol la un moment dat Corbacho a spus: ,,Trebuie sa fim gata a ne acoperii spatele unul altuia.” L-am aprobat si am pornit inainte dupa 30 de minute negasind nimic am iesit afara. Stropii de ploaie cadeau peste noi in noapte, cerul era inchis de ploaie, undeva la orizont se vedeau citeva luminite de la un bloc iar, in incinta curtii spitalului erau zone bine luminate si erau zone in semiintuneric. Apoi am intrat din nou in subsol cautind, mergeam repede amindoi cred ca am strabatut aproape tot subsolul, pe sub hainele groase de iarna simteam cum imi curge sudoarea, iar Corbacho inainta in viteza cauta si cauta, motivat doar de un singur gind sa-si implineasca datoria asa cum nimeni altcineva nu o facea.
Intr-un tirziu ne-am dat seama ca datorita marii cantitati de apa ce s-a scurs in subsol, anumite fiare depozitate acolo se miscau si faceau zgomot in noapte. Obositi, putin uzi am iesit din subsol ne-am oprit citeva clipe si am privit curtea spitalului, birourile, cladirea imensa a spitalului, ploaia care cadea acum linistitor, asta doar in citeva clipe, pentruca linistea noptii a fost strapunsa de un clacson al unei masini. Apoi un barbat tipand vociferind, injurind, a sarit poarta principala a spitalului. Corbacho a inceput sa alerge parca ar fi vrut sa fie in toate partile si in subsol si la poarta oriunde era nevoie. Am alergat si eu in urma lui dar el alerga cu mult mai repede decit mine. Cind am ajuns in fata portii si a garitei de control de l-a intrare am vazut ce s-a intimplat. Corbacho era fata in fata cu directorul spitalului ce striga, injura, trecu pe linga Corbacho si se duse la biroul sau. Abia atunci am inteles realitatea situatiei in care ne gaseam. Directorul venise cu un taxiu sa isi ia masina iar cind a batut la poarta noi eram in subsol cautind presupusii hoti.
In acea noapte Corbacho a pierdut ceea ce el iubea foarte mult, acel loc de munca. Intrebarea care mi-am puso in zilele urmatoare a fost: De ce Corbacho a pierdut locul de munca? Raspunsul l-am primit de la cei ce mai lucrasera cu el si inclusiv de la el. Imi aduc aminte in acea noapte dupa vizita directorului agitat, nervos, vorbea fara intrerupere: ,,De data aceasta ma vor termina, pentru ca este a doua oara cind mi se intimpla, adica il fac pe director sa astepte la poarta, nu ma vor trece cu vederea. Prima data cind s-a intimplat eram cu unul nou un auxiliar reparam gardul si ii aratam spitalul iar directorul a venit si negasind pe nimeni la poarta a sarit gardul a stat 30 de minute in biroul lui si a plecat fara sa se intilneasca cu mine. A doua zi s-a plins l-a firma si eu am fost avertizat, iar pe de alta parte am dat tot cea ce am avut mai bun in acest serviciu daca eu nu eram il pierdeau de mult.”
Dupa ce directorul a plecat, l-a scurt timp a venit in control seful de personal ce se numea Manuel. Am vorbit amindoi cu el explicindu-i situatia. Corbacho insa a facut o alta greseala mi-a cerut si mie sa infatisam anumite aspecte a tot ceea ce sa intimplat altfel decit cum au fost dar nici asa nu l-am putut salva. Mi-l aduc aminta in acea noapte in fata sefului de personal deschizandu- si inima. ,,Sefii nostrii stau cu femeile lor acasa iar noi aici ne riscam viata si sanatatea noapte de noapte, prin frig, prin ploaie, iar cind se intimpla ceva ei iti intorc spatele, si cit de mult m-am luptat pentru acest serviciu ca totul sa fie bine, m-am ocupat de oamenii care i-ati trimis aici, unii nu valorau ce inseamna responsabilitatea. Ce stiu sefii nostrii ce inseamna ca dupa ora doua noaptea sa simti ca cazi de somn si totusi sa iti aduni fortele ca sa faci ronde, simtind in felul acesta greutatea fiecarei nopti. Firma asta a noastra a devenit o masinarie groaznica de a exploata oameni. Nimic nu mai conteaza spanioli, straini, important bani sa iasa de fapt nu este decit un mic segment din acest sistem urias ce ne dezumanizeaza transformindu-ne in unelte, iar daca se rupe una miine o inlocuim cu alta asa functioneaza sistemul.” Gesticula, vorbea cu voce tare, agitat, nu putea accepta ca atita efort peste limitele normalului, in viziunea lui facuse totul absolut bine nu se putea impaca cu ideia pierderii locului de munca.
Seful de personal in mare parte ii dadea dreptate, dar nu putea face mare lucru erau alti sefi care decideau, iar decizia lor a fost ca pe Corbacho sa-l dea afara iar eu sa primesc doar un avertisment insa ce ma uimit ca nu m-au tratat cu duritate asa cum era de asteptat. Peste doua zile dupa ce l-au dat afara a venit sa m-a vada, lucram pe atunci de zi la poarta principala a spitalului. M-a imbratisat era foarte emotionat imi aduc aminte de cuvintele lui: ,,Am dat totul aici, acest servici s-a mentinut datorita mie au cistigat bani cu mine, asa sint ei nu le pasa de noi care ii facem bogati, cind nu le mai esti util te zdrobesc, te strivesc, te calca pentru ca nu au sentimente umane ca noi. A mai fost o problema pentru care m-au dat afara. Unul din sefi traieste cu o femeie ce vine citeodata si pe aici sa mai lucreze, iar pe departe mi-a cerut sa-i fac anumite favoruri insa eu am spus nu, m-am purtat dur cu ea, ca si cu oricare a trecut pe aici, cu tine de asemenea pentru ca nu am vrut sa se piarda acest loc de munca.” Ii priveam fata, expresia fetei lui impresiona, parea un artist ce a creat o opera si dintr-o data o vede prabusita, sfarmata, calcata in picioare statea acolo naucit si nu ii venea sa creada ca asta era realitatea. E ca si cum ai dat tot ce ai putut pentru a schimba o cauza insa vezi ca se afunda mai mult pierduse si nu putea sa accepte.
Am incercat sa-l consolez printre altele imi aduc aminte ca i-am spus: ,,Ma voi ruga pentru tine.” In acel moment intreaga sa duritate s-a dat l-a o parte si am vazut o parte sensibila in el. ,,M-a impresioneaza mult ceea ce spui, sint un om matur si tu sa-mi spui ca te vei ruga pentru mine.” Am mai discutat putin apoi a plecat. Cred ca greseala lui fusese asa cum imi spunea un alt vihilante: ,,Corbacho a crezut ca acest spital era al lui si ca numai el putea face totul corect, si sa dea indicatii celorlalti cum s-a se faca totul. Modul lui de a fi si a se comporta cu altii era dur, nu si-a dat seama ca cei ce venim aici sintem oameni ca si el, mindria sa profesionala l-a darimat. Conceptul ca numai el putea face acest serviciu, sau ca el nu il putea face nimeni. Increderea lui in sine, asta i-a adus prabusirea modul lui de a fi si a se comporta cu colegii de munca si totul amestecat cu fanatism au impins lucrurile l-a extrem si i-au adus pierderea locului de munca.”
Insa pe mine Corbacho m-a impresionat, calitatile si hibele lui ce alcatuiau caracterul lui, modul lui de a vedea viata, intelege sensul existential, ideile lui despre Biblie. Realitatea este ca nu merita sa fie lovit atit de dur, chiar daca a avut si greseli inainte de orice era un om care uneori uita regula de aur a Bibliei. ,,Tot ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel…” Este adevarat ca a avut momentele lui de neomenie. Dar avea si mari momente de umanism autentic de ceea ce inseamna a fi un om ce cauta binele celorlati, nu numai egoismul personal. Printre diferitele munci pe care le-am facut in Spania am intilnit printre muncitori o categorie de oameni mult mai periculosi decit Corbacho care actionau si dadeau de inteles ca aveau urmatoarea filozofie de viata: ,,Sa nu pierd locul de munca imi voi calca pe constiinta, sau ii voi darima pe altii ca sa fiu promovat eu, ca dupa legea junglei, legea celui mai tare, a celui mai viclean a celui ce loveste primul, si de multeori pe la spate, sau de ce sa nu ma impun eu si sa se impuna altii si eu sa fiu cirpa lor. De ce sa m-a calce in picioare si sa nu ii calc eu? De ce nu ideile mele s-a se impuna asa cum zic eu sa se faca pentru ca altfel este gresit? Numai eu inteleg si de aceea modul meu de gindire este superior altora.” Nu stim ca traind asa ne distrugem in primul rind pe noi insine, calitatea noastra de oameni creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Nu as dorii sa fiu inteles gresit sa creada cineva ca sint impotriva competivitatii la locul de munca sau ca cineva nu ar trebui sa-si apere personalitatea si demnitatea personala dar niciodata cu armele intunericului ci cu ale luminii.
Intilnesti pe caile vietii oameni cu calitati deosebite, ti se par adevarati eroi ai nobletii, insa cind ii cunosti mai bine iti dai seama ca au hibe in caracterul lor care uneori eclipseaza tot ceea ce este bun. Iar eu gindeam intr-un timp ca nu are rost sa-ti pierzi vremea cu astfel de oameni. Dar aprofundind prin prisma Bibliei modul cum Isus Hristos a lucrat cu oamenii si de ce nu as recunoaste cu mine, am inteles un lucru ca El nu abandoneaza fiinta umana ce are hibe. Este interesant modul cum El trateaza astfel de barbati si femei, cu iubire de necrezut am urmarit in Evanghelii modul cum Isus a tratat oamenii ce au avut pacate flagrante, nu i-a tratat aspru ci i-a primit cu iubire, iertare, i-a invatat sa-si marturiseasca pacatele si sa nu le mai repete. Apoi s-a oferit sa-i vindece, sa-i educe din punct de vedere spiritual oferindu-i societatii reabilitati. Eu am inteles ca atunci cind imi vad propriile hibe este un semn ca El are un plan cu mine si se va ocupa de cazul meu. Insa de aici se desprind mai multe atitudini ale barbatilor si femeilor aflati in cauza: unii spun, nu este chiar asa eu nu am nevoie de transformare, altii sint cu mult mai rai decit mine, sau eu nu sint chiar atit de rau. Tot ce mi s-a descoperit este ca sa le spun altora. Atitudinea corecta este sa ne lasam modelati de harul sau minunat.
