M-am nascut intr-o familie de ortodocsi nepracticanti. Nu eram nici o persoana credincioasa, nici una religioasa. In absenta lui Dumnezeu imi traiam viata dupa cum mi se parea potrivit.
La varsta de 27 de ani a intervenit insa o situatie de tensiune maxima in viata mea (detalii se regasesc in marturia “Intoarcerea mea la Domnul”) care m-a facut sa am nevoie sa-mi raspund la intrebarile “exista Dumnezeu cu adevarat? Sau este doar o autosugestie a unor oameni mai slabi de inger/creduli/supertitiosi”, “este Biblia reala si de incredere?, vine cu adevarat de la Dumnezeu ? Sau este un text manipulat de-a lungul secoleleor, menit sa serveasca intereselor bisericii?”
Intelegeam ca sunt intrebari majore, existentiale chiar, si ma simteam coplesita, fara prea multe sperante de a gasi raspunsuri. Era un domeniu atat de vast, dezbatut si investigat in atat de multe materiale de specialitate de oameni care isi dedicasera probabil vietile studiilor de ordin filosofic, istoric, arheologic etc. Ce sanse puteam avea eu sa gasesc raspunsuri si cat de pertinente putea fi ele?!
Aveam Biblia in mana si citeam fara sa inteleg nimic. Simteam in mine o reactie de respingere la adresa Bibliei atat de ciudata, agresiva si neintemeiata incat mi-am dat seama ca nu pot citi mai departe cu o permanenta negatie in cap. Respingerea nu era justificata, pana la urma era doar o carte asa incat am hotarat sa nu pornesc cu “nu” in minte pentru ca mi-am adus aminte eu, la cursurile de logica (sau matematica, nu mai stiu) din scoala, invatasem ca intr-o demonstratie de la “fals” ajungi invariabil la “fals”, dar pornind de la “adevarat”, poti proba apoi daca este “adevarat” sau “fals”. Cu alte cuvinte, trebuia sa acord Bibliei prezumtia de nevinovatie.
Mi s-a recomandat sa incep lectura cu Noul Testament. Am incercat, si impotrivirea crestea in mine. Cerintele mi se pareau exagerate: sa nu pacatuiesti cu fapta, ok, dar nici macar cu gandul?! Ce om nu pacatuieste cu gandul! Si brusc am inteles ca aici pot gasi un raspuns. Orice judecator/tribunal din lumea aceasta nu poate pretinde sa pedepseasca altceva decat fapta rea, pt ca fapta poate fi dovedita. Nimeni pe lume nu poate interzice gandurile pacatoase, intentiile criminale, pur si simplu pentru ca ele nu pot fi dovedite!!! Prin urmare, doar cineva care cunoaste gandurile oamenilor si care le poate dovedi, ar putea avea autoritatea de a interzice/pedepsi gandurile rele! Ori cineva asa nu exista. Sau exista? Cum de apostolii, niste oameni pana la urma, puteau avea cerinte atat de neomenesti si de-a dreptul ridicole din perspectiva umana? Si am inteles, ca era posibil ca ei sa comunice un mesaj care nu le apartinea, si care nu tinea de sfera umana, dupa cum ei insisi sustineau. Am trait atunci un prim moment de revelatie.
Am rasfoit Vechiul Testament si mi-am adus aminte ce invatasem la Limba si Literatura Romana cand am studiat cronicarii si anume, ca multe din cronici erau partinitoare si scrise la comanda voievodului si il prezentau pe acesta intr-o lumina favorabila.
Biblia teoretic era o creatie a poporului evreu dar imaginea lor dupa cum apareau descrisi nu era deloc una pozitiva. Mai mult, in Vechiul Testament, apareau mereu ca unii care in mod constant se opuneau lui Dumnezeu, erau pedepsiti, pt ca apoi sa se intoarca la Dumnezeu si dupa o perioada sa revina la idoli si tot asa...Era tot timpul evident conflictul dintre poporul evreu si Dumnezeu. Si aici stiu ca am incremenit cand am inteles ca nu poti avea un conflict cu ceva ce nu exista, prin urmare Dumnezeu exista in afara poporului evreu si nu este o plasmuire a lui.
Am descoperit ca Biblia e scrisa din perspectiva lui Dumnezeu, un Dumnezeu care isi iubeste poporul, care este negat de propriul popor si care face eforturi sa-si recupereze/restaureze poporul. Nu prea este nimic laudativ la adresa poporului evreu in Biblie: Il reneaga constant pe Dumnezeu, isi adora idolii, se opun profetilor si profetiilor etc, totul culminand in Noul Testament cu Crucificarea celui prezentat ca Fiul lui Dumnezeu, cu apostolii care nu inteleg mesajul lui Isus Cristos, se dezic de El (Petru), dau dovada de lasitate (stau ascunsi dupa momentul crucificarii). Concluzie: Biblia este sincera. Biblia pare a fi scrisa de-a dreptul impotriva evreilor! Nu poporul evreu L-a inventat pe Dumnezeu, nu ei au inventat Biblia. Biblia in sine incepea sa aiba valoare pentru mine pt ca nu parea sa tina deloc cu cei care o scrisesera. Pavel a scris multe din textele Noului Testament. Si ce stim despre Pavel alias Saul? Ca el era dintre cei care prigoneau crestinismul si pe crestini. Toate lucrurile rusinoase, si care nu i-ar recomanda deloc pe apostoli, apar mentionate in NT.
M-am uitat apoi la apostoli. Pana in momentul invierii nu inteleg nimic din mesajul lui Isus Cristos. Dupa crucificare se ascund, se separa, o ia fiecare pe drumul sau, pt ca apoi, sa fie in stare sa-si dea viata pt convingerea ca Isus Cristos a inviat din morti. Atat de indecisi si sovaielnici la inceput, devin de neclintit in convingerea ca Isus Cristos a inviat!!! Pe mine schimbarea din ei m-a convins de adevarul afirmatiilor lor.
M-am uitat la Isus Cristos si am inteles ca nu e omeneneste sa suferi atata impotrivire, persecutie, nedreptate, durere, nu e omeneneste sa fii schingiuit si batjocorit (in tot acest timp tu stiind ca esti cine spui, adica Fiul lui Dumnezeu, si ca ai facut tot ce a tinut de tine sa-ti dovedesti identitatea) si sa-i binecuvantezi pe cei ce iti fac rau, in ceasul mortii sa te rogi pt cei ce te omoara. Cine ar face asta vreodata! De ce ar face cineva asta vreodata! Cand ar fi atat de simplu pt Dumnezeu sa se spele pe maini de oameni. Si am inteles ca Isus chiar este Fiul lui Dumnezeu. Si m-am minunat de inversunarea cu care Dumnezeu ne iubeste si vrea sa ne restaureze, sa ne separe de pacatul in care, de la Adam si Eva incoace, cu totii ne dorim sa ne afundam: pacatul neascultarii de Dumnezeu si al separarii de El. Ne dorim sa facem lucrurile in felul nostru si nu intelegem ca asa ceva nu exista. Exista felul lui Dumnezeu si felul diavolului.Nesupunerea in fata lui Dumnezeu nu inseamna libertate ci automat inseamna supunere in fata diavolului.
Ce spun oamenii de obicei: Nu exista Dumnezeu pt ca exista atata suferinta in lume, sau daca exista e nedrept pt ca permite asa ceva. Si uita oamenii ca Adam si Eva au facut o alegere si au ales sa traiasca in neascultare si separare de Dumnezeu iar noi suntem copiii lor, destinati si nascuti in acelasi fel de viata, supusa mortii, suferintei, care au aparut dupa ce primii oameni s-au indoit prin neascultarea lor, de dragostea lui Dumnezeu si de adevarul cuvintelor Sale. Noi ne-am asternut un pat in care nu mai vrem sa dormim si suparati ii reprosam lui Dumnezeu alegerea noastra! Cui i se pare corect? Dumnezeu ne lasa sa suferim consecintele alegerilor noastre proaste in speranta ca ne va veni mintea la cap si vom intelege unde gresim si ni se va face dor si nevoie de El. Despre asta e vorba in pocainta! Despre intoarcerea spasita la Dumnezeu, fara pretentii si reprosuri, doar cu lacrimi si nevoie de vindecare. Si Dumnezeu primeste inapoi si vindeca pt ca pentru aceasta a murit Fiul Lui. A murit in locul nostru, ca prin moartea Lui sa fim impacati cu Dumnezeu Tatal.
Nu intelegeam inainte cum adica a murit in locul meu. Nu intelegeam cum e posibil sa mi se substituie. Si cineva mi-a explicat, sau am citit intr-o carte, nu mai stiu, in termeni f practici: un copil face ceva rau, trebuie sa mearga la inchisoare, dar tatal lui se ofera sa faca el inchisoare in locul copilului. Nu e corect, nu e el vinovatul dar cineva trebuie sa plateasca pt fapta. La fel si Isus Cristos, a hotarat sa ia asupra Lui tot raul facut de fiecare din noi in parte. Nu e corect, dar cine suntem noi sa nu primim acest cadou (harul/iertarea lui Dmnezeu) daca Dumnezeu spune ca Fiul Lui ni se poate substitui pe cruce. Asa cum in Adam avem pedeapsa, in Cristos avem iertarea.
