text Mantuire

"Ce înseamnă să fii mântuit în chip desăvârșit?"

Categorie: Mantuire

 

A fi salvat în chip desăvârșit se referă la o mântuire mult mai profundă; una nu doar de sub răsplata păcatului ci chiar de sub lanțurile păcatului.

Tocmai i-ai dat inima lui Isus. Te-ai căit de păcatele tale și ele ți-au fost iertate. Cu alte cuvinte, ai fost mântuit! Salvat de răsplata păcatului, care este moartea. Isus Hristos a plătit datoria ta iar acum, pentru că tu crezi în El, ai primit viață veșnică! (Ioan 3:16). Acesta este un dar de har nedescris de mare.

Dar, asta-i tot? Asta-i întreaga definiție a mântuirii? Despre ce scrie autorul epistolei către Evrei? „De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei.” Evrei 7:25. Ce înseamnă că El îi va mântui în chip desăvârșit?

El poate mântui în chip desăvârșit – o mântuire mult mai profundă

Evrei 7:25 vorbește despre o mântuire mai adâncă; nu doar o salvare de sub răsplata păcatului, ci de orice lanț al păcatului. Poți fi mântuit de a mai înfăptui păcatul dată după dată, de la a mai necesita iertare de fiecare dată! Cu alte cuvinte, poți fi mântuit nu doar de pedeapsa care urmează după o izbucnire de mânie, ci și de rădăcina mâniei, care se află în firea ta. Acest lucru are loc atunci când, în ascultare de amintirile Duhului Sfânt, negi aceste pofte din firea ta. Iei o decizie conștientă de a nu ceda în fața lor, iar prin Duhul Sfânt birui înainte ca ele să se dezvolte în a fi păcat. (Romani 8:13). Nu sună minunat? Iar Isus mijlocește continuu pentru tine, de aceea poți avea o garanție că vei primi ajutorul și puterea de la Duhul Sfânt, care mai este numit și Ajutorul.

Când ești credincios și birui poftele, de fiecare dată când ești ispitit, vei ajunge la un punct în care aceste pofte vor fi total biruite, prin rezistanță. Aceste ispite pot preveni din lucruri precum: gânduri necurate, invidie, mândrie, etc. Pas cu pas, ele vor fi desrădăcinate și omorâte! Virtuțile vor începe să crească, acolo unde, înainte, poftele aveau rădăcini adânci. La aceasta se referă Evrei 7:25, când spune „mântuit în chip desăvârșit.” Nu este o lucrare de un moment, ci un proces de credincioșie pe timpul întregii vieți.

Procesul acestei mântuiri

Acest proces este explicat de cuvintele apostolilor, dar și de propriile cuvinte ale lui Isus:

„… să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte …” Evrei 6:1. Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” Matei 5:48. „Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte … alerg spre ţintă …” Filipeni 3:12-15. „Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea ...” Iacov 1:4.

În acest fel poți „…lucra la mântuirea ta cu frică și cutremur.” Nu pentru că ești atât de puternic și capabil, ci pentru că privești cu expectanță mare către ținta ta, sfârșitul credinței tale. Ești ascultător de Dumnezeu care „lucrează atât voința cât și înfăptuirea,” și care îți dă și puterea pentru a împlini poruncile! Poți fi încrezător că „...Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.” Filipeni 2:12-13; 1:6.

Dacă încă faci voit faptele firii, atunci nu ești în procesul de salvare, cu atât mai puțin de a fi mântuit în chip desăvârșit. Dar dacă umbli în ascultare de Duhul, biruind poftele firii când îți sunt descoperite, vei căpăta roada Duhului, adică lucruri precum dragostea, bunătatea, înfrânarea, etc. Atunci ești în procesul pe care Pavel îl descrie în Romani 5:10: „Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.

Sfârșitul credinței noastre

Nu vei intra în eternitate cu mâna goală, ci cu un conținut bogat de roade ale Duhului în duhul tău! Acesta este conținutul pe care l-ai obținut din diferitele oportunități care îți apar ca încercări, ispite și provocări din timpul obișnuite, care aduc păcatlu din firea ta la lumină. Vei fi transformat și făcut asemenea imaginii Fiului! (Romani 8:28-29). Vei fi unul dintre cei care vor primi natură divină! (2 Petru 1:3-4).

„Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.” Iacov 1:2-4.

„În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre.” 1 Petru 1:6-9.

 

sursa: https://crestinismactiv.ro/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Dorinţa lui este pentru mine. Hamilton Smith
Categorie: Invataturi biblice  Ne aduce aminte această declaraţie minunată din Cântarea Cântărilor de vreo experienţă pe care am cunoscut-o vreodată în ascunsul trecutului sufletului nostru...
Citeste mai mult >>
Cei cu inima zdrobită. Hamilton Smith
Categorie: Invataturi biblice  Psalmul 147:2-4 ; Luca 4:18În capitolul patru din Evanghelia după Luca avem menţionarea înduioşătoare a intrării Domnului în lucrarea Sa publică în această lum...
Citeste mai mult >>
Abigail . Hamilton Smith
Categorie: Personaje biblice  Împletite în povestea vieţii tumultoase a lui David, sunt multe personaje, dintre care, Ionatan, cei trei bărbaţi viteji care au adus apă de la fântână, Mefiboş...
Citeste mai mult >>
A doua epistolă a lui Petru. Capitolul 3. Hamilton Smith
Categorie: Cartile Bibliei  Batjocoritorii şi materialismul - 2. Petru 3În partea pe care tocmai am examinat-o, apostolul ne-a pus în gardă împotriva falşilor învăţători care se vor ridica î...
Citeste mai mult >>
A doua epistolă a lui Petru. Capitolul 2. Hamilton Smith
Categorie: Cartile Bibliei  Falşii învăţători şi ereziile nimicitoare - 2. Petru 2După ce a pus înaintea noastră, în prima parte a epistolei, viaţa practică de evlavie prin care ne putem împ...
Citeste mai mult >>
A doua epistolă a lui Petru. Capitolul 1. Hamilton Smith
Categorie: Cartile Bibliei IntroducereÎn a doua sa epistolă, apostolul Petru, condus de Duhul lui Dumnezeu, prezice într-un limbaj foarte simplu evoluţia dezastruoasă a creştinătăţii. Nu numai că...
Citeste mai mult >>
„Un singur lucru“ Hamilton Smith
Categorie: Invataturi biblice  „Un singur lucru îţi lipseşte“ (Marcu 10:21 ).„Un singur lucru este necesar“ (Luca 10:42 ).„Dar una fac“ (Filipeni 3:13 ).Versetele din Scriptură, în care se î...
Citeste mai mult >>
Epistola către Filipeni. Capitolul 4. Hamilton Smith
Categorie: Cartile Bibliei  În capitolul doi, apostolul L-a prezentat pe Hristos coborând din slavă la cruce, detaliind smerenia care ar trebui să-i marcheze pe credincioşi şi care ne permit...
Citeste mai mult >>
Epistola către Filipeni. Capitolul 3. Hamilton Smith
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul al doilea prezintă frumuseţea vieţii creştine, îndurarea ce o caracterizează, care se uită pe sine în considerarea altora şi care se poartă conform smer...
Citeste mai mult >>
Epistola către Filipeni. Capitolul 2. Hamilton Smith
Categorie: Cartile Bibliei  La sfârşitul primului capitol ni se aminteşte că nu ne este dat numai să credem în Hristos, ci „să şi suferim pentru El". Dacă Hristos a trebuit să întâlnească ad...
Citeste mai mult >>