text Inviere

"Provocarile invierii"

10 aprilie 2025

Categorie: Inviere

 

Matei 28

Cristos a înviat! Acest fapt este cel mai important din istoria omenirii, este piatra unghiulară a credinței creștine. Dacă Cristos n-ar fi înviat, atunci creștinismul, respectiv viața creștină, ar fi fost zadarnice (1 Cor. 15). Mîntuirea din păcat trăirea în sfințenie și nădejdea învierii credincioșilor ar fi fost imposibile; ar fi fost niște minciuni vrednice de tot disprețul, iar noi, cei care iubim viața cu Dumnezeu, am fi fost cei mai nenorociți dintre oameni (1 Cor. 15:13-19). Dar (îmi place enorm de mult acest „dar”, pentru că răstoarnă fără drept de apel perspectiva sumbră despre care am vorbit) acum, Cristos a înviat din morți (1 Cor. 15:20).

Învierea Domnului Isus Cristos este o mare provocare pentru oricine se consideră creștin. Iată doar câteva dintre aceste provocări:

  • Nu vă temeți! (Mat. 28:5) – Acesta a fost mesajul îngerului către femeile care au venit la mormântul Domnului în dimineața din ziua întâi a săptămânii. Aceste femei erau timorate de situația în care erau toți ucenicii – noi știm că după răstignirea lui Isus toți cei care îl urmaseră pe El se așteptau la ce era mai rău din partea conducătorilor iudei și romani (de frica iudeilor ucenicii se baricadaseră pur și simplu în încăperea în care erau – Ioan 20:19). Erau timorate și de confuzia în care toți ucenicii fuseseră realmente aruncați din cauza condamnării la moarte a Domnului lor (vezi Mat. 28:5). Cine era cu adevărat Cel pe care-L urmaseră? Desigur, toți ucenicii credeau că El este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu. Dar, conducătorii iudei credeau că El fusese un înșelător; de aceea L-au dat la moarte. Și faptul că El a murit în ocară ca un blestemat de Dumnezeu (Gal. 3:13) părea să dea dreptate dușmanilor Lui. De ce Dumnezeu Tatăl nu Și-a apărat Fiul? Toate acestea se loveau cap în cap în mintea femeilor și a tuturor ucenicilor Lui (vezi Lc. 24:19-21). Mai mult, se produsese un mare cutremur în acea dimineață (Mat. 28:2). Cine nu se sperie de asemenea cataclisme? Ce însemna oare acest lucru? Teama le înfășura pe aceste femei ca o strânsoare în jurul gâtului lor.
  • Bucurați-vă! (Mat. 28:9) – Vă puteți imagina starea în care femeile veneau în acea dimineață la mormânt? Se puteau bucura ele? Exista ceva care să le amelioreze cumva durerea din inimile lor, din pricina morții Domnului pe care Îl iubeau mai mult decât orice? Și măcar perspectiva bucuriei pentru ele se întrezărea oare cândva la orizontul vieții lor? Starea lor era asemănătoare cu starea patriarhului Iacov, atunci când a aflat că fiul lui, Iosif, pe care îl iubea mai mult decât pe ceilalți fii ai lui, nu mai era. Fusese considerat mort, sfâșiat de o fiară sălbatică. Și Iacov a spus atunci: „Plângând mă voi coborî la fiul meu în Locuința morților” (Gen. 37:33-35). Nimic n-ar fi putut să le consoleze în vreun fel pe aceste femei, din moment ce Domnul lor iubit era în mormânt.
  • Duceți-vă! (Mat. 28:10,19) – Femeile, atunci când le-a întâmpinat Domnul Isus, de bucurie cât și din venerație față de El, s-au apropiat de El să-i cuprindă picioarele în închinare. Ar fi stat, cu siguranță, așa prăbușite la pământ, mult și bine. Se simțeau atât de bine cu Domnul. Petru, Iacov și Ioan au fost, în altă împrejurare, martori la schimbarea la față a Domnului, pe un munte înalt (Mat. 17:1-13). Experiența a fost atât de înălțătoare, încât și-au dorit să rămână acolo pentru totdeauna și chiar să facă și colibe în acest sens. Dar (semn că planurile Domnului sunt total diferite decât ceea ce am dori noi) Domnul Isus le-a cerut să se ducă neîntârziat la ceilalți ucenici pentru a le duce extraordinara veste a învierii Lui. La fel, însărcinarea Domnului pentru urmașii Săi și pentru întreaga Sa biserică este: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile” (Mat. 28:19-20). Desigur, trebuie să petrecem momente înălțătoare în părtășie și în închinare în prezența Domnului, dar, Domnul ne cere să fim oameni de acțiune: să mergem și să vestim Evanghelia la orice făptură din această lume; să fim o binecuvântare pentru oamenii care sunt robi ai păcatului. Dacă Domnul Isus este viu, atunci noi trebuie să împlinim această poruncă.

Toate acestea s-au risipit însă la auzul veștii că Domnul Isus a înviat. Aceasta a demonstrat că puterea Lui era mai mare decât cea a autorităților lumești. Însemna că El era cu adevărat Cel care a afirmat că este – Cristosul, Fiul lui Dumnezeu. El a avut dreptate în tot ceea ce El a spus (vezi Mat. 24:35). Și cataclismele pe care Dumnezeu le produce (vezi cutremurul de pământ din acea dimineață) sunt de fapt intervenția imens de puternică a unui Dumnezeu iubitor în favoarea credincioșilor Lui – cutremurul a fost provocat tocmai ca să dea piatra la o parte de la ușa mormântului, și aceasta pentru că ele, femeile, voiau să intre în mormânt (vezi Mc. 16:3-4).

Nu vă temeți! Acest îndemn este pentru tine, care citești aceste cuvinte, oricine ai fi tu. Crede deci în Domnul Isus Cristos. El a venit ca să ne dea pacea Lui, o pace dincolo de orice înțelegere (Ioan 14:27; 16:33).

Dar (a doua oară apare acest „dar”; merită un studiu biblic al situațiilor când apare acest cuvânt în Biblie – ne arată transformarea totală de direcție a acțiunii, sau a situației vieții cuiva, atunci când Dumnezeu întervine în măreția Lui) iată că le-a întâmpinat Isus (viu cu adevărat) și le-a zis: „Bucurați-vă!” (mat. 28:9). La nici trei zile de la răstignirea Domnului (la doar 38 ore, aproximativ), de la momentul morții Sale pe cruce. Și ce bucurie! O imensă și adâncă bucurie, dincolo de orice închipuire. De ce? Pentru că L-au văzut pe Domnul lor înviat și biruitor peste păcat și moarte. Nu se așteptau deloc la o asemenea întâlnire și, desigur, nu se așteptau deloc la o asemenea stare de bucurie, parcă dintr-o dată. Dumnezeu ne surprinde întotdeauna cu schimbările Sale de direcție în viața noastră. Realitatea cu El este mai extraordinară decât tot ceea ce ne-am putea imagina noi, sau decât tot ceea ce ne-am putea dori noi.

Suntem chemați să ne bucurăm cu toată ființa noastră. Dar, acest lucru presupune să-L cunoaștem pe Domnul nostru și să umblăm cu El prin credință. Dacă am gustat cu adevărat că bun este Domnul (1 Pet. 2:3), dacă dorim să gustăm din relația cu El, atunci viața noastră va fi inundată de bucuria Domnului. Apostolul Pavel, deși era în închisoare, ne îndeamnă cu putere: „Bucurați-vă întotdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!” (Filip. 4:4). Când știi cu adevărat cine este Isus și trăiești cu El prin credință, atunci te vei bucura cu adevărat în El. El este viu.

Este interesant să vedem și altceva. Femeile au venit la mormânt în acea dimineață pentru a îndeplini o misiune nobilă, aceea de a unge trupul Domnului (Mc. 16:1). Dar, dacă Isus a înviat și este cu adevărat viu, această nobilă misiune, la care s-au gândit ele, nu mai era necesară și nici normală. Domnul Isus le-a dat acum o altă misiune – aceea de a se duce imediat la cei care aveau nevoie să știe că Isus este viu. Dacă Domnul Isus Cristos este viu, atunci „misiunea nobilă” în adevăratul ei sens este ceea ce El ne poruncește să facem. Ar trebui să renunțăm de a face ceea ce credem noi că este nobil și valoros și să împlinim voia Domnului nostru. În ziua judecății vor fi respinși mulți așa-ziși „credincioși” din prezența glorioasă a Domnului Isus Cristos doar pentru că au făcut lucruri considerate bune în ochii lor și nu au împlinit voia lui Dumnezeu (Mat. 7:21-23). Să ne păzim de a face ceea ce credem noi că este bine, dar care să se dovedească că nu este voia Domnului nostru. Faptul că Isus Cristos este viu, determină și misiunea pe care noi trebuie să o îndeplinim (vezi Mat. 28:18-20; Mc. 16:15-16; Lc. 24:47-49; Ioan 20:21-23; Fap. 1:6-8).

Dacă Cristos a înviat dintre cei morți, atunci să nu ne temem decât de Dumnezeu, să ne bucurăm întotdeauna în Domnul și să mergem să-L mărturisim pe Domnul nostru altora. Dumnezeu să ne binecuvânteze! AMIN.

Pastor Ghita Marian

Biserica Baptista “Sfanta Treime”, Constanta

 

sursa: https://www.baptisti-arad.ro/


 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Apocalipsa – XV. Antihristul. Cap. 13.11-18"
Categorie: Invataturi biblice      Lumea aşteaptă un lider religios cu autoritate. Într-un veac al îndoielii şi nesiguranţei, oamenii ar dori pe cineva care să aibă răspuns la toat...
de Marga Buhus 27 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Apocalipsa – XVI. Secerişul şi culesul. Cap. 14"
Categorie: Invataturi biblice  Capitolul 14 formează o secţiune aparte a cărţii Apocalipsa, şi constă dintr-o viziune împărţită în şase părţi, având de-a face cu finalul perioadei Necazului...
de Marga Buhus 27 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Apocalipsa – XVII. Potirele mâniei lui Dumnezeu. Cap. 15 și 16"
Categorie: Invataturi biblice  Capitolele acestea formează o viziune unită, zugrăvind scenele finale ale dispensaţiei judecăţii. Apocalipsa este o carte a judecăţii şi, în timp ce poate să p...
de Marga Buhus 27 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Închinarea în casele noastre creştine"
Categorie: Invataturi biblice    Aș dori ca să avem casele dedicate Domnului astfel încât să ne închinăm lui Dumnezeu toată ziua și să facem din locuințele noastre temple ale Dumnezeulu...
de Marga Buhus 27 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"„Neagră, dar frumoasă” și „via frumuseții mele” (Cântarea Cântărilor 1.5-6)"
Categorie: Invataturi biblice    În viața unora și altora din marii vestitori ai evangheliei citim că aceștia ajunseseră în timpul din urmă al vieții lor să prețuiască foarte mult Cânta...
de Marga Buhus 27 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Nicio noapte fără dimineață"
Categorie: Invataturi biblice  Se poate să ai acum o cunună spinoasă, dar curând vei purta o cunună de stele. Se poate să ai în mâini o mulțime de probleme, dar mâinile tale vor primi în cur...
de Marga Buhus 27 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Gloria lui Dumnezeu – nu a omului"
Categorie: Invataturi biblice Ștefan a privit „țintă spre cer” (Fapte 7.55). Omul plin de Duh Sfânt este în legătură cu cerul în timpul trecerii lui pe pământ. Un asemenea om înțelege că are part...
de Marga Buhus 27 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ne-a făcut plăcuți în Cel Preaiubit"
Categorie: Invataturi biblice Domnul îl privește pe cel sfânt ca fiind în totul preaiubit. Și așa este orice credincios înaintea Lui. Fiind un păcătos în sine însuși, prin credință el a primit as...
de Marga Buhus 27 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Isus Hristos a înviat – cei morți în Hristos vor învia de asemenea"
Categorie: Isus Hristos Era o mare întrebare: „Cine ne va ridica piatra de pe mormânt? Pot oare să mai trăiască oasele uscate? Îi vom mai avea oare din nou pe ai noștri care au plecat? Se mai poa...
de Marga Buhus 27 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea Duhului Sfânt faţă de lume"
Categorie: Duhul Sfant  (Ioan 16.8-11)8    Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.9    În ce priveşte păc...
de Marga Buhus 27 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise