Categorie: Invataturi biblice
1. ACUM – NU MÂINE
2. DUHUL SFÂNT – PERSOANĂ
3. DUHUL SFÂNT – MIJLOCITORUL DOMNULUI ISUS
4. DUHUL SFÂNT – OSÂNDITORUL
5. DUHUL SFÂNT – MÂNGÂIETORUL
6. PATRU ATITUDINI FAŢĂ DE DUHUL SFÂNT
7. FII PLIN ACUM
8. URMĂRILE PLINĂTĂŢII DUHULUI
“… fiţi plini de Duh” (Efeseni 5:18)
CAPITOLUL 5
DUHUL SFÂNT – MÂNGÂIETORUL
După ce am descoperit că Duhul Sfânt este Cel ce convinge pe păcătos de păcatul său, trebuie acum să-L descoperim într-o lumină nouă ca Mângâietor a celor ce se pocăiesc. Din clipa în care Duhul a reuşit să ne zdrobească în pocăinţă, lucrarea Lui ia o altă întorsătură cu totul diferită; acum ea este îndreptată în întregime să mângâie pe cel ce are mustrări de conştiinjă şi să-l încurajeze spunându-i că în Hristos avem totul din belşug. Mesajul din vechime suna astfel: “Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Domnul” (Isaia 40.1). Acelaşi lucru este şi astăzi valabil pentru cel cea primit din mâna Domnului o măsură dublă în schimbul păcatelor lui.
Dacă traducătorii Bibliei au ales cuvîntul “Mângâietor” este din pricină că expresia greacă are în aceeaşi măsură acest înţeles ca şi cel de “Mijlocitor” şi, cei ce cunosc lucrarea Duhului Sfânt în inimile lor, ştiu cît de demn este Duhul Sfânt de numele acesta. El, care în ce priveşte păcatul este necruţător şi neîmpăcat, este aşa de minunat şi blând când mângâie pe cel ce-şi plânge păcatul şi se tânguie de sărăcia lui. “Ferice de cei ce plâng – spune Isus – căci ei vor fi mângâiaţi” (Matei 5.4). Şi Cel ce dă mângâierea aceasta este Duhul Sfânt. El face acest lucru îndreptîndu-ne privirea spre ce a făcut Isus Hristos pentru noi (Ioan 16.14.) Aceasta înseamnă că El mărturiseşte pe Hristos inimii care se pocăieşte şi îi spune că sângele Lui preţios este deajuns ca sufletul să primească pace şi iertare de la Dumnezeu. El ne îndeamnă să ne încredem iarăşi în Domnul Isus şi să ne bucurăm. El ne descoperă că păcatele pe care le-am mărturisit au fost deja duse de Domnul Isus la Cruce chiar înainte ca ele să fie săvîrşite şi că mijlocul de ieşire din starea de sărăcie în care ne aflăm a fost procurat mai înainte de a ajunge în această stare.
El Îl mărturiseşte pe Domnul Isus înviat din morţi şi ne descoperă că lucrarea Lui de ispăşire a fost primită de Tatăl care şi-a pus sigiliul Său pe ea, prin faptul că L-a înviat din morţi şi, că dacă Dumnezeu a acceptat lucrarea Fiului în locul nostru, şi noi putem să credem în ea şi s-o acceptăm pentru noi. El mărturiseşte sfântului care se luptă din rasputeri sperând într-o redresare a firii, că omul firesc care săvîrşeşte păcatele aoestea (omul cel vechi, firea veche din Romani 6) a fost judecat şi răstignit odată cu Hristos (adică faptul că înaintea lui Dumnezeu, firea vechea fost răstignită şi s-a sfârşit cu ea, nefiind doar cârpită ca să se facă mai bună!). Pe el poate să nu-l mai dezamăgească omul înlăturat la Cruce şi, de aceea el se poate întoarce cu totul spre Domnul Isus care pentru el este tot ceea ce-i lipseşte. Şi cînd Duhul îi face o astfel de mărtuisire el poate crede cuvintele Lui binevoitoare şi, în Duhul el devine liber bucurându-se şi tresăltînd de bucurie, deplin umplut de slava unei mărturii aşa de minunate.
“Eu nu ştiu cum Duhul cel SfântÎmi dă convingere.Descoperind pe Isus în Cuvântul SăuÎmi dă credinţă-n El”
Se poate că uneori nici nu băgăm de seamă cum o face; câteodată printr-un cuvînt din Scriptură, alteori prin mărturia altuia, printr-o strofă dintr-o cântare, sau pe căi mai directe ce nu se pot explica, dar putem şti cu toată siguranţa că o face, căci aceasta este lucrarea Lui în Biserică.
În situaţia în care am ajuns reci şi nu mai avem părtăşie cu Dumnezeu, cînd încercăm să ne întoarcem prin fapte, se pare că în aceste împrejurări noi preţuim cel mai mult lucrarea Duhului ca Mângâietor. Cât de firesc ni se pare gândul că dacă prin păcat ne-am îndepărtat de El, prin facerea de bine ne vom întoarce din nou. Şi aşa ne angajăm faţă de noi că vom încerca din răsputeri să ne fixăm ţeluri mai înalte, căutăm a face mai mult pentru Dumnezeu şi chiar să petrecem timp mai îndelungat în rugăciune. Desigur că toate acestea sunt bune, dar aşa de adesea nu reuşim a le îndeplini şi noi sfârşim prin a ne împovăra pe noi înşine cu alte mustrări şi în plus cu un simţământ de neputinţă. În osteneala noastră de a fi mai buni, ajungem într-o stare de tensiune şi ne condamnăm că nu putem reuşi. Ajungem la aceleaşi experienţe pe care le-a avut apostolul Pavel. “Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea” (pentru că n-am reuşit să o îndeplinesc). Şi dacă vom merge mai departe pe drumul acesta vom ajunge în acelaşi loc de desnădejde la carea ajuns apostolul Pavel când zicea: “O nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte … ?” (Romani 7.10 şi 24).
Câtă uşurare primim însă când Duhul Sfânt ne arată – aşa cum i-a arătat şi lui Pavel – să lăsăm deoparte lucrările noastre şi să ne îndreptăm spre lucrarea Altuia, lucrarea săvîrşită de Domnul Isus pe cruce în locul nostru! Prin ea vedem că pentru noi s-a făcut totul, că prăpastia dintre noi şi Dumnezeu a dispărut, că s-a făcut un pod peste ea şi astfel s-a făcut pace! Duhul ne îndeamnă să încetăm încercările de a dobândi pacea prin osteneala noastră, şi venind la Isus ca păcătoşi să ne odihnim în ceea ce a făcut El. Când procedăm aşa, povara luptei şi a mustrărilor de conştiinţă se îndepărtează din inimile noastre şi Mângâietorul şopteşte dulce pace inimilor noastre.
„Nimic, fie mare sau mic,Nimic, păcătosule, nimic!Pentru tine Isus a făcut totulCu mult timp înainte! Când nu atârni de lucrarea DomnuluiCu o credinţă simplă,Faptele sunt lucruri moarteŞi a le face duce la moarte. Aruncă jos truda ta moartăJos la picioarele lui Isus,Rămâi în El, numai în El,Desăvârşit şi biruitor!”
Una dintre cele mai bune ilustraţii a mărturisirii Duhului despre lucrarea desăvîrşită a lui Hristos este întoarcerea porumbelului în corabia lui Noe: “Şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curînd. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ” (Geneza 8,.11). Mărturia pe care porumbelul a adus-o a fost o frunză de măslin. Când Noe a văzut-o şi-a dat seama că pe pământ este un petec de pe care apele s-au retras, un loc care ieşise de sub judecată, iar pentru cei din corabie acesta era un mesaj de pace. Astăzi Duhul Sfânt face mărturia că există un Om care a fost judecat şi judecata asupra Lui s-a sfârşit. Odinioară a fost sub povara ei, dar a ieşit biruitor prin puterea învierii şi judecata care a purtat-o El este acum judecata noastră. Aşadar, dacă Garantul nostru a scăpat de judecată fiind biruitor, nici noi nu mai suntem judecaţi, noi care ne-am pus nădejdea în El Aceasta vrea s-o spună Pavel prin cuvintele: “El care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi” (Romani 4.25).
Dacă vrem să vedem porumbelul cu ramura de măslin în cioc, să citim cartea Faptele Apostolilor. Vom descoperi mereu că Duhul Sfânt aduce mărturia despre Domnul Isus înviat:
“Dar Dumnezeu L-a înviat” (2.24)
“Dumnezeu a înviat pe acest Isus” (2.32)
“Dumnezeu L-a înviat din morţi” (3.15)
“Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi” (10.40)
Mărturii sunt mult mai multe, şi prin toate Duhul prezintă mereu binecuvântatul fapt că Isus a ispăşit pedeapsa şi nu mai este sub acuzaţia sub care era odinioară. Aceasta înseamnă că înaintea lui Dumnezeu şi în planul Său, noi sîntem la fel de scutiţi de condamnare şi mustrare (chiar de mustrarea propriei noastre conştiinţe) cu privire la păcat, ca şi Domnul Isus. El a purtat povara; talazurile L-au acoperit, dar acum este deasupra şi aceasta pentru “îndreptăţirea noastră”. Acum Duhul mărturiseşte duhului nostru că suntem eliberaţi după cum şi El este liber.
Aceasta este mângâierea temeinică pe care Duhul Sfânt o prezintă sufletului disperat care a învăţat să se pocăiască. Dacă primim în inimile noastre lucrul acesta vom dobîndi un simţămînt real al dragostei lui Dumnezeu, ca niciciodată. Acesta este primul val de putere a Duhului în sufletele noastre, prima reacţie a sălăşluirii Sale, turnarea dragostei Lui în inimile noastre (Romani 5.5) şi astfel stârneşte (în schimb) dragostea noastră pentru El.
Să nu uităm deci, că Duhul Sfânt convinge pe păcătos de păcatul său doar cu scopul ca să-l mângâie. El ne va ajuta să-i deosebim vocea de cea a Satanei. Satanei i se spune “pârâşul fraţilor” şi pârele lui pot fi uneori confundate cu convingerile Duhului Sfânt de către conştiinţele sensibile. Dar pârele lui nu urmăresc niciodată mângâierea. Ele sunt doar “cicăleli” care nu duc decât la disperare şi robie. Chiar dacă eşti de acord cu ele, îţi dai seamna instinctiv că nu se vor sfârşi niciciodată. Întotdeauna Satana duce sufletul înapoi la Sinai, la Lege, la normele ei pe care nu le-am respectat şi în felul acesta vrea să ne ducă la disperare. Cu toate că lucrarea de convingere a Duhului Sfânt este precisă şi tăioasă, ea va umple totuşi inimile noastre de pace dacă ne supunem mustrărilor ei şi recunoaştem cu „da”. Dacă Satana ne duce la Sinai, Duhul Sfânt ne duce întotdeauna la Golgota. Pentru păcătoşi El este Mesagerul dulce al legământului celui nou de pace.
Cu toate acestea, mângâierea Duhului Sfânt nu are în vedere numai răspunsul Domnului Isus pentru păcatele noastre ci şi bogăţiile nesfârşite ale harului pentru toate nevoile noastre: “El vă va arăta ce este al Meu”. Când ne conducem singuri viaţa, conducerea treburilor noastre ne apasă pe umeri şi singura noastră preocupare este de a avea puterea pe care o solicită această responsabilitate. Dar dacă stăpânirea este pe umerii Lui, atunci singurul care trebuie să aibă puterea este El, şi Duhul se bucură să ne dovedească faptul că El o are într-adevăr. El Îl descoperă inimilor noastre pe Domnul Isus nu numai ca pe Unul care poate să-l biruie pe cel rău, ci ca Cel ce a biruit deja pe Cruce. El ni-L descoperă stând în locurile cereşti, deasupra oricărei stăpîniri şi puteri (Efeseni 1.20,21), mai presus de orice putere împotrivitoare, cît şi aşezarea noastră împreună cu El în locurile preaînalte (Efeseni 2.6). Aceasta înseamnă că noi nu suntem numai de partea învingerii ci de partea Celui ce deja a învins; noi nu luptăm pentru biruinţă ci de pe terenul biruinţei.
Până nu ajungem să avem o astfel de descoperire a Domnului Isus în viaţa noastră suntem agitaţi, îngrijoraţi şi pe picior de lupta, iar problemele vieţii ne apasă, ne copleşesc. Dar când în clipa nevoii noastre cea mai acută Duhul ne descoperă pe Isus şi bogăţia de har ce este a Lui, devenim liberi şi ne dăm seama că suntem în El “cap şi nu coadă” (Deuteronom 28.13) şi, pe tărâmul duhului nostru înfrângerea dispare. Fiind biruitori în Duhul, suntem biruitori şi în celelalte domenii, căci credinţa înseamnă biruinţă asupra lumii (vezi 1 Ioan 5.4). Şi aşa înaintând cu o îndrăzneală şi o încredere nouă, ne dăm seamna că în împrejurarea respectivă Dumnezeu lucrează pentru noi.
Iată o întâmplare din viaţa lui Spurgeon: Se spune că odată era apăsat şi îngrijorat cu privire la problemele şi răspunderile sale. Deodată pe când mergea cu trăsura, şi-a ridicat picioarele în sus şi a râs cu hohote. El a povestit apoi că ceea ce i-a adus bucurie şi linişte în inimă în această situaţie, a fost rnângâierea Duhului care l-a făcut să se vadă pe el în situaţia unui peşte care înota în Oceanul Altantic şi care era îngrijorat că nu are suficientă apă ca să înoate! Aşa de imens i-a fost descoperit lui harul lui Dumnezeu care astîmpără orice nevoie. Acolo, în trăsura aceea, Mijlocitorul Domnului Isus plin de putere şi-a făcut lucrarea Sa de Mângâietor, de dragul unui slujbaş al lui Dumnezeu care era în necaz.
Aceasta ne aduce înainte problema puterii depline a Duhului Sfânt pentru slujbă, lucru după care râvnesc unii cu atâta ardoare. Dar aici nu voi arăta altceva decît experienţa mea proprie. Eu văd că Duhul Sfânt este înzestrat cu putere de sus, dar aceasta nu înseamnă ca eu să-mi aţintesc ochii asupra acestei puteri şi să mă rog fierbinte pentru ea, ci mai degrabă să privesc la Domnul Isus înviat din morţi care îmi descoperă puterea şi poziţia care deja sunt ale Sale. Când descopăr lucrul acesta mă părăsesc poverile odată cu temerile şi cu lupta. Descopăr iarăşi că sunt puternic în credinţa mea, iar pentru slujba pe care trebuie să o îndeplinesc primesc putere de sus. Elisei a primit din Duhul lui Ilie de două ori mai mult, dar aceasta numai în momentul în care şi-a văzut stăpânul urcând la cer. Atunci mantaua – simbolul acelei puteri – flutura la picioarele sale. Numai când îngăduim Duhului să ne descopere din nou puterea Domnului Isus şi cînd primim plini de încredere descoperirea Lui, vom fi îmbrăcaţi cu putere de sus şi vom păşi plini de îndrăzneală înainte ca să-L vedem pe Dumnezeu la lucru alături de noi.
Uneori în lucrările misionare unde am luat şi eu parte, unii credincioşi mi-au spus: “Nu-i ciudat că într-o zi a venit o clipă în care toată lucrarea a luat o altă întorsătura”? Mie nu mi se părea ciudat, căci ştiam cele ce i se întâmplaseră unui evanghelist apăsat şi neliniştit într-o zi pe când era singur în cameră, sau mai degrabă ce i-a fost dat să vadă. El L-a văzut pe Domnul Isus încoronat cu cinste şi slavă şi toate erau la picioarele Lui, iar valurile care credea că îi vor acoperi lui capul, le-a văzut deodată la picioarele sale. Noi ne rugăm aşa de des să primim putere, dar ceea ce vrea Duhul să ne facă, este doar să privim la Isus şi să-L vedem încoronat şi biruitor.
Se poate pune întrebarea, cum putem primi această nouă descoperire a lui Isus şi când avem nevoie de ea? Ea nu se primeşte trudindu-ne din răsputeri şi aş zice nici chiar rugându-ne pentru ea, ci mai degrabă recunoscînd înaintea Domnului că nu am avut niciodată parte de ea. Să nu ne irosim puterile în altă parte cel puţin pentru momentul de faţă, ci să urmărim numai experienţa aceasta. Spune-I Domnului că nu L-ai văzut pe Isus, spune-I că nu eşti cum trebuie, că nu eşti liber de păcat, că nu ai pace. Spune-I că te lupţi să dobândeşti prin propriile tale strădanii ceea ce în conştiinţa ta ştii că este un dar şi cu toate acestea tu te lupţi să-l dobândeşti. Spune-I că astăzi nu mai ai în faţă imaginea lui Isus, a sângelui Său, a biruinţei Sale pe care o aveai ieri. Nu te strădui să o capeţi, spune·I doar că nu o ai. Îngăduie apoi Duhului să-ţi descopere de ce nu o ai. El poate să-ţi descopere lucruri negre şi neaşteptate, dar spune-I “da”. Acestea toate vor să fie înţelesul faptului de a merge la picioarele lui Isus, la piciorul Crucii Lui. Unora expresiile acestea pot să le sune ca ceva banal, de neînţeles, dar pentru alţii ele exprimă o experienţă sfântă, înălţătoare. Acesta este punctul în care sângele lui Isus te aşteaptă. Şi nu vei avea mult de zăbovit la picioarele Sale pînă ce Duhul Sfânt va apare şi te va face să vezi tot ce trebuie văzut la Isus şi să primeşti tot ce trebuie să primeşti din plinătatea Lui.
sursa: https://catalin67.wordpress.com/