text Invataturi biblice

"FII PLIN ACUM – capitolul 1"

28 aprilie 2025

Categorie: Invataturi biblice

 

de Roy Hession

1. ACUM – NU MÂINE
2. DUHUL SFÂNT – PERSOANĂ
3. DUHUL SFÂNT – MIJLOCITORUL DOMNULUI ISUS
4. DUHUL SFÂNT – OSÂNDITORUL
5. DUHUL SFÂNT – MÂNGÂIETORUL
6. PATRU ATITUDINI FAŢĂ DE DUHUL SFÂNT
7. FII PLIN ACUM
8. URMĂRILE PLINĂTĂŢII DUHULUI

 “… fiţi plini de Duh” (Efeseni 5:18)

CAPITOLUL 1

ACUM – NU MÂINE

     „Fii plin -Acum” are o valoare care întrece cu mult titlul acestei broşuri. De fapt, expresia aceasta rezumă în trei cuvinte miezul mesajului harului spre care ne călăuzesc capitolele ce urmează. Nu se pune problema de a fi plin mâine cind nădăjduim că ne vom face mai buni ci acum, în mijlocul nevoilor şi unde sîntem.

      Şi după treapta aceasta de acum, o alta. O atare experienţă a binecuvîntării in prezent a celor lipsiţi este posibilă numai dacă primim o lumină nouă cu privire la harul lui Dumnezeu, prin care vedem posibile toate binecuvîntările pentru toţi. In acest context trebuie să auzim cuvintele: „Fiţi plini de Duh” (Efeseni 5.18).

     Locul şi lucrarea Duhului Sfânt în viata fiecărui credincios în parte cit şi a Bisericii ca un tot, este de cea mai mare importanţă. Dacă faptul că nimeni nu-L poate cunoaşte pe Dumnezeu decât prin Isus (Ioan 1.18; 2 Corinteni 4.6) este un adevăr fundamental, în aceiaşi măsură se adevereşte şi faptul că nimeni nu-I poate vedea faţa şi nu  poate recunoaşte pe Isus Hristos ca Domn, decât prin descoperirea Duhului Sfânt (1 Corinteni 1.2-3). Mai mult, porunca apostolică: „Fiţi plini de Duh” rămîne valabilă şi azi obligînd pe fiecare credincios şi, dacă acesta nu ţine seama de ea este în primejdie de a nu mai avea parte de roade, de bucuria pe care o dă o astfel de plinătate.

     Ocupîndu-mă de subiectul acesta al umplerii cu Duhul Sfânt, am evitat să mă ocup de darurile Duhului ca vorbirea în limbi, vindecarea şi celelalte (1 Corinteni 12.8-10). Lucrul acesta poate să pară cuidat avînd în vedere interesul din ce în ce mai răspîndit printre credincioşi faţă de subiectul acesta şi faptul că în toată lumea, în multe confesiuni tot mai mulţi credincioşi mărturisesc că au trăit prezenţa Duhului Sfânt insistând asupra acestor trăiri şi daruri. Orice lucrare nouă avînd ca subiect Duhul Sfânt, e obligată să ia act de faptul acesta şi să-I dezvolte pe larg. A omite latura aceasta, poate face ca o asemenea lucrare să pară lipsită de interes pentru mişcările actuale din Biserici, sau poate chiar să facă pe unii să se simtă înşelaţi şi să-şi piardă liniştea, căci aşa de mulţi sunt cei ce vor să afle ceva despre subiectul acesta. Cu toate acestea eu am omis cu bună ştiinţă să scriu despre daruri şi aceasta din două motive.

 

     Primul este că experimentarea darurilor supranaturale ale Duhului tinde să împartă pe credincioşi în două tabere (indrăznim a o spune), în cei ce „au Duhul” şi cei ce”nu-L au”. Satana ne poate ispiti fie să ne privim unii pe alţii dispreţuitor, fie să nu ne înţelegem. Cu toate acesta, în vremea noastră mesajul harului lui Dumnezeu se adresează ambelor tabere şi poate că cel ce a experimentat în viaţă o parte din darurile Duhului Sfânt să mai aibă încă de învăţat cum să urmărească umplerea în continuare, atunci când păcatul şi căderea i-au adus în viaţă seceta. In asemenea vremuri amintirea experienţelor mari din trecut nu-l vor ajuta cu nimic ci mai degrabă pot să-I deprime. El trebuie să vadă harul lui Dumnezeu mereu adaptat in chip desăvîrşit nevoiei lui şi, să poată veni iarăşi ca un păcătos la izvorul harului.

     Pe de altă parte, cel ce nu poate pretinde să fi avut parte de asemenea experienţe, nu trebuie să se simtă văduvit din pricina aceasta. Harul lui Dumnezeu este ca un ocean de apă care caută mereu adîncuri pe care să le poată umple. Înţelesul adevărat al harului este iubirea lui Dumnezeu fără să o merităm. Ca harul să rămână har, accentul trebuie să se pună totdeauna pe faptul că nu-l merităm. Aşa stind lucrurile, singura condiţie care ne deschide calea şi ne face candidaţi ai harului nu este darul cutare sau cutare, ci nevoia de har mărturisită deplin şi deschis. După cum spuneam, harul face ca plinătatea Duhului Sfânt să fie la îndemîna ambelor tabere, la picioarele Crucii.

     Al doilea motiv reiese foarte clar din prima scrisoare a lui Pavel către Corinteni şi anume că, vorbirea în limbi ca şi celelalte daruri cu toate că sînt recunoscute şi li s-a dat locul cuvenit, sunt ocazionale şi nu sunt temelia unei vieţi pline de Duh Sfânt. Intenţia mea este să las deoparte pentru o vreme ceea ce este ocazional şi să împărtăşesc numai ceea ce desprind că este lăuntric şi esenţiaI. Aici scriu doar ca un ucenic şi ca un părtaş al descoperirilor harului lui Dumnezeu şi plinătăţii Duhului Sfânt.

 

sursa: https://catalin67.wordpress.com/

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce înseamnă să fii mântuit în chip desăvârșit?"
Categorie: Mantuire A fi salvat în chip desăvârșit se referă la o mântuire mult mai profundă; una nu doar de sub răsplata păcatului ci chiar de sub lanțurile păcatului.Tocmai i-ai dat inima lui I...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Aceasta era soluția de care aveam nevoie"
Categorie: Invataturi biblice Isus mi-a descoperit un adevăr foarte folositor și mi-a arătat soluția pentru o problemă care mă deranja de ceva timp.De multe ori în trecut m-am întrebat de ce-mi e...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Tratamentul lui Dumnezeu pentru a ne salva de mândrie și aroganță"
Categorie: Invataturi biblice Noi avem multă mândrie pe care încă nu o vedem, dar Dumnezeu vrea să ne elibereze de ea!Singura explicație pe care prietenii lui Iov au putut-o găsi pentru necazuril...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Eu pot fi făcută desăvârșită – un adevăr minunat!"
Categorie: Invataturi biblice Încă de copilă am avut multe întrebări despre Isus, care nu au primit răspuns timp de mult timp, lucru care nu mi-a satisfăcut inima. Încă de copilă am avut mul...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"30 versete biblice despre care diavolul nu vrea să știi Aici este un arsenal de versete care îl va expedia pe Satan de fiecare dată când va încerca să vină cu minciuni și decepție."
Categorie: Versete biblice Am dat următoarea provocare urmăritorilor noștri pe facebook: „Numiți un verset despre care Diavolul nu vrea să știți.”Răspunsul a fost foarte copleșitor! Noi suntem fa...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Dragostea este îndelung răbdătoare și plină de bunătate – pot fi și eu așa?"
Categorie: Invataturi biblice Dragostea este îndelung răbdătoare și plină de bunătateÎn 1 Corinteni 13 este o descriere amănunțită a dragostei. „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plin...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor"
Categorie: Invataturi biblice Nu este unul dintre primele versete care-mi vine în minte când mă gândesc la căsnicia mea, dar este exact ceea ce aveam nevoie să aud.7 minute · Anonymous by request...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce înseamnă un nume? Ce ne spun numele lui Isus despre El"
Categorie: Invataturi biblice Te-ai oprit vreodată să te gândești la semnificația care o au numele și titlurile lui Isus pentru tine?10 minute · M. van der Staal Semnificația lui Isus pentru...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Profesorul nostru de dreptate"
Categorie: Invataturi biblice Viața lui isus a fost lecția absolută pentru dreptate. El ne-a trimis Ajutorul Lui să ne învețe dreptate de la El.4 minute · CreștinismActivDreptatea lui IsusPentru...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Hai să ieșim odată și să ne continuăm viețile!”
Categorie: Invataturi biblice Dorești schimbare în viața ta, acum de Anul Nou?4 minute · Maggie PopeVoi menționa Brexit - doar puțin.După trei ani de confuzii în legătură cu ieșirea din...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise