text Invataturi biblice

"Cunoști tu potențialul dinamic al posedării unei speranțe vii?"

29 aprilie 2025

Categorie: Invataturi biblice
 

 

Cu ocazia Paștelui ne amintim de posibilitățile enorme aduse de învierea lui Isus!

4 minute · William Kennedy

Cunoști tu potențialul dinamic al posedării unei speranțe vii?

 

„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie.” 1 Petru 1:3.

Nouă ne-a fost dată o nădejde vie prin învierea din morți a lui Isus Hristos. Avem posibilități enorme ca rezultat al lucrării terminate de Isus, în zilele Lui din trup; posibilități care nu au existat în Vechiul Testament.

Speranță vie = posibilități noi!

Legea Vechiului Testament era doar o umbră a acestor posibilități. Ce este această speranță pe care ei n-o aveau în Vechiul Testament? Răspunsul este: Hristos în voi, speranța slavei! (Coloseni 1:27). Isus a inaugurat o cale nouă și vie pentru noi, prin fire, ca El să locuiască în inimilea noastre prin credință, iar noi, împreună cu toți sfinții, putem fi umpluți cu plinătatea lui Dumnezeu. (Evrei 10:20; Efeseni 3:16-21). Prin puterea Duhului Sfânt, noi putem făcuți asemenea chipului lui Isus Hristos. (Romani 8:29) Ce viitor și ce speranță vie avem noi! (Ieremia 29:11).

În Vechiul Testament, iudeii puteau primi iertarea păcatelor prin sacrificiile cerute de Lege. Legea era slabă, putea judeca păcatul doar după ce era înfăptuit. Era doar frână pentru păcat. Nu putea face față „celui puternic” – voia noastră cu poftele și dorințele ei, care locuia în trupul nostru. Isus a intrat în casa celui tare (trupul), l-a biruit și l-a omorât. (Luca 11:21).

„Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” Romani 8:3-4.

Isus a fost ispitit în toate lucrurile ca noi, dar nu a păcătuit! (Evrei 2:17-18; Evrei 4:15). De aceea, când a murit, mormântul nu L-a putut ține. El fusese făcut desăvârșit și a fost înviat din morți. A devenit creatorul unei mântuiri veșnice celor care-L ascultă. (Evrei 5:9). Viața Lui poate fi arătată în firea noastră, dacă umblăm pe urmele Lui. (2 Corinteni 4:10-11, 1 Petru 2:21-22). Noi avem un tron al harului la care ne putem duce cu îndrăzneală în momentul ispitei, pentru a primi ajutorul (puterea) de care avem nevoie să biruim și să rezistăm în lupta cea bună a credinței, al cărui rezultat este viață veșnică. Este un proces de sfințire în Duhul, care durează întreaga viață; inițial primim biruință asupra păcatului conștient, apoi, cu cât primim mai multă lumină, omorâm păcatul care locuiește în noi.

Gândește-te la posibilități:

  • Cel care este chinuit de mânie, poate deveni răbdător și calm.
  • Cel care este plăguit de pofte necurate, poate ajunge la puritate.
  • Cel care caută cinste de la oameni, îi poate considera pe ceilalți mai mari decât sine și se poate gândi la binele lor.
  • Cel care este puternic și sufocant poate deveni fin și blând.
  • Cel care are anxietate și îngrijorare poate ajunge la odihnă în Dumnezeu.
  • Cel care este încăpățânat din natură poate deveni foarte deschis și ușor de abordat.
  • Cel care este mândru și arogant, poate deveni fin și mic în ochii săi.
  • Cel care vrea să fie mare, poate deveni mic în ochii săi și slujitorul tuturor.
  • Cel care iubește banii și este zgârcit poate deveni un darnic bucuros.
  • Cel care este nemulțumit și critic poate deveni plin de recunoștință.

„Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.” 2 Petru 1:3-4.

Datorită vieții victorioase și învierii lui Isus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu poate fi trăit și poate deveni fire în noi prin credință și ascultate de Duhul Sfânt! Aceasta este speranță vie! Ea ne dă ceva pentru care să luptăm, și dă sens profund salutului: „Paște fericit!”

Dacă ești interesat, poți citi mai mult despre tema „Nădejde vie”.

 

sursa: https://crestinismactiv.ro/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise