Categorie: Invataturi biblice
Publicat pe 5 martie 2012 de CatalinD
de Arend Remmers
1. Planul etern al lui Dumnezeu
2. Fiul Tatălui, iubit înainte de întemeierea lumii
3. Mielul lui Dumnezeu, cunoscut înainte de întemeierea lumii
4. Credincioșii, aleși înainte de întemeierea lumii
5. Dumnezeu ne-a cunoscut mai dinainte
6. Aleși în Hristos
7. Predestinați pentru înfiere
8. A nu trece dincolo de Cuvântul lui Dumnezeu
1. Planul etern a lui Dumnezeu
Noțiunile biblice despre cunoașterea mai dinainte, alegere și predestinare ne amintesc faptul că lucrarea de răscumparare a Domnului Isus la cruce îndreaptă privirea spre planul divin a cărui origine este din eternitate. Nu este vorba doar de omnisciența Aceluia care spune de la început ce se va întâmpla până la sfârșit (Isaia 46:10), ci în aceeași măsură de voința Sa determinată și irevocabilă (Efeseni 3:11). Totul își are sursa în bogățiile harului Său, în care S-a ocupat de noi înainte de timpurile veacurilor. Și la timpul potrivit, acest har a fost deplin arătat în Hristos (2. Timotei 1:9,10).
Planul lui Dumnezeu este de asemenea etern ca și Dumnezeu Însuși, după cum ne arată expresiile folosite de Duhul Sfânt : „planul veacurilor” ( sau „scopul etern”) (Efeseni 3:11), „înainte de a fi lumea” (Ioan 17:5), „înainte de veacuri” (1. Corinteni 2:7), „înainte de timpurile veacurilor” (2. Timotei 1:9 ; Tit 1:2), și expresia întâlnită de trei ori „înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17:24 ; Efeseni 1:4 ; 1. Petru 1:20).
Dacă ne ocupăm de planurile eterne ale lui Dumnezeu Tatăl, Fiul ne apare pentru prima dată înainte. El este mai întâi centrul tuturor gândurilor Sale, și Cel care le-a împlinit. Fiind Cuvântul, care este de la început (Ioan 1:1), în ce privește existența Sa, ca și Tatăl, fără început și de asemenea fără sfârșit. El este din toată eternitatea expresia desăvârșită a lui Dumnezeu, „strălucirea gloriei Sale și întipărirea Ființei Sale” (Evrei 1:3).
În unele locuri, Cuvântul lui Dumnezeu dă la o parte vălul pentru a ne permite să aruncăm o privire spre gloria divină unde planul lui Dumnezeu își are originea. În special, în cele trei locuri unde găsim expresia „înainte de întemeierea lumii” descoperim câteva lucruri din eternitatea trecută, înainte de creație. Nu era acolo decât Dumnezeu în gloria desăvârșită a unei lumini inaccesibile. Dragoste și fericire domneau în trinitate, între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (1. Timotei 6:15,16; 1. Ioan 1:5; 4:8). Acolo se găsește sursa planului lui Dumnezeu cu privire la oameni, împlinit prin propriul Său Fiu venit ca om pe pământ, astfel că ființe altădată pierdute pot să trăiască etern în gloria casei Tatălui.
2. Fiul Tatălui, iubit înainte de întemeierea lumii
În primul din aceste trei locuri, Ioan ne relatează cuvintele adresate de Domnul Isus Tatălui Său: „Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17:24). În puține cuvinte, acest verset ne descoperă afecțiunea divină, eternă, a Tatălui pentru Cel care este numit „Fiul dragostei Sale” (Coloseni 1:13). Doar El cunoștea această dragoste și se bucura de ea din eternitate și doar El a fost desăvârșit vrednic. Prima mențiune a dragostei în Vechiul Testament ilustrează într-un mod remarcabil această dragoste eternă a Tatălui pentru Fiul. Dumnezeu Îi spune lui Avraam: „Ia pe fiul tău, unicul tău fiu, cel pe care-l iubești, pe Isaac, și mergi in țara Moria, și adu-l jertfă, pe muntele pe care Îți voi spune” (Geneza 22:2). Dar ceea ce i-a fost cruțat lui Avraam, Dumnezeu, El, L-a împlinit: El „nu L-a cruțat pe propriul Său Fiu, ci […] L-a dat pentru noi toți” (Romani 8 :32).
„La împlinirea vremurilor”, Fiul a venit pe acest pământ. El a arătat dragostea Tatălui unei omeniri caracterizată prin păcat și vrăjmășie față de Dumnezeu. El a vorbit oamenilor de dragostea Tatălui Său pentru El, și Tatăl L-a confirmat din cer prin mărturii publice: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit” (Matei 3:17; 17:5). Dar prin venirea Sa, Fiul a arătat în aceeași măsură dragostea lui Dumnezeu pentru oamenii păcătoși, care erau în totalitate nevrednici. Moartea Fiului Preaiubit pe cruce este punctul culminant al manifestării dragostei lui Dumnezeu pentru cei care erau pierduți (Romani 5:8; 1. Ioan 4:10).
Mai mult, Cuvântul lui Dumnezeu ne arată în mod special dragostea lui Dumnezeu pentru cei răscumpărați. Ea ne vorbește de plăcerea pe care o găsește El în cei care cred în Fiul Său Preaiubit. Această dragoste se situează la un alt nivel decât dragostea pentru cei păcătoși, un nivel superior, am putea spune. Este dragostea Tatălui pentru copiii Săi, despre care Domnul Isus putea spune „ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17:23)
3. Mielul lui Dumnezeu, cunoscut înainte de întemeierea lumii
Găsim expresia „înainte de întemeierea lumii” în prima epistolă a lui Petru : „știind că ați fost răscumpărați […] prin sângele prețios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată; El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat la sfârșitul timpurilor” (1. Petru 1:18-20).
Imediat după coborârea Duhului Sfânt, în ziua Cinzecimii, același apostol avea să spună Iudeilor: „dat după planul hotărât și preștiința lui Dumnezeu, pe El, L-ați pironit pe cruce și L-ați omorât prin mâna celor nelegiuiți” (Fapte 2:23). Din eternitate, inima Tatălui a fost ocupată cu lucrarea Fiului Său Preaiubit, care-L va glorifica într-o zi în mod desăvârșit pe pământ.
Ce lumină proiecteză această preștiință a lui Dumnezeu asupra jertfelor din Vechiul Testament! Atunci când a poruncit Israeliților să aleagă și să înjunghie mielul pentru primul Paște, avea înaintea Lui pe Fiul Său Preaiubit, care, venind la împlinirea timpurilor, trebuia să fie adevăratul miel pascal (Exod 12; 1. Corinteni 5:7). Atunci când, mai târziu, a poruncit instituirea arderii de tot neîncetate, când dimineața și seara un miel trebuia să fie oferit – aceasta permițându-I să locuiască în mijlocul poporului Său pământesc – se gândea de asemenea la Fiul Său Preaiubit (Exod 29:38-46). Putem astfel să ne gândim la toate jertfele din Vechiul Testament.
Fiul Său nu a fost doar obiectul etern al dragostei Sale; El a fost de asemenea mielul fără cusur și fără pată care a fost cunoscut mai dinainte, și care trebuia să fie arătat într-o zi pentru mântuirea și binecuvântarea noastră. Vedem că lucrarea de răscumpărare nu este inițiată de Dumnezeu ca o măsură față de păcat; ea își are originea în preștiința Sa eternă.
Totuși, preștiința lui Dumnezeu nu se refera doar la Fiul Său. Ea se referea, așa cum vom vedea, la cei care cred în El.
4. Credincioșii, aleși înainte de întemeierea lumii
Pe lângă Ioan și Petru, Pavel a fost de asemenea chemat să transmită învățăturile care privesc planul lui Dumnezeu „înainte de întemeierea lumii”. Dar la el, această expresie este în relație cu oamenii pe care Dumnezeu Tatăl I-a destinat la binecuvântări glorioase: „Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cerești, în Hristos; după cum ne-a ales în El mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără pată înaintea Lui, în dragoste” (Efeseni 1:3,4). Alegerea noastră a avut loc „în Hristos”; adică presupune credința noastră în El și în lucrarea Sa.
Însă, nu putem spune despre Fiul că Tatăl L-a ales din eternitatea trecută. El, Fiul unic care este în sânul Tatălui, era singurul în măsură să împlinească ceea ce era stabilit. Pentru acest motiv Cuvântul ne spune că El a fost cunoscut „înainte de întemeierea lumii”, ca mielul fără cusur și fără pată.
Să privim acum mai de aproape diferitele aspecte ale planului Său etern: preștiința Sa, alegerea Sa și predestinarea Sa.
5. Dumnezeu ne-a cunoscut mai dinainte
Fiul a fost cunoscut mai dinainte de întemeierea lumii ca fiind mielul lui Dumnezeu, tot la fel și noi am fost cunoscuți mai dinainte, din eternitate, de Dumnezeul omniscient. Nu ne umple de adorare aceasta? Înainte ca El să creeze lumea, înainte să existe vreun om pe pământ, înainte să apară păcatul, El I-a cunoscut pe toți cei care vor crede în Fiul Său. În omnisciența Sa, cunoștea de asemenea pe toți oamenii, dar preștiința pe care ne-o prezintă Scriptura se referă doar la cei credincioși. Doar ei sunt „aleși după preștiința lui Dumnezeu” (1. Petru 1:2); ei sunt mai întâi „cunoscuți mai dinainte” apoi „predestinați” pentru a fi „înfiați” (Romani 8:29; Efeseni 1:5).
Deci, putem spune că dacă preștiința lui Dumnezeu nu se înscrie în timp, ea precede totuși alegerea noastră eternă și predestinarea noastră. El știa când ne vom naște și ce păcătoși vom fi, dar și că ne vom converti și vom crede în Fiul Său! Preștiința lui Dumnezeu a avut un scop precis și glorios, care se potrivește desăvârșit cu planul Său.
6. Aleși în Hristos
Conform 1. Petru 1:2, „suntem aleși după preștiința dinainte a lui Dumnezeu”. De preștiința lui Dumnezeu se leagă deci alegerea tuturor acelora care vor fi într-o zi uniți cu Domnul Isus, Mântuitorul și Domnul lor, toți cei care vor gusta în glorie bucuria eternă a comuniunii cu Dumnezeu Tatăl.
Fiul unic în sânul Tatălui era cu siguranță cunoscut mai dinainte ca mielul care, prin lucrarea Sa ispășitoare, a venit să-L glorifice într-un mod desăvârșit și să Se aducă „El Însuși răscumpărare pentru toți”. Dar El nu a fost ales, căci care altul decât El ar fi putut sa împlinescă planurile Tatălui ? Dacă, totuși în Vechiul Testament, El este anunțat ca alesul lui Dumnezeu, aceasta este doar ca om pe pământ: „Iată Robul Meu pe care-L sprijin, Alesul Meu în care sufletul Meu își găsește plăcerea” (Isaia 42:1 ; cf. Matei 12:18 ; Luca 23:35 ; 1. Petru 2:4-6). A fost singurul om de la Adam care L-a glorificat pe Dumnezeu întreaga Sa viață; a fost „piatra vie, respinsă de oameni, dar aleasă și prețioasă înaintea lui Dumnezeu”.
Dumnezeu i-a ales pe patriarhi, Avraam, Isaac și Iacov, de asemenea și pe poporul Său pământesc. Această alegere este cu privire la relația lor față de celelalte popoare de pe pământ (Deuteronom 7:6-8 ; Isaia 43:20; Fapte 13:17). La fel, în viitor, rămășița credincioasă a lui Israel va fi alcătuită din aleșii poporului pământesc al lui Dumnezeu, care se vor bucura de binecuvântările milenare (Matei 24:22, 24,31). Biblia face chiar mențiunea de îngeri aleși (1. Timotei 5:21), în contrast cu cei care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Epistola către Efeseni, care descrie binecuvântările personale și colective ale celor care cred în Domnul Isus, ne dezvăluie că am fost aleși înainte de întemeierea lumii (Efeseni 1:4). Această epistolă începe într-un mod glorios cu laudă la adresa lui Dumnezeu Tatăl „care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cerești, în Hristos” (v.3). În El, care a fost iubit de Tatăl înainte de întemeierea lumii – și cunoscut mai dinainte ca mielul pentru jerfă – am fost și noi aleși înainte de întemeierea lumii. Binecuvântările noastre nu sunt doar efectul îndurării lui Dumnezeu față de niște păcătoși pierduți, ele decurg dintr-o decizie luată înainte ca lumea să existe, înainte ca vreunul dintre noi să fi trăit și chiar înainte ca vreun păcat să fi fost înfăptuit. Ne-a ales pentru a ne avea înaintea Lui, în desăvârșită armonie cu natura Sa care este dragoste și lumină. Originea și scopul acestei alegeri divine se găsesc deci în afara creației. Alegerea noastră eternă în Hristos prezintă într-un mod evident un anumit contrast cu alegerea poporului pământesc al lui Dumnezeu, care este pentru acest pământ. Împărăția milenară, unde Israel ca popor va avea locul proeminent, este „pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25:34), în timp ce noi, creștinii, suntem aleși „înainte de întemeierea lumii”.
Dar cine sunt cei pe care Dumnezeu i-a ales? Iacov 2:5 spune că aceștia sunt săraci în felul lumii, cei care sunt disprețuiți de lume și potrivit cu 1. Corinteni 1:26-29 lucrurile nebune, slabe, rele și disprețuite de lume. Aceasta nu înseamnă că El nu poate avea decât din aceștia. Dar afirmațiile Cuvântului ne arată foarte clar că la baza alegerii lui Dumnezeu nu sunt calități și capacități ale celor aleși. Doar harul Său nemărginit și suveran i-a ales, astfel ca ei să fie pentru toată eternitatea sfinți și fără pată înaintea Lui în dragoste.
Alegerea nu privește doar eternitatea. Lucrul acesta este o mare îmbărbătare pentru prezent. Unii credincioși, sunt în mod expres numiți „aleși” prin Cuvântul lui Dumnezeu (Romani 16:13; 1. Petru 5:13). Pavel amintește lui Tit despre credința aleșilor (Tit 1:1), și-i încurajează pe credincioșii din Roma întrebându-i; „Cine va aduce acuzație aleșilor lui Dumnezeu?” (Romani 8:33).
Apoi, suntem îndemnați „ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți” de a ne purta în această lume în maniera de a arăta caracterele Domnului Isus: „Îmbrăcați-vă deci, ca niște aleși ai lui Dumnezeu […] cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, smerenie, blândețe, îndelungă-răbdare, îngăduiți-vă unii pe alții și iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum și Hristos v-a iertat, așa și voi; iar peste toate acestea, îmbrăcați dragostea, care este legătura desăvârșirii” (Coloseni 3:12-14). Apostolul Petru îndeamnă pe credincioși să-și dea toată silința să arate în umblarea lor caracterele adevăratei credințe, aceasta avâd ca efect „întărirea chemării lor și alegerii lor”, adică să le confirme (2. Petru 1:5-10). Cum ar fi știut Pavel că Tesalonicenii au fost aleși, dacă n-ar fi dovedit practic prin viața lor de credință, arătând lucrarea credinței lor, lucrarea dragostei lor și răbdarea speranței lor (1. Tesaloniceni 1:3,4).
7. Predestinați pentru înfiere
Planul lui Dumnezeu nu conține doar preștiința Sa și alegerea celor care aveau să creadă în Fiul Său, ci cuprinde de asemenea și predestinarea lor la o parte minunată și eternă. Și Dumnezeu a hotărât în detaliu tot ce cuprinde această parte. Dacă Domnul Isus a fost crucificat, aceasta nu a fost doar pentru că poporul Său nu a vrut să-L primească, nici pentru că Pilat, guvernatorul roman, pentru a nu-și strica relațiile cu poporul iudeu, nu a refuzat condamnarea unui nevinovat. Aceasta a fost pentru că Dumnezeu „hotărâse mai dinainte” aceste lucruri care trebuiau împlinite (Fapte 4:28). Minunatele binecuvântări pe care Dumnezeu Le-a rezervat în Hristos pentru ai Săi din eternitate – și care nu erau cunoscute în timpurile precedente crucii – sunt numite de apostolul Pavel „înțelepciunea lui Dumnezeu în taină, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veacuri spre gloria noastră” (1. Corinteni 2:7).
De asemenea citim în Efeseni 1:11 că „am fost predestinați după planul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale”.
La ce sunt predestinați credincioșii din dispensația actuală? Nici pentru iertarea păcatelor, nici pentru eliberarea de judecata eternă. Oricât de mari și glorioase pot fi acestea, totuși ele nu sunt decât condiții prealabile pentru ceea ce este cu adevărat partea noastră eternă. Apostolul Pavel ne descrie aceasta în două pasaje. În Efeseni 1:5, „Dumnezeul și Tatăl Domnului Nostru Isus Hristos […] ne-a predestinat pentru înfiere, pentru Sine, prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale”, și în Romani 8:29, El ne-a „predestinat să fim asemenea chipului Fiului Său”. În limbaj foarte simplu, aceste cuvinte puternice nu semnifică nimic altceva decât că: Tatăl Își găsește o astfel de plăcere în Fiul Său, încât vrea să umple casa Sa, pentru întreaga eternitate, de răscumpărați asemenea Lui. Fiul etern care este în sânul Tatălui este modelul pentru această poziție de fii. Și pentru aceasta am fost înfiați. Ce har minunat pentru niște păcătoși pierduți! Aceasta este partea noastră prezentă, în ce privește poziția, prin viața nouă pe care am primit-o și prin omul cel nou cu care am fost îmbrăcați (Coloseni 3:3,4,9,10). De aceasta este legată responsabilitatea trăirii prezente potrivit cu această poziție atât de ridicată (2. Corinteni 6:17,18). Mai mult, atunci când Domnul nostru va veni să ne ia cu El, „trupul smereniei” va fi transformat „în asemănare cu trupul gloriei Sale” (Filipeni 3:21).
8. A nu trece dincolo de Cuvântul lui Dumnezeu
Noi pricepem destul de puțin, datorită slăbiciunii de înțelegere, profunzimea și întinderea acestor mărețe binecuvântări care ne-au fost pregătite din eternitate. Putem totuşi Să-L binecuvântăm pe Dumnezeu și Tatăl nostru prin Domnul Isus.
Dar, de îndată ce se trece peste ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, se stabilesc între preștiință, alegere și predestinare raporturi false. Nu intram în ceea ce Dumnezeu nu a revelat. Găsim în Scripturi declarații minunate cu privire la gândurile eterne ale lui Dumnezeu față de cei care vor fi în prezența Lui în glorie, dar nu găsim nicio urmă de predestinare față de cei pierduți (*). Cei nedrepți vor primi o dreaptă judecată pentru păcatele lor ; ei nu vor fi condamnați ca rezultat al unei predestinări divine.
Inteligența omului firesc caută contradicții. Dar pentru credință, cuvântul lui Dumnezeu ne dă în Isaia 55:8,9 un răspuns simplu: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, nici căile voastre căile Mele, zice Domnul: căci cât sunt de sus cerurile față de pământ, tot așa și căile Mele sunt mai înalte decât căile voastre, și gândurile Mele decât gândurile voastre”. Înțelepciunea lui Dumnezeu este de necuprins față de slaba noastră cunoaștere. Totuși, în Cuvântul Său, ne dă lumină cu privire la planul Său alcătuit din eternitate, înainte de întemeierea lumii, în favoarea acelora pe care a vrut să-i mântuiască într-o zi. Ocupându-ne cu acest subiect ajungem să spunem și noi ca apostolul Pavel: „O, adânc al bogățiilor și al înțelepciunii și al cunoștinței lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și de neînțelese căile Lui! Pentru că cine a cunoscut gândul Domnului? sau cine a fost sfătuitorul Lui? sau cine I-a dat Lui întâi, și să-i fie răsplătit? Pentru că din El și prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui fie gloria pentru totdeauna! Amin.” (Romani 11:33-36)
(*) În Romani 9:22, „vasele de mânie pregătite pentru distrugere” sunt cei care refuză chemarea lui Dumnezeu. El le suportă cu multă îngăduință până la momentul judecății când se va descoperi mânia și puterea Sa.
sursa: https://catalin67.wordpress.com/