text Invataturi biblice

"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"

29 aprilie 2025

Categorie: Invataturi biblice
 

 

Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.

6 minute · Dan Schapf

Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu

 

„De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său." Romani 8:28

Scriptura spune că „toate lucrurile.” Este foarte clar că aceasta înseamnă că absolut fiecare lucru care ți se întâmplă este spre binele tău, atunci când Îl iubești pe Dumnezeu. Nu scrie nicăieri că există excepții la această lege a vieții; că poate nu se aplică în anumite cazuri extreme sau speciale. Nu, nu există excepție, atât timp cât Îl iubim pe Dumnezeu. Eu, personal, am găsit consolare profundă în acest Cuvânt al lui Dumnezeu în multe încercări și ispite. Mă înarmez deseori cu acest verset pentru a mă întări în circumstanțele mele, ca stresul și îngrijorarea să fie biruite.

Ispitit

Recent a trebuit să lipsesc mai mult timp de la școală, iar notele mele reflectau asta. Am fost ispitit puternic să fiu stresat. Aveam nevoie de o anumită medie ca să am șanse bune la aplicarea mea pentru universitate, iar examenele erau la doar o lună depărtare. Știam că nu eram deloc pregătit. Îmi amintesc că stăteam în camera mea, pe întuneric și mă întrebam ce să fac. Mă sufocam în autocompătimire pentru că nu vedeam calea de ieșire. Bucuria, pacea și odihna erau departe de mine. Încercam să învăț, dar eram distras; nu puteam să mă concentrez. Iar asta mă făcea să mă îngrijorez și mai tare de școală. Eram blocat în mijlocul unui cerc ce se repeta zi de zi, asta timp de mai multe zile.

Apoi, într-o zi, eram acasă la prietenul meu și am văzut atârnând de perete un verset din Luca 12:31: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, și toate acestea vi se vor da pe deasupra.” S-a întâmplat de parcă s-a aprins lumina. Mi-a devenit atât de clar că eu nu căutam lucrurile de sus înaintea celor de pe pământ. Permisesem să fiu tras în jos de îngrijorare cu privire la școală, iar aceasta mi-a furat bucuria și pacea.

Acțiune

După ce am primit această relevație, am știut că era timpul să caut mai întâi Împărăția lui Dumnezeu. Și am experimentat din plin că toate aceste lucruri mi-au fost adăugate! Nu am știut deodată toată materia de la școală, nici n-am luat note foarte mari deodată, fără să fi învățat. Dar aveam pace în suflet și am putut să mă concentrez pe studiile mele. Am lucrat și am învățat ca să iau cea mai bună notă posibilă, și mi-am atins scopul pământesc dintr-un singur motiv: am căutat lucrurile de sus mai întâi. Este drept să îți pese de lucruri importante precum școala sau jobul, dar trebuie să fii atent ca nu cumva aceste lucruri să-ți fure pacea și bucuria.

Stres și îngrijorare

Literalmente orice lucru te poate face stresat sau îngrijorat, care, la rândul lor, te fac să-ți pierzi bucuria și pacea. Dar noi nu suntem chemați la această viață. Satan vrea, în mod direct, să ne tragă în jos cu gânduri grele, dar noi trebuie să le alungăm departe de inimile noastre dacă vrem să-L urmăm pe Isus.

Fiecare gând care intră în capul tău trebuie să fie examinat, pentru a putea determina de unde vine. Un gând de invidie, de exemplu, cauzează mereu neliniște. Așa știi că Satan este cel care vrea să-ți răpească pacea! Momentul în care acel gând vine este exact momentul potrivit să strigi la Dumnezeu, momentul să vii curajos la tronul de har și să distrugi acest gând înainte de a se dezvolta în ceva mult mai mare. (Evrei 4:16). Este de o importanță critică să distrugi gândul când este doar un simplu gând, altfel, el va prelua logica, simțurile și toată viața ta de gânduri. Cu alte cuvinte, alege să faci voia lui Dumnezeu și nu a ta proprie. Aceasta înseamnă să-L iubești activ pe Dumnezeu, așa cum scrie în Romani 8:28. Atunci, indiferent de rezultatul situației, mereu el va fi spre cel mai mare bine al tău – pentru mântuirea ta.

Dragoste pentru Dumnezeu

Acest verset este putere și ajutor pntru cei care au o dragoste arzătoare pentru Dumnezeu și doresc să fie biruitori asupra păcatului. Lucrul fantastic este că cele două lucruri sunt, de fapt, același lucru – dacă ai o dragoste arzătoare pentru Dumnezeu, atunci vei tânji să-l birui pe Satan și să faci doar voia lui Dumnezeu. Scopul lui Dumnezeu pentru noi, aici pe pământ, este să fim transformați în imaginea Fiului Său. (Romani 8:29). Să fim transformați înseamnă să primim parte de odihnă, pace și bucurie în abundență. Aceste lucruri se vor întâmpla când omorâm gândurile de îngrijorare și stres.

Multe lucruri pot ușor deveni dificile și deodată ți se pare că ai multe motive legitime de a fi stresat și îngrijorat. Dar Dumnezeu nu ne-a chemat să fim oameni leneși, care așteptăm ca El să aibă grijă de noi, în timp ce noi stăm pe șezlong, nefăcând nimic. Absolut deloc! Ci noi trebuie să căutăm Împărăția Lui mai întâi și să-L iubim pe El și dreptatea Lui! Atunci toate aceste lucruri ni se vor da pe deasupra, și toate lucrurile vor conlucra către cel mai mare bine al nostru.

Îl laud pe Dumnezeu pentru această făgăduință și acest adevăr și vreau să încurajez pe toți cei care citiți acest articol să încercați asta în viața voastră. Dumnezeu este credincios față de Cuvântul Său

 

sursa: https://crestinismactiv.ro/
 

 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise