text Invataturi biblice

"Cum am primit biruință asupra acuzatorului"

29 aprilie 2025

Categorie: Invataturi biblice
 

 

Eram un creștin nesatisfăcut, învinuind-ul pe Dumnezeu pentru situațiile mele. Asta până am auzit aceste cuvinte …

5 minute · Ruth Gasser

Cum am primit biruință asupra acuzatorului

 

În fragedă tinerețe, m-am hotărât să trăiesc pentru Isus. Mă bucur că am făcut asta, pentru că ma salvat de multe decizii greșite care ar fi dus la păcat.

Chiar și asa, realitatea a fost destul de diferită de așteptările mele de la o viață trăită cu Isus. Îmi imaginam o viață plină de armonie, siguranță, pace, fericire și sentimente plăcute când mi-am dat viața lui Isus.

Dar realitatea nu a fost așa.

M-am întrebat deseori, „De ce mi se întâmplă mie asta? De ce arăt așa? De ce nu mi-a trimis Dumnezeu situații mai bune?” SImțeam că mă aflu într-un tunel întunecat, tulburată și nemulțumită. Puneam la îndoială dragostea lui Dumnezeu și începusem să Îl învinuiesc.

„De partea cui ești tu?”

Apoi, într-o zi, prin harul lui Dumnezeu, am primit lumină. Am auzit pe cineva la biserică zicând, „Ori ești în duhul de pâră ori în duhul de mijlocire. Ori ești de psrtea lui Santan ori de partea lui Isus. Nu există cale de mijloc.”

Este scris despre Isus, că El stă în cer, în rugăciune pentru noi, pentru a ne reuși. (Romani 8:34) El ne iubeste și cuvintele Lui pentru noi sunt pline de nădejde și credință.

În contrast, ținta lui Satan este de a fura, de a omorâ și a distruge. El acuză oamenii zi și noapte. (Apocalipsa 12:10) Prima dată face lucrurile pământești să pară așa de mari – în special cele pe care noi nu le avem – iar apoi ne fură credința în Dumnezeu și sădește îndoiala. El ne acuză de păcate pe care le-am făcut chiar dacă noi am primit deja iertare pentru ele. El este un maiestru în a semăna gânduri de critică și pâră împotriva celorlalți. Dacă lăsăm loc gândurilor acestea, vom vedea mereu vina la ceilalți și nu la noi înșine.

Eu am o alegere: pot să ascult vocea lui Isus – El care dă credință, nădejde și dragoste, care se roagă pentru mine și pentru cei din jurul meu și care iubește pe fiecare, sau pot să îl ascult pe Satan acuzatorul, care acuză oamenii și pe Dumnezeu.

Cuvintele acestea m-au trezit. Am realizat că mă aflam în duhul de pâră. Îl ascultam pe satan, fără să îmi dau seama. Tot acest timp el mă plăguia cu gânduri negative. Asta era motivul pentru nemulțumirea mea și gândurilor întunecate.

„Niciodată!”

În ziua aia am primit o ură împotriva vicleniei diavolului, împotriva la tot ce se ridica în gândurile mele împotriva lui Dumnezeu. Am hotărât să declar război împotriva lui Satan, și să stau doar de partea lui Isus.

Când eram ispitită la gânduri negative, am strigat la Isus, „Dă-mi o gândire nouă! Umple-mă cu dorință pentru ce e bun. Ajută-mă să fiu mulțumitoare!” Am cerut și prietenilor mei să se roage pentru mine, ca prin ajutorul lui Isus să pot primi putere asupra pârâșului. Isus a biruit pârâșul și în viața mea!

Credința în dragostea lui Dumnezeu față de mine a intrat în inima mea. Întunericul a dispărut și lumina a întrat înăuntru.

Folosește sabia!

Azi, lupt o luptă conștientă în gândurile mele pentru ai zice „Nu!” lui Satan.

„Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” Iacov 4:7. Mă rog la Dumnezeu pentru ajutor, ca să fiu trează când vine pârâșul. Îl dau afară prin cuvântul lui Dumnezeu. Aleg să cred în Cuvântul Lui!

Acestea sunt câteva din „armele” mele:

„Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.” 1 Tesaloniceni 5:18

„Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” Filipeni 4:4

„Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” Psalmi 37:4

„Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.” Psalmi 23:1

Când sunt ispitită să îi judec pe ceilalți, aceste cuvinte mă ajută:

„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.” Matei 7:1 sau „Fii cu luare aminte asupra învăţăturii.” 1 Timotei 4:16 „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Marcu 12:31

Uitând de „problemele” mele

În lupta aceasta am învățat să fiu mulțumitoare pentru planul lui Dumnezeu cu viața mea, și am experimentat că Dumnezeu poate face minuni în viața mea de gânduri! Gândurile negative au dispărut și am primit noi idei despre cum pot fi o binecuvântare pentru cei din jurul meu. În situațiile mele, îmi pot folosi talantul pentru a binecuvânta pe ceilalți, să mă rog pentru ei, să îi ajut, să vorbesc pozitiv despre ei, să îi încurajez, etc.

Dumnezeu mă ajută în fiecare zi. El îmi dă idei creative; El îmi arată ce pot îmbunătăți; El mă iubește. Asta îmi dă odihnă interioară și pace adâncă pe care nimeni nu mi le poate lua.

Nu situațiile sau sentimentele mele sunt importante. Ceea ce este important este că eu cred în Dumnezeu și mă supun lui, și asta începe în viața mea de gânduri.

Aceste experiențe m-au motivat să continui să lupt lupta cea bună a credinței. Vreau să fiu una care se roagă pentru ceilalți, care se păstrează în duhul lui Isus și care se împotrivește duhului de pâră, în toate zilele vieții mele!

 

sursa: https://crestinismactiv.ro/
 

 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise