text Invataturi biblice

"Ce înseamnă să primești natură dumnezeiască?"

29 aprilie 2025

Categorie: Invataturi biblice
 

 

Să primesc natură dumnezeiască înseamnă ca toate caracteristicile lui Dumnezeu să devină ale mele – prin puterea Lui de a crea în mine!

5 minute · Ann Steiner

Ce înseamnă să primești natură dumnezeiască?

 

În 2 Petru 1:4 scrie: „…prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.”

Asta sună incredibil. Noi putem fi părtași firii dumnezeiești? Ce înseamnă de fapt asta? Nu este blasfemie să spui că putem fi divini – ca Dumnezeu?

Ce este natura dumnezeiască?

Să cred că eu personal pot primi natură dumnezeiască nu înseamnă că încerc să fiu mai mare decât Dumnezeu. Nici nu încerc să mă pun la același nivel cu El. Printre alte lucruri în care nu-L pot egala pe Dumnezeu este că El este Atotputernic, Creatorul, Atotștiutor, etc.

Să primesc parte din natură dumnezeiască înseamnă să îmi însușesc caracteristicile lui Dumnezeu. De exemplu, printre alte lucruri, natură dumnezeiască înseamnă să fiu:

  • Bun
  • Fin
  • Drept
  • Milos
  • Iertător
  • Îndelung răbdător
  • Răbdător
  • Bucuros
  • Plin de pace
  • Înfrânat
  • Credincios
  • Blând
  • Onest
  • Și, mai presus de toate, plin de dragoste

Niciunul dintre noi nu avem aceste caracteristici în natura noastră umană, fără ca ele să nu fi fost mânjite de păcat la un anume nivel. Caracteristicile „bune” omenești sunt întotdeauna limitate, parțiale și deseori motivate de căutarea folosului propriu. Este o diferență enormă între dreptatea și dragostea omenească și dreptatea și dragostea dumnezeiască, de exemplu.

Natura umană

În Iacov 1:13 scrie despre Dumnezeu că nu poate fi ispitit la rău. Fiecare om, de cealaltă parte, are o fire plină de pofte și dorinți sau înclinații spre păcat, care ne fac să fim ispitiți. Aceasta este natura umană. Dar, dacă sunt credincios și birui când sunt ispitit la păcat, pas cu pas mă pot dezvolta ca păcatul din firea mea să fie omorât. Atunci aceste caracteristici dumnezeiești, care sunt pure și perfecte pot fi create în viața mea de Creator – acesta este procesul de transformare.

Încet, dar sigur, roadele Duhului, care reprezintă un alt nume al naturii divine, încep să înlocuiască păcatul din firea mea. Acest lucru este foarte clar descris în Galateni 5:16-26. Când eu continui să-L urmez pe Isus credincios, pe calea biruinței asupra păcatului, atunci natura mea devine divină, în loc de umană. Pot să urmez exemplul lui Isus datorită Duhului Sfânt din mine, care-mi arată adevărul și îmi dă puterea să birui!

Procesul acesta este unul foarte conștient – nu se întâmplă de la sine, ci eu trebuie să folosesc conștient oportunitățile primite zilnic și să birui lucruri precum mândrie, iritare, gânduri necurate, răutate, invidie, bârfă, lenevie, egoism, etc.

Isus – Unul care poate fi urmat

Este scris că Isus nu a considerat ca un lucru de apucat să fie asemenea lui Dumnezeu (deși avea dreptul acesta), ci S-a smerit și a venit în asemănarea oamenilor, și a fost ascultător până la moarte și de aceea Dumnezeu L-a înălțat mult. (Filipeni 2:5-11). Scrie că plinătatea lui Dumnezeu locuiește în Hristos trupește. (Coloseni 2:9). Acest lucru înseamnă că, încă de când era om, Isus a finalizat total transformarea din natură umană în natură dumnezeiască. Iar acum eu trebuie să-L urmez pe calea pe care El a inaugurat-o pentru mine – calea smereniei și ascultării. Prin credință și răbdare acest lucru este posibil. „De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.” 2 Petru 1:5-7.

Nu este un lucru pe care-l fac în puterea proprie ci este o creație pe care Dumnezeu o face în mine – o minune! Atunci devine cu adevărat evident că acțiunile, motivele și scopul din viață devin divine – sunt mult peste cele ale oamenilor „normali.” Rezultatul lucrării miraculoase a lui Dumnezeu în mine – prin ascultarea și credința mea și prin puterea Duhului Sfânt este că gândurile lui Dumnezeu, care sunt mult mai înalte decât gândurile mele, așa cum cerurile sunt mai înalte decât pământul, devin gândurile mele!

Faptul că Dumnezeu poate ajunge la un stadiu atât de minunat în mine, care sunt o ființă normală, umană, îmbibată de tendințe către păcat, este atât de minunat, motiv pentru care eu Îl voi lăuda, cinsti și glorifica toată veșnicia pentru lucrurile din care m-a salvat. Atunci viața mea, noua creație, va aduce cu adevărat cinste și slavă lui Dumnezeu. Aceasta este nădejdea nouă pe care o am, pentru care lupt, pentru care trăiesc și pe care am ochii foarte ferm ațintiți.

„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi. Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!” 1 Petru 1:3-5.

 

sursa: https://crestinismactiv.ro/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise