text Invataturi biblice

"Care este importanța botezului creștin?"

28 aprilie 2025

Categorie: Invataturi biblice

 

Înseamnă botezul doar iertare a păcatelor – sau este ceva mai mult?

5 minute · Steve Lenk

Care este importanța botezului creștin?

 

Sunt multe istorii în Biblie despre oameni care s-au botezat. Dar care este scoupul botezului și care este semnificația lui pentru o viață de creștin?

Ce este botezul?

Botezul este actul prin care un creștin este cufundat în apă ca să simbolizeze sfârșitul unui fel vechi de viață și un început nou.

Biblia menționează prima dată botezul în viața lui Ioan Botezătorul. Aceasta se întâmpla în Vechiul Testament, când botezul se făcea pentru iertarea păcatelor. „Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.” Matei 3:11. Odată cu Noul Testament, datorită morții lui Isus pe cruce, botezul este acum mai mult decât iertare de păcte – este un pact de a trăi o viață ca un ucenic înaintea lui Dumnezeu.

Petru compară botezul cu potopul din timpul lui Noe. 1 Petru 3:18-21. Biblia spune despre timpurile lui Noe: „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” Geneza 6:5. Așa cum apele potopului au însemnat un sfârșit la acel rău din Vechiul Testament, botezul reprezintă un sfârșit la o viață proprie, ego-centristă în care îmi fac voia proprie și începutul unei vieți noi unde fac voia lui Dumnezeu în Noul Testment.

Cine trebuie botezați?

O persoană care a făcut un legământ pe viață de a-L urma pe Isus, de a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu și de a trăi o viață nouă este un candidat pentru a fi botezat. Astfel de oameni sunt căiți și vor să fie liberi de păcatul lor.

Așa a fost cu evreii care l-au răstignit pe Isus când l-au auzit pe Petru vorbind. „După ce au auzit aceste cuvinte, ei au* rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: ‘Fraţilor, ce să facem?'” Fapt. 2:37. Pe astfel de oameni Petru i-a îndemnat și i-a botezat. Versetul 38.

O persoană care a făcut un legământ pe viață de a-L urma pe Isus, de a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu și de a trăi o viață nouă este un candidat pentru a fi botezat.

La fel cum a fost cu evreii menționați mai sus, sunt mulți oameni azi care le pare rău pentru păcatele lor vechi și și-au propus să trăiască o viață plăcută lui Dumnezeu. Deși este evident că este nevoie de o oarecare maturitate ca să faci o astfel de decizie, atitudinea inimii este principalul criteriu pentru a decide de a fi botezat la orice vârstă. Cuvintele lui Isus către ucenicii Lui confirmă nevoia ca astfel de oameni să fie botezați: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” Matei 28:19. Nu stă nimic scris în Biblie despre botezul copiilor.

Ce înseamnă botezul pentru viața mea?

Deși creștinismul constă într-o viață ascunsă cu Dumnezeu, botezul este un act exterior care afirmă dorința noastră de a-L urma pe Isus pe calea interioară.

Pavel explică cum noi trebuie să trăim această viață nouă: „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.” Romani 6:3-4.

Botezul este un act exterior care afirmă dorința noastră de a-L urma pe Isus pe calea interioară.

Această „moarte” pe care Pavel o menționează este moartea vieții mele vechi, unde aleg să încetez să mai trăiesc după natura și tendințele mele umane, păcătoase. Pot începe să merg în „viața nouă” ascultând poruncile lui Dumnezeu.

A fi botezați nu ne eliberează de ispite, dar putem, așa cum este scris în Evrei, să biruim în ispită așa ca Isus: „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” Evrei 4:15-16.

Putem trăi restul vieții noastre pentru voia lui Dumnezeu, așa ca Isus: „De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi-de-tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: ‘Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!’”  Evrei 10:5-7.

Cu un astfel de scop în inimă, Dumnezeu Își va deschide Cuvântul pentru noi ca să putem să alergăm pe calea poruncilor Lui. Această viață nouă va face că noi vom secera binecuvântările lui Dumnezeu în loc de a suferi consecințele păcatului.

 

sursa: https://crestinismactiv.ro/

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce înseamnă să fii dușman al crucii lui Hristos?"
Categorie: Invataturi biblice Oamenii nu sunt dușmani ai crucii pe care Isus a fost crucificat pentru noi; în niciun caz nu sunt dușmani ai crucii fizice de la Golgota.„Căci v-am spus de multe or...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Bucurie adevărată în inimă"
Categorie: Invataturi biblice Fericirea nu provine din lucrurile căutate de majoritatea oamenilor …Fericirea este un bun căutat și dorit de toți oamenii. Din păcate, majoritatea îl caută în lucru...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Îți întărești chemarea și alegerea?"
Categorie: Invataturi biblice Petru ne spune să ne întărim chemarea și alegerea. Lucrezi conștient la asta?Un început plin de speranță trebuie să aibă și o urmare pe măsură. În 2 Petru 1:10 apost...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Litera ucide dar Duhul dă viață"
Categorie: Invataturi biblice Ce înseamnă asta în viața noastră personală și în relația cu ceilalți?„Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia no...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Aceasta este cheia pentru a avea unitate și armonie în relațiile tale"
Categorie: Invataturi biblice Relațiile de toate felurile pot fi destrămate și distruse dacă aceste lucruri lipsesc…David scrie în Psalmul 133:1: „Iată, ce plăcut şi ce dulce este să locuias...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrurile minunate pe care le face Duhul pentru tine!"
Categorie: Invataturi biblice Ai experimentat puterea incredibilă care vine atunci când ești umplut cu Duhul Sfânt?În Efeseni 5:18 scrie: „…fiţi plini de Duh.” Acesta este un îndemn simplu ș...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghidul bunului samaritean de a-ți iubi aproapele"
Categorie: Invataturi biblice Pilda bunului samaritean ne vorbește despre a ne iubi aproapele. Cine este aproapele nostru?Bunul samaritean: iubește-ți aproapeleIsus ne spune că dragostea pentru c...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ai învățat de la Isus să fii smerit cu inima?"
Categorie: Invataturi biblice Primul lucru pe care Isus ne îndeamnă să-L învățăm de la El este să fim smeriți cu inima.„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Lua...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum am descoperit cheia care deschide ușa harului"
Categorie: Invataturi biblice „Acum câțiva ani o întrebare mi-a zdruncinat viața …” Citește despre momentul care i-a schimbat viața lui Thomas Auchet.Cum să primești harul lui DumnezeuEste un ver...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce înseamnă să fii mântuit în chip desăvârșit?"
Categorie: Mantuire A fi salvat în chip desăvârșit se referă la o mântuire mult mai profundă; una nu doar de sub răsplata păcatului ci chiar de sub lanțurile păcatului.Tocmai i-ai dat inima lui I...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise