text Invataturi biblice

"Apocalipsa – Cuvânt înainte"

28 aprilie 2025

Categorie: Invataturi biblice

Harry A. Ironside

Prin harul lui Dumnezeu mi-a fost pus la dispoziție un dosar dactilografiat acum vreo 20 de ani, din câte am înțeles, cu traducerea unor expuneri ale unui frate credincios de la începutul secolului XX privind cartea Apocalipsa, expuneri ce au fost apoi centralizate într-o carte, în anul 1919.

Cuvintele prezentării şi explicațiilor acestei cărți din Biblie – Apocalipsa – supranumită cartea de încoronare a Bibliei, sunt de o mare dulceață şi nespusă mângâiere pentru orice suflet de copil al lui Dumnezeu, fiind scrise într-un mod simplu şi cald. De aceea, cu mare bucurie încredințez Domnului „voința şi înfăptuirea” pentru a putea publica, pe măsură ce vor fi redactate din nou paginile învechite, câte o lectura din acest dosar. Atenție însă, căci doar hârtia este învechită.

 

sursa: https://catalin67.wordpress.com/

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Aceasta era soluția de care aveam nevoie"
Categorie: Invataturi biblice Isus mi-a descoperit un adevăr foarte folositor și mi-a arătat soluția pentru o problemă care mă deranja de ceva timp.De multe ori în trecut m-am întrebat de ce-mi e...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Tratamentul lui Dumnezeu pentru a ne salva de mândrie și aroganță"
Categorie: Invataturi biblice Noi avem multă mândrie pe care încă nu o vedem, dar Dumnezeu vrea să ne elibereze de ea!Singura explicație pe care prietenii lui Iov au putut-o găsi pentru necazuril...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Eu pot fi făcută desăvârșită – un adevăr minunat!"
Categorie: Invataturi biblice Încă de copilă am avut multe întrebări despre Isus, care nu au primit răspuns timp de mult timp, lucru care nu mi-a satisfăcut inima. Încă de copilă am avut mul...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"30 versete biblice despre care diavolul nu vrea să știi Aici este un arsenal de versete care îl va expedia pe Satan de fiecare dată când va încerca să vină cu minciuni și decepție."
Categorie: Versete biblice Am dat următoarea provocare urmăritorilor noștri pe facebook: „Numiți un verset despre care Diavolul nu vrea să știți.”Răspunsul a fost foarte copleșitor! Noi suntem fa...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Dragostea este îndelung răbdătoare și plină de bunătate – pot fi și eu așa?"
Categorie: Invataturi biblice Dragostea este îndelung răbdătoare și plină de bunătateÎn 1 Corinteni 13 este o descriere amănunțită a dragostei. „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plin...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor"
Categorie: Invataturi biblice Nu este unul dintre primele versete care-mi vine în minte când mă gândesc la căsnicia mea, dar este exact ceea ce aveam nevoie să aud.7 minute · Anonymous by request...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce înseamnă un nume? Ce ne spun numele lui Isus despre El"
Categorie: Invataturi biblice Te-ai oprit vreodată să te gândești la semnificația care o au numele și titlurile lui Isus pentru tine?10 minute · M. van der Staal Semnificația lui Isus pentru...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Profesorul nostru de dreptate"
Categorie: Invataturi biblice Viața lui isus a fost lecția absolută pentru dreptate. El ne-a trimis Ajutorul Lui să ne învețe dreptate de la El.4 minute · CreștinismActivDreptatea lui IsusPentru...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Hai să ieșim odată și să ne continuăm viețile!”
Categorie: Invataturi biblice Dorești schimbare în viața ta, acum de Anul Nou?4 minute · Maggie PopeVoi menționa Brexit - doar puțin.După trei ani de confuzii în legătură cu ieșirea din...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Are you ready to become a new creation?"
Categorie: Invataturi biblice Isus ne poate transforma în creații noi, în ființe binecuvântate care trăiesc veșnic!5 minute · Aksel J. Smith„Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dum...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise