Din pruncie am participat la adunările bisericii și am auzit n predici pe diferite tematici. Mai cu seamă, la evanghelizări auzeam predicatorii spunând că trebuie să venim înaintea lui Dumnezeu cu starea noastră și să-i cerem să ne curățească de păcate. Niciodată însă, în noianul de predici ascultate, n-am auzit spunându-se cum ar trebui să arate mai exact genul ăsta de rugăciune înaintea Domnului, cum ar trebui procedat concret.
Știu, pare absurdă abordarea, și în același timp puerilă, dar este de notorietate că una-i teoria și alta-i practica. Așadar, în momentul în care se lipește de tine vreun păcat și chiar vrei să scapi de el și să-l aduci înaintea Domnului, îți dai seama că nu prea știi ce ai de făcut. Nu e așa de simplu pe cât pare.
Pentru a mă face înțeleasă o să dau un exemplu din viața mea. Cu mai mulți ani în urmă duceam o luptă spirituală viz-a-viz de timpul petrecut pe internet. N-aveam nimic important de făcut pe-acolo dar pierdeam vremea pur și simplu, nu mă puteam desprinde de computer. Rezultatul: părtășie cu Dumnezeu fușărită, și aproape de-a fi eliminată, familie afectată, lucrarea în care eram implicată în biserică, afectată și ea. Trecuse destulă vreme de când începusem să-i spun deja lui Dumnezeu despre problema cu care mă lupt, dar nimic nu se întâmplase; nici o schimbare în bine. Mă întrebam de ce, pentru că auzisem atâtea predici că trebuie doar să mărturisesc păcatul și voi fi eliberată. Ceva nu făceam corect, dar ce anume? Ei bine, Dumnezeu, văzând El dorința sinceră de-a scăpa de acel păcat, a avut milă de mine și m-a învățat cum trebuie să fac mărturisirea. Detaliile chiar fac diferența în absolut orice domeniu, fără excepție. La fel și în cazul mărturisirilor.
Așa se face că Domnul Dumnezeu mi-a dat un gând: spune tot ce simți viz-a-viz de acest timp petrecut pe internet. Spune tot. Nu fii fățarnică și nu fă pe sfântoaca cu Mine. Lasă rugăciunile machiate frumos, care nu te șifonează. Rugăciunile de mărturisire sinceră sunt cele mai respingătoare și mai nerușinate, sunt cele care te mototolesc rău de tot. Sunt cele pe care n-ai putea să le spui în auzul nimănui. Pe acestea vreau să le aud pentru că aceasta este sinceritatea pe care o aștept.
Gândul acesta a fost ca o palmă peste obraz, care m-a trezit și m-a scuturat de aluatul fariseic care crescuse deja în mine. Abia atunci realizasem că inclusiv la momentul în care trebuia să-mi recunosc starea mizerabilă eu tot mai aveam un dram, destul de consistent, de părere bună despre mine. Nu era sinceritate 100%. Așadar, m-am pus pe genunchi și i-am spus Domnului că firea mea, eul meu adoră să piardă vremea pe net, i-am spus că deși știu că Lui nu-i place ce fac, totuși, eul meu nu dorește eliberare, dar L-am rugat să mă elibereze împotriva voinței mele și să nu țină cont de ce vreau eu. I-am spus Domnului meu că nu mai am chef să citesc din Biblie și că firea mea s-a cam săturat și de rugăciune. I-am mai spus și că firii mele i-ar plăcea să facă tot ce-o taie capul. Tot atunci, pe genunchi, Duhul Sfânt mi-a amintit și de antipatia mea agresivă față de un cunoscut al familiei. Așa că, am început să-i spun Domnului că nu suport persoana aceea și că, după părerea mea, lumea ar arăta mult mai frumoasă fără ea (deși, omul acela nu-mi făcuse nici bine, nici rău). Apoi, Duhul Sfânt mi-a mai amintit de o altă cunoștință pe care n-o puteam suporta pentru că se îngrijea și arăta bine tot timpul. I-am spus Domnului că nu o suport și de câte ori o văd mi-ar place s-o trag de păr și să șterg asfaltul cu ea (deși nu-mi făcuse nici bine, nici rău). Și i-am mai spus muuulte Domnului dar nu le pot spune aici. În timp ce mă rugam mă îngrozeam de ce ieșea din inima mea și continuam să-i cer Domnului să mă elibereze, să mă curățească de toate păcatele de care Duhul Sfânt mă conștientiza.
După ce am terminat rugăciunea aceea sinistră am simțit în inima mea pace, eliberare, am simțit o stare de bucurie lăuntrică ce nu poate fi descrisă în cuvinte. Înțelesesem că Domnul a privit cu plăcere spre rugăciunea mea și m-a curățit. Și așa a fost. Din acel moment nu-mi mai venea să mă apropii de computer (acum se întâmpla exact opusul) și, până în prezent, datorită eliberării lui Hristos nu mai am dificultăți în a folosi cu măsură și cu înțelepciune timpul. De semenea, atitudinea mea față de persoanele amintite s-a schimbat radical. Înțelegeți acum de ce detaliile fac diferența? Dacă aș fi știut de la început exact ce trebuie să fac agonia mea sufletească n-ar fi durat așa de mult.
Cu siguranță că ai început deja să mă judeci prin prisma celor prezentate, dar nu-i bai. Chiar nu mă interesează, pentru că, ști de ce faci asta? Fiindcă tu încă mai ai un dram de părere bună despre tine. Declarațiile de pe vârful buzelor că toți suntem păcătoși și că avem nevoie de Dumnezeu valorează exact zero. Nu așa arată adevărata recunoaștere a stării de păcat și a nevoii de Dumnezeu. Pe Dumnezeu nu-l impresionează declarațiile astea. Amintiți-vă ce spune Domnul despre poporul ales: poporul acesta mă cinstește cu buzele dar inima lui este departe de Mine. Recunoașterea reală a stării de păcat și a nevoii de iertare se întâmplă acolo, pe genunchi, când îți verși sufletul înaintea Domnului și-ncepi să te descrii înaintea Lui prin rugăciuni netrebnice, înspăimântătoare, pe care nu le poți spune în auzul nimănui. Așa că, dacă vei face și tu ce-am făcut eu vei constata că nu ești cu nimic mai presus decât mine.
Expunerea aceasta doresc să fie de învățătură, de îmbărbătare și de încurajare pentru toți aceia care se confruntă cu stări de agonie sufletească din cauza păcatului și care nu știu, ca și mine, concret, ce trebuie să facă. Îmi amintesc că-i povestisem unei prietene exact ce am prezentat și aici și, după câteva zile a venit la mine bucuroasă, radia, și mi-a zis că s-a rugat și ea ca mine și Domnul o eliberase de un păcat obraznic care o agasa de ceva vreme la nivelul gândului. Văzuse un bărbat chipeș și îi făcea plăcere să cocheteze cu unele gânduri care nu aveau ce căuta în inima ei, în condițiile în care ea era femeie măritată. A făcut înaintea Domnului o rugăciune din aceea nerușinată în care și-a prezentat trăirile pe șleau și Dumnezeu a eliberat-o de acel păcat. Din acel moment îl privea pe bărbatul respectiv ca pe oricare alt om, fără să mai aibă vreo slăbiciune pentru el. Vă dați seama câte căsnicii ar putea fi salvate dacă soții ar veni înaintea Domnului și ar face în cămăruța lor rugăciuni de acest fel? Dar, mai mult decât atât, vă dați seama cum ar arăta biserica lui Hristos dacă toți pocăiții s-ar pocăi mai întâi în cămăruța lor și apoi ar veni la adunare ca să se închine?
Spune-i Domnului orice stare sufletească, orice emoție, orice plăcere și tot ce urăști, spune-i tot, indiferent cât de netrebnică se va dovedi a fi rugăciunea aceea. Dumnezeu este cea mai de încredere persoană căreia i te poți confesa. El nici nu te va izgoni dinaintea Lui, nici nu se va râde de tine, nici nu te va batjocori, nu te va ponegri, nu-ți va face reproșuri și nici nu-ți va trâmbița păcatele. El nu va face nimic din toate-acestea dacă-ți mărturisești păcatul imediat ce conștientizezi că și-a făcut culcuș în viața ta. Oricărui gând, sau oricărei persoane care-ți va spune vreodată că pentru tine nu mai este iertare și că tu nu mai ai nici o șansă, să-i spui: înapoia mea, satano!
Fii înțelept dar, și câtă vreme se zice astăzi, pocăiește-te. Altfel, dacă amâni momentul pocăinței te vei pomeni a fi clona fiilor lui Eli: Hofni și Fineas, pe care Dumnezeu a dorit să-i omoare pentru că ei au ignorat în repetate rânduri ziua cercetării lor și nu s-au pocăit de păcatele lor.
Nu-i așa, ne plac versetele care spun că Dumnezeu nu obosește iertând și că El nu dorește moartea păcătosului. Așa este, dar dacă îl ignori din nou și din nou și nu te pocăiești înaintea Lui, va trece astăzi și va veni mâine când te vei pomeni că vei fi venit prea târziu și vei da nas în nas cu Judecătorul suprem. Atunci se va fi sfârșit cu dragostea lui Dumnezeu și vei întâlni în plină acțiune focul mistuitor din Dumnezeu.
Faptul că citești aceste rânduri nu este la voia întâmplării. Înseamnă că Dumnezeu te mai trage odată de mânecă. Analizează-te și vezi ce ai de mărturisit înaintea Domnului. Spune-i tot, nu lăsa nimic nemărturisit. Fii înțelept dar și pocăiește-te acum, pentru că nu ești stăpân pe secunda doi.
