22 octombrie 2015
DECLINUL CREŞTINISMULUI ÎN EUROPA
În mai am scris despre declinul creştinismului în America, iar în iulie despre colapsul lui în Marea Britanie. Aminteam că în SUA, conform unui studiu al organizaţiei Pew Research Center, doar 70% din populaţie se declara creştină. Siuatia e mai gravă în Marea Britanie unde, conform statisticilor publicate de Biserica Anglicană şi sondajelor de opinie sofisticate, 10000 de persoane abandonează creştinismul în fiecare zi. În ritmul acesta se presupune că în 2067 în Marea Britanie nu vor mai fi creştini. Astăzi ne focalizăm atenţia asupra declinului creştinismului în Europa Occidentală în general.
Suntem aproape de finalul anului 2015 şi putem spune cu o oarecare certitudine că anul 2015 va rămâne în istoria Europei ca anul marilor migraţii în Europa din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Aproape un milion de migranţi au traversat Europa de la sud la nord vreme de mai multe luni, căutând să ajungă în Canaanul Europei Occidentale şi Scandinavia. Migraţia încă continuă. Reuters tocmai a anunţat că doar duminică, 18 octombrie, peste 10000 de persoane au trecut din Macedonia în Serbia. Se anticipează că 5000 de persoane continuă să treacă zilnic şi că vor continua să treacă zilnic, din Grecia în ţările învecinate, în drumul lor spre Europa Occidentală.
Migraţia această masivă nu este şi nici nu va rămâne fără consecinţe. Consecinţele pot fi negative şi din perspectiva subiectului pe care îl comentăm astăzi. Declinul creştinismului occidental e o realitate, iar peste asta se suprapune înmulţirea populaţiei musulmane în ţările occidentale. Datele statistice vorbesc de la sine şi nu au nevoie de multe explicaţii.
Germania, Olanda şi Marea Britanie
În iulie anul acesta Conferinţa Episcopilor Catolici din Germania a emis date statistice conform cărora 217716 de persoane au părăsit Biserica Catolică în 2014. În ultimii 5 ani peste 820000 de germani au părăsit Biserica Catolică. În comparaţie cu numărul celor care au părăsit Biserica Catolică în 1990, numărul celor din 2014 e mai mare cu 52%. Unul din motivele pentru care catolicii părăsesc Biserica Catolică sunt taxele pentru apartenenţa religioasă de între 8% şi 9%, pe care statul german le impune fiecărui catolic, protestant ori evreu care locuieşte în Germania. Conform legilor germane, fiecare copil botezat la naştere e considerat membru într-o credinţă creştină şi, ca adult, plăteşte taxe pentru sprijinirea bisericii până când renunţă oficial să fie membru într-o denominaţie religioasă oarecare. Taxele religioase sunt distribuite de către stat bisericilor, pentru a-şi plăti preoţii ori păstorii şi pentru alte proiecte cu caracter religios. Germania are aproape 24 de milioane de catolici, care constituie aproape 30% din populaţia ţării. Exodul religios însă afectează şi Biserica Protestantă. Conform datelor statistice, în 2014 aproximativ 200000 de protestanţi au părăsit Biserica Protestantă, cel mai mare număr în aproape 20 de ani. În 2013, 138100 au făcut-o. De asemenea, în ultimii 10 ani Biserica Catolică a închis 515 biserici. [Detalii: http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/germany/11380968/Compulsory-income-tax-on-Christians-drives-Germans-away-from-Protestant-and-Catholic-churches.html]
În ianuarie anul acesta Wall Street Journal a publicat un articol aprofundat, conform căruia sute de biserici se închid în Europa Occidentală, ca rezultat al declinului creştinismului. [Detalii: http://www.wsj.com/articles/europes-empty-churches-go-on-sale-1420245359] În decembrie 2013, un raport al Biserici Catolice din Olanda atenţiona că până în 2025 se aşteaptă închiderea a 1000 de biserici catolice, din cauza numărului în scădere al catolicilor în Olanda. În 2012 în Olanda mai rămăseseră doar 1593 de biserici catolice, cu 10% mai puţine ca în 2004. Asta înseamnă că, în conformitate cu raportul Bisericii Catolice din Olanda, două treimi din bisericile în existenţă în 2013 vor fi închise până în 2025, în doar 10 ani de acum. Raportul, de asemenea, indică faptul că procentul catolicilor în populaţia Olandei a scăzut de la 28,4% în 2004 la 24,1% în 2013. Pe de altă parte, un raport al guvernului Olandei pune numărul catolicilor olandezi la doar 16% din întreaga populaţie a Olandei în 2013. Numărul credincioşilor care merg la biserică regulat a scăzut ei el drastic, la fel ca numărul copiilor botezaţi. Iar numărul preoţilor catolici a scăzut de la 999 în 2004 la 743 în 2012.
Numărul bisericilor protestante în Olanda e şi el în scădere. Conform articolului din Wall Street Journal, 700 de biserici protestante urmează să fie închise în Olanda până în 2020. Bisericile care se închid sunt vândute şi convertite în clădiri cu alte scopuri. Devin galerii de artă, cafenele, cluburi.
În Marea Britanie, Biserica Anglicană închide în jur de 20 de biserici anual. În Norvegia doar 2% din populaţie merge la biserică regulat. În 2012 Parlamentul Norvegiei a desfiinţat Biserica Luterană ca biserica de stat şi i-a schimbat numele din Biserica Luterană a Norvegiei în Biserica Populară a Norvegiei. În prima decadă a noului mileniu, Biserica Catolică din Franţa a construit 20 de biserici şi a închis 60. În contrast, în Statele Unite au fost construite 5000 de biserici între 2000 şi 2010, cu toate că, în aceeaşi perioadă de timp, numărul persoanelor care merg la biserică în mod regulat a scăzut cu 3%.
Numărul europenilor care nu se identifică cu nicio religie e şi el în creştere. Conform unui studiu publicat la începutul acestui an tot de Pew Research Center, 28% dintre francezi nu se identifica cu nicio religie, 24,7% în Germania, 12,4% în Italia şi 21,3% în Marea Britanie. Procentul cel mai ridicat e în Olanda, unde 42,1% din întreaga populaţie nu se identifică cu nicio credinţă religioasă. Se poate deci spune că Olanda, ţara adoptivă a lui Baruch Spinoza, unul din fondatorii ateismului modern, este cea mai secularizată ţară a Europei.
Se închid biserici, se clădesc moschei
În 2012 în Franţa trăiau 6 milioane de musulmani, cea mai mare populaţie de musulmani din întreaga Europa. În Germania trăiau 4 milioane. În doar 20 de ani, proporţia musulmanilor în Europa a crescut de la 4,1% din întreaga populaţie a Europei în 1990, la 6% în 2010. În termeni reali asta a însemnat o creştere de la aproape 30 de milioane de musulmani în 1990, la peste 44 de milioane în 2010. Se estimează că numărul musulmanilor în Europa va ajunge la 58 de milioane în 2030. În Franţa deja 10% din populaţia ţării e musulmană.
Raportat la numărul musulmanilor din Franţa însă, declinul creştinismului în Franţa e extrem de îngrijorător deoarece, conform unui sondaj de opinie făcut în 2012 de Institutul Francez de Opinii Politice, numărul musulmanilor în Franţa e mai mare decât numărul catolicilor practicanţi. Cu toate că 64% din populaţia Franţei se consideră catolică, doar 4,5% dintre francezi se consideră catolici practicanţi. Comentatorii sondajului afirmau că în viitorul apropiat religia dominantă în Franţa nu va fi catolicismul, ci islamul. În doar prima decadă a noului mileniu numărul moscheelor din Franţa s-a dublat, ajungând la peste 2000. Cerinţele pentru moschei noi sunt mari, liderii musulmani din Franţa zicând că au nevoie de 4000 de moschei pentru acomodarea nevoilor religioase ale musulmanilor Franţei. [Detalii: http://www.gatestoneinstitute.org/3426/islam-overtaking-catholicism-france]
Germania se confruntă cu probleme similare: vidul lăsat în spaţiul public de declinul creştinismului este umplut de musulmani. Încă în 2008 un articol din Spiegel Internaţional lamenta frustrările şi nemulţumirile crescânde ale germanilor privind construcţia de noi moschei. [Detalii: http://www.spiegel.de/internaţional/germany/domes-and-minarets-not-în-my-backyard-say-an-increasing-number-of-germans-a-565146.html] În 2008 frustrările se datorau uriaşei moschei care urma să fie construită în Cologne, un oraş în care bisericile încă se închid. Campusul gigantei moschei urma să aibă nu mai puţin de 22000 de metri pătraţi, fiind însă redus în urma protestelor germanilor. În acelaşi an, nu mai puţin de 184 de noi moschei erau în construcţie în Germania, pe lângă cele 163 deja existente, plus în jur de 2600 de locaşuri de rugăciune musulmane aflate în clădiri private.
Migranţi creştini majoritari?
În februarie Francois Foret şi Julia Mourao Permoser au publicat un studiu interesant în Journal of European Public Policy. [Detalii: http://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/13501763.2014.992933] Conform studiului lor, în 2014 în Uniunea Europeană erau 47 de milioane de migranţi, dintre care 26 de milioane, ori 56%, erau creştini. Musulmanii constituiau doar 27%. Mulţi dintre cei 26 de milioane de creştini migranţi sunt de origine europeană. Mai mulţi copii se nasc în familiile migranţilor creştini decât în cele musulmane. Conform aceluiaşi studiu, în 2014 familiile migranţilor creştini aveau 13 milioane de copii, în comparaţie cu 12 milioane de copii în familiile migranţilor musulmani.
Convertirea musulmanilor la creştinism
Veştile, însă, nu sunt în întregime rele. Un număr crescând de musulmani se convertesc la creştinism în Europa Occidentală. Statistici încurajatoare parvin din Germania. Un exemplu e Biserica Evanghelică Sfânta Treime din Berlin, care e în întregime formată din musulmani convertiţi la creştinism. Acum doi ani avea 150 de enoriaşi, iar azi, conform unui articol publicat pe Yahoo News, are peste 600 de membri, iar 80 aşteaptă să fie botezaţi. [Detalii: http://news.yahoo.com/berlin-church-muslim-refugees-converting-droves-083020529.html]
Cursurile de convertire ţin trei luni, după care musulmanii renunţă la credinţa lor tradiţională. Majoritatea celor care se convertesc sunt iranieni, dar şi afgani. Există însă şi alte comunităţi de musulmani convertiţi la creştinism. Bisericile luterane din Hanovra şi Rhineland au raportat şi ele un număr crescând de musulmani convertiţi. Cu toate acestea, numărul musulmanilor convertiţi este mic, în comparaţie cu cei 4 milioane de musulmani care trăiesc curent în Germania.
Europa nu se află într-o situaţie de invidiat. Secularismul a neutralizat creştinismul într-o mare parte a Europei Occidentale. E îndoielnic însă că va putea seculariză ori neutraliza islamul. Creştinismul este identitatea Europei şi a fost de aproape 2000 de ani. Secularismul nu poate da Europei o identitate distinctă. În conflictul cu islamul cu siguranţă că va pierde.
În Marea Migraţie a Anului 2015 Uniunea Europeană ar trebui să vadă şi o oportunitate pentru fortificarea identităţii creştine a continentului, singura garanţie de supravieţuire a culturii şi civilizaţiei europene în conflictul cu islamul. Oportunitatea o constituie creştinii Orientului Mijlociu, care cu adevărat sunt refugiaţi în sensul dreptului internaţional şi au dreptul, în conformitate cu dreptul umanitar internaţional, la un sanctuar. Observaţia noastră se potriveşte în mod special sirienilor creştini, care sunt refugiaţi în adevăratul sens al cuvântului. Ei sunt ţinta unui genocid sistematic şi al unei persecuţii care nu trebuie dovedită prin ritual judecătoresc. Din nefericire, Europei îi lipseşte această viziune. Potrivit ştirilor, Suedia acordă azil politic mai degrabă homosexualilor, decât musulmanilor convertiţi la creştinism, care de bună credinţă se tem că ar putea fi persecutaţi la reîntoarcerea în ţările de origine. Aceeaşi lipsa de viziune se simte şi dincolo de Ocean, în Statele Unite, unde în 2014 şi 2015 s-au stabilit 906 de refugiaţi sirieni, doar 3% dintre ei, adică 28 de persoane, fiind creştini. În contrast, australienii par a avea mai mult discernământ. Recent, liderul senatului australian a cerut adoptarea unei politici pentru refugiaţi care să acorde prioritate creştinilor din Siria care, cum spunea el, „sunt cel mai persecutat grup din lume”, o afirmaţie cu care agreăm.
ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
[email protected]